Tinerii din orașul Aleșd și zonele învecinate au acum șansa de a se alătura unei inițiative captivante, menite să le...
Marți, 10 decembrie 2024, prof. dr. ing. Adrian Curaj, Director General UEFISCDI, a prezentat în Sala de Consiliu a Universității...
Uniunea Studenților din Oradea, în parteneriat cu Universitatea din Oradea și Consiliul Județean Bihor, organizează, luni - 16 decembrie 2024,...
La data de 5 decembrie s-au împlinit șapte ani de la trecerea la cele veșnice a MajestățiiSale Regele Mihai I al României. Pentru a marca acest moment, Parohia Subpiatra a organizat o activitate comemorativă și cultural-educativă, menită să ne reamintească, spre a fi cultivate, acelevalori care l-au definit pe Regele Mihai I și pe care le-a transmis tuturor românilor: credință înDumnezeu, iubirea față de poporul român, răbdarea în suferință, puterea de a-i ierta pe cei ostili, curajul, hărnicia, modestia și buna-cuviință. În această duminică, după Sfânta Liturghie s-a săvârșit slujba Parastasului pentruMajestatea Sa Regele...
Pe 9 decembrie, Sala Festivă a Baroului Bihor a fost gazda unui eveniment deosebit, care a adus în prim-plan una...
Uniunea Studenților din Oradea (USO) revine în acest sezon festiv cu cea de-a doua ediție a proiectului caritabil „De Crăciun...
Biblioteca Universității din Oradea a găzduit luni – 9 decembrie 2024, lansarea volumului „Basarabia – dăinuire românească prin istorie și...
În perioada 31 octombrie-1 noiembrie 2024 a avut loc, online, Întâlnirea președinților secțiilor penale ale Înaltei Curți de Casație și...
Facultatea de Științe Socio-Umane, a Universității din Oradea, găzduiește, între 5–7 decembrie 2024, un eveniment dedicat dezvoltării și consolidării competențelor...
Într-un demers serios de a promova accesibilitatea și incluziunea socială, un student al Universității din Oradea și echipa sa de...
| L | Ma | Mi | J | V | S | D |
|---|---|---|---|---|---|---|
| 1 | 2 | 3 | 4 | |||
| 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 |
| 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 |
| 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 |
| 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 | |
