Reclamanţii, absolvenţi ai Şcolii Naţionale de Grefieri, au fost repartizaţi în funcţia de grefier cu studii superioare juridice la instanţe unde îşi desfăşoară activitatea şi în prezent şi susţin că, potrivit art. 23 alin. (1) din H.G. nr. 281/1993, la încadrarea într-o unitate din altă localitate decât cea de domiciliu, în primul an de activitate după absolvirea studiilor, personalul de specialitate beneficiază de o indemnizaţie de instalare echivalentă cu un salariu de bază corespunzător funcţiei, gradului sau treptei profesionale în care urmează a fi încadrat; iar grefierii constituie şi ei „personal de specialitate”, în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea.
Cererile adresate angajatorului în acest sens, au fost respinse pe motivul că textul de lege invocat nu este aplicabil în speţă.
În practică a fost identificată, până în prezent, o singură orientate jurisprudențială la nivelul Curţii de Apel Ploieşti, astfel: Prin Decizia civilă nr. 1300/15.06.2023 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti în dosarul nr. 1906/105/2022 al Tribunalului Prahova a fost admis apelul declarat de pârâtul Tribunalul Bucureşti, schimbată în tot sentinţa apelată în sensul respingeri iacţiunii ca neîntemeiată, iar prin Decizia nr. 1427/06.07.2023 a fost respins apelul reclamantelor, fiind menţinută soluţia de respingere a acţiunii, pronunţată de prima
instanţă.
În esenţă, a reţinut Curtea de Apel că, potrivit Deciziei nr. 27/2015 privind pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept, H.G. nr. 281/1993 se adresează tuturor categoriilor de angajaţi, cu excepția celor pentru care legiuitorul a adoptat sisteme de salarizare distincte. Tocmai urmând acest argument, este esențial faptul că, începând din anul 1991, salarizarea în sistemul justiţiei s-a realizat în baza unei legi speciale, respectiv Legea nr. 52/1991, și nu a Legii nr. 14/1991, în temeiul căreia a fost emisă H.G. nr. 281/1993.
Dispozițiile H.G. nr. 281/1993 nu sunt aplicabile categoriei personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești, în condiţiile existenţei unei legislații speciale.
H.G. nr. 281/1993 nu cuprinde printre anexele sale reglementări privind stabilirea salariilor în domeniul justiţiei, cum este cazul salariaților din unitățile sanitare, din învățământ, cercetare, cultură, informatică și sport.
Or, câtă vreme salarizarea personalului auxiliar de specialitate din instanțele judecătorești a fost reglementată încă din anul 1991 prin lege specială, dispozițiile legale invocate de către reclamanţi nu pot fi interpretate de instanța de judecată ca fiind de aplicabilitate la nivelul categoriei profesionale a personalului auxiliar de specialitate.
S-a mai reţinut că Înalta Curte de Casație și Justiție a României („ÎCCJ”), în Decizia nr. 33/2008, a stabilit că, în virtutea principiului specialia generalibus derogant, concursul dintre legea specială și legea generală se rezolvă în favoarea legii speciale, chiar dacă acest fapt nu este prevăzut expres în legea specială. Astfel, înlăturarea de la aplicare a legii generale ori de câte ori există o dispoziție specială într-o materie dată nu trebuie să fie expresă, întrucât este consecința directă a principiului specialia generalibus derogant, principiu care are aplicabilitate directă și în speța de față.
Opinia judecătorului redactor este în sensul că H.G. nr. 281/1993 invocată de reclamanţi se adresează tuturor categoriilor de angajaţi, cu excepția celor pentru care legiuitorul a adoptat sisteme de salarizare distincte, deci nu şi grefierilor pentru care salarizarea s-a realizat în baza unei legi speciale, respectiv Legea nr. 52/1991, și nu a Legii nr. 14/1991, în temeiul căreia a fost emisă H.G. nr. 281/1993.
Opinia magistraţilor Secţiei I Civile, în unanimitate, a fost în sensul că H.G. nr. 281/1993 nu este aplicabilă personalului auxiliar de specialitate. Problema ridicată privește sfera de aplicare a art. 23 alin. (1) din H.G. nr. 281/1993, potrivit căruia la încadrarea într-o unitate din altă localitate decât cea de domiciliu, în primul an de activitate după absolvirea studiilor, personalul de specialitate beneficiază de o indemnizaţie de instalare echivalentă cu un salariu de bază corespunzător funcţiei, gradului sau treptei profesionale în care urmează a fi încadrat. Se ridică întrebarea dacă aceste dispoziții sunt aplicabile și grefierilor, altfel spus, dacă și aceștia se încadrează în noțiunea de „personal de specialitate”, în
conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea.
În opinia formatorilor INM, prin Decizia nr. 27/2015 privind examinarea sesizării formulate de Curtea de Apel Iași, privind pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că „Hotărârea Guvernului nr. 281/1993, cu modificările şi completările ulterioare, se adresează tuturor categoriilor de angajaţi, cu excepţia celor pentru care legiuitorul a adoptat sisteme de salarizare distincte” (parag. 44).
În consonanță cu opinia referentului, se consideră că, de vreme ce salarizarea grefierilor s-a realizat în baza unei legi speciale, respectiv Legea nr. 52/1991, și nu a Legii nr. 14/1991, în temeiul căreia a fost emisă H.G. nr. 281/1993, aceștia nu beneficiază de dispozițiile art. 23 alin. (1) din H.G. nr. 281/1993.
Cu majoritate, participanții au agreat opinia formatorilor INM, în sensul că grefierii nu beneficiază de indemnizația de instalare prevăzută de dispozițiile art. 23 alin. (1) din H.G. nr. 281/1993.
În cadrul dezbaterilor, a fost evocată practică judiciară în sensul recunoaşterii acordării acestor drepturi, motivat de faptul că, pronunţându-se în limitele sesizării, prin Decizia nr. 27/2015, ÎCCJ a statuat numai cu privire la faptul că prin norma generală nu a fost abrogată norma specială (H.G. nr. 281/1993), nu şi cu privire la posibilitatea acordării drepturilor prevăzute de dispoziţiile H.G. nr. 281/1993 unei categorii de angajaţi care beneficiază de o reglementare specială, cel puţin pentru situaţia în care normele generale trimit la legea generală, posibilitatea completării dispoziţiilor legii speciale cu dispoziţii din legea generală fiind consacrată, de altfel, de prevederile art. 17 din Legea nr. 52/1991.
Partajează acest conținut:
