Guvernul României a adoptat Ordonanţa de urgenţă pentru modificarea art. 10 din Ordonanţa Guvernului nr. 94/1999 privind participarea României la procedurile în faţa Curţii Europene a Drepturilor Omului şi a Comitetului Miniştrilor ale Consiliului Europei şi exercitarea dreptului de regres al statului în urma hotărârilor şi convenţiilor de rezolvare pe cale amiabilă precum şi pentru reglementarea modalităţii de executare a unor hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului.
Modificările aduse cadrului legislativ în vigoare prin această ordonanță de urgență vizează aducerea la îndeplinire a hotărârilor judecătorești pronunțate împotriva unor debitori publici aflați în faliment sau lichidați, care au fost subiectul unor cauze de pe rolul Curții Europene a Drepturilor Omului îndreptate împotriva României.
La nivel general, până în prezent, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a pronunțat 43 de hotărâri prin care a sancționat neexecutarea sau executarea cu întârziere a hotărârilor judecătorești de către autoritățile sau instituțiile publice, precum şi de către diverse entități (în special, societăți) aflate sub controlul statului.
O categorie aparte de cauze de pe rolul CEDO în materia neexecutării hotărârilor judecătorești definitive (inclusiv decizii arbitrale pronunțate de instanțe arbitrale naționale sau internaționale), pronunțate împotriva debitorilor publici, o reprezintă situațiile în care debitorul public este o entitate sub controlul statului (cel mai adesea, o societate la care statul este sau a fost acționar majoritar) și care se află în procedură de faliment sau a fost deja lichidată și radiată.
Până în prezent, există nouă asemenea cauze soluționate de CEDO și aflate sub supravegherea CM: Omegatech împotriva României (cererea nr. 24612/07), Polyinvest împotriva României (cererea nr. 20752/07), RJ Import Roger Jaeger AG și RJ Import București SA împotriva României (cererea nr. 19001/05), Bod și alții împotriva României (cererea nr. 30403/06), Podaru și alții împotriva României (cererea nr. 41786/14), Beșleagă și alții împotriva României (cererea nr. 35723/03), Zlatin împotriva României (cererea nr. 24693/07), Tomiuc împotriva României (cererea nr. 34883/10) și Iordan împotriva României (cererea nr. 47967/13).
În ceea ce privește modul în care sunt soluționate aceste cauze, Curtea acordă reclamanților (care pot fi persoane fizice sau juridice, din România sau din alte state), în cele mai multe cazuri, sume de bani cu titlu de daune morale, pentru suferința cauzată de neexecutarea hotărârilor interne, și cheltuieli de judecată, stabilind, de asemenea, obligația statului de a aduce la îndeplinire, prin mijloace adecvate, hotărârile judecătorești interne neexecutate.
În viitor există posibilitatea de cauze în care Curtea să oblige statul să execute hotărâri judecătorești interne împotriva unor debitori publici aflați în faliment/lichidați şi radiați, însă, în cauze recente similare celor nouă arătate mai sus, Curtea a transformat suma datorată de societatea comercială de stat aflată în faliment în daune materiale, fără a mai stabili obligația de aducere la îndeplinire a hotărârii interne neexecutate (de ex. cauza Iancu împotriva României, cererea nr. 20302/11, hotărârea din 14 ianuarie 2020).
În practică, problema executării hotărârilor judecătorești pronunțate împotriva unor debitori publici aflați în faliment sau lichidare a întâmpinat obstacole majore, în situația companiilor cu capital de stat (sau a unor foste societăți deținute de stat, dar privatizate) aflate în procedura falimentului, satisfacerea creanțelor reclamanților care decurg din hotărâri judecătorești interne definitive se realizează în cadrul procedurilor prevăzute de Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței şi de insolvență. În acest caz, în funcție de situația patrimonială a societății, creanța reclamantului poate fi acoperită doar parțial (sau, în unele cazuri, nu poate fi deloc satisfăcută) prin valorificarea activelor debitorului (de exemplu cauzele Omegatech Enterprises Ltd împotriva României și SC Polyinvest SA împotriva României, unde debitorul public SC SIDERMET SA se află în faliment și, conform informațiilor transmise de lichidatorul societății, în urma valorificării activelor sale nu va fi posibilă satisfacerea creanțelor reclamanților).
În cazul societăților cu capital de stat care au fost deja lichidate și radiate din Registrul Comerțului, este imposibilă executarea de către acestea a hotărârilor judecătorești în favoarea reclamanților, având în vedere că debitorul persoană juridică nu mai există (de ex. în cauzele Zlatin împotriva României, Bod împotriva României și RJ Import Bucureşti SA împotriva României). Cu privire la obligația statului de a asigura executarea hotărârilor judecătorești interne pronunțate împotriva unor societăți de stat sau deținute anterior de stat, aflate în procedura falimentului ori deja lichidate şi radiate, până în prezent au fost purtate discuții între instituțiile publice competente, fiind creat, în acest scop, și un Grup de lucru inter-instituțional1 care a avut mai multe întâlniri și care a analizat datele privind situația de fapt a acestor companii şi legislația incidentă.
Concluzia acestor discuții a fost că nu există un mecanism prin care statul român să își asume datoriile unei societăți, întrucât aceasta are personalitate juridică şi patrimoniu propriu, iar limitele răspunderii patrimoniale a statului, în calitatea sa de asociat/acționar, sunt cele stabilite de dreptul comun în materie societară şi în materia guvernanței corporative a întreprinderilor publice, limite care operează şi în procedura insolvenței (răspunderea asociațiilor/acționarilor poate fi atrasă doar cu titlu de excepție, în condiții limitativ prevăzute, circumscrise ideii de fraudă).
În contextul în care art. 10 din O.G. nr. 94/1999 nu permite decât plata sumelor acordate de Curte cu titlu de despăgubire (daune sau cheltuieli), nu și plata sumelor datorate reclamanților în baza unor hotărâri interne, modificarea și completarea acestui text de lege, apare ca o modalitate eficace de facilitare a executării hotărârilor CEDO ce privesc plata sumelor datorate de societăți la care statul este sau a fost acționar majoritar și care se află în procedură de faliment sau a fost deja lichidată și radiată, către reclamanți în baza unor hotărâri judecătorești interne definitive neexecutate.
Articolul 46 (1) al Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (Convenția), tratat internațional semnat și ratificat de România, ,,statele se angajează să se conformeze hotărârilor definitive ale Curţii în litigiile în care ele sunt părți”. Totodată, de la momentul elaborării O.G. nr. 94/1999, au intervenit mai multe evoluții în ceea ce privește practica Curții, între care notăm apariția posibilității de radiere (în baza art. 37 (1) lit. c din Convenție) a unor cauze de pe rolul CEDO prin intermediul unor declarații unilaterale semnate de Guvern, prin intermediul Agentului guvernamental pentru CEDO, prin care Guvernul recunoaște încălcarea Convenției și se angajează să plătească reclamantului/reclamanților o sumă de bani cu titlu de despăgubire pentru a stinge litigiul.
Aceste declarații unilaterale, care nu sunt menționate în forma actuală a O.G. nr. 94/1999, sunt utilizate în situații în care plângerea vizează o jurisprudență bine stabilită a Curții, iar reclamantul sau reclamanții nu acceptă soluționarea unei cauze pe cale amiabilă propusă de Curte și acceptată de Guvern (de ex. cauze în materia condițiilor de detenție, cauze ce vizează durata excesivă a unor procese civile/penale etc).
Astfel, din această perspectivă, este necesară actualizarea prevederilor art. 10 din O.G. nr. 94/1999, sub mai multe aspecte, după cum urmează:
-Precizarea faptului că satisfacția echitabilă trebuie plătită atât în temeiul hotărârilor CEDO, cât și în baza deciziilor prin care Curtea ia act de soluționarea pe cale amiabilă a cauzelor ori de declarațiile unilaterale ale Guvernului. Această precizare trebuie realizată prin modificarea conținutului alineatelor art. 10.
-Precizarea faptului că titlul executoriu pentru plata satisfacției echitabile îl reprezintă hotărârile Curții, alături de decizia prin care se ia act de înțelegerea amiabilă a cauzei ori de declarația unilaterală a Guvernului (alineatul 3 al art. 10).
-Precizarea faptului că plata satisfacției echitabile se realizează în termenul prevăzut de hotărârea Curții sau de decizia prin care se ia act de înțelegerea amiabilă a cauzei ori de declarația unilaterală a guvernului, iar, în lipsa acestui termen, plata se efectuează în termen de 3 luni de la data rămânerii definitive a hotărârii Curţii, respectiv de la data notificării deciziei prin care se ia act de înțelegerea amiabilă a cauzei ori de declarația unilaterală a guvernului (alineatul 5 al art. 10).
Inițiatorii își asumă că scopul proiectului este de a rezolva doar situația celor nouă cauze „pronunțate până la intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență”. Astfel, afectarea poziției României la nivelul CM-DH prin neexecutarea hotărârilor interne și deciziilor arbitrale vizate de aceste nouă cauze CEDO, alături de efectul financiar negativ reprezentat de acumularea penalităților de întârziere generate de continua neexecutare a hotărârilor interne, în contextul inexistenței altor mecanisme care să permită îndeplinirea obligațiilor părții române, reprezintă starea de fapt obiectivă, cuantificabilă și independentă de voința Guvernului, care determină nevoia de reglementare cât mai rapidă a unui mecanism de plată a sumelor datorate reclamanților din cele nouă cauze CEDO arătate mai sus, prin modalitatea prevăzută de prezentul proiect de OUG.
Având în vedere cele menționate, prin prezentul proiect se propune introducerea noțiunii de satisfacție echitabilă, care, așa cum este definită la alin. 2, include sumele acordate de Curte cu titlu de daune materiale, daune morale și cheltuieli de judecată. Așa cum reiese din Regulamentul CEDO și din Îndrumarea practică a Președintelui Curții adoptată în baza Regulii 32 din Regulament la 28 martie 2007, satisfacția echitabilă ce poate fi acordată în baza art. 41 din Convenție este reprezentată de daune materiale, daune morale și cheltuieli de judecată (în engleză pecuniary damage, non- pecuniary damage and costs and expenses).
În plus, forma actuală a O.G. nr. 94/1999 folosește formula ,,reparație echitabilă”, în vreme ce în prezentul proiect de modificare se folosește sintagma ,,satisfacție echitabilă”, care reflectă fidel terminologia folosită de textele în engleză și franceză ale Convenției (just satisfaction respectiv satisfaction équitable). De asemenea, urmează a fi aduse și alte modificări la alineatele art.10 din actuala O.G., pentru a reflecta evoluțiile survenite în practica Curții, astfel cum au fost expuse în secțiunea anterioară dar și o completare printr-o reglementare distinctă în ceea ce privește, sumele stabilite prin hotărâri judecătorești interne și/sau arbitrale, pronunțate împotriva unor societăți comerciale cu capital majoritar de stat aflate în procedura falimentului ori deja radiate, a căror executare trebuie asigurată de către statul român, potrivit hotărârilor Curții Europene a Drepturilor Omului.
https://mfinante.gov.ro/static/10/Mfp/transparenta/proiectOUGmodifOG94_07112023.pdf
