Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a fost sesizată în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept referitoare la interpretarea unei prevederi din Codul de Procedură Penală ce reglementează un caz de contestație în anulare. Concret, sesizarea prealabilă privește compunerea instanței de apel raportat la calea de atac cu care a fost sesizată sau /şi raportat la soluţia pronunţată prin decizia penală.
Sesizarea a fost înregistrată la Curtea Supremă pe 31 mai și are următorul conținut:
”Art. 426 alin. 1 lit. d Cod procedură penală trebuie interpretat în sensul că instanţa de apel nu a fost compusă potrivit legii raportat la calea de atac cu care a fost sesizată sau/şi raportat la soluţia pronunţată prin decizia penală.”
ÎCCJ a fost sesizată de către Curtea de Apel București, iar întrebarea prealabilă a fost formulată într-un caz de ucidere din culpă. Mai precis, o persoană a decedat la spital după ce a fost lovită de un autoturism. Victima încerca să traverseze șoseaua neregulamentar, fără să se asigure. Șoferul a frânat și a intrat pe sensul opus de circulație, dar nu a reușit să evite lovirea pietonului. O expertiză ulterioară a stabilit că în momentul dinaintea accidentului mașina avea o viteză de sub 50 km/h.
Chiar dacă, inițial, a fost clasat de Parchet, dosarul a ajuns în fața judecătorilor, iar în primă instanță conducătorul auto a fost condamnat la 2 ani de închisoare cu suspendare. S-a motivat că șoferul nu a luat toate măsurile pentru evitarea accidentului, adică nu a frânat încă de la începutul stării de pericol și nu și-a continuat drumul pe sensul său de mers.
Sentința a fost atacată cu apel atât de inculpat, cât și de partea civilă și partea responsabilă civilmente. Curtea de Apel București a stabilit că inculpatul nu poate fi acuzat de ucidere din culpă și a decis că soluția inițială de clasare, luată de procuror, este corectă.
Împotriva acestei decizii, părțile civile au declarat contestație în anulare, arătând că, prin soluționarea apelului, există două hotărâri definitive pronunțate de instanțe judecătorești diferite, cu soluții diametral opuse: o soluție de admitere a plângerii formulate și desființare a ordonanței de clasare și, respectiv, o soluție de respingere, ca nefondată, a plângerii petentei. S-a apreciat că instanța de apel nu putea să desființeze încheierea pronunțată în dosarul vizând ordonanța de clasare, fiind vorba de o hotărâre pronunțată într-un alt dosar, rămasă definitivă prin necontestare.
DOCUMENT – Textul complet al încheierii de sesizare prin mecanismul întrebării prealabile:
Partajează acest conținut:
