În cauza C-472/23 | Lexitor CJUE a statuat că articolul 10 alineatul (2) litera (g) din Directiva 2008/48/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 23 aprilie 2008 privind contractele de credit pentru consumatori și de abrogare a Directivei 87/102/CEE a Consiliului trebuie interpretat în sensul că faptul că un contract de credit specifică o dobândă anuală efectivă care se dovedește supraestimată ca urmare a faptului că anumite clauze ale contractului respectiv sunt ulterior recunoscute ca fiind abuzive, în sensul articolului 6 alineatul (1) din Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii, și, așadar, ca nefiind obligatorii pentru consumator nu constituie, în sine, o încălcare a obligației de informare prevăzute de această dispoziție a Directivei 2008/48.
Articolul 10 alineatul (2) litera (k) din Directiva 2008/48 trebuie interpretat în sensul că faptul că un contract de credit enumeră o serie de împrejurări care justifică o creștere a costurilor legate de executarea contractului, fără însă ca un consumator normal informat și suficient de atent și de avizat să fie în măsură să verifice survenirea și impactul lor asupra acestor costuri, constituie o încălcare a obligației de informare prevăzute de dispoziția menționată, în măsura în care această indicație poate pune în discuție posibilitatea consumatorului respectiv de a aprecia întinderea angajamentului său.
Articolul 23 din Directiva 2008/48, citit în lumina considerentului (47) al acesteia, trebuie interpretat în sensul că nu se opune unei reglementări naționale care prevede, în cazul încălcării obligației de informare impuse creditorului în conformitate cu articolul 10 alineatul (2) din directiva menționată, o sancțiune uniformă care constă în decăderea creditorului din dreptul său la dobânzi și la costuri, indiferent de nivelul individual de gravitate a unei asemenea încălcări, în măsura în care această încălcare poate pune în discuție posibilitatea consumatorului de a aprecia întinderea angajamentului său.
Lexitor este o societate de drept polonez de recuperare a creanțelor căreia un consumator i-a cedat drepturile sale rezultate dintr-un contract de credit încheiat cu o bancă. Societatea menționată afirmă că banca nu și-a îndeplinit obligația de informare față de consumator la momentul încheierii contractului. Aceasta a sesizat o instanță poloneză pentru a solicita băncii plata unei sume de bani care corespunde dobânzilor și costurilor plătite de acest consumator.
În susținerea cererii sale, Lexitor consideră, pe de o parte, că dobânda anuală efectivă (DAE) ar fi fost supraestimată; în opinia sa, una dintre clauzele contractului luate în considerare pentru calcularea acestei rate ar trebui să fie declarată abuzivă și, prin urmare, nu ar fi obligatorie pentru consumator. Pe de altă parte, contractul nu ar preciza în mod clar motivele și modalitățile de majorare a cheltuielilor legate de executarea sa.
Potrivit Lexitor, aceste încălcări ar trebui să declanșeze sancțiunea prevăzută de legea poloneză și, prin urmare, să scutească creditul de dobânzile și de taxele stabilite în contract.
Solicitând să se stabilească dacă banca a încălcat obligația de informare prevăzută de dreptul Uniunii4 și dacă privarea sa de dreptul la dobânzi și la costuri este compatibilă cu dreptul Uniunii, instanța poloneză s-a adresat Curții de Justiție.
În primul rând, Curtea amintește că în contractul de credit trebuie să se specifice, în mod clar și concis, DAE calculată la momentul încheierii sale. Calculul DAE presupune însă că respectivul contract va rămâne valabil pe durata convenită. Prin urmare, împrejurarea că un contract de credit specifică o DAE, care se dovedește supraestimată ca urmare a faptului că anumite clauze ale acestui contract sunt ulterior recunoscute ca fiind abuzive, nu constituie în sine o încălcare a obligației de informare.
În al doilea rând, contractul trebuie să descrie, într-un mod clar și inteligibil, condițiile care permit modificarea costurilor legate de executarea sa. Faptul că, în acest scop, contractul se bazează pe indicatori dificil de verificat de către consumator poate încălca obligația de informare. Aceasta este situația atunci când un consumator mediu nu poate verifica nici apariția împrejurărilor care justifică această modificare, nici impactul lor asupra acestor costuri, nefiind astfel în măsură să înțeleagă întinderea angajamentului său. Revine instanței
naționale sarcina de a verifica dacă această situație se regăsește în litigiul cu care este sesizată.
În al treilea rând, în cazul încălcării obligației de informare care afectează capacitatea consumatorului de a aprecia întinderea angajamentului său, banca poate fi privată de dreptul la dobânzi și la costuri. Sub rezerva verificărilor efectuate de instanța națională, Curtea consideră această sancțiune proporțională, deși gravitatea încălcării, precum și consecințele care decurg din aceasta pentru consumator pot varia în funcție de fiecare caz în parte.
Hotărâre integral: https://curia.europa.eu/juris/document/document.jsf?text=&docid=295321&pageIndex=0&doclang=ro&mode=req&dir=&occ=first&part=1&cid=1339165
Partajează acest conținut:
