Printr-o decizie publicată în Monitorul Oficial nr. 142/11 februarie 2022, Înalta Curte de Casație și Justiție explică de ce a stabilit că abuzul în serviciu care a cauzat o pagubă materială mai mică sau egală cu echivalentul în lei a 200.000 euro, comisă de o persoană a cărei calitate nu determină incidenţa dispoziţiilor art. 13 alin. (1) lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002, este de competenţa parchetului nespecializat, iar nu a Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Curtea Supremă a admis în acest fel un recurs în interesul legii care a fost formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
Decizia nr.26 în dosarul nr.2382/1/2021
În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 13 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002, infracţiunea de abuz în serviciu prevăzută în art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 din Codul penal, care a cauzat o pagubă materială mai mică sau egală cu echivalentul în lei a 200.000 euro, comisă de o persoană a cărei calitate nu determină incidenţa dispoziţiilor art. 13 alin. (1) lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002, este de competenţa parchetului nespecializat, iar nu a Direcţiei Naţionale Anticorupţie.
Dispoziţiile art. 13 alin. (1) lit. a) teza a II-a din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002, referitoare la valoarea sumei sau a bunului care formează obiectul infracţiunii de corupţie, nu sunt incidente în cazul infracţiunii de abuz în serviciu prevăzută în art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 din Codul penal.
Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 474 alin. (4) din Codul de procedură penală.
Decizia a fost dată pe 15 noiembrie 2022.
Argumentele Completului pentru soluționarea recursului în interesul legii (extrase)
Prima teză a art. 13 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002 stabilește competența de efectuare a urmăririi penale Direcției Naționale Anticorupție pentru infracțiunile prevăzute în Legea nr. 78/2000, cu modificările și completările ulterioare, cu condiția ca paguba materială să fie mai mare decât echivalentul în lei a 200.000 euro și aceasta indiferent de calitatea persoanelor care le săvârșesc. A doua teză a art. 13 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002 atribuie competența de efectuare a urmăririi penale Direcției Naționale Anticorupție pentru infracțiunile de corupție, atunci când, indiferent de calitatea persoanei, valoarea sumei sau a bunului care formează obiectul infracțiunii de corupție este mai mare decât echivalentul în lei a 10.000 euro.
Pentru infracțiunile de corupție, legiuitorul, în mod explicit, prin menționarea expresă a sintagmei „infracțiune de corupție”, a reglementat, prin art. 13 alin. (1) lit. a) teza a II-a din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002, un criteriu de determinare a competenței Direcției Naționale Anticorupție, și anume valoarea sumei sau a bunului care formează obiectul acestor infracțiuni. Concluzia este susținută și de faptul că, într-o succesiune logică, prin aceeași tehnică legislativă, utilizarea expresiei „infracțiunilor de corupție” a reglementat în art. 13 alin. (1) lit. b) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 43/2002 un alt criteriu de atribuire a competenței Direcției Naționale Anticorupție pentru aceste infracțiuni atunci când cel prevăzut în art. 13 alin. (1) lit. a) teza a II-a din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002 nu poate fi valorificat.
Împrejurarea că în norma procesual penală nu se regăsește menționată expres infracțiunea prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000, infracțiune din categoria infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție, nu este de natură să conducă la o concluzie contrară întrucât, așa cum vom evidenția, acesteia, ca infracțiune de rezultat, îi este aplicabil criteriul general reglementat prin art. 13 alin. (1) lit. a) prima teză din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002.
Practica instanțelor de judecată a relevat punctul de vedere potrivit cu care prin „valoarea sumei sau a bunului care formează obiectul infracțiunii de corupție”, în sensul dispozițiilor art. 13 alin. (1) lit. a) teza a II-a din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 43/2002, se au în vedere tocmai foloasele, avantajele dobândite nu numai prin comiterea infracțiunii de corupție, ci și prin săvârșirea infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție, astfel încât acest criteriu de determinare a competenței Direcției Naționale Anticorupție este aplicabil și acestor infracțiuni. Astfel, instanțele au apreciat că, dacă „folosul necuvenit” obținut de funcționarul public pentru sine sau pentru altul (care este a doua urmare imediată a infracțiunii de abuz în serviciu prevăzută de art. 13 2 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 din Codul penal) este mai mare decât echivalentul în lei a 10.000 euro, competența de a efectua urmărirea penală revine Direcției Naționale Anticorupție.
Se constată că semnificația sintagmei „valoarea sumei sau a bunului care formează obiectul infracțiunii de corupție”din art. 13 alin. (1) lit. a), teza a II-a din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002, precum și cea din art. 13 alin. (1) lit. b) din aceeași ordonanță de urgență nu este aceeași cu expresia „folos necuvenit” ce se regăsește în conținutul infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție și, în consecință, norma de drept procesual penal nu este incidentă în raport cu infracțiunea prevăzută de art. 13 2 din Legea nr. 78/2000. Astfel, caracteristic infracțiunilor de corupție este faptul că una din condițiile pe care trebuie să o îndeplinească acțiunea care constituie elementul material este aceea că trebuie să aibă ca obiect bani sau alte foloase. Prin expresia „alte foloase” se înțelege orice fel de avantaje patrimoniale, cum ar fi, de exemplu, bunuri, comisioane, împrumuturi, premii, amânarea plății unei datorii, folosința gratuită a unei locuințe, prestații de servicii în mod gratuit etc., dar și nepatrimoniale.
Pentru întregirea elementului material al infracțiunii de luare de mită prevăzută de art. 289 din Codul penal este necesar ca acțiunile de pretindere, primire sau acceptarea promisiunii să aibă ca obiect bani sau alte foloase. Din aceeași perspectivă, la infracțiunea de dare de mită prevăzută de art. 290 din Codul penal, promisiunea, oferirea sau darea de mită trebuie să aibă ca obiect bani sau alte foloase.
În mod asemănător, acțiunile prin care se realizează elementul material al infracțiunii de trafic de influență prevăzute de art. 291 din Codul penal, și anume pretinderea, primirea sau acceptarea promisiunii, trebuie să se refere la sume de bani sau la alte foloase. Totodată, infracțiunea de cumpărare de influență prevăzute de art. 292 din Codul penal constă în promisiunea, oferirea sau darea de bani ori alte foloase.
În art. 13 alin. (1) lit. a) teza a II-a din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002, ca de altfel și în art. 13 alin. (1) lit. b) din aceeași ordonanță de urgență, legiuitorul utilizează chiar expresia prin care se identifică condiția pe care trebuie să o îndeplinească acțiunile prin care se realizează elementul material al infracțiunilor din capitolul I titlul III al părții speciale din Codul penal, de a avea ca obiect bani sau alte foloase, și anume „valoarea sumei sau a bunului (…)”. Argumentele prezentate conduc cu evidență la concluzia că sintagma „obiectul infracțiunii de corupție” nu se referă la obiectul material al acesteia, de altfel, aceste infracțiuni nici nu au un asemenea obiect, ci la obiectul acțiunilor prin care se realizează elementul material, ca și condiție de întrunire a trăsăturilor de tipicitate.
O concluzie contrară nu poate fi primită întrucât numai în cazul infracțiunilor de corupție, strict identificate în secțiunea a 2-a din capitolul III din Legea nr. 78/2000, expresia „bani sau alte foloase” poate fi alăturată noțiunii de „obiect”. Astfel, la infracțiunile prevăzute de art. 10 și art. 12 din Legea nr. 78/2000, expresia „bani, bunuri sau alte foloase necuvenite” este asociată scopului urmărit de făptuitor pentru a indica, pe latura subiectivă, forma de vinovăție cu care se comite fapta, intenția calificată prin scop.
Specific acestor infracțiuni este faptul că latura subiectivă include în structura sa ca formă de vinovăție intenția, care este calificată prin scop. Scopul prevăzut de lege este obținerea unor avantaje sub formă de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite în beneficiul făptuitorului sau al unei terțe persoane. Scopul trebuie să existe, nefiind necesară realizarea lui efectivă. Particular, la infracțiunea prevăzută de art. 11 din Legea nr. 78/2000, care operează doar cu noțiunea de „foloase necuvenite”, aceasta este folosită pentru a caracteriza acțiunea prin care se realizează elementul material, în întregirea laturii obiective, prin sintagma „dacă fapta este de natură a-i aduce direct sau indirect un folos necuvenit”.
Art. 131 din Legea nr. 78/2000 nu cuprinde expresia „bani, bunuri sau alte foloase necuvenite”. (…) Noțiunea de folos necuvenit nu se identifică cu cea de pagubă materială și totodată că, uneori, aceasta se poate converti într-un folos necuvenit, însă, și în acest ultim caz obținerea unui folos necuvenit își menține caracterul de condiție referitoare la urmarea imediată a infracțiunii de abuz în serviciu prevăzută în art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 din Codul penal. Deosebit de infracțiunile de corupție, infracțiunea reglementată de art. 132 din Legea nr. 78/2000 este o infracțiune de rezultat, urmarea imediată constând atât în urmarea caracteristică infracțiunii prevăzute de art. 297 din Codul penal, cât și din urmarea imediată reglementată prin art. 132 din Legea nr. 78/2000.
Urmarea imediată a infracțiunii reglementate prin art. 297 din Codul penal în varianta tip și atenuată constă în cauzarea unei pagube ori a unei vătămări a intereselor legale ale persoanei. Paguba reprezintă o pierdere de natură patrimonială, cuantificabilă. În varianta agravată urmarea imediată constă în producerea unor consecințe deosebit de grave astfel cum sunt definite prin art. 183 din Codul penal.
Pentru întregirea laturii obiective a infracțiunii prevăzute de art. 13 2 din Legea nr. 78/2000 este necesar să se producă urmarea specifică, alături de cea prevăzută de art. 297 din Codul penal, și anume obținerea de către funcționarul public, pentru sine sau pentru altul, a unui folos necuvenit.
Prima teză a art. 13 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002 reglementează un criteriu general de determinare a competenței Direcției Naționale Anticorupție, și anume paguba materială, criteriu aplicabil numai infracțiunilor prevăzute de Legea nr. 78/2000, a căror urmare imediată constă într-o pagubă materială, cuantificabilă, cu excepția celor reglementate prin art. 181 —185 din legea precitată pentru care, așa cum am evidențiat, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002, prin art. 13 alin. (2), stabilește că sunt în competența structurii specializate, indiferent de valoarea pagubei.
Infracțiunea prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000, atunci când urmarea imediată, caracteristică infracțiunii prevăzute de art. 297 din Codul penal, constă într-o pagubă materială, dar și în situația în care folosul obținut este echivalent cu sumele stabilite drept prejudiciu, este caracterizată ca fiind o infracțiune de rezultat, astfel încât în stabilirea competenței Direcției Naționale Anticorupție va fi incident criteriul general reglementat prin art. 13 alin. (1) lit. a) prima teză din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002.
În considerarea tuturor argumentelor prezentate, concluzia care se impune este aceea că în categoria infracțiunilor de corupție nu poate fi inclusă infracțiunea prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 ca infracțiune asimilată infracțiunilor de corupție și totodată că noțiunea de „folos necuvenit” nu poate fi asociată cu expresia „valoarea sumei sau a bunului care formează obiectul infracțiunii de corupție”. Totodată, caracteristica infracțiunii prevăzute de art. 132 din Legea nr. 78/2000 de a fi o infracțiune de rezultat determină doar incidența criteriului prevăzut de art. 13 alin. (1) lit. a) prima teză din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002, în stabilirea competenței.
În consecință, în situația în care infracțiunea de abuz în serviciu prevăzută în art. 13 2 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 din Codul penal a cauzat o pagubă materială mai mică sau egală cu echivalentul în lei a 200.000 euro, comisă de o persoană a cărei calitate nu determină incidența dispozițiilor art. 13 alin. (1) lit. b) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002, este de competența parchetului nespecializat, iar nu a Direcției Naționale Anticorupție.
DOCUMENT – Decizia nr. 26 din 15 noiembrie 2021 a ÎCCJ, publicată în Monitorul Oficial nr. 142/11 februarie 2022:
Partajează acest conținut:
