Necesitatea introducerii în cauză a cedentului (instituție de credit care a cesionat creanța constatată prin contractul de credit, ce constituie titlu executoriu), în contestația la executare formulată de debitorul cedat în contradictoriu cu cesionarul creanței, contestație în cadrul căreia instanța examinează, la cerere sau din oficiu, caracterul abuziv al unor
clauze din contractul încheiat între cedent (profesionist) şi debitor (consumator) a reprezentat o problemă de practică neunitară soluționată în cadrul Întâlnirii președinților secțiilor specializate (foste comerciale) ale Înaltei Curți de Casație și Justiție și curților de apel dedicată discutării aspectelor de practică judiciară neunitară în materia litigiilor
cu profesioniști și insolvenței în perioada 16-17 octombrie 2023.
În materie contencioasă, când raportul juridic dedus judecăţii o impune, judecătorul va pune în discuţia părţilor necesitatea introducerii în cauză a altor persoane. Dacă niciuna dintre părţi nu solicită introducerea în cauză a terţului, iar judecătorul apreciază că pricina nu poate fi soluţionată fără participarea terţului, va respinge cererea, fără a se pronunţa pe fond.
Potrivit art. 713 alin. (2) C. proc. civ.: În cazul în care executarea silită se face în temeiul unui alt titlu executoriu decât o hotărâre judecătorească, se pot invoca în contestaţia la executare şi motive de fapt sau de drept privitoare la fondul dreptului cuprins în titlul executoriu, numai dacă legea nu prevede în legătură cu acel titlu executoriu o cale procesuală pentru desfiinţarea lui, inclusiv o acţiune de drept comun.
Art. 13 alin. (8) din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesioniști și consumatori, alineat ce a fost introdus prin O.U.G. nr. 58/2022, prevede: Prin derogare de la art. 713 alin. (2) din Codul de procedură civilă, instanţa de executare are posibilitatea de a examina în cadrul contestaţiei la executare, la cererea consumatorului sau din oficiu, dacă clauzele dintr-un contract încheiat între un profesionist şi un consumator ce constituie titlu executoriu au caracter abuziv, o astfel de contestaţie la executare fiind imprescriptibilă. Potrivit art. 13 alin. (4) din același act normativ:
Dispoziţiile alin. (1) – (3) nu aduc atingere dreptului consumatorului căruia i se opune un contract de adeziune ce conţine clauze abuzive de a invoca nulitatea clauzei pe cale de acţiune ori pe cale de excepţie, în condiţiile legii. În ceea ce privește natura juridică a sancțiunii aplicabile în cazul prevederii unor clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii, la Întâlnirea reprezentanților Consiliului Superior al Magistraturii cu președinții secțiilor specializate (foste comerciale) de la nivelul curților de apel, în materia litigiilor cu profesioniști și insolvenței ce a avut loc la Craiova în 27-28 aprilie 2015, opinia exprimată de Institutul Național al Magistraturii, însușită în unanimitate de participanți a fost în sensul că sancțiunea aplicabilă stipulării de către profesioniți a clauzelor abuzive în contractele cu consumatorii este nulitatea absolută.
Problema de practică neunitară a fost ridicată cu privire la situația formulării unei contestații la executare de către debitor prin care s-a solicitat constatarea nulității absolute a unor clauze cuprinse în contractul de credit, în ipoteza în care anterior operase cesiunea creanței cuprinse în contractul de credit în favoarea unui terț, societate de recuperări creanțe, contestația la executare fiind formulată în contradictoriu cu acesta din urmă. Dacă potrivit unui prim punct de vedere s-a apreciat că este incidentă dispoziția cuprinsă la art. 78 alin. (2) C. proc. civ., soluționarea contestației la executare impunând introducerea în cauză a cedentului, insituție de credit, potrivit unei alte opinii, soluționarea acestei cauze nu implică această măsură, întrucât ca efect al cesiunii de creanță, s-au transmis toate drepturile și obligațiile legate de acel contract de împrumut.
Deși chestiunea de practică neunitară a fost semnalată cu privire la ipoteza în care examinarea caracterului abuziv al unor clauze se face la inițiativa debitorului, apreciem că, prin raportare la introducerea alineatului 8 la art. 13 din Legea nr.193/2000, pentru identitate de rațiune, dezlegarea dată este relevantă și pentru ipoteza examinării din oficiu de către instanță în cadrul contestației la executare, a caracterului abuziv al unor clauze cuprinse în contractul încheiat între un profesionist şi un consumator.
Cesiunea de creanță nu produce efectul substituirii cedentului cu cesionarul, ci, astfel cum rezultă din art. 1568 Cod civil, transferă cesionarului: a) toate drepturile pe care cedentul le are în legătură cu creanţa cedată; b) drepturile de garanţie şi toate celelalte accesorii ale creanţei cedate.
Prin urmare, operațiunea analizată produce efectul tranferului creanței, a drepturilor cedentului în legătură cu creanța cedată și a tuturor accesoriilor acesteia, iar nu a calității cedentului de parte a contractului de credit. Prezența sa în procesul în care se pune în discuție valabilitatea unor clauze din contractul de credit se impune și prin prisma obligației de garanție ce îi revine cedentului în temeiul art. 1585 și art. 1586 C. civ. potrivit art. 1585 alin. (2) C. civ., în cazul cesiunii cu titlu oneros, cedentul garantează existenţa creanţei în raport cu data cesiunii, iar potrivit art. 1586 C. civ., în toate cazurile, cedentul răspunde dacă, prin fapta sa proprie, singură ori concurentă cu fapta unei alte persoane, cesionarul nu dobândeşte creanţa în patrimoniul său ori nu poate să o facă opozabilă terţilor.
Dimpotrivă, efectul substituirii unui terț în raporturile născute dintr-un contract este cu putință în cazul cesiunii contractului, dacă prestaţiile nu au fost încă integral
executate, iar cealaltă parte consimte la aceasta, astfel cum prevede art. 1315 C. civ., fiind însă exceptate cazurile anume prevăzute de lege. În același sens, art. 1319 C. civ.,
referindu-se la excepțiile contractantului cedat, prevede posibilitatea contractantului cedat de a opune cesionarului toate excepţiile ce rezultă din contract. Contractantul
cedat nu poate invoca însă faţă de cesionar vicii de consimţământ, precum şi orice apărări sau excepţii născute din raporturile sale cu cedentul, decât dacă şi-a rezervat
acest drept atunci când a consimţit la substituire. Prin urmare, nici în cazul cesiunii de contract nu operează întotdeauna efectul de substituire în acțiunii în nulitate ce ar fi
exercitată de către contractantul cedat, ci doar în ipoteza în care acesta și-a rezervat acest drept când a consimțit la substituire, iar în măsura în care nu a consimțit la
substituire, nu poate invoca împotriva cesionarului apărări sau excepții născute din raportul juridic initial cu cedentul.
Fiind în discuție o materie contencioasă, pentru a determina incidența art. 78 alin. (2) C. proc. civ., se impune a se analiza dacă raportul juridic dedus judecății impune introducerea în cauză a cedentului. Or, pornind de la natura sancțiunii incidente în cazul constatării caracterului abuziv al unor clauze, respectiv nulitatea absolută, având în vedere că în mod constant se admite în doctrină și în practica judiciară, că intră în sfera de incidență a acestei dispoziții cauzele având ca obiect nulitate act, rezultă că raportul juridic dedus judecății în cazul analizat impune prezența în proces a cedentului, astfel că vor fi incidente dispozițiile art. 78 alin. (2) C. proc. civ.
Cedentul este subiect al raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecăţii pe calea contestației la executare, calitate ce nu a fost transmisă ca efect al cesiunii de creanță.
Prin urmare, judecătorul va pune în discuția părților necesitatea introducerii în cauză a cedentului, parte în contractul de credit, urmând ca în funcție de poziția procesuală a părților, să procedeze la introducerea în cauză a cedentului, dacă cel puțin una dintre părți o solicită, respectiv să respingă cererea întemeiată pe motivul caracterului abuziv al unor clauze din contract, fără a se pronunța pe fond, ca inadmisibilă, dacă niciuna dintre părți nu solicită introducerea în cauză a cedentului.
În ipoteza respingerii contestației la executare, ca inadmisibilă, debitorul poate reitera ulterior contestația la executare, aceasta fiind imprescriptibilă, potrivit art. 13 alin. (8)
din Legea nr. 193/2000 sau, după caz, poate formula o acţiune în constatarea existenţei clauzelor abuzive, de asemenea imprescriptibilă potrivit art. 13 alin. (7) din lege.
În concluzie, opinia I.N.M. este în sensul că instanța învestită cu soluționarea contestației la executare formulate de către debitorul cedat în contradictoriu cu cesionarul creanței, contestație în cadrul căreia instanța examinează, la cerere sau din oficiu, dacă clauzele din contractul încheiat între cedent (profesionist) şi debitor (consumator) au caracter abuziv, va pune în discuţia părţilor necesitatea introducerii în cauză a cedentului (instituția de credit care a cesionat creanța constatată prin contractul de credit, ce constituie titlu executoriu).
Dacă niciuna dintre părţi nu solicită introducerea în cauză a cedentului, instanța va respinge contestația la executare pentru motivul caracterului abuziv al unor clauze, ca fiind inadmisibilă. Dacă cel puțin una dintre părți solicită introducerea în cauză a cedentului, instanța va dispune, prin încheiere, introducerea sa în cauză.
