Titlul problemei de drept: invocarea excepţiei necompetenței materiale/funcţionale după primul termen de judecată, în condiţiile pronunţării unei încheieri interlocutorii prin care s-a reţinut competenţa materială/funcţională a instanţei iniţial învestite: depăşirea momentului prevăzut de art. 131 Cod procedură civilă (Curtea de Apel Braşov/ Curtea de Apel Suceava)
- Materia: contencios administrativ şi fiscal
- Subcategoria: alte tipuri de cauze
- Obiect Ecris: conflict competenţă
- Act normativ incident: art.131, art.132 alin.(3) Cod procedură civilă
- Cuvinte cheie: conflict negativ de competenţă, regulator de competenţă
- Prezentarea problemei juridice şi arătarea situaţiei de fapt
Problema de drept ce a generat practică neunitară s-a ivit în dosare având ca obiect soluţionarea conflictului negativ de competenţă ivit între două instanţe de grade diferite.
În aceste cauze s-a ridicat problema dacă instanţa care a pronunţat o încheiere prin care s-a declarat competentă material la primul termen de judecată, în condiţiile art.131 Cod procedură civilă, mai poate invoca, ulterior, excepţia necompetenţei materiale, precum şi dacă instanţa învestită în urma declinării de competență poate invoca excepţia necompetenţei materiale motivat de faptul că instanţa iniţial învestită nu a invocat excepţia necompetenţei materiale în termenul procedural prevăzut de dispoziţiile art.131 Cod procedură civilă.
1.2 Practica judiciară
Relativ la problema de drept supusă analizei, Curtea de Apel Braşova arătat că s-a identificat la nivelul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie practică neunitară. Astfel, într-un dosar, instanţa iniţial învestită (Curtea de Apel Braşov), a admis excepţia necompetenţe imateriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Braşov.
Învestit cu soluţionarea cauzei prin declinare de competenţă, Tribunalul Braşov a admis excepţia necompetenţe imateriale, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Braşov şi a sesizat Înalta Curte de Casaţie pentru soluţionarea conflictului negativ de competenţă.
În motivarea acestei soluţii, Tribunalul Braşov a reţinut că prin neinvocarea excepţiei necompetenţei materiale, în condiţiile art.130 alin.(2) Cod procedură civilă, adică la primul termen la care părţile au fost legal citate, Curtea de Apel Braşov a devenit în mod exclusiv competentă să judece litigiu.
Soluţionând conflictul negativ de competenţă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia nr.1621/27.03.2014 pronunţată în dosar nr.8450/62/2013, a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Braşov – Secţia contencios administrativ fiscal. A reţinut în motivare că, prin raportare la criteriile prevăzute de dispoziţiile art.10 alin.(1) din Legea nr.554/2004, Curtea de apel este instanţă competenţă material să soluţioneze cauza. În plus, a reţinut că necompetenţa materială poate fi invocată de părţi ori de către judecător doar în faţa primei instanţe, până la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate.
Aceste condiţii nu au fost respectate de Curtea de Apel Braşov, care a procedat la invocarea excepţiei de necompetenţă materială de soluţionarea cauzei cu ocazia repunerii pe rol, competenţa materială fiind câştigată în mod definitiv de instanţa pe rolul căreia a fost introdusă cererea (dosarul nr.8450/62/2013, Decizia nr.1621/27.03.2014 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie).
Într-un alt dosar în car es-a ivit conflictul negativ de competenţă, Tribunalul Covasna, instanţă iniţial învestită, a admis excepţia necompetenţei materiale de soluţionare a cauzei şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Braşov, Secţia de contencios administrativ fiscal. Învestită cu soluţionarea cauzei prin declinare de competenţă, Curtea de Apel Braşov, Secţia contencios administrativ fiscal, a admis excepţia necompetenţei materiale, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Covasna şi a sesizat Înalta Curte de Casaţie pentru soluţionarea conflictului negativ de competenţă.
În motivarea acestei soluţii, Curtea de Apel a reţinut că prin neinvocarea excepţiei necompetenţei materiale, în condiţiile art.130 alin.(2) Cod procedură civilă, adică la primul termen la care părţile au fost legal citate, Tribunalul Covasna a devenit în mod exclusiv competentă să judece litigiul.
Soluţionând conflictul negativ de competenţă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia nr.1801/04.04.2014 pronunţată în dosar nr.2049/119/2013, a stabilit competenţa de soluţionare acauzei în favoarea Curţii de Apel Braşov – Secţia contencios administrativ fiscal.
A reţinut în motivare că soluţia de dezînvestire a Curţii de Apel Braşov este greşită deoarece s-a poziţionat ca instanţă de control judiciar în privinţa sentinţei tribunalului, ceea ce contravine dispoziţiilor art.132 alin.(3) Cod procedură civilă (dosarul nr.2049/119/2013 – Decizianr.1801/04.04.2014 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie).
