E decizia de azi a Tribunalului Bihor în cazul Edinei Edit Csordaș, femeia de 35 de ani, din Ineu, acuzată...
Fabrică de bani. Așa numesc foști apropiați ai părintelui Cătălin Dumitrean ceea ce se întâmpla de fapt pe strada Dealului...
Prin decizia Nr.693 din 12 decembrie 2023 publicată în Monitorul Oficial al României Partea I nr. 257/26.III.2024 referitoare la excepția de...
Poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale Mureş, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Mureş, au efectuat în recursul zilei...
Luna trecută, după mai multe amânări, Secţia a III-a Contencios Administrativ şi Fiscal, a decis că Secretariatul de Stat pentru...
„Cererea este înregistrată la CEDO, este o informație în premieră, există deja înregistrată o cauză Cherecheș contra România la Curtea...
Un elev de 16 ani din județul Bacău a fost condamnat la un an și jumătate de detenție într-un centru...
Luni, 25 martie 2024, Klaus Iohannis, Președintele României, a semnat decretul pentru promulgarea Legii privind Registrul naţional automatizat cu privire la persoanele...
Luni, 25 martie 2024, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin prin Decizia nr. 5/2024, a respins, ca inadmisibil, recursul...
Prin Decizia nr. 3 Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul în interesul legii formulat de procurorul general...
