Marți, 30 aprilie 2024, Klaus Iohannis, Presedintele României, a semnat decretul privind promulgarea Legii pentru modificarea si completarea Legii nr. 272/2004 privind protectia si promovarea drepturilor copilului (PL-x 698/02.11.2022).
Înstrăinarea părintească este generic definită în literatura de specialitate ca fiind acea situație în care unul dintre părinți încearcă fără justificare obstrucționarea și/sau distrugerea relației copilului cu celălalt părinte, de cele mai multe ori pe fondul unui conflict judiciar existent sau anticipat. Verificarea existenței unei astfel de situații se bazează pe o analiză a comportamentului copilului în raport de părintele înstrăinat și pe verificarea existenței unei justificări obiective a acestui comportament.
Efectele unei astfel de situații asupra adulților care în copilărie au fost supuși unui proces de instrinare părintească sunt consierate a fi încredere și stima de sine redusă, șanse ridicate pentru depresie, abuz de alcool și/sau droguri, rată ridicată a divorțialității, precum și îndepărtare (absența voluntară din procesul de creștere) de proprii copii – toate acestea, prin comparație cu persoane ai căror părinți au divorțat în copilărie și care, spre deosebire de media populației, se află oricum în categorii de risc mai ridicat față de media populației pentru elementele menționate. Așadar, atât din punct de vedere legal, cât și din punct de vedere moral, înstrăinarea părintească încalcă majoritatea drepturilor recunoscute ale copilului pentru că produce o trauma severă, cu consecință imposibilității unei dezvoltări normale la maturitate.
Prezenta lege va realiza modificări asupra Legii nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului în legătură cu:
a) Definirea juridică a instrinarii părintești prin introducerea literelor h) și j) în conținutul art. 4 cu următorul text:
” h) înstrăinarea părintească – formă a violenței psihologice prin care unul dintre părinți, în mod intenționat, urmărit sau asumat și apropriat, generează sau accepta și folosește o situație în care copilul ajunge să manifeste reținere sau ostilitate nejustificate sau disproporționate față de celălalt părinte.”
De asemenea, definită include modalitatea prin care înstrăinarea părintească se poate produce:
- Întotdeauna comportamentul părintelui responsabil – părintele care înstrăinează – trebuie să fie unul intenționat; înstrăinarea din culpă (neintenționată) nu poate fi rezonabil admisă că instituție juridică, pentru că, dacă ar fi admisă, instrinarea părintească s-ar putea aplica în teorie în absolut toate situațiile în care relația unuia dintre părinți cu celălalt copil ar fi sub- optimă, fără luarea în calcul a niciuni alt criteriu;
- Este dată o calificare specifică intenției pentru a însemna atât scopul „urmărit” și „generat” – adică situația în care părintele care instrineaza își stabilește de la început obiectivul de înstrăinare și îl pune în aplicare – precum și scopul „asumat și apropriať” și mai apoi „folosit- adică situația în care părintele care instrineaza profită cu bună-știință de o situație pe care inițial nu el a generat-o, dar pe care decide să o exploateze pentru realizarea înstrăinării.
Totodată, definiția include și efectele imediate necesar a fi produse, respectiv se stabilește ca minorul trebuie să manifeste „reținere sau ostilitate”.
Reținerea reprezintă înfrânarea sentimentelor naturale de afecțiune pe care copilul le simte față de părintele înstrăinat, precum și înfrânarea dorințelor sale de a petrece timp alături de acesta, de a comunica cu el, ș.a.m.d. Ostilitatea reprezintă manifestarea unor sentimente de dispreț și/sau dușmănie față de părintele înstrăinat.
De asemenea, se stabilește faptul că reținerea sau ostilitatea trebuie să fie „disproporționate” sau „nejustificate”. Disproporționalitatea acoperă situațiile în care reținerea sau ostilitatea se manifestă în legătură cu un comportament sau o serie de comportamente sub-optime ale părintelui înstrăinat care au afectat într-un fel sau altul relația părinte-copil, însă nu într-o măsură atât de severă pe cât ar sugera-o reacțiile copilului. Nejustificarea acoperă situațiile în care nu există niciun fel de comportament al părintelui înstrăinat care ar putea explica, măcar în parte, reacțiile copilului la adresa acestuia.
Disproporționalitatea și lipsa de justificare au și rolul de a delimita înstrăinarea părintească de alte situații recunoscute în literatura de specialitate psihologică, în special îndepărtarea emoțională care poate să apară în relația părinte-copil din culpa părintelui, precum și situațiile judiciare în care un părinte care se face responsabil de un abuz propriu asupra copilului clamează existența unei situații de înstrăinare părintească pentru a scuza/explică reținerea sau ostilitatea copilului față de propria persoană.
b) Stabilirea modalităților în care o astfel de situație poate fi constatată
Înstrăinarea părintească poate fi constatată excluisv de către o instanța de judecată, printr-un petit specific în cadrul oricărei acțiuni privitoare la raporturile părinți-copii. Calitate procesuală activă vor avea părinții, procurorul și Direcțiile de Asistență Socială și Protecția Copilului.
La articolul 5, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins: „Art. 5. – (1) Copiii au dreptul la protecție și asistență în realizarea și exercitarea deplină a drepturilor lor, în condițiile prezentei legi. Sesizarea sau constatarea că minorului nu îi este respectat unul sau mai multe drepturi, obligă persoanele responsabile potrivit prevederilor art. 1 alin. (2), să acționeze conform competențelor prevăzute de lege.”
