Cele două personalități au primit votul Consiliului local Beius în cea mai recentă ședință. Avocatul Viorel Butaș nu are nevoie de nici o prezentare pentru beiușeni, fiind binecunoscută activitatea sa în domeniul culturii, al educației, dincolo de impresionanta carieră ca avocat.
Amintim că, împreună cu judecătorul Nicolae Moș, avocatul Viorel Butaș, profesorii Ioan Dărăbăneanu și Anton Naghiu au fost inițiatorii ridicării, în 1988, prin subscripție publică, a bustului lui Samuil Vulcan.
Cercetător pasionat, preocupările sale sunt îndreptate spre istoria ideilor literare şi spre teoria şi morfologia genurilor literare din perspectiva istoriei culturii şi a sociologiei literaturii.
Mircea Popa s-a născut la 29 ianuarie 1939 în localitatea Lazuri de Beiuş, judeţul Bihor. A urmat şcoala primară în satele Bogeiu şi Ciutelec şi studiile gimnaziale la Popeşti. Liceul l-a început la Oradea şi l-a terminat la Vadul Crişului, în anul 1956. A urmat cursurile Facultăţii de Filologie din Cluj, pe care a absolvit-o ca şef de promoţie în 1960, conform biografiei publicate pe site-ul Universităţii „1 Decembrie” din Alba Iulia, www.uab.ro. În 1970 a obţinut titlul ştiinţific de doctor cu o monografie despre Ilarie Chendi.
A fost profesor la Săcuieni şi la Aleşd, în judeţul Bihor, muzeograf la Muzeul Banatului din Timişoara, iar din 1963 este cercetător la Secţia de Istorie Literară şi Folclor din cadrul Institutului de Lingvistică şi Istorie Literară „Sextil Puşcariu” al Academiei Române. A fost secretar al acestei secţii, apoi a condus-o, între anii 1978 şi 2007.
Activitatea didactică universitară a lui Mircea Popa a început în anul 1990, ca profesor de Istoria presei sau Istoria literaturii române. Din 1994 a preluat catedra de Istoria literaturii române a Universităţii „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, unde încă activează. După pensionarea din 2009, a predat doar cursuri pentru masterat şi pentru şcoala doctorală, în calitate de profesor consultant.
A debutat în revista „Steaua”, în anul 1963, cu un articol de istorie literară, iar apoi a colaborat cu reviste precum „Ateneu”, „Familia”, „Limbă şi literatură”, „Literatorul”, „Synthetis”, „Tribuna” sau „Viaţa românească”. Dintre cărţile sale amintim: „Spaţii literare” (1974), „Tectonica genurilor literare” (1980), „Estuar” (1995), „Aspecte şi interferenţe iluministe” (1997), „Reîntoarcerea la Ithaca” (1998), „Homo militans” (2000), „Istoria presei româneşti din Transilvania de la începuturi până în 1918” (2003), conform „Dicţionarului general al literaturii române” (Ed. Univers Enciclopedic, Bucureşti, 2006).
De-a lungul carierei a primit numeroase premii: Premiul „Nicolae Iorga” al Academiei Române (1978), Premiul Uniunii Scriitorilor, Premiul Special al Festivalului Naţional de Poezie „Orfeu” (1998), Premiul Salonului de Carte de la Timişoara (1996), Diploma de excelenţă a Filialei Cluj-Napoca a Academiei Române (2014).
Mircea Popa a primit mai multe ordine şi medalii: Ordinul „Meritul cultural” în grad de Cavaler (2004), Ordinul „Pentru învăţământ” în grad de Comandor (2004), medalia comemorativă „150 de ani de la naşterea lui Mihai Eminescu” (2000), „Crucea transilvană a Arhiepiscopiei şi Mitropoliei Clujului” (2009) şi „Diploma de recunoştinţă a Congresului Spiritualităţii Româneşti” (2014)
