În perioada 23-24 septembrie 2024 a avut loc, la București, întâlnirea președinților secțiilor civile din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție și curților de apel, în care au fost dezbătute probleme de drept ce au generat practică judiciară neunitară în materie civilă, ocazie cu care a fost soluționată și problema referitoare la data comunicării citației sau a altui act de procedură, în ipoteza în care partea a solicitat comunicarea actelor de procedură prin poștă electronică.
Problema de practică neunitară vizează data comunicării citației sau a altui act de procedură, în ipoteza comunicării actelor de procedură prin poștă electronică, ce implică comunicarea prin intermediul aplicației TDS, primirea mesajului de către parte în poşta electronică, fără însă ca aceasta să fi accesat link-ul de deschidere/vizualizare a actului de procedură.
Unele instanțe au apreciat că data comunicării este cea a transmiterii şi recepţionării emailului în poşta electronică, indiferent de accesarea şi vizualizarea actului de procedură, în timp ce alte instanțe au apreciat că data comunicării este aceea a accesării și vizualizării link-ului care permite vizualizarea actului de procedură.
Dispozițiile legale incidente în soluționarea problemei de drept
În conformitate cu art. 154 alin. (6) C.proc.civ. comunicarea citațiilor și a altor acte de procedură se poate face de grefa instanței, și prin telefax, poștă electronică sau prin alte mijloace ce asigură transmiterea textului actului și confirmarea primirii acestuia, dacă partea a indicat instanței datele corespunzătoare în acest scop. Comunicarea actelor de procedură va fi însoțită de semnătura electronică extinsă a instanței care va înlocui ștampila instanței și semnătura grefierului de ședință din mențiunile obligatorii ale citaţiei. Fiecare instanţă va avea o singură semnătură electronică extinsă pentru citaţii şi acte de procedură.
Soluția asupra problemei de drept și argumentele ce o fundamentează:
Posibilitatea acordării termenului în cunoștință în situația utilizării comunicării electronice a actelor de procedură prin intermediul aplicației TDS a prilejuit, la rândul său, practică neunitară, această problemă fiind discutată la Întâlnirea președinților secțiilor specializate (foste comerciale) ale Înaltei Curți de Casație și Justiție și curților de apel desfășurată on-line în data de 15 decembrie 2020.
Opinia formulată de Institutul Naţional al Magistraturii, însușită în unanimitate de către participanți, a fost în sensul că nu se poate acorda termenul în cunoștință în situația utilizării comunicării electronice a actelor de procedură prin intermediul aplicației TDS, potrivit dispozițiilor art. 154 alin. (61) C. proc. civ., având în vedere că, în raport cu art. 229 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., semnarea dovezii de înmânare a citației este de esența termenului în cunoștință.
Din motivarea opiniei menţionate rezultă că, la acel moment, nu s-au formulat rezerve cu privire la data comunicării actului de procedură ca fiind aceea a mesajului de comunicare către destinatar, primit de la sistem, acesta constituind dovada de comunicare. Astfel, s-a reținut în acord u o opinie formulată în doctrină, că se instituie o prezumție absolută a comunicării citației, respectiv a actului de procedură, care decurge din faptul că legiuitorul a legat efectele trimiterii citației și a celorlalte acte de procedură de mesajul transmis de mijlocul de comunicare folosit de instanță, în sensul că actele au ajuns la mijlocul de comunicare folosit de destinatar, potrivit datelor furnizate de acesta.
Apreciem că data comunicării citației sau a altui act de procedură este cea arătată pe copia imprimată a expedierii, certificată de grefierul care a făcut transmisiunea, dovada de comunicare fiind dată de mesajul de comunicare către destinatar primit de la sistem [soluție întemeiată pe art. 163 alin. (111) și art. 165 pct. 3 C. proc. civ.], independent de accesarea de către partea căreia i s- a efectuat comunicarea a link-ului ce permite vizualizarea actului de procedură. O astfel de condiție nu este prevăzută de dispozițiile legale care reglementează comunicarea citațiilor și a altor acte de procedură, iar unde legea nu distinge, nici interpretul nu trebuie să o facă.
Apoi, soluția contrară acreditează ideea, greu de acceptat, ca îndeplinirea procedurii de comunicare să depindă de conduita unilaterală a subiectului căruia i se adresează, acesta având posibilitatea să determine amânarea, sine die, a cauzei, prin refuzul de accesare a actului de procedură.
Împrejurarea că, în cuprinsul protocoalelor încheiate în privința aplicației TDS, se menționează expres că numai accesarea şi deschiderea link-ului trimis prin e-mail permite vizualizarea conţinutului actului de procedură nu este de natură să infirme soluția formulată.
Câtă vreme partea a consimțit la comunicarea actelor de procedură prin poștă electronică, se prezumă că aceasta are obligația verificării conținutului său, actul fiind legal comunicat la momentul când partea are posibilitatea accesării și vizualizării actului de procedură. De altfel, nu putem să nu observăm că și pentru ipoteza comunicării actelor de procedură prin agent procedural sau prin angajații Poștei Române, s-ar putea ridica problema că destinatarul actului nu a deschis plicul ce conține actul de procedură ce îi este adresat. Or, în această situație nu se formulează nicio rezervă cu privire la lipsa condiționării datei de comunicare de accesarea conținutului actului de procedură comunicat.
În concluzie, opinia I.N.M. este în sensul că, în ipoteza în care partea a solicitat comunicarea actelor de procedură prin poștă electronică, data comunicării citației sau a altui act de procedură este data mesajului de comunicare către destinatar, primit de la sistem, iar nu data accesării efective de către parte a link-ului ce permite vizualizarea actului de procedură.
