Prin Decizia nr.703 din 12 decembrie 2023 publicată în Monitorul Oficial Partea I Nr. 245/22.III.2024 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 25 alin. (1) din Codul de procedură civilă, ale art. 49—56 din Codul de procedură civilă din 1865, precum și ale art. 55 și ale art. 58 lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, Curtea Constituțională a respins, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor anterior menționate.
În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că dispozițiile art. 25 alin. (1) din Codul de procedură civilă, coroborate cu cele ale art. 58 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013, sunt neconstituționale, întrucât o lege abrogată nu mai există, deci nu poate fi aplicată nici chiar printr-o dispoziție legală.
În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 54 coroborate cu cele ale art. 49—56 din Codul de procedură civilă din 1865, autoarea arată că sunt neconstituționale, deoarece, deși intervenientul accesoriu poate face orice act de procedură ce nu este potrivnic interesului reclamantei, nu rezultă și caracterul exclusiv, inclusiv sau prioritar al acestor drepturi procesuale ale intervenientului accesoriu, în special nu rezultă dacă intervenientul accesoriu, care este și parte în proces, are posibilitatea de a susține oral în fața instanței dreptul reclamantei, respectiv de a participa activ la dezbaterea cauzei. Față de intervenientul accesoriu, instanța suplinește participarea lui la dezbatere prin acordarea dreptului de a pune concluzii scrise după proces. Potrivit art. 56 din Codul de procedură civilă din 1865, apelul sau recursul făcut de cel care intervine în interesul uneia dintre părți se socotește neavenit, dacă partea pentru care a intervenit nu a făcut ea însăși apel sau recurs.
Astfel, din dispozițiile art. 49—56 din Codul de procedură civilă din 1865 nu rezultă dacă intervenientul mai are și alte drepturi procesuale în afara celor cuprinse în art. 54 și 56, cum ar fi participarea la dezbateri sau punerea de concluzii, și nici dacă are restricții în această privință, fiind parte în proces.
. Referitor la dispozițiile art. 55 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013, apreciază că sintagma „cererile și acțiunile introduse până la intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență” din cuprinsul acestora nu este suficient de clară sub aspectul timbrării căilor de atac formulate în cursul proceselor începute sub imperiul Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru. Prin urmare, dispozițiile legale criticate sunt imprecise, impredictibile, neclare și inaccesibile, încălcând dispozițiile art. 1 alin. (5) din Constituție.
În ceea ce privește dispozițiile legale criticate din Codul de procedură civilă din 1865, Curtea observă că acestea nu mai sunt în vigoare, însă, având în vedere dispozițiile art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 30 mai 2012, potrivit cărora „dispozițiile Codului de procedură civilă se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acestuia în vigoare”, precum și Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, prin care Curtea Constituțională a reținut că sintagma „în vigoare” din cuprinsul dispozițiilor art. 29 alin. (1) și ale art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale este constituțională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituționalitate și legile sau ordonanțele ori dispozițiile din legi sau din ordonanțe ale căror efecte juridice continuă să se producă și după ieșirea lor din vigoare, Curtea urmează să se pronunțe asupra prevederilor art. 49—56 din Codul de procedură civilă din 1865.
În opinia autoarei excepției, dispozițiile legale criticate încalcă prevederile constituționale ale art. 1 alin. (5) referitor la principiul legalității în componenta privind calitatea legii.
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că nemulțumirea autoarei acesteia rezultă din modul de stabilire a taxei judiciare de timbru de către instanța judecătorească raportat la aplicarea în timp a normelor legale care o reglementează și la legea care guvernează procesul în care a fost stabilită această taxă. Tot cu privire la aplicarea în timp a legislației taxelor judiciare de timbru, autoarea excepției apreciază că nu este clar ce dispoziții se aplică cererilor formulate după intrarea în vigoare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 80/2013, dar în cadrul unei acțiuni introduse în temeiul Legii nr. 146/1997. În fine, autoarea excepției mai susține că nu sunt clare condițiile și limitele în care poate fi exercitată intervenția, în contextul în care intervenientul este și mandatar al părții.
Având în vedere aceste susțineri, Curtea reține că autoarea excepției nu formulează o veritabilă critică de neconstituționalitate, ci este, în realitate, nemulțumită de modul de interpretare și aplicare a dispozițiilor legale de către instanța judecătorească. În acest context, autoarea excepției de neconstituționalitate analizează textele legale criticate prin prisma unor interpretări proprii, subiective.
În acest sens, Curtea constată că, potrivit art. 25 alin. (1) din Codul de procedură civilă, legiuitorul a optat ca legea de procedură nouă să se aplice numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea în vigoare a noului Cod de procedură civilă, iar Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013 se corelează cu această dispoziție legală întrucât ordonanța de urgență a fost adoptată ca urmare a intrării în vigoare a noului Cod de procedură civilă, ca urmare a necesității revizuirii urgente a legislației și în materia taxelor judiciare de timbru, pentru ca aceasta să reflecte noua structură și dinamică a procesului civil.
În ceea ce privește legea aplicabilă cererilor formulate în litigii demarate înainte de anul 2013, Curtea observă că prin Decizia nr. 25 din 26 octombrie 2020, Înalta Curte de Casație și Justiție — Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 31 din 12 ianuarie 2021, referitoare la recursul în interesul legii privind interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 55 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, cu modificările și completările ulterioare, instanța supremă a reținut că în cazul proceselor începute sub imperiul Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, cu modificările și completările ulterioare, tuturor cererilor formulate în cadrul acestora, cereri accesorii, incidentale și incidente procedurale, precum și căilor de atac, ordinare și extraordinare, le sunt aplicabile, în ceea ce privește taxa judiciară de timbru, dispozițiile acestei legi, iar nu cele ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 80/2013.
Referitor la dispozițiile legale criticate din Codul de procedură civilă din 1865, Curtea observă că, pentru a determina condițiile și limitele în care poate fi exercitată intervenția, acestea trebuie analizate în contextul reglementării din care fac parte, respectiv secțiunea I — Intervenția a capitolului III — Alte persoane care pot lua parte la judecată din titlul I — Părțile al cărții a doua — Procedura contencioasă, precum și în contextul întregii reglementări a Codului de procedură civilă din 1865.
Astfel, Curtea reține că aspectele criticate de autoarea excepției de neconstituționalitate reprezintă chestiuni de interpretare și aplicare a legii de către instanțele judecătorești și nu intră în competența de soluționare a instanței constituționale, care, potrivit art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, asigură controlul de constituționalitate a legilor, a ordonanțelor Guvernului, a tratatelor internaționale și a regulamentelor Parlamentului, prin raportare la dispozițiile și principiile Constituției. Prin urmare, nu intră sub incidența controlului de constituționalitate exercitat de Curte aplicarea și interpretarea legii, acestea fiind de resortul exclusiv al instanței de judecată care judecă fondul cauzei, precum și al instanțelor de control judiciar, astfel cum rezultă din prevederile coroborate ale art. 126 alin. (1) și (3) din Constituție. De altfel, printr-o jurisprudență constantă, Curtea Constituțională s-a pronunțat cu privire la competența exclusivă a instanțelor judecătorești de a soluționa probleme care țin de interpretarea și/sau aplicarea legii. Cu privire la conținutul și întinderea celor două noțiuni cuprinzătoare, interpretarea, respectiv aplicarea legii, Curtea Constituțională a reținut că acestea acoperă identificarea normei aplicabile, analiza conținutului său și o necesară adaptare a acesteia la faptele juridice pe care le-a stabilit, iar instanța de judecată este cea care poate dispune de instrumentele necesare pentru a decide cu privire la aceste aspecte (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 838 din 27 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 461 din 3 iulie 2009).
