Sistemul judiciar Drogurile aflate asupra unei persoane care călătorește în România cu avionul se consideră introduse în țară în momentul în care persoana aflată la bordul aeronavei trece frontiera | Jurisprudență ÎCCJ 31 ianuarie 2025
Sistemul judiciar Posibilitatea debitorului de a invoca prescripția dreptului de a obține executarea silită, prin contestația privind executarea silită însăși ce face obiectul unui al doilea dosar de executare | Practică neunitară 31 ianuarie 2025
Sistemul judiciar CCR a constatat că persoanele numite în funcția de vicepreședinte la ANCOM îndeplinesc condiția obiectivă de desfășurare a unei activități „în domeniul comunicațiilor sau în domeniul juridic” 31 ianuarie 2025
Sistemul judiciar Soluția legislativă care nu precizează criteriile, condițiile și procedura revocării în cazul exercitării necorespunzătoare a atribuțiilor specifice funcției de procuror DNA este neconstituțională 31 ianuarie 2025
Sistemul judiciar Posibilitatea încuviințării executării silite în baza unui titlu executoriu reprezentat de o hotărâre judecătorească prin care debitorul a fost obligat la plata pensiei de întreţinere în favoarea unui minor până la împlinirea vârstei de 18 ani, pentru ratele de pensie care nu sunt scadente la data cererii de executare silită 31 ianuarie 2025
Cultură Traficanții de droguri intră direct la închisoare | Fără pedepse cu suspendare pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri 28 ianuarie 2025
Sistemul judiciar Șoferii români își vor reînnoi permisul de conducere mai rar decât în prezent 31 ianuarie 2025
Cultură Motivarea ÎCCJ cu privire la sesizarea obligatorie a judecătorului de drepturi și libertăți în vederea emiterii mandatului de supraveghere tehnică în cazul în care procurorul apreciază că este necesar ca investigatorul să poată folosi dispozitive tehnice 28 ianuarie 2025
Sistemul judiciar Prin termenul de „militar” se înţelege şi noţiunea de „soldaţi şi gradaţi profesionişti”| Hotărâre prealabilă ÎCCJ 31 ianuarie 2025