Atât în partea civilă cât și penală a dreptului românesc întâlnim termenul de prescripție. În următoarele rânduri vom încerca să subliniem aspecte privitoare la prescripția întâlnită în cele două ramuri, pe înțeles.
În dreptul civil prescripția se împarte în două tipuri: prescripția extinctivă și prescripția achizitivă.
Prescripția extinctivă este reglementată în Codul Civil cuprinzând articolele 2.500-2.544 și constă în stingerea dreptului material la acțiune neexercitat în termen, fiind astfel o sancțiune civilă.
Conform art. 2.500 (2) prin drept la acțiune se înțelege dreptul de a constrânge o persoană, cu ajutorul forței publice, să execute o anumită prestație, să respecte o anumită situație juridică sau să suporte orice altă sancțiune civilă, după caz.
În general prescripția se aplică drepturilor, patrimoniale (ce pot fi evaluate în bani).
Important de reținut este că sunt imprescriptibile extinctiv următoarele: acțiunea în revendicare, acțiunea de partaj (ieșirea din indiviziune), acțiunea în grănițuire, acțiunea negatorie și acțiunea confesorie de superficie.
În privința drepturilor nepatrimoniale conform art. 2502 Cod Civil acestea sunt imprescriptibile existând însă câteva excepții.
Dintre excepții cele mai importante sunt: acțiunea în anularea (nulitatea relativă) unui act juridic civil nepatrimonial, acțiunea în anularea căsătoriei pentru vicii de consimțământ, acţiunea în anularea adopției, acțiunea în tăgada paternităţii formulată de către soţul mamei sau de către mamă dau formulată de către moştenitorii tatălui biologic.
Prescripția nu operează de plin drept, ea trebuie invocată de cel interesat; aceasta începe să curgă de la data când titularul dreptului la acțiune a cunoscut sau trebuia să cunoască nașterea lui.
Termenul general al prescripției extinctive este de trei ani.
Codul civil prevede în art. 2.518 și un termen de 10 ani aplicabil drepturilor reale care nu sunt declarate prin lege imprescriptibile sau nu sunt supuse altui termen, în cazul reparării unui prejudiciu moral dau material cauzat unei persoane și în cazul reparării prejudiciului adus mediului înconjurator.
Codul civil mai prevede de asemenea și termene de un an respectiv doi ani.
Uzucapiune, este termenul folosit dacă ne referim la cel de al doilea tip de prescripție civilă – prescripția achizitivă.
Uzucapiunea este mod de dobândire a dreptului la proprietate și a altor drepturi reale, uzufruct, uz, abitație, servitute, superficie, prin exercitarea posesiunii asupra unui bun imobil o perioada prevăzută de lege, aceasta aplicându-se numai pentru posesia utilă, neviciată, adică o posesie continuă, netulburată, publică și sub nume de proprietar și este tabulară sau extratabulară.
Conform art. 930 termenul pentru uzucapiunea extrabulară este de 10 ani, iar în cazul uzucapiunii tabulare sunt suficienți 5 ani. Aici, buna-credință joacă un rol important.
În domeniul penal prescripția se împarte în prescripția răspunderii penale și prescripția executării pedepsei.
Prescripția răspunderii penale face referire la o anumită perioadă stabilită de lege, de la comiterea faptelor de natură penală, în care se înlătură răspunderea în cazul în care judecata nu s-a făcut într-un anumit termen. Cu toate acestea, conform art. 153 alin. 2 prescripția penală nu se aplică în cazul infracțiunilor de genocid, contra umanității și de război indiferent de data comiterii si nici în cazul omorului.
Termenele de prescripție a răspunderii penale conform art. 154 Cod penal:
a) 15 ani, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau pedeapsa închisorii mai mare de 20 de ani;
b) 10 ani, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii mai mare de 10 ani, dar care nu depăşeşte 20 de ani;
c) 8 ani, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani, dar care nu depăşeşte 10 ani;
d) 5 ani, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii mai mare de un an, dar care nu depăşeşte 5 ani;
e) 3 ani, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii care nu depăşeşte un an sau amenda.
În cazul infracțiunilor progresive termenul curge de la data săvârșirii acțiunii sau inacțiunii.
Prescripția executării pedepsei penale este reglementată în art. 161 Cod Penal și înlătura executarea pedepsei.
Prin acest tip de prescripție se stinge dreptul statului de a cere executarea pedepsei aplicate și se stinge și obligația condamnatului de a mai executa pedeapsa ce i s-a aplicat.
Infracțiunile precum: genocidul, contra umanității și de război, indiferent de la data la care au fost comise, infracțiunile prevăzute de art.188 (omorul) și art.189 (omor calificat) și al infracțiunilor intenționate urmate de moartea victimei; sunt imprescriptibile în cazul răspunderii penale, dar și în cazul executării pedepselor conform art. 161 alin. 2.
Termenului de prescripție a executării pedepsei pentru persoana fizică conform art.162 sunt:
a)20 de ani, când pedeapsa care urmează a fi executată este detenţiunea pe viaţă sau închisoarea mai mare de 15 ani;
b)5 ani, plus durata pedepsei ce urmează a fi executată, dar nu mai mult de 15 ani, în cazul celorlalte pedepse cu închisoarea;
c)3 ani, în cazul când pedeapsa este amenda.
Termenele se socotesc de când hotărârea a rămas definitivă, iar în cazul revocării sau anulării amânării aplicării pedepsei, suspendării executării pedepsei sub supraveghere ori liberării condiționate, termenul de prescripție începe să curgă de la data când hotărârea de revocare sau anulare a rămas definitivă.
În cazul revocării liberării condiţionate, în condiţiile art. 104 alin. (1), termenul de prescripţie începe să curgă de la data când hotărârea de revocare a rămas definitivă şi se calculează în raport cu restul de pedeapsă neexecutat.
Pentru domeniul prescriptiei penale există două hotărâri ale Curții Constituționale a României: 297/2018 și 358/2022
Partajează acest conținut:
