Titlul problemei de drept: Soluția instanței de apel în situația în care apreciază întemeiată calea de atac cu caracter devolutiv declarată împotriva hotărârii judecătorului sindic de respingere a cererii de trecere a debitorului la faliment, formulată de un creditor sau de administratorul judiciar în conformitate cu art. 143 alin. 1 din Legea nr. 85/2014 (Curtea de Apel Cluj)
- Materia: civil
- Subcategoria: insolvență şi preinsolvenţă
- Obiect ECRIS: faliment
- Acte normative incidente: art.43 alin. 7, art. 143 din Legea nr.85/2014;
- Cuvânt cheie: apel, procedura insolvenței, intrarea în faliment
O primă soluţie a fost propusă în sensul anulării sentinţei apelate şi trimiterii dosarului la judecătorul sindic cu dispoziţie de trecere a debitorului în faliment, invocându-se aplicarea prin analogie a dispoziţiilor art. 43 alin. 7 din Legea nr. 85/2014.
În cea de a doua opinie, s-a apreciat că dispoziţiile art. 43 alin. 7 din Legea nr. 85/2014 instituie o excepţie și sunt de strictă interpretare, neputând fi aplicate prin analogie. S-a susținut inexistența unui caz de anulare a sentinţei apelate și legalitatea unei soluții de schimbare a acesteia în condiţiile art. 480 alin. 2 Cod procedură civilă, deoarece judecătorul sindic s-a pronunţat pe fondul cererii de trecere a debitorului în faliment, nu s-a desesizat prin admiterea unei excepţii, aşa încât nu pot fi aplicate dispoziţiile art. 480 alin. 3 Cod procedură civilă. În ipoteza schimbării sentinţei, se admite cererea de trecere a debitorului în faliment şi se numeşte lichidator judiciar cu titlu provizoriu. Dacă nu s-ar proceda în acest fel, procedura ar intra într-un blocaj, deoarece dispoziţia de trecere a debitoarei în faliment este executorie, iar lichidatorul judiciar provizoriu ar fi desemnat de către judecătorul sindic, însă doar câteva săptămâni sau chiar luni mai târziu.
Opinia Institutului Național al Magistraturii
Problema care se impune a fi analizată în cadrul acestui punct este aceea a soluției ce o va pronunța instanța de apel în cazul în care apreciază ca nelegală și/sau netemeinică soluția judecătorului sindic de respingere a cererii de intrare în faliment formulată în temeiul art. 143 alin. 1 din Legea nr. 85/2014.
Pentru a obține un răspuns, considerăm că ar trebui să urmărim originea actualei reglemetări din art. 43 alin. 7 din Legea nr. 85/2014, care, în esență, transpune efectele Deciziei nr. 5/2011 pronunțate într-un recurs interesul legii privitor la aplicarea dispozițiilor art. 11(1) și art. 12 din Legea nr. 85/2006 în contextul căii de atac a recursului prevăzute de Codul de procedură civilă 1865. În cadrul legislativ anterior, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că, „în aplicarea dispozițiilor art. 11 alin. (1) și art. 12 din Legea nr. 85/2006 coroborate cu dispozițiile art. 312 alin. 2-4 din Codul de procedură civilă, curtea de apel, învestită cu soluționarea recursului declarat împotriva hotărârii judecătorului sindic prin care s-a respins cererea de deschidere a procedurii insolvenței, admițând recursul, va casa hotărârea și va trimite cauza judecătorului sindic pentru deschiderea procedurii insolvenței”.
În adoptarea acestei soluții de unificare a practicii judiciare, s-a avut în vedere aplicarea prevederilor art. 312 alin. 2-4 din Codul de procedură civilă nu în litera lor, ci în mod circumstanțiat, în măsura compatibilității lor cu specificul procedurii insolvenței de a fi etapizată legal și succesiv. S-a reținut că atribuțiile pe care legea le prevede pentru fiecare dintre participanții la procedura insolvenței sunt de competență exclusivă, ele neputând fi îndeplinite de un alt participant la procedură și că „pronunțarea motivată a hotărârii de deschidere a procedurii și, după caz, de intrare în faliment atât prin procedura generală, cât și prin procedura simplificată” revine în mod exclusiv judecătorului sindic. În concluzie, Înalta Curte de Casație și Justiție a exclus posibilitatea ca prin decizia de casare instanța de recurs să pronunțe deschiderea procedurii și să trimită cauza judecătorului sindic pentru dispunerea celorlalte măsuri pe care le impune această fază distinctă a procedurii.
Odată cu adoptarea Legii nr. 85/2014 și în contextul modificării regimului căilor de atac prin intrarea în vigoare a Codului de procedură civilă 2010, efectele obligatorii ale Deciziei nr. 5/2011 au fost transpuse în noua lege. Trebuie subliniat faptul că soluția adoptată prin Decizia nr. 5/2011 a fost rezultatul aplicării dispozițiilor procedurale de drept comun de o manieră considerată compatibilă cu procedura specială a insolvenței, ce se impune a fi menținută și în actualul cadru legislativ cât timp rațiunile avute în vedere în considerentele acestei decizii în interesul legii nu au suferit modificări.
Prin urmare, chiar dacă dispozițiile art. 43 alin. 7 din Legea nr. 85/2014 au în vedere doar stadiul soluționării cererii de deschidere a procedurii insolvenței, o normă similară nefiind reluată cu prilejul reglementării intrării în faliment, apreciem că soluția trebuie aplicată și în acest caz chiar dacă ea nu corespunde întocmai soluțiilor propuse de art. 480 Cod procedură civilă. Și aceasta întrucât, în aplicarea principiului „ubi eadem este ratio, eadem solutio esse debet„, pronunțarea soluției de intrare în faliment revine deopotrivă în atribuția judecătorului sindic, iar această competență, apreciată ca fiind exclusivă, a constituit argumentul aplicării circumstanțiate a dispozițiilor procedurale de drept comun.
În concluzie, soluția propusă de INM este în sensul anulării sentinţei apelate şi trimiterii dosarului la judecătorul sindic cu dispoziţie de trecere a debitorului în faliment.
Opiniile exprimate în cadrul dezbaterilor
- Problema în discuţie poate viza, pe lângă dispoziţiile art. 143 alin. (1), şi dispoziţiile art. 143 alin. (3), şi în ipoteza în care judecătorul sindic confirmă un plan de reorganizare iar instanţa de apel admite apelul formulat de către un creditor reţinând faptul că nu sunt îndeplinite condiţiile confirmării unui plan de reorganizare (art. 139 alin. 1 şi urm.);
- Prin întârzierea momentului la care se dispune trecerea la faliment sau a momentului la care se dispune deschiderea procedurii falimentului se ajunge la micşorarea perioadei de timp în care se realizează verificarea actelor suspecte (indiferent de cât de repede se soluţionează). Un argument în plus în favoarea acestei abordări este dat de faptul că, în actuala reglementare, legiuitorul a redus termenul maxim cu privire la actele suspecte;
- Formularea unei acţiuni în anularea actelor frauduloase se poate face indiferent dacă debitorul se află în reorganizare sau în faliment;
- La nivelul Curții de Apel Cluj a fost iniţiat un RIL cu privire la această problemă, documentele urmând a fi transmise ÎCCJ;
- Se impune formularea unor propuneri de modificare a textului de lege, în sensul stabilirii și pentru această ipoteză a soluției anulării sentinţei apelate şi trimiterii dosarului la judecătorul sindic cu dispoziţie de trecere a debitorului în faliment.
Participanții și-au însușit cu unanimitate opinia formatorilor INM, cu precizarea că vor fi făcute propuneri de modificare a textului de lege şi formulare a unui RIL.
Această problemă de drept a fost discutată cu ocazia întâlnirii preşedinților secțiilor specializate (foste comerciale) ale Înaltei Curți de Casație și Justiție și curților de apel, întâlnire dedicată discutării aspectelor de practică judiciară neunitară în materia litigiilor cu profesioniști și insolvenței – București, 15 decembrie 2020.
