Greșita încadrare juridică a faptei contravenționale făcută prin procesul-verbal de contravenţie: cauză de nulitate a procesului-verbal de contravenţie a fost o problemă de drept administrativ soluționată de INM.
Problema identificată constă în divergenţa de opinii şi de jurisprudenţă constând în consecinţa juridică a greşitei încadrări juridice a faptei contravenţionale făcută prin procesul-verbal de contravenţie, eroare de încadrare care ar reprezenta un motiv de nelegalitate al procesului-verbal, respectiv o cauză de nulitate absolută sau o cauză de nulitate relativă; sau care ar viza o chestiune de netemeinicie a actului sancţionator.
Dacă în interpretarea şi aplicarea disp. art. 34 alin. 1 cu referire la art. 16 alin. 1, art. 1 alin. 1 din OG nr. 2/2001, art. 22 C. proc. civ., instanţa de judecată poate stabili actul normativ prin care se stabileşte şi se sancţionează contravenţia descrisă prin procesul-verbal dedus judecăţii, respectiv dacă încadrarea juridică făcută de agentul sancţionator prin procesul-verbal de contravenţie greşită atrage consecinţa anulării necondiţionate a actului contravenţional.
Conform opiniei Institutului Național al Magistraturii motivele de nulitate absolută sunt reglementate de legea generală, fiind enumerate limitativ de dispozițiile art. 17 din OG nr. 2/2001.
. La motivele de nulitate absolută reglementate de art. 17 din OG nr. 2/2001, practica judiciară a adăugat un motiv suplimentar, provenit din teoria generală a actului administrativ, respectiv necompetența agentului constatator.
Nulitatea relativă rezultă din încălcarea oricăror alte dispoziții legale și conduce la anularea procesului verbal dacă și numai dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele două condiții:
-încălcarea a produs o vătămare;
-vătămarea nu poate fi altfel înlăturată decât prin anularea procesului verbal. Sintetizând cele de mai sus, instanța în fața căreia se invocă enulitatea trebuie să facă
următoarele verificări: dacă s-a încălcat o normă de drept la întocmirea procesului verbal de constatare a contravenției; în caz afirmativ, se trece la pasul doi în care se va stabili tipul nulității; în cazul de nulitate absolută se va anula procesul verbal.
În caz de nulitate relativă se va trece la pasul trei; se va stabili dacă s-a produs o vătămare; dacă nu s-a produs nicio vătămare, motivul de nulitate relativă analizat nu va produce nicio consecință juridică; dacă s-a produs o vătămare, se trece la pasul patru în care se va analiza dacă vătămarea poate fi înlăturată altfel decât prin anularea procesului verbal; în caz afirmativ, se va înlătura vătămarea (aceasta presupune soluții de la caz la caz; spre ex., aplicarea unei sancțiuni peste maximul legal se înlătură prin reindividualizarea sancțiunii nu prin anularea procesului verbal, de vreme ce art. 34 din OG nr. 2/2001 permite instanței să ”hotărască asupra sancțiunii”); în caz negativ, se va anula procesul verbal (aceasta presupune că se va motiva de ce anularea nu poate fi înlăturată altfel).
Motivarea anulării unui proces verbal de constatare a contravenției exclusiv în temeiul principiului legalității este insuficientă deoarece acest principiu fundamentează în egală măsură nulitatea absolută și nulitatea relativă precum și toate celelalte instituții de drept (spre ex., același principiu justifică și aplicarea unei sancțiuni). Altfel spus, principiul este general și trebuie obligatoriu particularizat pentru a fi util în motivare.
Greşita încadrare juridică a faptei contravenționale făcută prin procesul-verbal de contravenţie reprezintă cauză de nulitate relativă a acestuia. Astfel, potrivit art. 16 alin. 1 din OG nr. 2/2001, procesul verbal de constatare a contravenției trebuie să cuprindă, printre altele, indicarea actului normativ prin care se stabileşte şi se sancţionează contravenţia. Indicarea actului normativ presupune individualizarea suficientă a acestuia (număr, dată, denumire, emitent) precum și a dispozițiilor legale a căror încălcare justifică întocmirea procesului verbal, altfel spus, încadrarea juridică a faptei.
Omisiunea indicării actului normativ sau greșita încadrare juridică a faptei reprezintă o încălcare a dispozițiilor amintite. Se observă că omisiunea sau greșita încadrare nu sunt reglementate ca motiv de nulitate absolută; în consecință, per a contrario, reprezintă motiv de nulitate relativă (pasul 2). Atât omisiunea indicării actului normativ cât și greșita încadrare juridică a faptei produc vătămări dreptului petentului de a cunoaște ”acuzația” sub toate aspectele ei, pentru a-și putea face apărarea.
Procesul verbal descrie suficient fapta astfel încât omisiunea să fie suplinită sau greșeala de încadrare juridică să fie corectată. Apare evident că într-o astfel de situație vătămarea produsă petentului de greșita încadrare (pentru a ne limita doar la ipoteza invocată de instanță, deși omisiunea va trebui analizată la fel) poate fi înlăturată prin punerea în discuție a acesteia, urmată de stabilirea încadrării juridice corecte. Concluzia se întemeiază pe două argumente.
În primul rând, nu este necesar să fie găsit un text expres care să permită corectarea greșitei încadrări deoarece este nerezonabil să se aștepte ca toate modalitățile prin care o vătămare poate fi înlăturată să fie reglementate prin lege. Este mult mai pertinent să se considere că legea lasă chestiunea la ”lumina și înțelepciunea instanței” tocmai datorită nenumăratelor situații care se pot ivi în practică. În acest caz judecătorul este obligat să pună în discuţia părţilor calificarea juridică exactă.
Procesul verbal de constatare a contravenției poate fi anulat doar dacă vătămarea nu poate fi înlăturată altfel, ceea ce înseamnă că, după punerea în discuție a încadrării juridice, se va arăta că fapta nu reprezintă contravenție (nu există un text de lege care să o incrimineze).
Greşita încadrare juridică a faptei contravenționale făcută prin procesul-verbal de contravenţie reprezintă cauză de nulitate relativă.
Partajează acest conținut:
