Excepția de neconstituționalitate este mijloc de apărare prin care partea chemată în faţa unei instanţe de judecată sau de arbitraj invocă neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă. Soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate sau controlul de constituţionalitate a posteriori este reglementat de art.146 lit.d) din Constituţie şi de art.29-33 din Legea nr.47/1992.
Excepţia de neconstituţionalitate poate fi ridicată de către părţile unui litigiu, din oficiu, de către instanţa de judecată ori de arbitraj comercial, de procuror, în faţa instanţei de judecată, în cauzele la care participă, de Avocatul Poporului ce poate sesiza Curtea în mod direct.
Important de reținut este că părțile din proces nu pot sesiza direct Curtea Constituţională, ci pot invoca excepţia de neconstituţionalitate în faţa instanţei de judecată sau de arbitraj comercial.
Sesizarea Curţii Constituţionale de către instanţa în faţa căreia s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate se face printr-o încheiere distinctă, în original sau în copie certificată, care trebuie să cuprindă punctele de vedere ale părţilor şi opinia instanţei asupra excepţiei, şi să fie însoţită de dovezile depuse de părţi. Dispozitivul încheierii trebuie să se refere la soluţia instanţei cu privire la sesizarea Curţii Constituţionale. Dacă excepţia a fost ridicată din oficiu, de către instanţă, încheierea trebuie motivată, cuprinzând şi susţinerile părţilor, precum şi dovezile necesare.
Odată cu încheierea de sesizare, instanţa de judecată trebuie să trimită Curţii Constituţionale numele părţilor din proces şi datele necesare pentru îndeplinirea procedurii de citare a acestora.
Sesizarea Curţii cu privire la excepţiile de neconstituţionalitate ridicate direct de Avocatul Poporului privind constituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau ordonanţă, în vigoare, se face printr-o adresă însoțită de motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, cu precizarea dispoziţiilor criticate şi a temeiurilor de constituţionalitate invocate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate trebuie să îndeplinească următoarele cerinţe imperative stabilite prin legea organică a Curţii Constituţionale, mai exact prevederile art.29 alin.(1) din Legea nr.47/1992]:
– să fie o lege sau ordonanţă ori o dispoziţie dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă. Prin urmare, doar actele cu caracter legislativ fac obiectul controlului de constituţionalitate, nu şi actele administrative. Acestea din urmă pot fi supuse controlului de legalitate exercitat de instanţele judecătoreşti;
– legea sau ordonanţa ori dispoziţia criticată să fie în vigoare. Prin Decizia nr.766/2011, Curtea Constituţională a constatat că sintagma „în vigoare” este constituţională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituţionalitate şi legile sau ordonanţele ori dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare;
– legea sau ordonanţa ori dispoziţia criticată trebuie să aibă legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia. Evident că această cerinţă nu se aplică în cazul în care Avocatul Poporului ridică excepţia de neconstituţionalitate;
– legea sau ordonanţa ori dispoziţia criticată să nu fi fost constatată ca fiind neconstituţională printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.
Atunci când excepţia nu îndeplineşte cerinţele, instanţa este obligată să respingă cererea printr-o încheiere motivată.
După ce primeşte încheierea de sesizare, președintele Curţii Constituţionale desemnează judecătorul-raportor și un magistrat asistent. Deliberarea se face în secret şi la ea vor fi prezenţi numai judecătorii care au participat la dezbateri şi magistratul-asistent desemnat în dosar.
În caz de admitere a excepţiei, Curtea se va pronunţa şi asupra constituţionalităţii altor dispoziţii din actul atacat, de care, în mod necesar şi evident, nu pot fi disociate dispoziţiile menţionate în sesizare.
Art.147 alin.(1) lit.c) din Constituţie prevede că dispoziţiile din legile şi ordonanţele în vigoare constatate ca fiind neconstituţionale îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale, dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pune de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei.
Pe durata acestui termen, dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale sunt suspendate de drept.
Deciziile Curții se comunică instanţei care a sesizat Curtea Constituţională sau Avocatului Poporului, după caz, celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, autorităţilor publice implicate și se publică în Monitorul Oficial.
Partajează acest conținut:
