Sistemul judiciar Contestație la executare: compensare în cazul cazării în condiţii necorespunzătoare, cauză de micşorare a pedepsei 31 ianuarie 2025
Sistemul judiciar Cerere de refacere a probei cu expertiză: încălcarea principiului rolului activ, efecte | Jurisprudență ÎCCJ 31 ianuarie 2025
Sistemul judiciar Contract de vânzare-cumpărare încheiat ca urmare a obligaţiei stabilite printr-o hotărâre judecătorească: constatarea nulităţii actului, garanţia pentru evicţiune | Jurisprudență ÎCCJ 31 ianuarie 2025
Sistemul judiciar Acțiune în pretenții formulată de creditor împotriva emitentului scrisorii de confort: condiții şi efecte în raport cu natura juridică a obligației asumate de emitent | Jurisprudență ÎCCJ 31 ianuarie 2025
Sistemul judiciar Admisibilitatea cererii adiționale în ipoteza în care reclamantul a modificat cererea principală sub aspectul cadrului procesual pasiv chemând în judecată un nou pârât alături de pârâtul inițial, între cei doi pârâți neexistând vreun raport juridic 31 ianuarie 2025
Sistemul judiciar Recurs în interesul legii privind instanța competentă să soluționeze contestația formulată împotriva sentinței pronunțate la judecătorie în materia liberării condiționate trimis de Ministerul Public 31 ianuarie 2025