În Monitorul Oficial nr. 790/17 august 2021 a fost publicată decizia Curții Constituționale a României (CCR) referitoare la o excepție de neconstituționalitate care vizează abrogarea dispozițiilor Codului Penal din 1968 care vizează insulta, calomnia și proba verității. Instanța de contencios constituțional a fost sesizată de Curtea de Apel Brașov într-un proces care privea solicitarea autorităților austriece de predare a unui cetățean român acuzat de calomnie și înșelăciune. CCR a analizat situația prin prisma principiului dublei incriminări și a respins excepția, ca inadmisibilă.
Potrivit actului de sesizare a Curții Constituționale, cetățeanul român care era subiectul mandatului european de arestare emis de o instanță din Austria a fost acuzat de acțiuni defăimătoare îndreptate împotriva unui cetățean (sirian), aflat pe teritoriul austriac. Mai precis, ”l-ar fi acuzat pe nedrept și cu rea-credință de apartenență la o grupare teroristă și intenție iminentă de atac armat, determinând autoritățile să ia măsuri grabnice privind persoana defăimată, ale cărei comunicări private au fost interceptate, iar domiciliul percheziționat, fiind apoi preluată din propria comunitate, adusă la poliție și interogată de organele antiteroriste, cu afectarea gravă a dreptului său la demnitate umană”.
Pe numele cetățeanului român a fost emis, în decembrie 2016, un mandat european de arestare pentru calomnie. Deși prima instanță a acceptat predarea lui, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins solicitarea autorităților austriece pe motiv că, nefiind prevăzută calomnia în legislația penală din România, ”nu este îndeplinită condiția dublei incriminări (…), fiind incident unui dintre cazurile de refuz al predării persoanei solicitate”.
Ulterior, un judecător din Innsbruck a emis un nou mandat european de arestare, în care era indicată acuzația de înșelăciune. Fiind sesizată cu cererea de predare a persoanei solicitate, Curtea de Apel Brașov — Secția penală a ridicat, din oficiu, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 250 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, doar în ceea ce privește dispozițiile de abrogare ale art. 205, art. 206 și art. 207 din Codul penal din 1968.
Analiza Curții Constituționale
În ceea ce privește cele două mandate europene de arestare, Curtea observă că în primul dintre acestea, deși denumirea infracțiunii este tradusă drept „calomnie”, se menționează că articolul incident este art. 297 din Codul penal austriac cu denumirea marginală „Defăimarea”. Or, această infracțiune este o infracțiune distinctă de cea de calomnie, prevăzută de art. 111 din Codul penal austriac. Pe de altă parte, în cel de-al doilea mandat european de arestare este indicată ca infracțiune aplicabilă cea de înșelăciune, prevăzută de art. 146 din Codul penal austriac, și aceasta fiind distinctă de infracțiunea de calomnie.
În acest context, Curtea observă că, examinând condiția dublei incriminări, în ceea ce privește primul mandat european de arestare, instanța supremă a ales să analizeze existența identității între elementele constitutive ale infracțiunii reținute în mandatul european de arestare, pe de o parte, și cele ale infracțiunii privitoare la terorism, prevăzută de art. 38 din Legea nr. 535/2004, și ale celei de inducere în eroare a organelor judiciare, prevăzută de art. 268 alin. (1) din Codul penal român, pe de altă parte.
Or, astfel cum însăși Înalta Curte de Casație și Justiție — Secția penală a reținut, prin raportare la jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene, pentru a constata îndeplinirea condiției dublei incriminări nu este necesar ca infracțiunile să fie identice în cele două state membre vizate, nefiind necesară o corespondență perfectă între elementele constitutive ale infracțiunii, astfel cum este descrisă de dreptul statului emitent și de cel al statului de executare, și nici în denumirea sau în clasificarea acestei infracțiuni potrivit legislațiilor naționale respective.
Așa fiind, Curtea de Apel Brașov — Secția penală, analizând îndeplinirea condiției dublei incriminări, va avea în vedere corespondența dintre, pe de o parte, elementele de fapt care stau la baza infracțiunii, astfel cum sunt reflectate în hotărârea judecătorească pronunțată în statul emitent, și, pe de altă parte, definirea infracțiunii conform legislației statului de executare. Cu alte cuvinte, Curtea de Apel Brașov — Secția penală, în ceea ce privește cel de-al doilea mandat european de arestare, va analiza dacă elementele de fapt prezentate de
organul judiciar de trimitere, care stau la baza infracțiunii de înșelăciune din Codul penal austriac, în ipoteza în care ar fi avut loc pe teritoriul României, ar fi pasibile de o sancțiune penală pe acest teritoriu.
În aceste condiții, pronunțarea unei decizii de admitere a Curții Constituționale prin care s-ar constata neconstituționalitatea dispozițiilor art. 250 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, doar în ceea ce privește dispozițiile de abrogare ale art. 205, art. 206 și art. 207 din Codul penal din 1969, deși ar produce un efect general obligatoriu în sensul intrării în vigoare a acestor norme de incriminare pentru viitor, nu ar determina automat aplicarea acestora în cauza în care a fost ridicată excepția de neconstituționalitate.
Or, legătura dintre norma legală atacată pentru neconstituționalitate și soluționarea cauzei pune în discuție relevanța și pertinența normei legale ce face obiectul excepției de neconstituționalitate în raport cu procesul în care a fost ridicată. Aceasta, deoarece o eventuală decizie a Curții Constituționale prin care este admisă excepția de neconstituționalitate trebuie să fie de natură să producă un efect concret asupra conținutului hotărârii din procesul principal, o atare cerință fiind expresia utilității pe care soluționarea excepției invocate o are în cadrul rezolvării litigiului în care a fost invocată.
Constatarea neconstituționalității dispozițiilor art. 250 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, doar în ceea ce privește dispozițiile de abrogare ale art. 205, art. 206 și art. 207 din Codul penal din 1969, nu poate avea drept consecință evaluarea condiției dublei incriminări doar prin prisma analizei exclusive a elementelor de fapt care stau la baza infracțiunii, astfel cum sunt reflectate în hotărârea judecătorească pronunțată în statul emitent, și definirea infracțiunii de calomnie conform legislației statului de executare.
Pe de altă parte, constatarea constituționalității dispozițiilor art. 250 din Legea nr. 187/2012 nu poate avea drept consecință constatarea neîndeplinirii condiției dublei incriminări și, prin urmare, respingerea solicitării de predare în vederea executării mandatului european de arestare.
În ambele situații, independent de incriminarea infracțiunii de calomnie, instanța va trebui să analizeze dacă în ansamblul legislativ național poate identifica o reglementare care să îi permită încadrarea juridică a faptelor prezentate în mandatul european de executare, persoana solicitată fiind pasibilă de o sancțiune penală și pe teritoriul României, dacă aceste fapte s-ar fi produs pe acest teritoriu.
Or, potrivit prevederilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, „Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești […] privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei […]”. Curtea a statuat, în jurisprudența sa, că „legătura cu soluționarea cauzei” presupune atât aplicabilitatea dispozițiilor de lege criticate în cauza dedusă judecății, cât și pertinența excepției de neconstituționalitate în desfășurarea procesului, condiții ce trebuie întrunite cumulativ, pentru a fi satisfăcute exigențele impuse de dispozițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992. Prin urmare, condiția relevanței excepției de neconstituționalitate, respectiv a incidenței textului de lege criticat în soluționarea cauzei aflate pe rolul instanței judecătorești nu trebuie analizată in abstracto, ci trebuie verificat, în primul rând, interesul procesual al invocării excepției de neconstituționalitate, mai ales prin prisma efectelor unei eventuale constatări a neconstituționalității dispozițiilor de lege criticate.
Pentru considerentele expuse mai sus, Curtea Constituțională a respins, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 250 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, doar în ceea ce privește dispozițiile de abrogare ale art. 205, art. 206 și art. 207 din Codul penal din 1969.
DOCUMENT – Decizia nr. 234 din 8 aprilie 2021 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 250 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, doar în ceea ce privește dispozițiile de abrogare ale art. 205, art. 206 și art. 207 din Codul penal din 1969:
