Din cei 49 de olimpici gojdiști calificați la faza națională o treime sunt matematicieni și 5 sunt elevi care studiază...
După inaungurarea recentă a uneia dintre cele mai moderne săli de sport din țară, Primăria Borod recidivează. De această dată,...
Un bărbat în vârstă de 66 de ani, dignosticat cu o tumoră cerebrală, a fost salvat printr-o intervenție chirurgicală de...
Avea 35 de ani și spera că își va găsi leacu într-un tratament cu celule stem în Serbia. Anul trecut...
Lucrările încep în primăvara lui 2024, iar aleșii au aprobat fără discuții noua imagine a parcului. Termenul de finalizare e...
Ministrul Finanţelor, Adrian Câciu, a emis un ordin prin care schimbă ziua de salariu a personalului didactic şi nedidactic din...
Ministerul Dezvoltării Lucrărilor Publice și Administrației a acordat ieri aviz favorabil pentru construcția și dotarea unei grădinițe cu program prelungit...
Cerinţa Curţii Constituţionale a României de introducere a unui prag valoric la infracţiunea de abuz în serviciu, prevăzută şi sancţionată...
Aflat în dezbatere miercuri, 29 martie, la Guvern, alături de celelalte proiecte de legi din educaţie, proiectul Legii învăţământului preuniversitar...
Cele două personalități au primit votul Consiliului local Beius în cea mai recentă ședință. Avocatul Viorel Butaș nu are nevoie...
