Prezentarea la revizuirea medicală obligatorie a pensionarilor încadraţi în grad de invaliditate nu reprezintă o simplă prezentare fizică a acestora, ci presupune faptul ca aceştia să prezinte cu acea ocazie medicului expert al asigurărilor sociale documentația medicală corespunzătoare pentru a permite acestuia să formuleze concluziile medicale la revizuire şi să emită decizia medicală asupra capacităţii de muncă.
1. Cererea de chemare în judecată.
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Y la data de 03.11.2021 sub nr.2712/40/2021, reclamantul X, în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Y, a solicitat a se dispune anularea deciziei nr. 174794/01.09.2021 privind suspendarea pensiei de invaliditate, pe care o consideră ca fiind încheiată cu nerespectarea dispozițiilor legale şi netemeinică, solicitând și plata pensiei pentru luna septembrie 2021.
2. Hotărârea tribunalului
Prin sentinţa civilă nr. 180 din 16 februarie 2022 a Tribunalului Y, instanța a admis contestaţia formulată; a anulat Decizia nr. 174794/01.09.2021 privind suspendarea plăţii pensiei de invaliditate începând cu 01.09.2021, decizie emisă de pârâta Casa Judeţeană de Pensii Y şi a obligat pârâta să-i plătească reclamantului pensia aferentă lunii septembrie 2021.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut, în esenţă, următoarele:
Astfel, a reţinut tribunalul că temeiul deciziei contestate a fost reprezentat de art.114 alin.(1) lit. c) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, potrivit căruia plata pensiei se suspendă începând cu luna următoare celei în care a pensionarul de invaliditate sau pensionarul urmaş prevăzut nu se prezintă la revizuirea medicală obligatorie sau la convocarea Institutului Naţional de Expertiză Medicală şi Recuperare a Capacităţii de Muncă sau a centrelor regionale de expertiză medicală a capacităţii de muncă.
De asemenea, tribunalul a reţinut că potrivit art.78 alin.(4) din Legea nr.263/2010, ,,neprezentarea, din motive imputabile pensionarului, la revizuirea medicală atrage suspendarea plăţii pensiei începând cu luna următoare celei în care era prevăzută revizuirea medicală sau, după caz, încetarea plăţii pensiei, în condiţiile legii”. A mai reţinut tribunalul că, în contra apărărilor pârâtei din întâmpinare, conform relațiilor furnizate la dosar rezultă că reclamantul X s-a prezentat la data de 03.08.2021 la Cabinetul de Expertiză Medicală, însă fără documentele medicale cerute conform deciziei medicale nr.365/12.02.2020.
Prin urmare, tribunalul a arătat că întrucât temeiul de drept al suspendării plăţii pensiei se referă strict la neprezentarea, din motive imputabile pensionarului, la revizuirea medicală, iar nu și la omisiunea de a prezenta anumite documente medicale, decizia contestată în prezenta apare ca lipsită de suport legal.
3. Apelul formulat în cauză
Împotriva sentinței civile nr. 180 din 16 februarie 2022 a Tribunalului Y a formulat apel pârâta Casa Județeană de Pensii Y.
Apelanta a solicitat admiterea apelului așa cum a fost formulat și, în rejudecare, modificarea sentinţei, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. A arătat apelanta că, în fapt, reclamantul a fost înscris iniţial la pensie de invaliditate gradul 2, prin Decizia nr. 174794/10.10.2012 emisă de Casa Județeană de Pensii Y în conformitate cu prevederile Legii nr.263/2010 privind sistemul public de pensii, începând cu data de 01.09.2012, în baza actelor de vechime, documentelor de stare civilă şi a Deciziei medicale asupra capacităţii de muncă nr.3750/27.08.2012 eliberată de Cabinetul de Expertizei Medicală nr.1 Y din cadrul Casei Judeţene de Pensii Y – gradul 2 de invaliditate, cu termen de revizuire 21.08.2013.
Pensionarul, beneficiar al pensiei de invaliditate – reclamant în cauză – a fost evaluat ca neprezentat la revizuirea medicală periodică din data de 03.08.2021 întrucât la termenul derevizuire planificat nu a prezentat documentele medicale justificative prin care să ateste starea de sănătate şi programul recuperatoriu urmat, fiind astfel încălcat termenului de revizuire planificat.
A mai susţinut apelanta că, în contra celor reţinute de instanţa de fond, cu toate că reclamantul s-a prezentat la Cabinetul de Expertiză Medicală la data de 03.08.2021, conform programării de pe Decizia Medicală nr.365/12.02.2020, practic nu a prezentat documentele medicale precizate în decizie din care să rezulte starea de sănătate şi afecțiunile medicale, precum şi rezultatele investigațiilor necesare pentru susţinerea diagnosticului clinic şi funcţional, fapt pentru care nu a fost posibilă evaluarea stării sale de sănătate. Astfel, întrucât la data de 03.08.2021 nu avea întocmit programul recuperator şi nici documentele medicale necesare, actualizate, a fost reprogramat pentru expertizarea medicală.
Astfel, în baza Tabelului „suspendați”, comunicat de Cabinetul de Expertiză Medicală a Capacităţii de Muncă nr.1 din cadrul Casei Judeţene de Pensii Y, cu persoanele care nu s-au prezentat la revizuirea medicală periodică din luna august şi nu s-a făcut dovada urmării programelor recuperatorii, prin Decizia nr. 174794/01.09.2021 a fost suspendată plata drepturilor de pensie de invaliditate gradul 2, în baza prevederilor art.114 alin.(1) lit. c) din Legea nr.263/2010, începând cu data de 01.09.2021.
Ulterior, prin Decizia nr.160151/10.12.2020 a fost reluată plata drepturilor de pensie de invaliditate gradul 2, începând cu data de 01.11.2020, ca urmare a emiterii Deciziei medicale asupra capacităţii de muncă nr.3336/27.11.2020 eliberată de Cabinetul de Expertiză Medicală nr.1 Y din cadrul Casei Judeţene de Pensii Y – gradul 2 de invaliditate, cu următorul termen de revizuire 08.10.2023.
Prin Decizia medicală asupra capacităţii de muncă nr.2298/07.09.2021 a fost reluată plata pensiei de invaliditate gradul 2 – cu termen de revizuire 03.03.2023, bolnavul prezentând la data de 07.09.2021 documentele medicale corect întocmite (n.n. care trebuiau prezentate pentru evaluarea medicală din data de 03.08.2021), aceasta beneficiind de reîncadrarea în grad medical şi acordarea pensiei de invaliditate gradul 2 începând cu 01.10.2021- data reluării plăţii, pentru un punctaj mediu anual de 0,69294 puncte, conform Deciziei nr. 174794/01.10.2021.
A mai susţinut apelanta că reclamantul a formulat diferite sesizări şi petiții la Casa Judeţeană de Pensii Y, invocând imposibilitatea de a se prezenta la revizuirea medicală periodică, starea de pandemie şi faptul că urma programul recuperatoriu la data de 03.08.2021 motiv pentru care nu s-a putut prezenta la evaluarea stării de sănătate la comisia medicală.

Astfel, a arătat apelanta, atât Decizia nr.174794/01.09.2021 de suspendare a plăţii pensiei de invaliditate, cât şi Decizia medicală asupra capacităţii de muncă nr.2298/07.09.2021 au fost emise cu respectarea întocmai a prevederilor Legii nr.263/2010, H.G. nr.257/2011, precum şi H.G. nr.155/23.02.2011 pentru aprobarea Criteriilor şi normelor de diagnostic clinic, diagnostic funcţional şi de evaluare a capacităţii de muncă pe baza cărora se face încadrarea în gradele I, II şi III de invaliditate, publicată în Monitorul Oficial nr.224/31.03.2011, cu respectarea normelor legale în vigoare referitoare la încadrarea în grade de invaliditate. Apelanta a arătat că decizia medicală a fost emisă cu respectarea prevederilor H.G. nr.155/23.02.2011 pentru aprobarea Criteriilor şi normelor de diagnostic clinic, diagnostic funcţional şi de evaluare a capacităţii de muncă pe baza cărora se face încadrarea în gradele I, II şi III de invaliditate, publicată în Monitorul Oficial nr.224/31.03.2011.
A susţinut apelanta faptul că, în mod nejustificat, instanţa de fond a admis contestaţia reclamantului, întrucât pe de o parte, acesta nu a făcut dovada faptului că s-a prezentat conform programării la revizuirea medicală la termenul menţionat cu documentele medicale solicitate prin Decizia medicală nr.365/12.02.2020, iar pe de altă parte, statuările instanţei de fond conform cărora omisiunea de a prezenta documentele medicale nu poate fi imputată reclamantului, considerând că simpla prezenţă a bolnavului la termenul prevăzut (fără a prezenta documente medicale justificative) constituie temei de anulare a Deciziei de suspendare nr.174794/01.09.2021.
Astfel, a precizat apelanta, în accepţiunea instanţei de fond, pensionarii de invaliditate nu ar mai trebui să prezinte documente medicale care să probeze starea de sănătate, ori programele recuperatorii de urmat, aceştia fiind evaluați doar vizual, prin simpla prezenţă în faţa comisiei.
A mai susținut apelanta faptul că, prima instanţă nu a avut în vedere faptul că evaluarea stării de sănătate şi încadrarea în grad de invaliditate a pensionarilor de invaliditate se face în baza H.G. nr.155/23.02.2011 pentru aprobarea Criteriilor şi normelor de diagnostic clinic, diagnostic funcţional şi de evaluare a capacităţii de muncă, publicată în Monitorul Oficial nr.224/31.03.2011, atât prin prezenţa fizică a bolnavilor, cât şi prin prezentarea de documente medicale din care să rezulte starea de sănătate, afecțiunile existente, programele recuperatorii urmate, pentru stabilirea diagnosticului clinic şi funcţional.
În drept, în susținerea celor arătate, apelanta a invocat și citat o serie de prevederi pe care le consideră relevante, respectiv art. 78 din Legea nr. 263/2010, art. 91-98 din H.G nr. 257/2011 referitoare la revizuirea medicală.
4. Întâmpinarea la apel
Reclamantul X a formulat întâmpinare. Intimatul a solicitat respingerea apelului și menținerea sentinței apelate ca legală și temeinică. A arătat intimatul faptul că, prin admiterea apelului ar fi lăsat fără banii necesari pentru plata medicamentelor și a CAR-ului pe care l-a contractat pentru a efectua programul obligatoriu de recuperare la Spitalul de Recuperare Iași. Intimatul a mai arătat că, în fapt, deși avea toate documentele legale, a fost amânat de către medicul Casei de Pensii pentru data de 07.09.2021, data la care a prezentat toate documentele și a arătat că urmează tratament, fizioterapie, precum și consultații la medicul de familie. De altfel, a susținut că a fost trimis la psihiatrie, unde s-a și prezentat, iar apoi a revenit cu toate documentele legale, însă tot acelaşi medic a stabilit că nu i-a prezentat documentele în termenul legal, termen stabilit tot de acelaşi medic, care a venit din Dorohoi și care, în opinia intimatului, avea pretenţii financiare și acorda prioritate pacienților din Dorohoi.
5. Hotărârea şi considerentele instanţei de apel
Verificând, în limitele motivelor de apel, conform art. 477 şi art. 479 alin. 1 din Codul de procedură civilă, stabilirea situaţiei de fapt şi aplicarea de către prima instanţă a dispoziţiilor legale incidente în cauză, curtea reţine următoarele:
Cu titlu prealabil, curtea reţine că prin Decizia nr.174794/01.09.2021 emisă de casa Judeţeană de Pensii Y, în temeiul art.114 alin.(1) lit.c) din Legea nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare(în continuare Legea nr.263/2010), s-a dispus suspendarea plăţii pensiei de invaliditate a petentului, motivul suspendării fiind determinat de faptul neprezentării reclamantului la revizuirea medicală obligatorie din 03.08.2021, conform comunicării efectuată de Cabinetul de Expertiză Medicală a Capacităţii de Muncă nr.1 din cadrul Casei Judeţene de Pensii Y cu persoanele care nu s-au prezentat la revizuirea medicală periodică din luna august şi nu au făcut dovada urmării programelor recuperatorii.
Împotriva deciziei anterior menţionată, reclamantul a formulat contestație care a fost admisă prin sentinţa apelată, prima instanţă reţinând că beneficiarul pensiei de invaliditate s-a prezentat la termenul de revizuire însă nu avea asupra sa documentele medicale corespunzătoare, fapt care însă nu atrage suspendarea plăţii pensiei în sensul dispus prin decizia contestată.
Sintetizând motivele de apel formulate, curtea reţine că, în esenţă, apelanta susţine că simpla prezentare fizică a petentului la termenul de revizire fără a avea asupra sa documentele medicale corespunzătoare echivalează cu neprezentarea acestuia întrucât medicul expert asupra capacității de muncă nu a putut face evaluarea.
Apelul este întemeiat. Astfel, potrivit dispoziţiilor art.78 alin.1 – 5 din Legea nr.263/2010 „pensionarii de invaliditate sunt supuşi revizuirii medicale, periodic, în funcţie de afecţiune, la intervale cuprinse între un an şi 3 ani, până la împlinirea vârstelor standard de pensionare, la termenele stabilite de medicul expert al asigurărilor sociale. După fiecare revizuire medicală, medicul expert al asigurărilor sociale emite o nouă decizie medicală asupra capacităţii de muncă, prin care se stabileşte, după caz: a) menţinerea în acelaşi grad de invaliditate; b) încadrarea în alt grad de invaliditate; c) redobândirea capacităţii de muncă. Dreptul la pensie de invaliditate se modifică sau încetează începând cu luna următoare celei în care s-a emis decizia medicală asupra capacităţii de muncă, emisă în urma revizuirii medicale. Neprezentarea, din motive imputabile pensionarului, la revizuirea medicală atrage suspendarea plăţii pensiei începând cu luna următoare celei în care era prevăzută revizuirea medicală sau, după caz, încetarea plății pensiei, în condiţiile legii. Revizuirea medicală se poate efectua şi la cererea pensionarilor, dacă starea sănătăţii lor s-a îmbunătăţit sau, după caz, s-a agravat.”
În aplicarea dispoziţiilor legale anterior menţionate, au fost emise norme metodologice
aprobate prin HG nr.257/2011. Procedura de revizuire medicală a pensionarilor încadraţi în grad de invaliditate este reglementată de la art.91 la art.100 din normele metodologice aprobate prin HG nr.257/2011.
Conform art.95 alin.1 din normele metododologice anterior menţionate la termenul de revizuire, pensionarul încadrat în grad de invaliditate are obligaţia să se prezinte, fără a fi notificat, la cabinetul de expertiză medicală a capacităţii de muncă sau la comisiile de expertiză medico-militară, după caz, în vederea revizuirii medicale.
Totodată, conform art.92 din aceleaşi norme, medicul expert al asigurărilor sociale, respectiv comisiile de expertiză medico-militară, după examinarea medicală a persoanei în cauză şi analizarea documentaţiei medicale prezentate, completează concluziile medicale la revizuire şi emit decizia medicală asupra capacităţii de muncă. Documentaţia medicală pentru revizuirea medicală la termen cuprinde: referatul medical detaliat cu consemnarea stării prezente şi evoluţiei bolii, a datelor clinice şi paraclinice care susţin diagnosticul clinic, completat de către medicul curant, specialist pentru afecţiunile invalidante; rezultatele investigaţiilor solicitate; biletele de ieşire din spital sau copii de pe foaia de observaţie clinică, pentru spitalizările recente, după caz; datele din fişa de dispensarizare a bolnavului, după caz; programul recuperator completat de către medicii curanţi.
De asemenea, potrivit art.93 din normele metodologice anterior menţionate, la revizuirea medicală, medicul expert al asigurărilor sociale va avea în vedere modul de respectare a programului de recuperare a capacităţii de muncă a bolnavului, în perioada de valabilitate a deciziei.
Potrivit art.96 din normele metodologice de referinţă, în situaţia în care pensionarul s-a prezentat la revizuirea medicală şi aceasta nu s-a putut efectua la termenul stabilit, din motive neimputabile pensionarului, revizuirea se efectuează la o dată ulterioară, dar nu mai târziu de sfârşitul lunii următoare termenului de revizuire stabilit. Aceeaşi procedură este aplicabilă şi în situaţia în care pensionarul a comunicat, cel târziu până la termenul de revizuire stabilit, imposibilitatea neprezentării la revizuirea medicală periodică, din motive neimputabile lui.
În ambele situaţii, anterior menţionate, până la data emiterii deciziei medicale asupra capacităţii de muncă, se menţine acelaşi grad de invaliditate stabilit prin decizia anterioară. În fine, conform art.97 din normele metodologice precizate cabinetele de expertiză medicală a capacităţii de muncă au obligaţia ca, în primele 5 zile ale fiecărei luni, să comunice compartimentului de specialitate pensionarii încadraţi în grad de invaliditate neprezentaţi la revizuirea medicală periodică în cursul lunii precedente, în vederea suspendării plăţii pensiei potrivit legii.
Prin urmare, în raport de reglementările anterior menţionate, contrar celor statuate de prima instanţă, curtea consideră că prezentarea la revizuirea medicală obligatorie a pensionarilor încadraţi în grad de invaliditate nu reprezintă o simplă prezentare fizică a acestora, ci presupune faptul ca aceştia să prezinte cu acea ocazie medicului expert al asigurărilor sociale documentația medicală corespunzătoare pentru a permite acestuia să formuleze concluziile medicale la revizuire şi să emită decizia medicală asupra capacităţii de muncă.
În cauza de faţă, curtea reţine că obligaţia de prezentare a reclamantului intimat la revizuirea medicală periodică a fost stabilită prin Decizia asupra capacităţii de muncă nr.365/12.02.2020. Prin această decizie s-a stabilit că termenul de revizuire este 03.08.202, precum şi faptul că la termenul de revizuire pensionarul va prezenta: dovada efectuării programului individual de recuperare medicală, examen neurologic detaliat, examen psihiatric, testare psihologică GAFS, spirometrie, examen pneumologic SP PNF.
Totodată, curtea reţine că petentul s-a prezentat la medicul expert al asigurărilor sociale la data programată, însă întrucât nu avea asupra sa integral documentaţia medicală anterior menţionată, a fost reprogramat pentru data de 07.09.2021.
Astfel, din probele dosarului, curtea constată că examenul pneumologic SP PNF a fost efectuat la 03.09.2021, testarea psihologică a fost efectuată la 06.09.2021, examenul neurologic a fost efectuat la 02.09.2021, examenul psihiatric a fost efectuat la 06.09.2021.
Prin urmare, curtea reţine că deşi petentul s-a prezentat fizic la termenul de revizuire din 03.08.2021, în lipsa documentaţiei medicale anterior menţionată, medicul expert al asigurărilor sociale nu a putut formula concluziile medicale şi, implicit, nu a putut să emită decizia medicală asupra capacităţii de muncă, iar acest fapt este imputabil pensionarului întrucât nu s-a prezentat la medicii specialişti în vedere efectuării examenelor medicale solicitate prin decizia anterioară asupra capacităţii de muncă.
Având în vedere aceste circumstanţe, curtea consideră că în mod legal şi temeinic apelanta intimată, în baza comunicării efectuată de Cabinetul de Expertiză Medicală a Capacităţii de Muncă nr.1 din cadrul Casei Judeţene de Pensii Y cu persoanele care nu s-au prezentat la revizuirea medicală periodică din luna august, a emis decizia de suspendare a plăţii pensiei de invaliditate contestată în cauza de faţă.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 480 alin. 2 Cod procedură civilă, curtea admite apelul şi schimbă în tot sentinţa nr. 180/16.02.2022 a Tribunalului Y în sensul că respinge acţiunea ca nefondată.