1.3 Opinia referentului (din cadrul Curţii de Apel Braşov)
Redactorul referatului opinează în sensul stabilirii competenţei materiale de soluţionare a cauzei în favoare ainstanţei care s-a declarat competentă, prin încheiere interlocutorie, să soluţioneze cauza,apreciindu-se că a fost câştigată în mod definitiv competenţa materială de către instanţa pe rolul căreia a fost introdusă cererea.
Se apreciază că instanţa învestită cu soluţionarea cauzei are obligaţia de a verifica competenţa materială/funcţională de soluţionare a cauzei, în condiţiile art. 200 alin.(2) Cod procedură civilă, având posibilitatea de a trimite dosarul completului specializat competent, prin încheiere dată fără citarea părţilor, dar şi, cel mai târziu, la primul termen de judecată, cu ocazia verificării competenţei materiale de soluţionare a cauzei, în condiţiile art.131 Cod procedură civilă.
Încheierea prin care instanţa stabileşte competenţa este interlocutorie, astfel că leagă instanţa de măsura pe care a ordonat-o, în sensul că nu mai poate reveni asupra ei printr-o încheiere ulterioară sau prin hotărârea finală. Instanţa învestită cu soluţionarea conflictului de competenţă trebuie să aibă în vedere nu numai normele de competenţă şi dispoziţiile legale care stabilesc competenţa materială/funcţională, ci şi normele de drept procesual, care atribuie competenţa de soluţionare completului/instanţei care s-a declarat competentă să soluţioneze cauza.
1.4 Opinia formatorului INM
În acord cu opinia referentului, considerăm că ulterior primului termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe şi pot pune concluzii, atât necompetenţa materială, cât şi cea teritorială de ordine publică nu mai pot fi invocate nici de părţi şi nici de instanţa care judecă pricina, iar această împrejurare poate fi constatată de instanţa în favoarea căreia s-a declinat competenţa.
Procedând astfel, această din urmăi nstanţă nu se comportă ca o instanţă de control judiciar, ci acţionează în temeiul legii, executând obligaţia de verificarea propriei competenţe, conform art.131 Cod de procedură civilă.
Într-adevăr, potrivit art.131 alin.(1) Cod procedură civilă, [l]a primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice şi să stabilească dacă instanţa sesizată este competentă general, material şi teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de şedinţă temeiurile de drept pentru care constată competenţa instanţei sesizate.
Încheierea are caracter interlocutoriu (sublinierea formatorului INM, OCD) iar potrivit alin.(2), [î]n mod excepţional, în cazul în care pentru stabilirea competenţei sunt necesare lămuriri ori probe suplimentare, judecătorul va pune această chestiune în discuţia părţilor şi va acorda un singur termen în acest scop.
În executarea acestei obligaţii, judecătorul poate constata că o altă instanţă este competentă deoarece, dincolo de orice alte considerente, potrivit art.130 alin.(2) Cod de procedură civilă, [n]ecompetenţa materială şi teritorială de ordine publică trebuie invocată de părţi ori de către judecător la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe şi pot pune concluzii.
Potrivit practicii judiciare consolidatea instanţelor judecătoreşti, normele de competenţă sunt de strictă interpretare şi, la fel ca orice alte norme, trebuie înţelese şi aplicate în sensul în care produc efecte juridice. Or, dacăs-ar interzice unei instanţe de fond, care este obligată să-şi verifice competenţa, să constate că o altă instanţă de fond este competentă material deoarece ea însăşi, din oficiu, sau părţile, nu au invocat excepţia de necompetenţă la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe şi pot pune concluzii [eventual prelungit în condiţiile art.131 alin.(2) Cod procedură civilă], atunci dispoziţiile art.130 alin. 4(2) Cod de procedură civilă ar fi interpretate restrictiv sau ar fi lipsite de efecte juridice, contrar practici iamintite.
De aceea, propunem următorul răspuns: Ulterior primului termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe şi pot pune concluzii, atât necompetenţa materială,cât şi cea teritorială de ordine publică nu mai pot fi invocate nici de părţi şi nici de instanţa care judecă pricina, iar această împrejurare poate fi constatată de instanţa în favoarea căreia s-a declinat competenţa.
1.5. Punctul de vedere al Secției de contencios administrativ și fiscal a ÎCCJ
Amânarea discutării având în vedere existența pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție a unei sesizări în vederea pronunțării unui recurs în interesul legii având același obiect.
1.6. Opinii exprimate de participanții la întâlnire
Având în vedere existența pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție a unei sesizări în vederea pronunțării unui recurs în interesul legii (sesizarea Curții de Apel Brașov nr. 278/33/2019 din 16.04.2019, dosar ÎCCJ nr.1142/1/2019-termen 16.09.2019), participanții au apreciat, în unanimitate, că nu se impune adoptarea unei soluții cu privire la această problemă.
Această problemă de drept a fost discutată la întâ̂lnirea președinților secțiilor de contencios administrativ și fiscal ale Înaltei Curți de Casație și Justiție și curților de apel, dedicată discutării aspectelor de practică neunitară în materia dreptului administrativ și financiar-fiscal, organizată la Curtea de Apel Iași, în 23 și 24 mai 2019.
Partajează acest conținut:
