Un judecător al TribunalulUI Districtual Central din Pesta, Ungaria este sesizat cu o procedură penală împotriva unui resortisant suedez. La prima audiere de către autoritatea de urmărire penală, inculpatul, care nu cunoaște limba maghiară și a fost asistat de un interpret de limbă suedeză, a fost informat cu privire la suspiciunile care planau asupra sa. Totuși,
nu există nicio informație privind selectarea interpretului, verificarea competențelor sale sau faptul dacă acesta și inculpatul se înțelegeau. Astfel, în Ungaria nu există niciun registru oficial al traducătorilor și interpreților, iar reglementarea maghiară nu specifică cine poate fi desemnat în această calitate în cadrul procedurilor penale și nici în funcție de ce criterii. Prin urmare, potrivit instanței sesizate, nici avocatul, nici instanța nu ar fi în măsură să verifice calitatea interpretării. În astfel de condiții, aceasta apreciază că s-ar putea aduce atingere dreptului inculpatului la informare cu privire la drepturi și dreptului său la apărare.
Astfel, această instanță a decis să sesizeze Curtea cu privire la compatibilitatea reglementării maghiare cu Directiva 2010/641 privind dreptul la interpretare și traducere în cadrul procedurilor penale și cu Directiva 2012/132 privind dreptul la informare în cadrul unor astfel de proceduri. În caz de incompatibilitate, aceasta ridică în plus problema dacă procedura penală poate fi continuată în lipsa inculpatului, o astfel de procedură fiind prevăzută în dreptul maghiar, în anumite cazuri,
atunci când acesta nu se prezintă la audiere.
După această sesizare inițială a Curții Supreme, Ungaria a soluționat un recurs în interesul legii formulat de Procurorul general maghiar împotriva deciziei de trimitere și a considerat
că aceasta era nelegală, fără a afecta totuși efectele juridice ale acestei decizii, în esență pentru motivul că întrebările adresate nu erau relevante și necesare pentru soluționarea litigiului în cauză. În temeiul acel oraș motive ca cele care stau la baza deciziei Curții supreme a fost inițiată o procedură disciplinară între timp retras împotriva judecătorului aflat la originea trimiterii având îndoieli privind conformitatea cu dreptul Uniunii au unei astfel de proceduri și a deciziei Curtea Supremă și privind impactul acestuia asupra continuare care trebuiau date proceduri penale din litigiul principal judecătorul menționat anterior a introdus o cerere suplimentară de decizie preliminară în această privință.
În aceste condiții, Tribunalul Districtual Central din Pesta, Ungaria a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare:
„1) a) Articolul 6 alineatul (1) TUE și articolul 5 alineatul (2) din Directiva 2010/64 trebuie interpretate în sensul că, pentru a garanta dreptul la un proces echitabil al persoanelor acuzate care nu cunosc limba de procedură, statul membru în cauză trebuie să creeze un registru cuprinzând traducătorii și interpreții independenți care sunt calificați corespunzător sau – în lipsa acestuia – să asigure în orice alt mod posibilitatea verificării caracterului adecvat al calității interpretării lingvistice în cadrul procedurilor judiciare?
b) În cazul unui răspuns afirmativ la întrebarea anterioară și dacă, într‑o anumită cauză, în lipsa unei calități adecvate a interpretării lingvistice, nu se poate determina dacă persoana acuzată a fost informată cu privire la obiectul inculpării sau al acuzării formulate împotriva sa, articolul 6 alineatul (1) TUE, precum și articolul 4 alineatul (5) și articolul 6 alineatul (1) din Directiva 2012/13 trebuie interpretate în sensul că, în aceste condiții, procedura nu poate continua în lipsa persoanei acuzate?
2) a) Principiul independenței judiciare consacrat la articolul 19 alineatul (1) al doilea paragraf TUE, la articolul 47 din [cartă] și în jurisprudența Curții trebuie interpretat în sensul că este încălcat în cazul în care [președintele ONM], însărcinat cu funcția de administrare centrală a instanțelor și numit de către Parlament, care este singurul organism în fața căruia trebuie să răspundă și care îl poate revoca, desemnează o persoană pentru ocuparea funcției de președinte al unei instanțe – președinte care, printre altele, are competențe în materia repartizării cauzelor, a inițierii procedurilor disciplinare împotriva judecătorilor și a evaluării acestora din urmă – prin numire directă temporară, eludându‑se procedura de concurs și ignorându‑se în mod sistematic opinia organelor competente de autoguvernare a puterii judecătorești?
b) În cazul unui răspuns afirmativ la întrebarea anterioară și dacă judecătorul care este sesizat cu o anumită cauză are motive întemeiate să se teamă că este prejudiciat în mod nejustificat ca urmare a activităților sale judiciare și de administrare, principiul menționat trebuie interpretat în sensul că, în cauza respectivă, nu este garantat dreptul la un proces echitabil?
3) a) Principiul independenței judiciare consacrat la articolul 19 alineatul (1) al doilea paragraf TUE, la articolul 47 din [cartă] și în jurisprudența Curții trebuie interpretat în sensul că nu este compatibilă cu acesta o situație în care, de la 1 septembrie 2018 – contrar practicii urmate de decenii întregi –, judecătorii maghiari primesc, conform legii, o remunerație mai mică decât cea a procurorilor dintr‑o categorie echivalentă, care au același grad și aceeași vechime, și în care, având în vedere situația economică a țării, salariile lor nu reflectă de manieră generală importanța funcțiilor exercitate, în special luând în considerare practica acordării de prime discreționare urmată de cei care ocupă funcții de conducere?
b) În cazul unui răspuns afirmativ la întrebarea anterioară, principiul independenței judiciare menționat trebuie interpretat în sensul că, în aceste condiții, nu se poate garanta dreptul la un proces echitabil?”
Prin decizia din 18 noiembrie 2019, denumită în continuare „cererea suplimentară de decizie preliminară”, judecătorul aflat la originea trimiterii a introdus o cerere având ca obiect printre altele completarea cererii sale inițiale de decizie preliminară. În aceste condiții, Tribunalul Districtual Central din Pesta a decis să adreseze Curții următoarele două întrebări preliminare suplimentare:
„4) a) Articolul 267 [TFUE] trebuie interpretat în sensul că este contrară acestei dispoziții o decizie de jurisprudență națională în temeiul căreia Curtea Supremă a statului membru în cauză, în cadrul unei proceduri care vizează unificarea jurisprudenței din statul membru respectiv, califică drept nelegală ordonanța instanței inferioare prin care a fost inițiată procedura de trimitere preliminară, fără a afecta efectele juridice ale ordonanței în cauză?
b)În cazul unui răspuns afirmativ la [întrebarea 4 litera a)], articolul 267 [TFUE] trebuie interpretat în sensul că instanța de trimitere trebuie să înlăture deciziile instanței superioare în sens contrar și pozițiile de principiu adoptate în interesul unității dreptului?
c) În cazul unui răspuns negativ la [întrebarea 4 litera a)], procedura penală suspendată poate continua într‑o astfel de situație în timp ce procedura de trimitere preliminară este în curs?
5)Principiul independenței justiției, consacrat la articolul 19 alineatul (1) al doilea paragraf TUE și la articolul 47 din [cartă], precum și în jurisprudența Curții, trebuie interpretat în sensul că, în lumina articolului 267 TFUE, se aduce atingere acestui principiu atunci când împotriva unui judecător este inițiată o procedură disciplinară pentru motivul că a inițiat o procedură de trimitere preliminară?”
Într-o primă etapă, Curtea, întrunită în Marea Cameră, statuează că sistemul de cooperare între instanțele naționale și Curte, stabilit prin articolul 267 TFUE, se opune ca, în urma unui recurs în interesul legii, o instanță supremă națională să constate nelegalitatea unei cereri de decizie preliminară introduse de o instanță inferioară, fără a afecta efectele juridice ale deciziei de trimitere, pentru motivul că întrebările adresate nu sunt relevante și necesare pentru soluționarea litigiului principal. Astfel, un asemenea control de legalitate se aseamănă cu controlul de admisibilitate a unei cereri de decizie preliminară, pentru care Curtea are competență exclusivă. În plus, o astfel de constatare a nelegalității este de natură, pe de o parte, să fragilizeze autoritatea răspunsurilor pe care Curtea le va furniza și, pe de altă parte, să limiteze exercitarea competenței instanțelor naționale de a se adresa Curții cu titlu preliminar și, în consecință, este susceptibilă să restrângă protecția jurisdicțională efectivă a drepturilor conferite particularilor de dreptul Uniunii.
În astfel de condiții, principiul supremației dreptului Uniunii impune instanței inferioare să înlăture decizia instanței supreme a statului membru în cauză. Nu afectează în niciun fel această concluzie faptul că, în continuare, Curtea poate eventual declara inadmisibile întrebările preliminare adresate de această instanță inferioară.
Într-o a doua etapă, Curtea constată că dreptul Uniunii se opune inițierii unei proceduri disciplinare împotriva unui judecător național pentru faptul că acesta a sesizat Curtea cu titlu preliminar, simpla perspectivă de a fi expus acesteia putând aduce atingere mecanismului prevăzut la articolul 267 TFUE, precum și independenței judecătorului, care este esențială pentru buna funcționare a acestui mecanism. Pe de altă parte, o astfel de procedură este susceptibilă să descurajeze ansamblul instanțelor naționale să introducă trimiteri preliminare, ceea ce ar putea compromite aplicarea uniformă a dreptului Uniunii.
În sfârșit, într-o a treia etapă, Curtea examinează obligațiile care revin statelor membre, în temeiul Directivei 2010/64, în raport cu interpretarea și traducerea în cadrul procedurilor penale. În această privință, statele membre trebuie să adopte măsuri concrete care să garanteze, pe de o parte, că interpretarea și traducerile sunt de o calitate suficientă pentru ca persoana suspectată sau acuzată să înțeleagă acuzarea care îi este adusă. Crearea unui registru de traducători sau de interpreți independenți constituie, în această privință, unul dintre mijloacele de urmărire a acestui obiectiv.
Pe de altă parte, măsurile adoptate de statele membre trebuie să permită instanțelor naționale să verifice calitatea suficientă a interpretării, pentru a garanta caracterul echitabil al procedurilor și exercitarea dreptului la apărare.
În urma acestei verificări, o instanță națională poate concluziona că, din cauza unei interpretări inadecvate sau a imposibilității determinării calității acesteia, o persoană nu a fost informată cu privire la acuzarea care îi este adusă într-o limbă pe care o înțelege. În astfel de împrejurări, Directivele 2010/64 și 2012/13, citite în lumina dreptului la apărare, în sensul articolului 48 alineatul (2) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, se opun continuării în lipsă a procedurii penale.
„Pentru aceste motive, Curtea (Marea Cameră) declară:
1) Articolul 267 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca instanța supremă a unui stat membru să constate, în urma unui recurs în interesul legii, nelegalitatea unei cereri de decizie preliminară cu care Curtea a fost sesizată de o instanță inferioară în temeiul acestei dispoziții pentru motivul că întrebările adresate nu sunt relevante și necesare pentru soluționarea litigiului principal, fără a afecta totuși efectele juridice ale deciziei care conține această cerere. Principiul supremației dreptului Uniunii impune acestei instanțe inferioare să înlăture o astfel de decizie a instanței supreme naționale.
2) Articolul 267 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune inițierii unei proceduri disciplinare împotriva unui judecător național pentru motivul că acesta a sesizat Curtea cu o cerere de decizie preliminară în temeiul acestei dispoziții.
3) Articolul 5 din Directiva 2010/64/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 20 octombrie 2010 privind dreptul la interpretare și traducere în cadrul procedurilor penale trebuie interpretat în sensul că impune statelor membre să ia măsuri concrete pentru a garanta că interpretarea furnizată și traducerile realizate sunt de o calitate suficientă pentru ca persoana suspectată sau acuzată să înțeleagă acuzarea care îi este adusă și pentru ca această interpretare să poată face obiectul unui control exercitat de instanțele naționale.
Articolul 2 alineatul (5) din Directiva 2010/64, articolul 4 alineatul (5) și articolul 6 alineatul (1) din Directiva 2012/13/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 22 mai 2012 privind dreptul la informare în cadrul procedurilor penale, citite în lumina articolului 48 alineatul (2) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, trebuie interpretate în sensul că se opun judecării în lipsă a unei persoane atunci când, din cauza unei interpretări inadecvate, aceasta nu a fost informată, într‑o limbă pe care o înțelege, cu privire la acuzarea care îi este adusă sau atunci când este imposibil să se determine calitatea interpretării furnizate și, așadar, să se determine că ea a fost informată, într‑o limbă pe care o înțelege, cu privire la acuzarea care îi este adusă.”
Decizia CJUE https://curia.europa.eu/juris/document/document.jsf;jsessionid=6FB7DC215F513016ED0C83EE0E2A1EAF?
