Miercuri, 4 februarie 2026, Curtea Constituțională, cu unanimitate de voturi, a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art. 81 alin. (4) din Legea nr. 100/2016 privind concesiunile de lucrări și concesiunile de servicii sunt neconstituționale, potrivit unui.
Curtea Constituțională a stabilit că dispozițiile criticate, care permiteau excluderea operatorilor economici din procedura de atribuire a contractelor de concesiune doar pe baza existenței unei proceduri judiciare de investigație, fără hotărâre judecătorească de condamnare contravin principiului egalității în drepturi, prevăzut de art. 16 din Constituție, încalcă prezumția de nevinovăție prevăzută de art. 23 alin. (11) din Constituție și reprezintă o restrângere nejustificată a exercițiului unui drept, contrar art. 53 din Constituție.
Argumente
Cu privire la criticile de neconstituționalitate, Curtea a constatat că:
– dispozițiile art. 81 alin. (4) din Legea nr. 100/2016 sunt identice cu cele constatate ca fiind neconstituționale prin Decizia nr. 738 din 20 noiembrie 2018, pronunțată cu privire la dispozițiile art. 167 alin. (4) din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, care instituiau aceeași cauză de excludere de la procedura de achiziție ca și textul ce formează obiect al prezentei excepții de neconstituționalitate, care vizează procedura de atribuire a contractelor de concesiune de lucrări sau de servicii, argumentele reținute prin decizia menționată fiind aplicabile mutatis mutandis și cu privire la textul ce formează obiectul prezentei excepții;
– excluderea unui operator economic de la procedura de achiziție doar pentru că este subiectul unei investigații penale în curs, fără să fi fost pronunțată o hotărâre judecătorească definitivă de condamnare, echivalează cu o încălcare a prezumției de nevinovăție;
– textul permite autorității contractante să aprecieze, în mod anticipat, că operatorul ar fi săvârșit o abatere profesională gravă, substituindu-se instanței penale sau autorității administrative competente;
– măsura operează automat, fără analiză individualizată a faptelor, fără evaluarea gravității și fără posibilitatea de remediere, fiind astfel disproporționată și lipsită de fundament obiectiv;
– soluția legislativă depășește cadrul Directivei 2014/23/UE, care condiționează excluderea obligatorie de existența unei condamnări definitive și impune evaluări motivate pentru cazurile de excludere facultativă.
Partajează acest conținut:
