Jurisprudență | Curtea de Apel Brașov – Contestaţia în anulare specială. Omisiune instanţei de a cerceta un motiv de recurs invocată de partea care a avut calitatea de intimat în cadrul căii de atac a recursului

Din interpretarea dispoziţiilor art. 503 alin. (2) pct. 3 Cod de procedură civilă rezultă că exercitarea căii de atac a contestaţiei în anulare specială este prevăzută de către legiuitor numai în favoarea recurentului şi numai în situaţia în care soluţia pronunţată de către instanţa de recurs a fost aceea de respingere sau de admitere în parte a cererii de recurs. Prin urmare, numai recurentul căruia i s-a respins/admis în parte calea de atac a recursului, poate invoca pe calea contestaţiei în anulare specială omisiunea instanţei de recurs de a analiza unul sau mai multe dintre motivele de recurs cu care a fost legal învestită.

Articol incident: art. 503 alin. (2) pct. 3 Cod de procedură civilă

În motivare, contestatoarea a arătat că, instanţa de control, admiţând recursul, a reţinut că motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 Cod de procedură civilă este întemeiat, omiţând însă să cerceteze şi să se pronunţe asupra normelor de drept material pretins încălcate sau pretins a fi aplicate greşit de către instanţa de fond, cu privire la legalitatea şi temeinicia Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. xxxxx/08.01.2016 şi la legalitatea şi temeinicia Deciziei nr. xx/P/16.01.2017. Or, în opinia sa, încălcarea normelor de drept material se poate face prin aplicarea unui text de lege străin situaţiei de fapt, extinderea normei juridice dincolo de ipotezele la care se aplică sau restrângerea nejustificată a aplicării prevederilor legale, violarea unor principii generale de drept, la interpretarea eronată a unei norme de drept material incidentă, însă instanţa de control judiciar nu a precizat care sunt normele de drept material pretins încălcate sau pretins a fi aplicate greşit de către instanţa de fond.

Contestatoarea a arătat că instanţa de control judiciar, casând sentinţa civilă nr. 1190/20.11.2019 pronunţată de Tribunalul Braşov, a omis să analizeze şi să se pronunţe asupra legalităţii procesului-verbal nr. xxxxx/08.01.2016 din perspectiva normelor legale care reglementează plăţile de agro-mediu Măsura 2014 şi care instituie obligaţia respectării condiţiilor de eligibilitate pentru toţi cei 5 ani consecutivi de angajament de agro-mediu asumat, raportat la normele juridice prezentate în cele două întâmpinări formulate (la judecarea pe fond şi în recurs) precum şi, cu ocazia depunerii de concluzii scrise, respectiv art. 39 din Regulamentul UE nr. 1689/2005, art. 5 din Anexa II la Regulamentul CE nr. 1974/2006, Ghidul informativ pentru fermierii care solicită sprijin pentru măsura de agro-mediu în anul 2011, versiunea 3.0, Ordinul MADR nr. 187/2155/42/2011, Programul naţional de dezvoltare rurală (PNDR) 2007-2013, versiunea 2008, paginile 265-266, H.G. nr. 224/2008, Regulamentul UE nr. 65/2011.

Contestatoarea a mai invocat că instanţa de recurs a omis să analizeze şi să se pronunţe asupra legalităţii procesului-verbal nr. xxxxx/08.01.2016 din perspectiva normelor legale care reglementează regimul de aprobare şi acordare a plăţilor în cadrul PNDR 2007-2014 şi care instituie obligativitatea prezentării adeverinţei eliberată de către primării conform înscrisurilor din Registrul agricol, respectiv O.U.G. nr. 125/2006 şi Ordinul MADR nr. 246/2008.

Contestatoarea a menţionat că instanţa de recurs a omis să analizeze şi să se pronunţe asupra legalităţii procesului-verbal nr. xxxxx/08.01.2016 din perspectiva particularităţii legislative privind aplicarea sancţiunilor în cazul în care fermierii semnează angajamente de agro-mediu cu durata de 5 ani, respectiv art. 12¹ din O.U.G. nr. 125/2006, Ordinul MADR nr. 246/2008.

Contestatoarea a mai arătat că instanţa de recurs, reţinând cauza spre rejudecare, trebuia să se pronunţe asupra motivării din Procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. xxxxx/08.01.2016, prin care au fost stabilite sancţiuni pentru Campania 2011, respective pentru anul trei de angajament agro-mediu faţă de nerespectarea acestuia până în anul 5 (cinci) de angajament.

Contestatoarea a mai invocat că instanţa de recurs, reţinând cauza spre rejudecare, trebuia să se pronunţe asupra petitului de anulare a deciziei nr. xx/P/16.01.2017 de soluţionare a plângerii prealabile promovate împotriva Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. xxxxx/08.01.2016.

În drept, au fost invocate prevederile art. 503 şi urm. Cod de procedură civilă, Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

Contestaţia este scutită de obligaţia de achitare a taxei judiciare de timbru conform art. 30 din O.U.G. nr. 80/2013.

Intimata B. a formulat întâmpinare în condiţiile art. 508 Cod de procedură civilă (filele 42-45) prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii contestaţiei în anulare, iar, pe fond, a solicitat respingerea acesteia ca inadmisibilă.

În susţinerea acestei poziţii procesuale, intimata a menţionat că, potrivit art. 503 alin. (2) pct. 3 Cod de procedură civilă, contestaţia în anulare specială îndreptată împotriva hotărârii instanţei de recurs este susceptibilă a fi anulată pe această cale extraordinară de atac în situaţia în care „instanţa de recurs, respingând recursul sau admiţându-l în parte a omis să cerceteze vreunui dintre motivele invocate de recurent în termen”. Prin urmare, în opinia sa, aceste norme recunosc legitimare activă în contestaţia în anulare specială numai recurentului, de vreme ce prin această cale de atac se poate invoca faptul că s-a omis a se cerceta un motiv de casare invocat de către recurent, numai acesta din urmă având interes să invoce nepronunţarea asupra unui motiv de recurs, nu şi intimatul. Or, în situaţia de faţă, recursul a fost exercitat numai de către recurenta-reclamantă B. şi a fost admis integral, iar pârâta Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură – Centrul Judeţean A. a avut doar calitatea de intimată-pârâtă.

Intimata a mai susţinut că, potrivit aceloraşi dispoziţii legale, decizia atacată trebuia să respingă sau să admită în parte recursul declarat de recurenta B., însă prin Decizia nr. 548/16.09.2020 pronunţată în dosarul nr. xxxxx de către Curtea de Apel Braşov s-a admis în întregime recursul formulat de recurenta împotriva sentinţei civile nr. 1190/CA/20.1.2019 pronunţată de Tribunalul Braşov, casându-se total hotărârea atacată, astfel că este inadmisibilă atacarea deciziei pe calea specială a contestaţiei în anulare.

De asemenea, intimata a considerat ca fiind inadmisibilă contestaţia în anulare şi în raport cu eventuala calificare juridică a motivelor expuse pe cele 16 pagini în motivul de contestaţie în anulare prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 2 Cod de procedură civilă, respectiv: „dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale”, în primul rând pentru faptul că APIA, ca şi contestatoare, nu a avut calitatea de recurentă şi, pe cale de consecinţă, modul de soluţionare al recursului poate produce efecte negative asupra recurentei, iar în al doilea rând, noţiunea de eroare materială vizează chestiunile formale ale soluţionării recursului ce ar fi putut produce consecinţe negative doar în persoana recurentei.

În drept, a invocat aplicarea art. 508 şi 503 Cod de procedură civilă.

Părţile nu au solicitat administrarea de probe noi în contestaţia în anulare formulată, iar din oficiu, instanţa a dispus ataşarea dosarului nr. xxxxx al Curţii de Apel Braşov.

Analizând contestaţia în anulare formulată în cauză de către contestatori instanţa reţine următoarele:

Prin decizia nr. 548/R/16.09.2020 a Curţii de Apel Braşov, pronunţată în dosarul nr. xxxxx, a fost admis recursul formulat de recurenta B. împotriva sentinţei civile nr. 1190/CA/20.11.2019 pronunţată de Tribunalul Braşov, pe care a casat-o, iar în rejudecare, a admis acţiunea formulată de reclamanta B. în contradictoriu cu pârâta APIA A. şi a anulat decizia nr. xx/P/16.01.2017 şi procesul-verbal de constatare a neregulilor şi stabilire a creanţelor bugetare nr. xxxxx/8.11.2016 emise de pârâtă, dispunând exonerarea reclamantei de la plata creanţei stabilite prin procesul verbal atacat. Totodată, a fost obligată intimată să plătească recurentei suma de 5.200 lei, cheltuieli de judecată.

Contestatoarea invocă faptul că această decizie a fost pronunţată de instanţa de recurs omiţând însă să cerceteze şi să se pronunţe asupra normelor de drept material pretins încălcate sau pretins a fi aplicate greşit de către instanţa de fond, cu privire la legalitatea şi temeinicia Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. xxxxx/08.01.2016 şi la legalitatea şi temeinicia Deciziei nr. xx/P/16.01.2017.

În drept, art. 503 alin. (2) pct. 3 Cod de procedură civilă stabileşte că „hotărârile instanţei de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când instanţa de recurs, respingând recursul sau admiţându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen”.

Din interpretarea acestor norme rezultă că exercitarea căii de atac a contestaţiei în anulare specială, în raport de dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 3 Cod de procedură civilă, este prevăzută de către legiuitor numai în favoarea recurentului şi numai în situaţia în care soluţia pronunţată de către instanţa de recurs a fost aceea de respingere sau de admitere în parte a cererii de recurs. Prin urmare, numai recurentul căruia i s-a respins/admis în parte calea de atac a recursului, poate invoca pe calea contestaţiei în anulare specială omisiunea instanţei de recurs de a analiza unul sau mai multe dintre motivele de recurs cu care a fost legal învestită.

Or, în cauză, recursul ce a făcut obiectul dosarului nr. xxxxx a fost exercitat numai de către recurenta-reclamantă B. şi a fost admis integral, iar pârâta Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură – Centrul Judeţean A. a avut doar calitatea de intimată-pârâtă.

rin urmare, contestaţia promovată, prin raportare la dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 3 Cod de procedură civilă, de către contestatoarea Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură – Centrul Judeţean A., intimată în recursul soluţionat prin decizia contestată este inadmisibilă, astfel cum corect a invocat şi intimata prin întâmpinare.

Curtea mai reţine că art. 503 alin. (2) pct. 2 Cod de procedură civilă stabileşte că „hotărârile instanţei de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale”.

Noţiunea de eroare materială vizată de această normă are în vedere, în principal, erorile evidente în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului, sensul noţiunii fiind unul restrictiv – erori materiale cu caracter procedural pe care instanţa le-a comis prin omiterea ori confundarea unor elemente sau a unor date materiale importante. O asemenea eroare nu poate fi extinsă la aspectele de fond ale judecăţii, respectiv nu poate viza greşelile de judecată, de apreciere a probelor, de apreciere a faptelor sau a unor dispoziţii legale. Eroarea materială nu trebuie să fie nici rezultatul modului în care instanţa a înţeles să interpreteze un text de lege sau o probă, pentru că altfel s-ar ajunge, pe o cale ocolită, la judecarea încă o dată a aceluiaşi recurs.

În cauză, aspectele invocate de către contestatoare în motivarea căii extraordinare de atac, respectiv omisiunea de analizare şi pronunţare asupra normelor de drept material pretins încălcate sau pretins a fi aplicate greşit de către instanţa de fond, nu se circumscriu noţiunii de eroare materială reglementată de art. 503 alin. (2) pct. 2 Cod de procedură civilă, astfel că şi din perspectiva acestor norme, calea de atac declarată de APIA apare ca fiind inadmisibilă.

Faţă de toate aceste considerente, instanţa va respinge contestaţia în anulare formulată de contestatoarea Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură – Centrul Judeţean A. împotriva deciziei nr. 548/R/16.09.2020 a Curţii de Apel Braşov – Secţia contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în dosarul nr. xxxxx.