Avocatul general al Curții de Justiție a Uniunii Europene, Maciej Szpunar, a cerut rejudecarea de către Tribunalul European a cauzei în care aceeași instanță a anulat, în 2019, decizia Comisiei Europene referitoare la o firmă a fraților Ioan și Viorel Micula. Concret, în urmă cu 6 ani, Comisia a stabilit că plata unei despăgubiri de 180 de milioane de euro către firma European Food and Drinks Group, controlată de cei doi oameni de afaceri bihoreni, constituie un ajutor de stat și a solicitat României să recupereze sumele deja plătite și să se abțină de la orice altă plată. În opinia avocatului general Szpunar, Tribunalul a săvârșit o eroare de drept concluzionând că Comisia nu era competentă să examineze, în lumina dreptului ajutoarelor de stat, despăgubirea plătită de România ca urmare a unei hotărâri arbitrale.
Scurt istoric al cazului
În anul 1998, autoritățile române au adoptat o ordonanță de urgență a guvernului prin care se acordau investitorilor din regiuni defavorizate anumite stimulente fiscale pe o perioadă de 10 ani. Printre beneficiarii acestor stimulente se număra și compania European Food and Drinks Group, ai căror acționari majoritari sunt Ioan și Viorel Micula, investitori suedezi cu reședința în România.
În cadrul procesului de pregătire a aderării la Uniunea Europeană, România a pus capăt acestui regim de stimulare în 2005, cu trei ani mai devreme decât prevedea legislația. Considerând că au fost prejudiciați prin abrogarea stimulentelor prevăzute de ordonanța de urgență și bazându-se pe dispozițiile unui tratat bilateral de investiții încheiat în 2002 între Suedia și România privind promovarea și protejarea reciprocă a investițiilor, frații Micula, dar și alți reclamanți au solicitat instituirea unui tribunal arbitral pentru a obține despăgubiri.
În 2013, tribunalul arbitral a estimat că România nu a reușit să asigure un tratament just și echitabil investițiilor și a acordat reclamanților despăgubiri în cuantum de aproximativ 180 de milioane de euro.
Doi ani mai târziu, Comisia Europeană a adoptat o decizie prin care se declara că plata despăgubirii constituie un ajutor de stat și a solicitat României să recupereze sumele deja plătite și să se abțină de la orice altă plată.
Sesizat cu această cauză, Tribunalul Uniunii Europene a anulat, în 2019, decizia Comisiei Europene, estimând că aceasta nu era competentă să examineze în lumina dreptului ajutoarelor de stat despăgubirea care viza compensarea prejudiciului suferit prin retragerea prematură a unui regim de stimulare, înaintea aderării României la Uniunea Europeană, și că această despăgubire nu constituia un ajutor de stat.
Comisia Europeană a formulat recurs și a cerut Curții de Justiție a UE să anuleze hotărârea Tribunalului.
Concluziile avocatului general al CJUE
În concluziile prezentate joi, avocatul general Maciej Szpunar respinge mai întâi argumentele potrivit cărora procedura arbitrală în cauză și hotărârea arbitrală subsecventă aduc atingere principiului încrederii reciproce și autonomiei dreptului Uniunii, având în vedere principiile stabilite de Curte în Hotărârea Achmea. Conform acestei hotărâri, dreptul Uniunii se opune unui mecanism de soluționare a litigiilor prevăzut de un tratat bilateral de investiții încheiat între două state membre și care implică faptul că un tribunal arbitral, în afara sistemului jurisdicțional al Uniunii și nesupus controlului unei instanțe a unui stat membru, poate să interpreteze sau să aplice dreptul Uniunii.
Avocatulul general a constatat că, în acest caz, aplicarea dreptului Uniunii nu poate anula natura specială a acestei proceduri de arbitraj inițiate în mod valabil, referitoare la un litigiu anterior aderării. Astfel, contrar procedurii arbitrale în discuție în cauza Achmea, o procedură arbitrală inițiată în temeiul unui tratat bilateral de investiții încheiat între un stat membru și un stat terț, înainte de aderarea la Uniune a acestuia din urmă, parte la arbitraj, nu poate să aducă atingere autonomiei dreptului Uniunii, chiar și după această aderare.
Avocatul general arată că momentul acordării unei măsuri de ajutor nu trebuie confundat cu momentul plății sale efective. Elementul decisiv pentru stabilirea momentului acordării unui presupus ajutor este dobândirea de către beneficiarul măsurii în cauză a unui drept cert de a-l primi și angajamentul corelativ, în sarcina statului, de a acorda măsura.
Astfel, avocatul general nu este de acord cu analiza Tribunalului potrivit căreia dreptul European Food și alții de a primi presupusa măsură de ajutor care constă în despăgubirea acordată prin hotărârea arbitrală s-a născut la momentul încălcării de către România a dispozițiilor tratatului bilateral de investiții. Astfel, România a fost ținută să acorde despăgubirea în cauză, iar dreptul de a o primi a fost conferit numai după ce litigiul a fost soluționat.
Așadar, în opinia sa, Tribunalul a săvârșit o eroare de drept și o eroare în calificarea juridică a faptelor statuând că ajutorul în discuție fusese acordat la momentul încălcării de către România a tratatului bilateral, întrucât presupusa măsură de ajutor a fost acordată la momentul în care a fost recunoscut dreptul de a primi despăgubirea și în care, în mod corelativ, România a fost obligată să plătească această despăgubire, respectiv după adoptarea hotărârii arbitrale, cu ocazia punerii sale în aplicare de către România. Or, acest moment era ulterior aderării României la Uniune. Rezultă că dreptul Uniunii era aplicabil acestei măsuri și că Comisia era competentă să examineze despăgubirea în discuție în lumina dreptului ajutoarelor de stat.
DOCUMENT – Concluziile avocatului general al CJUE în cauza C-638/19 P Comisia/European Food și alții:
