Un proiect legislativ de mari dimensiuni, aflat în prezent în dezbaterea Senatului, propune o schimbare decisivă a modului în care justiția penală funcționează în România. Cu peste cincizeci de modificări ale Codului de procedură penală, textul urmărește să răspundă unei nevoi acute: reducerea duratei proceselor, înlăturarea blocajelor procedurale, creșterea eficienței camerei preliminare și modernizarea mecanismelor de comunicare dintre organele judiciare și participanții la proces. Deopotrivă, proiectul pune un accent fără precedent pe protecția victimei și pe facilitarea accesului acesteia la dreptate, elemente considerate de multă vreme insuficient reglementate.
Reforma începe cu o modificare structurală: schimbarea competenței de soluționare în primă instanță pentru infracțiunile contra libertății și integrității sexuale comise asupra minorilor. În forma proiectului, aceste dosare nu vor mai fi judecate de judecătorii, ci de tribunale, instituții cu un grad superior de specializare. Această decizie nu este arbitrară, ci rezultatul unei constatări îngrijorătoare: cauzele având victime minore implică dinamici psihologice, probatorii și juridice mult mai complexe decât majoritatea infracțiunilor de competența instanțelor inferioare. Mutarea acestor cauze către tribunale oferă șansa unei abordări mai profesioniste și reduce riscul erorilor generate de lipsa experienței specifice.
Totuși, cea mai amplă intervenție legislativă vizează camera preliminară, etapă care în prezent generează întârzieri majore în numeroase dosare. Legiuitorul propune introducerea unor mecanisme care să o transforme într-o procedură coerentă, previzibilă și rapidă. Pentru prima dată, reunirea cauzelor devine posibilă și în această etapă, atunci când există acte de urmărire penală și probe care justifică o analiză unitară. Opusul acesteia – disjungerea – capătă, la rândul său, o forță nouă: atunci când neregularitățile actului de sesizare ori nelegalitățile urmăririi penale îi privesc doar pe unii inculpați sau doar anumite fapte, dosarul poate fi separat, iar judecata poate începe pentru restul cauzei, fără a se bloca întreg ansamblul. Această flexibilitate, introdusă în art. 46 alin. (3) al Codului, are potențialul real de a reduce durata proceselor complexe, care astăzi se întind pe ani întregi din cauza unor vicii procesuale punctuale.
În același spirit, proiectul restructurează complet modul în care sunt formulate și analizate excepțiile de procedură. Judecătorul de cameră preliminară are obligația de a ridica din oficiu excepțiile într-o formă scrisă, atașată la dosar înainte de termenul de soluționare, oferind astfel părților posibilitatea să răspundă în mod efectiv. Mai mult, părțile sunt obligate să depună înscrisurile și celelalte mijloace de probă în termene clare, înlăturând practica depunerilor succesive menite să prelungească artificial procedura. După expirarea termenului prevăzut, noi cereri sau excepții nu mai pot fi formulate, cu excepția nulităților absolute. Aceste măsuri, completate prin introducerea autorității de lucru judecat pentru hotărârile definitive ale judecătorului de cameră preliminară, transformă această etapă într-un instrument real al celerității, nu într-o barieră procedurală.
Reforma nu se limitează însă la arhitectura procesului, ci atinge direct și rolul persoanei vătămate. Noul proiect consacră drepturi extinse pentru aceasta, incluzând accesul la asistență juridică gratuită, dreptul la compensație financiară conform Legii 211/2004 și dreptul de a fi informată despre eliberarea, evadarea sau schimbarea situației juridice a făptuitorului. Articolul 576¹ devine o garanție esențială pentru siguranța celor expuși pericolului, stabilind obligația organelor judiciare de a notifica persoana vătămată cu cel puțin cinci zile înainte de eliberarea inculpatului, atunci când este posibil, și de îndată în celelalte situații. De asemenea, rechizitoriul, hotărârile și soluțiile de netrimitere în judecată trebuie traduse într-o limbă pe care victima o înțelege, atunci când aceasta nu cunoaște limba română.
Un alt element de protecție, cu valențe sistemice, este înregistrarea audio-video obligatorie a audierilor victimelor minore sau ale victimelor infracțiunilor de violență. Aceasta devine o regulă fermă, iar numai imposibilitatea tehnică justifică folosirea exclusivă a înregistrării audio. Majoritatea jurisprudenței europene subliniază că o astfel de măsură reduce riscul retraumatizării victimei și crește acuratețea depozițiilor.
Un segment inovator al proiectului îl constituie modernizarea procedurilor de citare. Într-o eră digitală, justiția nu mai poate funcționa cu instrumente aparținând secolului trecut. De aceea, citarea prin email, prin alte sisteme electronice de comunicare sau chiar prin conturi de rețele sociale indicate de persoană devine normă, nu excepție. Articolul 257, în forma propusă, prevede expres posibilitatea comunicării actelor de procedură prin orice mijloc care asigură transmiterea textului către destinatar. Această modernizare are un dublu efect: accelerează procedura și, totodată, protejează victimele vulnerabile, al căror domiciliu poate rămâne confidențial.
Accesul la justiție este, de altfel, o temă transversală a întregului proiect. O dovadă puternică o reprezintă simplificarea plângerilor penale trimise în format electronic. În prezent, o plângere depusă prin email este valabilă doar dacă este semnată electronic, ceea ce creează o barieră inutilă pentru victimele infracțiunilor contra persoanei, ale infracțiunilor de pornografie infantilă sau ale infracțiunilor contra familiei. Proiectul elimină această condiție, permițând depunerea plângerilor prin poștă electronică, dacă acestea sunt însoțite de copia actului de identitate sau de alte dovezi privind identitatea expeditorului. În situații de violență domestică sau abuz asupra minorilor, o astfel de flexibilitate poate face diferența între o intervenție rapidă și o tragedie.
Extinderea protecției juridice vine și din altă direcție: introducerea nulității absolute pentru încălcarea competenței organelor de urmărire penală, nu doar pentru competența instanțelor, așa cum prevede legea actuală. Această regulă, aplicabilă inclusiv în situația în care parchete nespecializate instrumentează cauze ce țin de competența DIICOT sau DNA, restabilește simetria normativă și sancționează lipsa de disciplină procesuală.
Nu în ultimul rând, proiectul consolidează instituția contestației privind durata rezonabilă a procesului. Noua reglementare impune termene stricte pentru transmiterea dosarelor, pentru soluționarea contestației și pentru remedierea întârzierilor, transformând această procedură într-un instrument efectiv împotriva pasivității judiciare. Instanțele superioare primesc un rol mai activ în verificarea cauzelor, iar după admiterea unei contestații, cauza trebuie soluționată cu prioritate și celeritate.
Schimbările se reflectă și în alte zone procedurale: efectuarea percheziției informatice devine mai eficientă, comunicarea actelor devine mai rapidă, iar regulile privind măsurile preventive sunt clarificate pentru a preveni depunerile repetate ale acelorași cereri fără temei nou.
Privită în ansamblu, această reformă reprezintă o încercare coerentă de a aduce procedura penală românească într-o zonă de modernitate, predictibilitate și umanizare. Dacă va fi adoptată, promulgată și publicată în Monitorul Oficial, legea va remodela, în mod cert, modul în care se desfășoară anchetele penale și judecata în instanță, oferind atât justiției, cât și participanților la proces, un instrument mai clar și mai eficient. În centrul său se regăsesc două preocupări fundamentale: accelerarea actului de justiție și protejarea demnității umane a celor care, într-un fel sau altul, intră în contact cu sistemul penal.
Partajează acest conținut:






















