În perioada 15-16 noiembrie 2023 a avut loc, la Bucureşti, Întâlnirea preşedinţilor secţiilor penale ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi curţilor de apel, dedicată
discutării aspectelor de practică neunitară, ocazie cu care s-a pus problema posibilității aplicării – pentru prima dată în apelul declarat exclusiv de către inculpat – a pedepsei accesorii a interzicerii exercitării unor drepturi, în condițiile în care, urmare a admiterii apelului, sentința penală atacată este desființată în parte, cu consecința înlocuirii pedepsei principale a detențiunii pe viață
aplicate de prima instanță cu pedeapsa principală a închisorii.
În opina INM aplicarea pedepselor complementară și accesorie inculpatului pe lângă pedeapsa principală a închisorii nu aduce atingere principiului neagravării situaţiei în propria cale de atac prevăzut în art. 418 din Codul de procedură penală, atunci când în concret, pentru aceeaşi faptă, se stabileşte o sancţiune mai puţin severă (închisoarea în loc de detențiunea pe viață).
Într-adevăr, în materia căilor de atac exercitate de părţi operează principiul procesual susamintit. Astfel instanţa de apel, soluţionând cauza, nu poate crea o situaţie mai grea pentru cel ce a declarat apel.
Raţiunea acestui principiu porneşte de la dreptul părţilor de a supune hotărârea atacată unui control jurisdicţional fără a i se crea titularului căii de atac o situaţie mai grea, pentru că astfel s-ar putea determina abţinerea părţii de la exercitarea drepturilor sale procesuale de teama asumării acestui risc.
Cu toate acestea, în situația particulară în care în primă instanță inculpatul este condamnat la pedeapsa detențiunii pe viață, iar instanța de apel, în calea de atac exclusivă a părții, îl condamnă pe inculpat la pedeapsa închisorii, îi aplică acestuia pedepsele complementară și accesorie constând în interzicerea exercitării unor drepturi, principiul în discuție nu este încălcat.
Aceasta deoarece, pe de o parte, în situația particulară a pedepsei detențiunii pe viață, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării unor drepturi nu poate fi aplicată. În acest sens, art. 67 alin. (1) din Codul penal face referire la aplicarea pedepsei complementare atunci când pedeapsa principală este închisoarea sau amenda. Totodată, potrivit art. 58 din Codul penal, pedeapsa detențiunii pe viață poate fi înlocuită cu pedeapsa închisorii pe timp de 30 de ani și pedeapsa interzicerii exercitării unor drepturi pe durata ei maximă, în condițiile impuse de textul legal.
Pe de altă parte, pedeapsa accesorie constă în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute la art. 66 alin. (1) lit. a), b) și d)-o) din Codul penal, a căror exercitare a fost interzisă de instanță ca pedeapsă complementară. Astfel, caracterul accesoriu al pedepsei interzicerii unor drepturi decurge din faptul că presupune în cazul pedepsei cu închisoarea interzicerea drepturilor a căror exercitare a fost interzisă şi ca pedeapsă complementară. În acest sens și decizia nr. 361/RC/06.09.2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secția Penală.
Participanţii la întâlnire au agreat, în majoritate, opinia contrară INM. În acest sens, în dezbateri, s-a arătat că pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării unor drepturi, deși în conținut identică cu pedeapsa complementară a interzicerii exercitării unor drepturi pe durată limitată, are acest caracter accesoriu pe lângă pedeapsa principală, și nu pe lângă pedeapsa complementară, nefiind atrasă de aceasta din urmă. Prin urmare, este lipsit de relevanță că pedeapsa complementară a putut fi aplicată pentru prima dată în apel, ca urmare a înlocuirii pedepsei principale a detențiunii pe viață cu pedeapsa principală a închisorii. În condițiile în care pedeapsa accesorie nu a fost aplicată și de prima instanță, aplicarea ei în apel determină o înrăutățire a situației apelantului în propria cale de atac.
