Titlul problemei de drept: Soluția ce se impune a fi pronunțată asupra declarației de abţinere a unui judecător de la judecarea unei contestaţii în anulare îndreptate împotriva a două hotărâri judecătoreşti diferite, una dintre acestea fiind pronunțată de către judecătorul ce se declară incompatibil cu privire la întreaga cauză.
- Materia: civil
- Subcategoria: alte tipuri de cauze
- Obiect ECRIS: abținere
- Acte normative incidente: art. 41 alin. (1) C. proc. civ.
- Cuvinte cheie: abținere, incompatibilitate absolută, contestație în anulare.
Opinia Institutului Național al Magistraturii:
Potrivit art. 41 alin. (1) C. proc. civ., judecătorul care a pronunţat o încheiere interlocutorie sau o hotărâre prin care s-a soluţionat cauza nu poate judeca aceeaşi pricină în apel, recurs, contestaţie în anulare sau revizuire şi nici după trimiterea spre rejudecare, cu excepţia cazului în care este chemat să se pronunţe asupra altor chestiuni decât cele dezlegate de instanţa de apel sau, după caz, de recurs.
În primul rând, contestația în anulare poate fi formulată împotriva unei singure hotărâri judecătorești, aceasta din urmă reprezentând obiectul căii de atac. În ipoteza în care în cuprinsul aceleiași cereri, contestatorul atacă cu contestație în anulare două sau mai multe hotărâri judecătorești, ne aflăm în prezența a două sau mai multe contestații în anulare distincte, iar nu a uneia singure cu un obiect multiplu.
În al doilea rând, în ipoteza descrisă, măsura ce se impune a fi luată este disjungerea contestațiilor în anulare, cu consecința repartizării aleatorii a contestațiilor disjunse, pentru a nu fi încălcată această regulă de esență a distribuirii cauzelor între judecătorii unei instanțe. Soluția expusă este determinată, pe cale de interpretare prin analogie, de dispozițiile art. 198 C. proc. civ. din materia cererii de chemare în judecată și de cele ale art. 4711 alin. (8) din materia apelului și, respectiv a recursului, urmare a normei de trimitere reprezentate de art. 490 alin. (2) C. proc. civ.
Astfel, potrivit art. 198 C. proc. civ., prin aceeași cerere de chemare în judecată, reclamantul poate formula mai multe capete principale de cerere împotriva aceleiași persoane, în condițiile art. 99 alin. (2). În conformitate cu art. 99 alin. (2) C. proc. civ., în cazul în care mai multe capete principale de cerere întemeiate pe un titlu comun ori având aceeași cauză sau chiar cauze diferite, dar aflate în strânsă legătură, au fost deduse judecății printr-o unică cerere de chemare în judecată, instanța competentă să le soluționeze se determină ținându-se seama de acea pretenție care atrage competența unei instanțe de grad mai înalt.
Din interpretarea coroborată a art. 198 cu art. 99 alin. (2) C. proc. civ. se desprinde concluzia că reclamantul poate formula mai multe capete principale de cerere împotriva aceluiaşi pârât, prin aceeaşi cerere de chemare în judecată, însă numai în ipoteza în care capetele de cerere sunt întemeiate pe un titlu comun ori au aceeaşi cauză sau chiar cauze diferite, dar aflate în strânsă legătură.
Ca atare, dacă reclamantul a formulat mai multe capete principale de cerere împotriva aceluiaşi pârât, prin aceeaşi cerere de chemare în judecată, fără a fi întrunite condiţiile art. 99 alin. (2) C. proc. civ., acestea fiind întemeiate pe fapte ori cauze diferite, fără legătură între ele, instanţa va dispune disjungerea acestora, căci acestea nu pot forma obiectul aceleiași cereri.
De asemenea, potrivit art. 4711 alin. (8) C. proc. civ., apelurile principale, incidente și provocate făcute împotriva aceleiași hotărâri vor fi repartizate la același complet de judecată; când apelurile au fost repartizate la complete diferite, ultimul complet învestit va dispune pe cale administrativă trimiterea apelului la completul dintâi învestit. Interpretând per a contrario acest text legal rezultă că apelurile declarate împotriva unor hotărâri judecătorești distincte formează obiectul unor dosare diferite supuse repartizării aleatorii.
Ca atare, numai apelurile formulate împotriva unei singure hotărâri judecătorești, cu excepțiile prevăzute de lege, pot constitui obiectul unui singur dosar, iar nu și apelurile declarate de o parte împotriva mai multor hotărâri judecătorești, fără legătură între ele, pronunțate în dosare diferite, întrucât o soluție contrară este de natură să nesocotească regulile ce impun repartizarea aleatorie a dosarelor.
Totodată, nu este incident art. 111 alin. (4) din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, aprobat prin Hotărârea C.S.M. nr. 1375/17.12.2015, normă de organizare judiciară de imediată aplicare, potrivit căreia, în caz de disjungere, dosarul nou format se repartizează aceluiași complet pentru respectarea principiului continuității, căci premisa incidenței acestei reguli de drept este ca pricina, în ansamblul său, să fi fost legal repartizată completului respectiv, împrejurare ce nu se regăsește în ipoteza analizată, în care, exclusiv prin voința părții apelante, căile de atac împotriva unor hotărâri judecătorești distincte, fără legătură între ele, au fost reunite în cuprinsul aceluiași act de procedură.
În al treilea rând, judecătorul incompatibil absolut să soluționeze contestația în anulare îndreptată împotriva hotărârii judecătorești pronunțate de către acesta este incompatibil să procedeze la luarea oricărei măsuri în dosarul respectiv, prin urmare inclusiv să pronunțe soluția disjungerii celor două contestații în anulare.
În consecință, considerăm că, în mod legal, judecătorul respectiv a formulat declarația de abținere de la soluționarea întregii cauze, astfel încât soluția ce se impune a fi pronunțată în privința acestei declarații de abținere este una de admitere, cu consecința repartizării aleatorii a cauzei în întregime altui complet, care, în continuare, va proceda la disjungerea discutată anterior.
Nu poate fi acceptată soluția potrivit căreia declarația de abținere ar trebui admisă numai parțial în privința contestației în anulare îndreptate împotriva hotărârii judecătorești pronunțate de către judecătorul respectiv, din moment ce acesta este incompatibil să ia orice măsură în dosar, inclusiv pe aceea de a pronunța disjungerea contestațiilor în anulare. Pe de altă parte, completul care judecă declarația de abținere nu poate proceda la disjungerea contestațiilor în anulare, nici măcar ca o consecință a unei admiteri parțiale a declarației de abținere.
În concluzie, opinia I.N.M. este aceea că soluția ce se impune a fi pronunțată asupra declarației de abţinere a unui judecător de la judecarea unei contestaţii în anulare îndreptate împotriva a două hotărâri judecătoreşti diferite, una dintre acestea fiind pronunțată de către judecătorul ce se declară incompatibil cu privire la întreaga cauză este aceea de admitere în integralitate.
În unanimitate, participanții și-au însușit soluția expusă în opinia I.N.M.
Această problemă de drept a fost discutată cu ocazia întâlnirii președinților secțiilor civile ale Înaltei Curți de Casație și Justiție și curților de apel – Timișoara, 5-6 martie 2020.
Partajează acest conținut:
