Sistemul judiciar Constituționalitatea dezlegării dată chestiunilor de drept ce este obligatorie pentru instanța care a solicitat dezlegarea de la data pronunțării deciziei, iar pentru celelalte instanțe, de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial 31 ianuarie 2025
Sistemul judiciar Plângerea împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției trebuie și motivată în termenul de 15 zile de la data înmânării sau comunicării procesului-verbal de contravenție, fiind supusă procedurii de regularizare a cererii de chemare în judecată 31 ianuarie 2025
Fara categorie Contestație în anulare când inculpatul a fost condamnat, deşi existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal: aplicarea legii mai favorabile, prescripția răspunderii penale 27 aprilie 2024
Sistemul judiciar Actele de acceptare tacită a moștenirii: acțiune de partaj asupra bunurilor comune dobândite în timpul căsătoriei promovată de către soţia supravieţuitoare în interiorul termenului de opțiune succesorală 31 ianuarie 2025
Sistemul judiciar Concurs de promovare efectivă în funcții de execuție a procurorilor 31 ianuarie 2025
Cultură „GreenWings Oradea” – proiect al USO încheiat cu un after cross party în Piața Ferdinand 28 ianuarie 2025
Sistemul judiciar Retragerea, pe baza unor informații clasificate, a permisului de ședere al resortisantului care crește un copil cetățean al UE trebuie să poată face obiectul unei căi de atac efective 31 ianuarie 2025
Cultură Sala de curs a Facultății de Drept din Oradea a devenit sală de judecată pentru elevii din Bihor 28 ianuarie 2025
Sistemul judiciar Studenții sunt așteptați să își depună candidaturile pentru poziția de reprezentant în Consiliul de Administrație al Universității din Oradea 31 ianuarie 2025
Sistemul judiciar Comisia Europeană a adoptat Recomandarea pentru o mai bună protecție a copiilor împotriva violenței 31 ianuarie 2025