“Bună dimineața, copii! Dacă e luni, îl luăm pe 6 în brațe…tradiționala poză cu balon. P.S. Anul viitor intru la școală.” A fost mesajul prin care scriitorul, filosoful și eseistul Mihai Șora și-a anunțat trecerea în cel al 106-lea an de viață. S-a născut pe 7 noiembrie 1916, în Râmetea Mare, comună din Timiș, acolo unde tatăl său, preot orthodox originar din Feneriș Bihor, s-a stabilit. De altfel, Mihai Șora a recunoscut mereu legătura sa specială cu această parte de țară: ”Mă simt acasă aici, în Bihor!…”
Premiat de Revista Familia în 2018, la împlinirea a 102 ani, Mihai Șora s-a filmat atunci chiar la Feneriș, acolo unde dorm străbunii săi.
“Nutresc un sentiment de bihorean… Tatăl meu, român ortodox născut în anul 1889, în satul Feneriș din Bihor. Într-o zi, învățătorul satului i-a spus bunicului meu, Teodor: «Măi, Toadii, pruncu’ ista dă-l la școală!». Iar bătrânul a ascultat sfatul învățătorului. Tata a făcut liceul din Beiuș, singurul liceu în limba română din părțile acelea. A studiat teologia, dreptul și istoria la Budapesta, la Arad și la Cluj. A fost ales preot în satul Ianova, din Banat, apoi la Izvin și, în cele din urmă, la Timișoara, unde a trăit până la sfârșitul vieții”, povestea Mihai Șora.
”Într-un an, pe când Banatul nu era România, pe când scriitorii de limbă română erau hăituiți și persecutați, iar cărțile lor erau arse la ordin, Tata și-a îngropat toate cărțile în limba română: ca să le salveze. Pentru el și pentru alți români ca el, unirea cu țara a însemnat și dezgroparea din adâncuri a limbii române, scoaterea ei la lumină. Ori de câte ori vine vorba despre celebrarea limbii române, primul meu gând merge spre Tata și spre acei români care nu doar vorbeau această limbă în chip desăvârșit, nu doar o iubeau și o respectau ca pe o comoară, ci – cu toată ființa lor – umpleau acest cuvânt de conținut”, spunea filosoful.
În stilul caracteristic, Mihai Șora face comparații între bihoreni și bănățeni: ”În Bihor nu m-am întâlnit cu mari bogăţii care să fie garanţii identitare pentru x sau y. Aici totul era modest, era local, era împietrit, chiar şi peisajul, într-un fel de oală pe fundul căreia era aşezat, pe o culme de deal, satul tatălui meu şi al rudelor mele paterne, Fenerişul.
Spre deosebire de bănăţean, care te întreabă «Ştii tu cine sunt eu? », bihoreanul trece pe lângă tine fără să pună această întrebare. L-ai observat, există pentru tine. Nu l-ai observat, nu există pentru tine, dar continuă să existe pentru el. Şi existenţa aceasta este pentru el o comuniune cu ceea ce îl înconjoară, cu natura. În Banat nu vezi natura, decât într-un cer foarte restrâns în împrejurimi. Aici zarea e la 15-20 de kilometri, conturul munţilor, cu clima, cu dealul pe care-l urci şi îl cobori în fiecare zi. Îţi aminteşti fiecare pas pe care l-ai făcut şi te-a costat, dar te-a şi construit”, mărturiseşte filosoful în filmarea făcută cu prilejul premiului oferit de Revista Familia.
Copilăria în satul natal al tatălui său i-a lăsat amintiri profunde. ”Mă simt foarte aproape de copilăria mea. Stau să mă întreb dacă am fost un copil universal. Nu cred că am fost, pentru că ataşamentele mele erau locale. Viziunea universală era strict intelectuală. Copilăria este universal autentică. Fiecare copil e autentic când plânge, surâde, râde, când refuză. Nu mimează, nu poartă mască. Pentru un adult care a învăţat de-a lungul vieţii să poarte măşti, e un merit să nu poarte niciuna”, mai spune Mihai Şora.
Filosoful se raportează mereu la Bihor ca la origini. ”Mă simt acasă aici, în Bihor!…Mereu am ţinut legătura cu rudele mele bihorene.”
Partajează acest conținut:
