Titlul problemei de drept: Stabilirea sumei definitive datorate cu titlu de penalități, în baza art. 906 alin. (4) C. proc. civ., atunci când obligația prevăzută în titlul executoriu este determinabilă, constând în plata salariilor cuvenite pentru o anumită perioadă anterioară, iar prin încheierea pronunţată în baza art. 906 alin. (3) raportat la alin. (2) C. proc. civ. nu s-a determinat valoarea acesteia, singura evaluare fiind realizată de către creditor pe baza aprecierii sale proprii prin cererea formulată pentru stabilirea sumei definitive a penalităților
- Materia: civil
- Subcategoria: executare silită
- Obiect ECRIS: obligație de a face
- Acte normative incidente: art. 906 C. proc. civ.
- Cuvinte cheie: penalități, executare obligație de a face.
Opinia Institutului Național al Magistraturii:
Potrivit art. 906 C. proc. civ: „(1) Dacă în termen de 10 zile de la comunicarea încheierii de încuviințare a executării debitorul nu execută obligația de a face sau de a nu face, care nu poate fi îndeplinită prin altă persoană, acesta poate fi constrâns la îndeplinirea ei, prin aplicarea unor penalități, de către instanța de executare. (2) Când obligația nu este evaluabilă în bani, instanța sesizată de creditor îl poate obliga pe debitor, prin încheiere definitivă dată cu citarea părților, să plătească în favoarea creditorului o penalitate de la 100 lei la 1.000 lei, stabilită pe zi de întârziere, până la executarea obligației prevăzute în titlul executoriu. (3) Atunci când obligația are un obiect evaluabil în bani, penalitatea prevăzută la alin. (2) poate fi stabilită de instanță între 0,1% și 1% pe zi de întârziere, procentaj calculat din valoarea obiectului obligației. (4) Dacă în termen de 3 luni de la data comunicării încheierii de aplicare a penalității debitorul nu execută obligația prevăzută în titlul executoriu, instanța de executare, la cererea creditorului, va fixa suma definitivă ce i se datorează cu acest titlu, prin încheiere, dată cu citarea părților. Creditorul poate solicita fixarea sumei definitive cu titlu de penalități de întârziere după trecerea fiecărui termen de 3 luni în care debitorul nu își execută obligația prevăzută în titlu executoriu, până la stingerea ei completă …”.
Pentru început, subliniem că aplicarea procedurii prevăzute de art. 906 C. proc. civ. privește doar obligațiile care nu pot fi aduse la îndeplinire decât de către debitorul însuși, sfera sa de aplicare fiind deci limitată la obligațiile intuitu personae. Obligația de a achita drepturi salariale cuvenite pentru o numită perioadă anterioară nu se circumscrie, însă, acestei categorii. Urmează că în cazul acestui tip de obligație (de achitare a salariului restant), în vedere executării ei silite, creditorul trebuie să recurgă la regulile de procedură drept comun ce guvernează urmărirea mobiliară și imobiliară.
Cât privește interpretarea ce se impune a fi oferită art. 906 alin. (2)-(4) C. proc. civ., constatăm că aceste dispoziții stabilesc în termeni neechivoci că în cadrul procedurii reglementate de alin. (3) raportat la alin. (2), dacă obligația ce se execută are un conținut evaluabil în bani, instanța fixează cuantumul penalității pentru fiecare zi de întârziere, prin aplicarea unui procentaj, cuprins între 0,1% și 1%, la valoarea obligației, ceea ce implică în mod indubitabil și determinarea cuantumului acesteia. Prin încheierea pronunțată în condițiile alin. (4) instanța doar fixează suma definitivă datorată cu titlu de penalități, în raport de numărul de zile care s-au scurs de la data stabilirii lor.
Aceeași concluzie se fundamentează și pe un argument de interpretare logică. Instituirea a două proceduri, de stabilirea a cuantumului penalității, în condițiile art. 906 alin. (2) și alin. (3) C. proc. civ., și de fixare a sumei definitive, conform art. 906 alin. (4) C. proc. civ., a avut ca menire să confere debitorului un răgaz suficient (de minim 3 luni de la data comunicării primei încheieri, de stabilire a valorii penalității) pentru ca, sub amenințarea iminentă a unor penalități, acesta să își execute în natură obligația intuitu personae asumată. Eficiența acestui mecanism cominator este circumscrisă informării debitorului asupra cuantumului exact al penalității datorate pentru fiecare zi de întârziere, deziderat care nu ar putea fi atins (decât parțial) atunci când acestuia i se comunică un algoritm de calcul, ceea ce se întâmplă atunci când valoarea efectivă a obligației (dacă este una evaluabilă în bani) ce se execută nu a fost stabilită de către instanță prin încheierea pronunțată în condițiile art. 906 alin. (3) raportat la alin. (2) C. proc. civ.
Subliniem că instanța care pronunță încheierea prevăzută de art. 906 alin. (4) C. proc. civ. nu are competența de a realiza un control de legalitate asupra încheierii pronunțate în condițiile art. 906 alin. (2) și alin. (3) C. proc. civ. Dacă valoarea obligației (apte a fi evaluate pecuniar) nu a fost determinată prin încheierea pronunțată în condițiile art. 906 alin. (3) raportat la alin. (2) C. proc. civ., instanța învestită cu soluționarea cererii de fixare a sumei definitive a penalităților este datoare să o realizeze ea însăși, având în vedere caracterul definitiv al încheierii de stabilire a penalităților, hotărâre judecătorească a cărei existență nu poate fi ignorată. Determinarea valorii obligației se realizează pe baza probatoriului administrat, cu citarea părților, nefiind suficientă evaluarea realizată de către creditor potrivit aprecierii proprii prin cererea formulată pentru stabilirea sumei definitive a penalităților.
În concluzie, opinia I.N.M. este în sensul că, atunci când obligația prevăzută în titlul executoriu este determinabilă, constând în plata salariilor cuvenite pentru o anumită perioadă anterioară, nu este aplicabilă procedura prevăzută de art. 906 C. proc. civ., nefiind în discuție executarea unei obligații intuitu personae.
Interpretarea literală și logică a art. 906 alin. (2)-(4) C. proc. civ. conduce la concluzia că stabilirea cuantumului penalității se realizează prin încheierea pronunțată în condițiile alin. (2) și alin. (3) ale art. 906 C. proc. civ. Atunci când obligația intuitu personae este evaluabilă în bani, acest demers implică și determinarea cuantumului obiectului obligației, în funcție de care se stabilește valoarea penalității datorate pentru o zi de întârziere. Prin încheierea pronunțată în condițiile alin. (4) instanța doar fixează suma definitivă datorată cu titlu de penalități, în raport de numărul de zile care s-au scurs de la data stabilirii lor.
Instanța care pronunță încheierea prevăzută de art. 906 alin. (4) C. proc. civ. nu este competentă să realizeze un control de legalitate asupra încheierii pronunțate în condițiile art. 906 alin. (2) și alin. (3) C. proc. civ. Dacă valoarea obligației (apte a fi evaluate pecuniar) nu a fost determinată prin încheierea pronunțată în condițiile art. 906 alin. (3) raportat la alin. (2) C. proc. civ., instanța învestită cu soluționarea cererii de fixare a sumei definitive a penalităților este datoare să o realizeze ea însăși, având în vedere caracterul definitiv al încheierii de stabilire a penalităților, hotărâre judecătorească a cărei existență nu poate fi ignorată. Determinarea valorii obligației se realizează pe baza probatoriului administrat, cu citarea părților, nefiind suficientă evaluarea realizată de către creditor potrivit aprecierii proprii prin cererea formulată pentru stabilirea sumei definitive a penalităților.
În unanimitate, participanții și-au însușit soluția expusă în opinia I.N.M.
Această problemă de drept a fost discutată cu ocazia întâlnirii președinților secțiilor civile ale Înaltei Curți de Casație și Justiție și curților de apel – Timișoara, 5-6 martie 2020.
Partajează acest conținut:
