Orașul Forlì are 116.700 de locuitori, iar cei 2.768 de români care trăiesc aici sunt împrăștiați prin toate cartierelor.Aici, parintele Florin Hanis, originar din Lunca, a infiintat o biserica pentru romani. Acolo unde incearca sa mentina vie limba romana si traditiile. Inceputurile insa au fost grele pentru preot si pentru sotia sa. Pana sa ajunga la statutul de azi unii ar spune ca au urcat Golgota.
Părintele Florin Haniș a înființat parohia românească din Forlì, Italia, în 2006, strângând comunitatea română în jurul valorilor culturale și religioase. Venind din Bihor, el a depus eforturi considerabile pentru a obține un spațiu de slujire, reușind să transforme o biserică catolică într-un loc de întâlnire pentru români. În ciuda dificultăților, părintele Haniș a reușit să dezvolte o școală parohială, încurajând copiii să își păstreze limba și identitatea românească. Activitățile sale au inclus organizarea de tabere pentru copii și implicarea comunității în slujbe, având un impact semnificativ asupra vieții românilor din diaspora.Jurnaliștii Elena Stancu și Cosmin Bumbuț (Teleleu.eu)călătoresc de șase ani cu autorulota prin Europa.
- Două dintre poveștile românilor din diaspora publicate pe Teleleu.eu (și pe Hotnews și Libertatea) au fost nominalizate pe lista scurtă la True Story Award, o prestigioasă competiție globală care premiază jurnalismul narativ. Una dintre povestiri, pubșicata de Hotnews.ro il are ca subiect pe fratele sefului Politiei Bihor, pe preotul originar din Tara Beiusului, Florin Hanis.
Părintele Florin Haniș, 48 de ani, este cel care a strâns laolaltă comunitatea de români din Forlì. El și soția lui, Bianca, au sosit aici pe 6 decembrie 2006 ca să înființeze a cincizeci și patra parohie ortodoxă românească din Italia. Aveau doar un număr de telefon pe care-l primiseră de la o româncă a cărei fiică lucra la Forlì și banii care le rămăseseră după ce și-au vândut mașina, un Volkswagen Golf 2 din 1984.Părintele Florin, care slujea într-o parohie din satul Gurani, județul Bihor, a fost impresionat de Preasfințitul Siluan, Episcopul Ortodox Român al Italiei, pe care l-a cunoscut la o slujbă în România, și și-a dorit să meargă și el ca preot misionar pentru imigranții români în Italia. „Am fost avizat de la început: «Noi nu putem să te susținem. Mergi, unde găsești un cap de pod, acolo înființează o parohie».”Avea 30 de ani și era prima oară când călătorea în străinătate; soția lui, Bianca, 28, terminase Facultatea de Kinetoterapie la Oradea. Au închiriat o cameră la un român Martor al lui Iehova, unde au locuit patru luni. Bianca a început să lucreze pentru o familie care avea o fată cu paraplegie.
La Ravenna exista deja o biserică ortodoxă românească, iar părintele Florin mergea acolo să slujească. A cunoscut românii din Forlì și a strâns în jur de 100 de semnături cu care s-a dus la instituțiile din oraș ca să ceară un spațiu de slujire. „Din decembrie până în februarie, am mers cu șapca în mână la episcop, la primărie, la tot felul de ordine călugărești.”Slujba de Crăciun într-o sală de ședințe
„Am slujit Crăciunul lui 2006 într-o sală de ședințe la primărie. Am făcut altar dintr-un birou, iar din alt birou proscomidiar, acolo unde se pregătesc darurile; veniseră vreo 10 români. Eu eram cufundat în gândurile mele, îmi imaginam cum e acasă, cu colinde: «Ce caut eu aici?». Și când m-am întors prima oară, când se face intrarea cu Evanghelia, era plin! N-aveai unde să arunci un ac. Și am zis: «Doamne, uite ce caut aici».”
Cei mai mulți români din Forlì munceau în construcții, la curățenie, ca badante și în fabrici, în special la Marcegaglia, o corporație specializată în prelucrarea oțelului. Părintele Florin a lucrat sezonier într-o fermă de piersici, apoi a fost băiat de parcare și curier la GLS. Bianca a fost infirmieră până în 2011, când i s-a recunoscut diploma și a început să lucreze ca fizioterapeut la un spital cu pacienți ortopedici și neurologici.
În 2006, părintele Florin nu vorbea încă limba italiană și o româncă din Forlì îi traducea atunci când mergea la instituții să ceară spațiu de slujire. „Am umblat și am făcut demersuri după demersuri după demersuri. Italienii sunt foarte evazivi și ne țineau în așteptare, cu speranță, apoi ziceau că nu se poate. Ultima șansă era o biserică a Ordinului Carmelit, care tocmai se închisese. Am mers cu doamna Carmen și răspunsul a fost negativ. Am ieșit de-acolo și ne-am așezat pe o bancă lângă statuia lui Padre Pio, un mistic de-al lor. Amândoi eram pe gânduri – eu deja îmi făceam bagajele în mintea mea. Și doamna Carmen începe să plângă: «Fă ceva, părinte!». Ce puteam să fac? Limba n-o știam, de cunoscut nu cunoșteam pe nimeni. Și am zis: «Hai să facem liturghie». «Unde?» La mine nu puteam, că stăteam la Martorii lui Iehova. Și zic: «La voi în sufragerie».”A primit cheile de la Biserica Catolică San Giuseppe de pe Via Cesare Albicini în martie 2007. E o biserică mică, construită în 1641-1642 de Confraternita dei Falegnami (Frăția Tâmplarilor), cu picturi baroce de Giacomo Zampa și Guido Cagnacci și cu o orgă cu burduf din secolul al XVIII-lea făcută de Gaetano Callido, opere de artă a căror valoare e considerată inestimabilă. Biserica a primit hramul „Sf. Grigorie Teologul” și a devenit locul de rugăciune și de întâlnire al comunității de români din Forlì. În 2019 s-a montat în biserică un iconostas ortodox adus de la Arad.
Părintele Florin a lucrat până în noiembrie 2010 la un magazin de birotică, de unde și-a dat demisia. Simțea că nu se poate dedica slujirii comunității de români – erau zile în care oficia botezuri în pauza de prânz.înființat școala parohială
În 2011 a înființat școala parohială împreună cu Nicoleta Muntianu și au început să organizeze tabere pentru copiii românilor din Italia. Mergeau la munte, în cabane care aparțineau Bisericii Catolice, și făceau jocuri de cunoaștere și de cultură generală, prin care copiii învățau noțiuni de bază despre istoria și geografia României. Se întorceau storși de oboseală, pentru că părintele Florin, soția sa, Bianca, și Nicoleta au fost primii voluntari – într-o tabără, Bianca a numărat că a scos copiilor 200 de căpușe.
„Vă dați seama că e responsabilitate mare, dar și bucuria era mare”, povestește părintele Florin. „M-a impresionat foarte mult chestia asta: în orice parohie intram, 10-15 copii alergau spre mine să mă îmbrățișeze. Eu asta îmi doresc, să am un impact pozitiv în viața lor.”„E părintele aici? Să știu în ce limbă vorbesc cu copiii”
Preotul îi încurajează pe părinți să vorbească românește cu copiii lor, pentru că de multe ori italiana e limba cea mai rapidă, mai ales când îi ajută la teme. (La una dintre mesele la care am fost invitați cât am stat în comunitatea de români de la Forlì, un tată a intrat în hol și a întrebat în șoaptă: „E părintele aici? Să știu în ce limbă vorbesc cu copiii”.)
Limba română pe care o vorbesc copiii e de obicei la nivel de conversație, pentru că foarte puțini sunt cei care știu să scrie. Părintele Florin crede că la a treia generație, care a început să se nască în diaspora, limba română ar putea să dispară. Acesta e și motivul pentru care ține o parte din slujbă în italiană – pentru copiii mai mici și pentru familiile mixte.De când slujește în Italia, părintele Florin a botezat în jur de 1.000 de copii români – doar anul acesta a oficiat 16 botezuri. Preotul implică comunitatea și în timpul slujbei, acesta fiind motivul pentru care are 14 paracliseri cu vârste între 7 și 52 de ani: „Trebuia să fac ceva cu ei”. În timpul liturghiei, copiii citesc din Apostoli, băieți și fete deopotrivă.
„Trebuie să fim atenți și la integrare, pentru că riscăm să devenim o enclavă și asta nu e de dorit în lumea în care trăim”
Tinerii de 20-25 de ani, prima generație de copii care au crescut sau s-au născut în Italia, îi trimit părintelui Florin textele în română la corectat înainte să le publice pe Facebook sau pe grupul de WhatsApp. „După ce corectez și dichisesc un pic textul, îmi zic în italiană: «Oh, che bello!». Îmi vine să-i mănânc. ”
„Partea de identitate e unul din cele mai importante deziderate pe care le avem, iar asta înseamnă credință, istorie, obiceiuri – în biserică le-am încurajat să se manifeste. Pe de altă parte, trebuie să fim atenți și la integrare, pentru că riscăm să devenim o enclavă și asta nu e de dorit în lumea în care trăim. Sper măcar copiii noștri să găsească un echilibru, pentru că noi suntem o generație de sacrificiu experimentând, practic, cu viața noastră.”
Citește continuarea, pe Teleleu.eu.
Partajează acest conținut:
