În perioada 26 – 27 mai 2022 a avut loc, la Craiova, Întâlnirea președinților secţiilor civile ale Înaltei Curți de Casație și Justiție și ale curților de apel, în care au fost
dezbătute probleme de drept ce au generat practică neunitară în materie civilă ocazie cu care s-a pus în discute și competența materială specializată de soluționare a apelurilor declarate împotriva hotărârilor judecătorești pronunțate în cauzele având ca obiect contestaţii la executare, prin care s-au invocat aspecte de valabilitate sau întindere a titlului executoriu, altul decât o hotărâre judecătorească, în cazul în care în primă instanță s- a pronunțat o soluţie care nu a vizat fondul cauzei (constatare a perimării, anulare ca netimbrată ori ca tardivă etc.) sau motivele de apel nu vizează aspecte privind valabilitatea sau întinderea titlului executoriu.
Opinia Institutului Național al Magistraturii:
Cu privire la problema de drept analizată s-au conturat două opinii: Potrivit unui punct de vedere, competența materială specializată de soluționare a apelurilor declarate împotriva hotărârilor judecătorești pronunțate în cauze având ca obiect contestații la executare prin care s-au invocat aspecte de valabilitate sau întindere a titlului executoriu revine instanțelor civile, în situația în care s-a pronunțat, în primă instanță, o soluţie care nu a vizat fondul cauzei (constatare a perimării, anulare ca netimbrată, anulare ca tardivă), iar motivele de apel nu vizează aspecte privind valabilitatea sau întinderea titlului executoriu.
Potrivit unei alte orientări jurisprudențiale, competența materială specializată de soluționare a apelurilor în ipoteza analizată revine secțiilor/instanțelor specializate independent de aceste împrejurări, relevante fiind, pentru determinarea competenței materiale, motivele invocate prin contestația la executare. Prin Decizia nr. 2/2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul competent să judece recursul în interesul legii, s-a statuat că, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 226 din Legea nr. 71/2011, raportat la art. 95 pct. 2 din Codul de procedură civilă, tribunalele specializate sunt competente să soluţioneze apelurile în cererile formulate în procedura executării silite în materiile ce fac obiectul
specializării lor.
În considerentele deciziei menționate, s-a reținut: „98. (…) Cererile formulate în procedura executării silite în care se ridică aspecte de valabilitate a titlului executoriu sau privind întinderea acestuia, altul decât o hotărâre judecătorească, constituie cereri formulate în materia ce face obiectul specializării, astfel încât sunt, în apel, de competenţa instanţelor/secţiilor specializate. În cadrul acestor cereri se formulează apărări pe fondul dreptului din titlul executoriu, ceea ce înseamnă că se soluţionează însuşi fondul raportului de drept substanţial născut din actul juridic ce reprezintă titlul executoriu.
Din acest punct de vedere nu se poate face nicio diferenţă de tratament juridic, în privinţa competenţei materiale procesuale, între cererile în discuţie şi cererile de chemare în judecată legate de încheierea, executarea sau desfiinţarea actelor juridice reprezentate de titlul executoriu.
Analiza acestor apărări necesită valorificarea specializării judecătorului într-o anumită materie, întocmai ca în cazul cererilor formulate pe calea dreptului comun.
Potrivit art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011, prin procedura administrativă anume prevăzută şi în aplicarea criteriilor indicate se pot înfiinţa, în cadrul secţiilor civile, completuri specializate pentru soluţionarea anumitor categorii de litigii, iar această normă este aplicabilă, după cum s-a arătat, şi în cazul celor trei tribunale specializate, faţă de trimiterea expresă din art. 228.
Astfel, pot conduce la înfiinţarea de astfel de instanţe/secţii/completuri: a) cererile în materie de insolvenţă, concordat preventiv şi mandat ad-hoc;
b) cererile în materia societăţilor reglementate de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi a altor societăţi, cu sau fără personalitate juridică, precum şi în materia registrului comerţului;
c) cererile care privesc restrângerea, împiedicarea ori denaturarea concurenţei;
d) cererile privind titlurile de valoare şi alte instrumente financiare.
Enumerarea cauzelor este una exemplificativă, astfel încât nu este împiedicată înfiinţarea pe cale administrativă de tribunale/secţii/completuri specializate în alte materii, în considerarea obiectului sau naturii cauzelor. De altfel, această posibilitate este prevăzută şi în dispoziţiile art. 36 alin. (3) din Legea nr. 304/2004, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 207/2018 (în forma citată în pct. III paragraful 5 al prezentei decizii).
Este de necontestat că cererile de chemare în judecată având ca obiect încheierea, executarea sau desfiinţarea unor acte juridice, într-o materie de genul celor menţionate cu titlu exemplificativ, intră în categoria cauzelor din materia ce face obiectul specializării. Acestea se soluţionează de către tribunalele specializate fie în primă instanţă, fie în apel, dacă este aplicabil criteriul valorii obiectului cererii, potrivit art. 94 pct. 1 lit. k) sau art. 95 pct. (2) din Codul de procedură civilă.”
Rezultă că pentru determinarea competenței secțiilor sau tribunalelor specializate este necesar ca cererea formulată în procedura executării silite să fie circumscrisă materiilor ce fac obiectul specializării lor. Ca atare, este lipsit de relevanță dacă soluția primei instanțe este pronunțată pe considerente pur procedurale, cum ar fi, spre exemplu, anularea cererii ca netimbrată sau ca tardivă ori constatarea perimării cererii, nefiind pronunțată o soluție care să vizeze fondul raportului juridic litigios. De asemenea, câtă vreme cererea este plasată în
materia specifică specializării completului/instanței specializate, rezultă că este de competența sa, independent de limitele învestirii instanței în apel ori de motivele de apel invocate.
Concluzia menționată rezultă, cu prisosință, și din analiza considerentelor decizorii cuprinse la par. 98-101 ale Deciziei nr. 2/2019, competența materială procesuală fiind determinată prin raportare la motivele invocate prin contestația la executare, și nu prin raportare la alte elemente, precum soluția primei instanțe sau motivele de apel invocate.
În concluzie, opinia I.N.M. este în sensul că apelurile declarate împotriva hotărârilor judecătorești pronunțate în cauzele având ca obiect contestaţii la executare, în cazul în care s-au invocat aspecte de valabilitate sau întindere a titlului executoriu, altul decât o hotărâre judecătorească, sunt de competența secțiilor/instanțelor specializate, chiar dacă în primă instanță s-a pronunțat o soluţie care nu a vizat fondul (constatare a perimării, anulare ca netimbrată ori ca tardivă etc.), iar motivele de apel nu vizează aspecte privind valabilitatea sau întinderea titlului executoriu.
