Decizii ÎCCJ | Termenul de 10 zile începe să curgă de la data la care convocarea adunării generale prin scrisoare recomandată a ajuns la destinatari, dacă nu e prevăzută o altă modalitate de comunicare

Decizia nr. 55/2020, publicată în M. Of. nr. 969 din 21 octombrie 2020

Considerente:

[…]38. Se cuvine doar reamintit că societatea cu răspundere limitată este un subiect de drept constituit potrivit legii, în baza actelor constitutive, şi că personalitatea sa juridică deplină se manifestă de la data înregistrării sale în registrul comerţului. Ca subiect de drept cu deplină capacitate civilă, atât normele dreptului general, art. 209 din Codul civil, cât şi cele speciale, art. 55 din Legea societăţilor nr. 31/1990, republicată, statuează că societatea, indiferent de forma de organizare, îşi exercită drepturile şi îşi îndeplineşte obligaţiile prin organele sale de administrare. Ca expresie a acestei capacităţi, societatea are dreptul şi obligaţia de funcţionare, manifestate prin organele sale de conducere, în caz contrar fiind supusă dizolvării. În scopul funcţionării, societatea este obligată să organizeze şi să ţină adunarea generală, iar ducerea la îndeplinire a acestei obligaţii revine, de regulă, administratorului, acesta fiind şi domeniul reglementării cuprinse în art. 195 din Legea nr. 31/1990.

39. Trecând din sfera generală în cea particulară, administratorul societăţii cu răspundere limitată – identificat ca organ al societăţii – are, pe lângă prerogativa reprezentării acesteia, conform art. 70 din Legea nr. 31/1990, republicată, împuternicirea stabilită de lege de a întreprinde toate operaţiunile necesare funcţionării societăţii şi obligaţia de a lua parte la toate adunările acţionarilor societăţii, iar, ca organ societar, între altele, convoacă adunarea generală a asociaţilor.

40. Executiv al societăţii în spaţiul juridic în limita puterilor conferite acestuia de lege si de actele constitutive, administratorul este mandatarul societăţii cu răspundere limitată şi, printr-o ficţiune juridică, societatea însăşi. Altfel spus, ca regulă, actele administratorului societăţii comerciale sunt chiar actele societăţii înseşi.

41. Pentru administratori, convocarea adunării generale a asociaţilor în societatea cu răspundere limitată reprezintă o obligaţie al cărei conţinut este delimitat prin art. 195 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 31/1990, republicată.

42. Convocarea adunării generale este, aşadar, expresia unei acţiuni sociale, ca primă manifestare de voinţă a subiectului de drept, exprimată în vederea organizării şi desfăşurării adunării generale a asociaţilor în societatea cu răspundere limitată. Aceasta este un prim resort al voinţei societăţii de a întruni adunarea generală, depozitara voinţei subiectului de drept şi are un efect bivalent, asigurând simultan premisa îndeplinirii obligaţiei de funcţionare şi exercitării dreptului de autodeterminare. Convocarea adunării generale reprezintă expresia voinţei societăţii care, acţionând ca subiect de drept, generează consecinţe în sarcina sa şi a altora.

43. Revenind la dispoziţiile Legii nr. 31/1900, prin art. 291 se instituie o trimitere cu caracter general la dispoziţiile dreptului comun. De aceea, sub acest aspect, convocatorul, ca manifestare de voinţă, este un act juridic unilateral al societăţii, exhibat prin organul de administrare al acesteia, în măsura în care dispoziţiile noului Cod civil, edictate prin art. 1.342, definind actul juridic unilateral, stabilesc că pentru această calificare este esenţială unicitatea voinţei şi aptitudinea sa de a genera efecte juridice, uneori chiar independent de manifestarea altor subiecte de drept.

44. Pentru societatea cu răspundere limitată, convocatorul, ca act juridic unilateral, produce efecte la data exhibării sale şi dispersării în spaţiul în care se adresează. Iar acest „spaţiu”, în societăţile cu răspundere limitată, se circumstanţiază la persoana tuturor asociaţilor.

45. Deşi, la nivel aparent, prin convocarea adunării generale nu se constituie, modifică sau stinge un drept al destinatarului, deoarece drepturile asociaţilor îşi au izvorul în actele constitutive ale societăţii, şi din acest motiv este indiferentă comunicarea convocatorului, totuşi convocatorul se adresează asociaţilor care ar trebui să cunoască data adunării generale, deoarece ei sunt aceia care trebuie să fie informaţi cu privire la adunarea generală şi care trebuie să participe la aceasta în vederea exprimării votului.

46. Convocarea se adresează, aşadar, unor subiecte determinate în persoana asociaţilor societăţii cu răspundere limitată ca o condiţie natural necesară participării acestora la adunarea generală şi pentru deliberare. Este rezultatul firesc al convocării şi expresia logică a art. 191-193 din Legea nr. 31/1990, republicată, în care se arată că hotărârile asociaţilor se iau în adunarea generală, că hotărârea adunării generale se ia cu votul unei anumite majorităţi circumstanţiate de lege a asociaţilor, în condiţiile în care fiecare parte socială dă dreptul la un vot.

47. Este, aşadar, necesar ca asociaţii, oricât de dispersaţi sunt în raport cu locul unde adunarea generală este desfăşurată, să cunoască şi, într-un mod concret şi util, să poată participa la această adunare pentru exprimarea votului. Comunicarea convocatorului este deci o condiţie naturală a exercitării dreptului de vot al fiecăruia dintre asociaţi, cu toate prerogativele pe care acest drept le conţine (dreptul de informare asupra ordinii de zi şi cu privire la date şi documente, dreptul de participare etc.).

48. Aceasta este raţiunea imprimată de art. 195 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, republicată, supus interpretării, în care se arată: „Convocarea adunării se va face în forma prevăzută în actul constitutiv, iar în lipsa unei dispoziţii speciale, prin scrisoare recomandată, cu cel puţin 10 zile înainte de ziua fixată pentru ţinerea acesteia, arătându-se ordinea de zi”.

49. Dincolo, totuşi, de împrejurarea că este firesc ca actul convocării să ajungă la cunoştinţa destinatarilor săi, pentru modalitatea de calcul al termenului regresiv de „cel puţin 10 zile înainte de ziua fixată pentru ţinerea acesteia”, trebuie determinat dacă societatea are obligaţia comunicării convocatorului destinatarilor săi, astfel încât termenul de 10 zile se calculează de la data acestei comunicări, pentru ca aceasta să fie considerată realizată în acord cu legea sau dacă termenul se calculează de la expediere.

50. Spre acest demers se impune a se reaminti că actul juridic unilateral, calificare atribuită convocării potrivit art. 1.324 din Codul civil, este supus comunicării destinatarilor săi, iar comunicarea este obligatorie pentru emitent, în conformitate cu art. 1.326 alin. (1) din Codul civil, „atunci când constituie, modifică sau stinge un drept al destinatarului şi ori de câte ori informarea destinatarului este necesară potrivit naturii actului”.

51. Dacă s-a justificat că este natural ca asociaţii, ca exponenţi individuali ai unei voinţe unice, să cunoască actul convocării, trebuie subliniat în continuare că, în raport cu delimitarea realizată prin art. 1.326 alin. (1) din Codul civil, după natura actului şi efectul pe care îl produce, comunicarea convocatorului adunării generale către destinatari este şi necesară.

52. Astfel, între drepturile determinate prin actele constitutive se regăseşte dreptul la vot al asociatului, alături de alte drepturi principale. Dreptul la vot preexistă adunării generale, întrucât se naşte de la data constituirii societăţii, iar nu pe parcursul funcţionării sale. Dreptul la vot asociat calităţii de asociat împreună cu prerogativele sale conferă titularului său o vocaţie generală şi, ca orice alt drept subiectiv, exerciţiul său este potestativ. Exercitat în limitele sale obiective şi subiective, dreptul la vot şi prerogativele sale (dreptul de a fi înştiinţat, informat, de participare etc.) reprezintă pentru titular o putere discreţionară, dar nu abuzivă, de a influenţa în mod unilateral o situaţie juridică preexistentă asupra unui alt subiect de drept, societatea.

53. Este însă ineficace teza abstractă potrivit căreia dreptul la vot preexistă atâta vreme cât exerciţiul său nu este posibil decât într-un anumit context relevant. Concret, dreptul la vot al asociatului se manifestă numai în contextul organizării adunării generale specifice, iar până la acest moment el reprezintă, cum s-a spus, doar o vocaţie abstractă. Numai la data la care asociatul cunoaşte data organizării adunării generale şi datele sale concrete dreptul la vot va putea fi exercitat.

54. În acest sens, informarea destinatarului, ca titular al dreptului, este necesară, altfel dreptul subiectiv la vot nefiind altceva decât o vocaţie, al cărei exerciţiu ar depinde în mod exclusiv şi exhaustiv de voinţa unei alte persoane, ceea ce ar însemna o negare a dreptului, din cauza potestativităţii sale absolute, lăsate la îndemâna unui terţ.

55. Nu poate fi acceptată ideea contrară, argumentată pe analogia interpretării, prin raportare la dispoziţiile art. 117 alin. (4) din Legea nr. 31/1990 în care se arată că, în cazul societăţilor pe acţiuni, adunarea generală poate fi convocată şi numai prin scrisoare recomandată sau, dacă actul constitutiv o permite, prin scrisoare transmisă pe cale electronică, având încorporată, ataşată sau logic asociată semnătura electronică extinsă, expediată cu cel puţin 30 de zile înaintea ţinerii adunării, la adresa acţionarilor, înscrisă în registrul acţionarilor.

56. În societăţile pe acţiuni, dispersia acţiunilor este mult mai mare, acţiunile pot fi depersonalizate, iar termenul de 30 de zile prezumă o durată suficientă pentru recepţia corespondenţei de către acţionari, dincolo de împrejurarea că această modalitate de convocare a adunării generale rămâne totuşi subsecventă publicării convocatorului în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, şi va fi apreciată cazual, în funcţie de numărul de acţionari şi de acţiunile deţinute de aceştia.

57. În măsura în care atât dispoziţiile art. 195 alin. (3), cât şi cele ale art. 117 alin. (4) din Legea nr. 31/1990 au caracter special, analogia nu se poate aplica dacă raţiunile avute în vedere la edictarea normelor corespunzătoare au fost diferite. De aceea, dispoziţiile art. 195 alin. (3), care presupun convocarea acţionarilor în societatea cu răspundere limitată, caracterizată ca având o importantă componentă personală, nu pot avea ca fundament aceleaşi principii cu cele care guvernează o societate de capitaluri în care componenta personală este estompată. Aplicarea regulii de interpretare a fortiori în acest caz, prin referirea la art. 117 alin. (4) din lege, ar ajunge să reprezinte aplicarea acestei normei juridice la o situaţie nereglementată expres, ceea ce este, în realitate, nepermis prin chiar trimiterea pe care art. 291 din Legea nr. 31/1990 o impune, stabilind că „prevederile din prezenta lege se completează cu dispoziţiile Codului civil şi ale Codului de procedură civilă”.

58. În corolar, deşi art. 195 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, republicată, nu distinge în ce constă obligaţia de a face convocarea adunării generale, actul juridic este supus comunicării sale către asociaţi, în mod necesar după natura actului şi pentru a putea produce efectele juridice antrenate prin lege şi prevederile actului constitutiv, după matricea art. 1.326 alin. (1) din Codul civil.

59. Aşadar, în interpretarea art. 195 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, republicată, convocarea adunării se va face în forma prevăzută în actul constitutiv, iar în lipsa unei dispoziţii speciale, prin scrisoare recomandată, cu cel puţin 10 zile înainte de ziua fixată pentru ţinerea acesteia, arătându-se ordinea de zi, termen care se va calcula regresiv de la data comunicării sale asociaţilor, iar nu de la data expedierii.

60. Deşi aparent s-ar putea considera că această interpretare nu lasă posibilitatea unei aprecieri obiective şi instituie un arbitrar pentru destinatarii legii, în mod special pentru administraţia societăţii care nu ar putea controla data ajungerii corespondenţei la asociaţi ori data la care aceştia au luat cunoştinţă de conţinutul său, acest argument este contrazis prin prescrierea, în lege, a unei reguli precise prin care data comunicării poate fi determinată dincolo de acest aleatoriu.

61. Astfel, actul juridic unilateral supus comunicării produce efecte, în conformitate cu art. 1.326 alin. (3) din Codul civil, „din momentul în care comunicarea ajunge la destinatar, chiar dacă acesta nu a luat cunoştinţă de aceasta din motive care nu îi sunt imputabile”, instituind un reper legal obiectiv, care reprezintă o adecvare în drept a teoriei recepţiei, pentru a elimina imprecizia determinată de atitudinea destinatarului/receptorului comunicării.

62. Legea instituie în condiţiile legalei comunicări, de la data recepţiei, echivalentă ajungerii actului transmis la destinatar, o prezumţie absolută de încunoştinţare a destinatarului asupra conţinutului actului.

63. Aşadar, convocatorul adunării generale a acţionarilor societăţii cu răspundere limitată, potrivit analizei realizate, este un act juridic supus comunicării, ca o condiţie de efectivitate a acesteia, şi presupune aducerea sa la cunoştinţa destinatarilor, identificaţi în persoana asociaţilor. Forţa sa juridică nu poate astfel fi opusă până la data comunicării, prezumată de lege ca realizată la data la care comunicarea ajunge la destinatari.

Această decizie este cuprinsă în Buletinul Jurisprudenței Înaltei Curți de Casație și Justiție – culegere de decizii pe anul 2020.