Modalitatea de soluționare a plângerilor formulate de persoanele private de libertate prin care se invocă deţinerea în condiţii necorespunzătoare

Titlul problemei de drept: Modalitatea de soluționare a plângerilor formulate de persoanele private de libertate, în condiţiile art. 56 alin. 2 din Legea 2 nr.254/2013, prin care se invocă deţinerea în condiţii necorespunzătoare constând în cazarea acestora în oricare dintre situaţiile prev. de art.55¹ alin. 3 lit. a –f din aceeaşi lege.

• Materia: Executarea pedepselor şia măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal
• Subcategoria: Executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate
• Obiectul din ECRIS: Plângere încheiere judecător de supraveghere
• Actul normativ incident: Legea nr. 254/2013, art. 48, art. 551, art. 56 şi art. 80 H.G. nr.157/2016, art. 1112

Rezumatul soluţiei însuşite:

Plângerile formulate de persoanele private de libertate, în condiţiile art. 56 alin. 2 din Legea nr. 254/2013, prin care se invocă deţinerea în condiţii necorespunzătoare constând în cazarea acestora în oricare dintre situaţiile prev. de art. 551 alin. 3 lit. a – f din aceeaşi lege trebuie soluționate în substanță și nu respinse de plano ca inadmisibile, întrucât măsura compensatorie prevăzută de art. 55¹ din Lege are un caracter subsidiar obligației pozitive a administrațiilor penitenciare să asigure persoanelor private de libertate deținerea în condiții care să respecte standardele minimale de detenție și se aplică doar în situația în care aceste condiții nu pot obiectiv să fie asigurate.

O asemenea măsură legală nu lipsește, astfel, nici de obiect și nici de interes plângerea adresată judecătorului de supraveghere a privării de libertate prin care persoana deținută denunță condițiile necorespunzătoare în care este cazată.

Argumente prezentate de către participanţii la întâlnire

a) Prezentarea problemei juridice şi situaţia de fapt:

În practică, există situații în care persoanele private de libertate reclamă că sunt supuse la tratamente inumane şi degradante constând în aceea că execută pedeapsa în condiţii necorespunzătoare de detenţie, fiind cazate în oricare dintre dintre ipotezele prevăzute de art.55¹ alin. 3 lit. a – f din Legea nr.254/2013 şi solicită ca judecătorul de supraveghere a privării de libertate, pe calea soluţionării plângerii formulate în condițiile art. 56 alin. 2 din Lege, să constate încălcarea dreptului la condiţii minime de cazare şi să oblige administraţia penitenciarului să ia măsuri pentru remedierea acestei situaţii.

b) Legislaţia relevantă:

• Legea nr. 254/2013, art. 48, art. 55,1, art. 56 şi art.80
• H.G. nr.157/2016, art. 111

c) Practică judiciară:

• Prin încheierea nr.401/30.10.2017 pronunţată de judecătorul de supraveghere a privării de libertate din cadrul Penitenciarului Miercurea Ciuc în dosarul nr.401/2017 a fost respinsă ca nefondată plângerea formulată de petentul condamnat prin care se plângea de încălcarea, de către administraţia locului de deţinere, a dreptului privind condiţiile minimale de deţinere, motivând că acestea sunt „inumane şi degradante”, reţinându-se, în esenţă, împrejurarea că, urmare a punerii în aplicare a disp. art.55 ind. 1 din Legea nr.254/2013, petentul beneficiază de drept de compensaţia prevăzută de Legea nr.169/2017 pentru toată perioada în care a fost cazat la Penitenciarul Miercurea Ciuc. Această încheiere a rămas definitivă prin sentinţa penală nr.963/14.11.2017 pronunţată în dosarul nr.5735/258/2017al Judecătoriei Miercurea Ciuc, contestaţia persoanei private de libertate fiind respinsă, reţinându-se, în esenţă, în acord cu cele constatate de judecătorul de supraveghere a privării de libertate, incidenţa în cauză a disp. art.55 ind. 1 din Legea nr.254/2017, astfel cum au fost modificate prin Legea nr.169/2017, petentul beneficiind, prin efectul legii, de o compensare în acest sens, prin aplicarea recursului compensatoriu, astfel că această pretinsă încălcare a dreptului la spaţiul minim de cazare a rămas fără obiect prin punerea în aplicare, în data de 19.10.2017 a dispoziţiei legale anterior menţionate.

• Prin încheierea nr.19/26.01.2018 pronunţată de judecătorul de supraveghere a privării de libertate din cadrul Penitenciarului Miercurea Ciuc în dosarul nr.20/2018 a fost respinsă ca nefondată plângerea formulată de petent prin care reclama că este supus la tratamente inumane şi degradante, constând în aceea că execută pedeapsa în condiţii necorespunzătoare de detenţie, fiind cazat într-un spaţiu sub 4 mp respectiv în condiţii precare de igienă, solicitând ca judecătorul de supraveghere a privării de libertate, pe calea soluţionării plângerii formulate în cond. art.56 alin. 2 din Legea nr.254/2013, să constate încălcarea dreptului la condiţii minime decazare şi să oblige administraţia penitenciarului să ia măsuri pentru remedierea acestei situaţii. Pentru a pronunţa o astfel de hotărâre judecătorul de supraveghere a privării de libertate a reţinut, în esenţă, că pentru imposibilitatea asigurării acestor drepturi persoanelor condamnate, acestea beneficiază de o compensaţie de 6 zile considerate ca executate pentru fiecare 30 de zile executate în asemenea condiţii necorespunzătoare iar această măsură compensatorie îşi produce efectele ope legis, adică automat, prin efectul trecerii timpului, în sensul considerării ca executate a unui nr. de 36 de zile pentru fiecare 30 de zile executate efectiv în condiţii necorespunzătoare.

Aşadar, legiuitorul, instituind „recursul compensatoriu”, prin disp. art.55 ind. 1 din Legea nr.254/2013, a înţeles să recunoască incapacitatea puterii executive de a asigura condiţii corespunzătoare de detenţie persoanelor private de libertate şi, în mod corelativ, să ofere o compensaţie reală şi efectivă pentru cazarea acestora în condiţii necorespunzătoare.

Astfel fiind, nu se mai impune ca judecătorul de supraveghere a privării de libertate să constate, în procedura plângerii reglementate de disp. art.56 din Legea nr.253/2014, că persoanei condamnate nu i se asigură condiţii de detenţie corespunzătoare (acest lucru fiind recunoscut de legiuitor), cu atât mai puţin să oblige administraţia locului de deţinere să ia măsurile legale care se impun, în condiţiile în care asemenea măsuri au fost adoptate deja de către puterea legislativă prin instituirea disp. art.55 ind. 1 din Legea nr.254/2013. Pentru aceste motive, judecătorul de supraveghere a privării de libertate a constatat că plângerea este neîntemeiată (şi nu rămasă fără obiect, dacă acele condiţiile necorespunzătoare de detenţie subzistă).

Hotărârea nu este încă definitivă.

d) Soluţii juridice posibile:

Au fost identificate următoarele posibile soluții juridice:

• respingerea plângerii ca inadmisibilă, având în vedere faptul că, în condiţiile în care legiuitorul a recunoscut expres încălcarea dreptului la condiţii minime de cazare şi a instituit un mecanism de compensare în cazul cazării în condiţii necorespunzătoare, mecanism care operează prin efectul legii, o asemenea plângere nu ar mai putea fi admisă;

• respingerea plângerii ca rămasă fără obiect, motivându-se că dacă încălcarea a fost deja recunoscută de legiuitor iar acesta acordă o compensaţie tuturor persoanelor private de libertate, o asemenea plângere ar fi lipsită de obiect, în raport de soluţia pe care o prevede legea (art.56 alin. 6 lit. a din Legea nr.254/2013) pentru situaţia admiterii plângerii (obligă administraţia penitenciarului să ia măsurile legale care se impun);

• respingerea plângerii ca nefondată, deoarece condiţiile necorespunzătoare de detenţie subzistă iar în această situaţie persoanei private de libertate i se garantează dreptul de a formula plângere în cond. art.56 alin. 2 din Legea nr.254/2013. O asemenea plângere este nefondată întrucât persoana condamnată are dreptul doar la o singură reparaţie, şi anume, beneficiul recursului compensatoriu, care operează de drept, nu şi la o a doua reparaţie care ar putea fi dispusă de judecătorul de supraveghere a privării de libertate;

• examinarea în substanță a plângerii cu consecința admiterii sau a respingerii ei, în raport cu caracterul fondat sau nefondat al acesteia. În argumentare, s-a susținut că măsura compensatorie prevăzută de art. 55¹ din Legea nr. 254/2013 are un caracter subsidiar obligației pozitive a administrațiilor penitenciare să asigure persoanelor private de libertate deținerea în condiții care să respecte standardele minimale de detenție și se aplică doar în situația în care aceste condiții nu pot obiectiv să fie asigurate. O asemenea măsură legală nu lipsește, astfel, nici de obiect și nici de interes plângerea adresată judecătorului de supraveghere a privării de libertate prin care persoana deținută denunță condițiile necorespunzătoare în care este cazată și solicită să fie obligată administrația penitenciarului să ia măsurile necesare pentru remedierea acestei situaţii.

Participanţii la întâlnire în unanimitate au fost de acord cu acest ultim punct de vedere.

Această problemă de drept a fost discutată la întâlnirea trimestrială a judecătorilor de supraveghere a privării de libertate din circumscripţia Curţii de Apel Târgu Mureş, din 9 martie 2018.