În perioada 16-17 octombrie 2023 a avut loc, la Bucureşti, Întâlnirea preşedinților secțiilor specializate (foste comerciale) ale Înaltei Curți de Casație și Justiție și curților de apel dedicată discutării aspectelor de practică judiciară neunitară în materia litigiilor cu profesioniști și insolvenței ocazie cu care s-a discutat problema modalității de stabilire a orei de manoperă pentru repararea unui autoturism, parte a despăgubirii cuvenite celui păgubit, prin raportare la dispoziţiile art. 6 alin. (8) şi art. 14 alin. (3) din Legea nr. 132/2017.
Într-o primă opinie, s-a apreciat că nu poate fi redusă contravaloarea tarifului orei de manoperă practicat de unitatea reparatoare care a reparat autoturismul avariat. Într-o altă opinie, s-a reţinut că valoarea orei de manoperă ar trebui să fie stabilită prin raportare la preţurile de referinţă pe piaţă, apreciind că preţurile de referinţă reprezintă media preţurilor practicate de alte unităţi reparatoare pentru acelaşi tip de manoperă. Astfel, reclamantul trebuie să fie diligent când îşi alege unitatea reparatoare, având obligaţia de a-şi limita prejudiciul suferit, în conformitate cu dispoziţiile art. 1534 alin. (2) Cod civil.
Potrivit art. 6 alin. (8) din Legea nr. 132/2017, contractul RCA dă dreptul persoanei prejudiciate, în cazul producerii unui prejudiciu, să se poată adresa pentru efectuarea reparaţiei oricărei unităţi reparatoare auto, în condiţiile legii, fără nicio restricţie sau constrângere din partea asigurătorului RCA sau a unităţii reparatoare auto, care ar putea să-i influenţeze opţiunea, iar conform art. 11 alin. (2) lit. c), asigurătorul RCA acordă despăgubiri în bani pentru costuri privind readucerea vehiculului la starea dinaintea evenimentului asigurat, dovedite cu documente emise prin sisteme specializate sau prin documente emise în condiţiile legii. De asemenea, art. 14 alin. (3) din aceeaşi lege prevede că valoarea reparaţiei se stabileşte folosind sistemele de evaluare specializate sau prin documente emise în condiţiile legii în care unitatea reparatoare auto îşi poate utiliza propria valoare a orei de manoperă afişată.
Din interpretarea coroborată a acestor dispoziţii legale rezultă că valoarea pieselor folosite pentru reparaţie poate fi stabilită folosind sisteme de evaluare specializate (de exemplu prin AUDATEX), însă nu şi valoarea orei de manoperă, întrucât aceste sisteme nu deţin date referitoare la orele de manoperă practicate pe piaţă. Prin urmare, ora de manoperă este cea afișată de unitatea reparatoare, în conformitate cu art. 14 alin. (3) din Legea nr. 132/2017, deci este stabilită pe baza unor documente emise în condiţiile legii, de unitatea reparatoare.
În concret, nici în Legea nr. 132/2017 şi nici în Norma ASF nr. 20/2017 nu există dispoziţiile legale prin care să fie definită sintagma „preţuri de referinţă pe piaţă” în ceea ce priveşte tariful orei de manoperă, în acest caz făcându-se referire în mod expres la valoarea orei de manoperă afişată de unitatea reparatoare. Această concluzie rezultă şi din împrejurarea că art. 22 alin. (1) din Legea nr. 132/2017 prevede expres că despăgubirea se stabileşte şi se plăteşte în conformitate cu prevederile art. 14.
Prevederile art. 22 alin. (2) din Legea nr. 132/2017, potrivit cărora pentru prejudiciile produse bunurilor, despăgubirile se stabilesc pe baza preţurilor de referinţă pe piaţă la data producerii riscului asigurat, nu sunt de natură să conducă la o altă
concluzie. Astfel, „preţurile de referinţă pe piaţă” nu se referă şi la ora de manoperă, aşa cum s-a arătat. Această concluzie rezultă şi din aceea că, potrivit art. 14 alin. (2) din Legea nr. 132/2017, în cazul daunei totale economice, asigurătorul evaluează vehiculul avariat, printr-un sistem de evaluare specializat sau prin documente emise în condiţiile legii pentru a-i determina valoarea de piaţă din momentul premergător evenimentului.
Păgubitul poate opta pentru reparare până la valoarea de piaţă a vehiculului, calculată în urma evaluării, sau pentru soluţionarea cazului ca daună totală prin plata diferenţei dintre valoarea de piaţă a vehiculului şi valoarea epavei. Astfel, legiuitorul a avut în vedere „preţurile de referinţă pe piaţă” pentru stabilirea valorii de piaţă a bunului.
Dacă s-ar accepta că valoarea manoperei ar trebui stabilită ca o medie a tarifelor stabilite pe piaţă, această împrejurare ar constitui, în realitate, o restricție a dreptului persoanei prejudiciate de a-și alege unitatea reparatoare, ceea ce ar contraveni prevederilor art. 6 alin. (8) din Legea nr. 132/2017.
În acelaşi sens, prin alegerea unei unităţi reparatoare care ar practica un tarif al orei de manoperă peste media unei anumite zone de referinţă nu se poate ajunge la concluzia că persoana prejudiciată nu a dat dovadă de lipsă de diligenţă şi că ar fi încălcat astfel dispoziţiile art. 1534 alin. (2) C. civ. („Debitorul nu datorează despăgubiri pentru prejudiciile pe care creditorul le-ar fi putut evita cu o minimă diligenţă”), întrucât prin exercitarea unui drept conferit de o lege specială [art. 6 alin. (8) din Legea nr. 132/2017] nu se poate considera că nu s-a respectat o obligaţie stabilită cu caracter general şi care trebuie aplicată prin luarea în considerare a tuturor particularităţilor unei cauze.
De altfel, un preţ mai ridicat al orei de manoperă presupune, de regulă, mecanici cu o pregătire mai bună, aparate mai performante, etc., deci o mai bună calitate a serviciilor, de care persoana prejudiciată are dreptul să beneficieze, fără nicio restrângere.
Bineînţeles că, în ipoteza în care se face dovada unui abuz de drept (de exemplu, unitatea reparatoare foloseşte, în privinţa autoturismelor reparate în temeiul asigurării RCA, tarife ale manoperei mai mari decât cele practicate în restul situaţiilor), acesta poate fi cenzurat, în condiţiile dreptului comun. Î
n concluzie, opinia I.N.M. este în sensul că ora de manoperă pentru repararea unui autoturism, parte a despăgubirii cuvenite celui păgubit, se face prin raportare la dispoziţiile art. 6 alin. (8) şi art. 14 alin. (3) din Legea nr. 132/2017, respectiv prin documente emise în condiţiile legii în care unitatea reparatoare auto îşi poate utiliza propria valoare a orei de manoperă afişată.