Totodată și modificarea art. 6 conturează asigurarea protecției în unele cazuri:
La articolul 6, litera k) se modifică și va avea următorul cuprins: „k) asigurarea protecţiei împotriva abuzului, neglijării, exploatării, înstrăinării părinteşti sau oricărei forme de violenţă asupra copilului;”
c) Efectele juridice ale constatării unei situații de înstrăinare părintească:
Existența unei situații de înstrăinare părintească este stabilit a reprezenta un criteriu de avut în vedere: în cadrul analizei generale a interesului superior al copilului; în cadrul stabilirii exercitării exclusive a autorității părintești; în cadrul stabilirii locuinței copilului la domiciliul unuia dintre părinții săi; în cadrul modalității de stabilire a relațiilor personale ale copilului cu părintele la care nu locuiește.
d) Soluțiile pe care instanța de judecată le poate pronunța:
Înstrăinarea părintească creează prezumția simplă că este în interesul superior al copilului că autoritatea părintească să fie exercitată exclusiv de către părintele înstrăinat, ca efect al violenței psihologice la care părintele care înstrăinează l-a supus prin ipoteza pe copil.
De asemenea, înstrăinarea părintească creează prezumția simplă că locuința copilului ar trebui stabilită la părintele înstrăinat pentru aceleași motive ca și în precedent.
Fiind vorba exclusiv despre o prezumție simplă, instanța de judecată are posibilitatea de a constata din alte probe administrate pe parcursul litigiului faptul că autoritatea părintească trebuie exercitată în comun ori ca locuința copilului trebuie stabilită la părintele care înstrăinează.
În cazul în care locuința este stabilită la părintele care înstrăinează, instanța de judecată are obligația de a dispune măsuri de remediere a instrinarii părintești, precum:
- Stabilirea în favoarea copilului a unui program amplu de relații personale cu părintele înstrăinat și care urmează a se desfășura în condiții care să defavorizeze și să descurajeze acțiuni suplimentare de înstrăinare părintească;
- Stabilirea unor penalități financiare semnificative în sarcina părintelui care înstrăinează pentru nerespectarea programului de relații personale;
- Stabilirea unor ședințe de consiliere psihologică între copil și părintele înstrăinat.
B) Creșterea numărului de dispute judiciare între părinți cu privire la exercitarea în comun a autorității părintești, cu privire la modalitatea de păstrare a relațiilor personale între copii și părintele cu care aceștia nu locuiesc în mod constant, precum și cu privire la stabilirea modului în care fiecare dintre părinți va contribui la cheltuielile de creștere și educare ale copilului.
Cu privire la aceste aspecte, se vor reglementa următoarele măsuri:
a) Măsuri cu impact general, care vor viza toate litigiile în care instanța de judecată dispune măsuri cu privire la minori:
- Se reglementează faptul că, ori de câte ori instanță procedează la audierea minorilor, iar aceștia nu au împlinit vârsta de 14 ani, la întrevederea dintre judecător și minor va participa un psiholog din partea Direcțiilor de Asistență Socială și Protecția Copilului;
- Se reglementează că audierea minorilor va avea loc doar după administrarea probelor din dosar, astfel încât instanță de judecată să cunoască toate lucrările dosarului înainte de a discuta cu minorii;
- Se reglementează principiul menținerii împreună a fraților, principiu extrem de util și în mod evident în interesul minorilor, însă existent în prezent în legislație doar în cazul măsurii plasamentului;
- Se reglementează faptul că timpul maxim de soluționare al oricărui dosar de ordonanță președințială în care instanță dispune măsuri cu privire la minori va fi de maxim 45 de zile de la data introducerii cererii de chemare în judecată;
- Se reglementează caracterul de expertiză judiciară a evaluării psihologice care poate fi dispus a se întocmi în dosare privitoare la minori și sunt detaliate limitele drepturilor părților dosarului referitoare la un astfel de raport, limite inerente și dictate de specificul acestui tip particular de expertiză; se stabilește, de asemenea, faptul că astfel de expertize vor trebui finalizate în termen de cel mult 45 de zile de la momentul la care au fost dispuse.
b) Măsuri care vizează modalitatea de exercitare a autorității părintești:
În plus față de reglementera actuală, se stabilește faptul că exercițiul exclusiv al autorității părintești va putea fi dispus de instanța de judecată și atunci când se constată orice imposibilitate obiectivă a părinților de a colabora în ceea ce privește luarea în comun a deciziilor privitoare la copii, precum și atunci când unul dintre părinți se face responsabil de încălcarea repetată sau severă a autorității părintești a celuilalt părinte.
c) Măsuri care vizează modalitatea de stabilire a legăturilor personale dintre minor și părintele cu care acesta nu locuiește:
În plus față de reglementarea actuală, se stabilește posibilitatea instanței de judecata de a dispune un program de relații personale în favoarea părintelui cu care copilul nu locuiește care să cuprindă perioade de până la 7 zile consecutive într-un interval de 14 zile pentru toate perioadele de peste an în care copilul de vârstă școlară nu se afla în vacanțele specifice, precum și criteriile pe care instanța le va avea în vedere în acest sens.
d) Măsuri care vizează modalitatea de stabilire a contribuției părinților la cheltuielile de creștere și educare ale copilului:
Se reglementează faptul că părintele obligat la executarea în bani a unei pensii de întreținere nu va achita pensia pentru perioadele de timp mai lungi de 7 zile consecutive în care copilul se afla în îngrijirea să directă că urmare a aplicării programului de relații personale stabilit.
Proiectul de lege va avea impact favorabil asupra raporturilor dintre părinți și copii, în special în cazul existenței unor conflicte de natura judiciară între părinți, prin reducerea numărului și intensității conflictelor de această natură, precum și pentru prevenirea ori corectarea situațiilor de înstrăinare părintească, se arată în Expunerea de motive a proiectului.
https://www.cdep.ro/pls/proiecte/docs/2022/pl698_pr698_22.pdf
