Posibilitatea terţului poprit de a formula apărări privitoare la legalitatea procedurii de executare silită prin poprire

Titlul problemei de drept: Validare poprire. Posibilitatea terţului poprit de a formula apărări privitoare la legalitatea procedurii de executare silită prin poprire sau ele pot privi doar raportul de drept substanțial dintre acesta și debitorul urmărit.

• Materia: civil
• Subcategoria: executare silită
• Obiect ECRIS: validare poprire
• Acte normative incidente: art. 787 alin. (5), art. 790 alin. (3) și (4) C. proc. civ.
• Cuvinte cheie: validare poprire, terț poprit, apărări vizând legalitatea executării silite, contestație la executare.

Opinia Institutului Național al Magistraturii:

În conformitate cu art. 787 alin. (5) C. proc. civ., terțul poprit nu va putea face contestație împotriva popririi; el își va formula apărările în instanța de validare.

Potrivit art. 790 alin. (3) teza finală C. proc. civ., în instanța de validare, terțul poprit poate opune creditorului urmăritor toate excepțiile și mijloacele de apărare pe care le-ar putea opune debitorului, în măsura în care ele se întemeiază pe o cauză anterioară popririi.

Alin. (4) al aceluiași articol specifică faptul că, dacă din probele administrate rezultă că terțul poprit îi datorează sume de bani debitorului, instanța îi va da o hotărâre de validare a popririi, prin care îl va obliga pe terțul poprit să îi plătească creditorului, în limita creanței, suma datorată debitorului, iar, în caz contrar, va hotărî desființarea popririi.

Opinia I.N.M. este aceea că în instanța de validare terțul poprit nu poate invoca apărări specifice contestației la executare pe care le-ar fi putut invoca debitorul poprit împotriva creditorului popritor (lipsa titlului executoriu, prescripția dreptului de a obține executarea silită etc.), ci exclusiv apărări ce țin de inexistența obligațiilor ce îi incumbă (lipsa creanței debitorului poprit față de terțul poprit, caracterul incert sau neexigibil al acesteia, lipsa comunicării către terțul poprit a adresei de înființare a popririi etc.), pentru următoarele considerente punctuale:

– interdicția exercitării contestației la executare de către terțul poprit, prevăzută de art. 787 alin. (5) teza I C. proc. civ., nu este limitată exclusiv la inadmisibilitatea căii procedurale a contestației la executare, ci include și inadmisibilitatea invocării unor apărări în cadrul căii procedurale a validării de poprire ce pot fi proprii numai unei contestații la executare; cu alte cuvinte, inadmisibilitatea nu vizează exclusiv exercițiul cererii în justiție, ci și pe cel al apărărilor;

• acceptând o interpretare contrară, nu s-ar justifica rațiunea interzicerii demersului procedural al contestației la executare, în condițiile în care terțului poprit oricum i s-ar permite să invoce apărările proprii unei contestații la executare în cadrul validării de poprire;
• nu se poate considera că eventualul interes al terțului poprit de a contesta executarea silită în sensul de a paraliza demersul creditorului împotriva sa se naște abia în momentul introducerii cererii de validare a popririi, căci un atare interes apare încă din momentul primirii de către terțul poprit a adresei de înființare a popririi, moment care marchează nașterea obligațiilor sale față de creditorul urmăritor; în acest context, nu există nicio justificare rezonabilă pentru care s-ar interzice legal exercitarea contestației la executare [demers care poate fi promovat de orice persoană interesată prin raportare la art. 712 alin. (1) C. proc. civ.], dar s-ar permite invocarea unor apărări proprii acestei căi procedurale în fața instanței de validare, cu singura diferențiere, din perspectiva terțului poprit, că acesta nu ar mai respecta termenul de introducere al contestației la executare prevăzut de art. 715 alin. (1) C. proc. civ.;

– art. 787 alin. (5) teza a II-a C. proc. civ., potrivit căruia terțul poprit își va formula apărările în instanța de validare, trebuie corelat cu art. 790 alin. (3) teza finală C. proc. civ., care face referire la apărările pe care terțul poprit le poate face în fața acestei instanțe, înțelegându-se prin „apărări” toate excepțiile și mijloacele de apărare pe care terțul poprit le-ar putea opune debitorului său, în măsura în care ele se întemeiază pe o cauză anterioară popririi; prin urmare, apărările din cadrul validării de poprire aflate la îndemâna terțului poprit sunt cele vizând raportul juridic obligațional existent între el și debitorul poprit (creditorul terțului poprit), iar nu cele referitoare la raportul juridic existent între creditorul popritor și debitorul poprit;

– din dispozițiile art. 790 alin. (4) C. proc. civ. rezultă că analiza instanței de validare este circumscrisă verificării aspectului dacă „terțul poprit datorează sume de bani debitorului”, prin urmare această instanță nu procedează la analiza legalității executării silite similar instanței învestite cu soluționarea unei contestații la executare;

– eventualul interes al terțului poprit de a invoca nelegalitatea executării silite pentru a paraliza demersul creditorului în validarea de poprire inițiată împotriva sa, de principiu, nu poate fi considerat unul cu caracter personal și legitim pentru a se impune protejarea sa;

• astfel, în primul rând, din moment ce obligația terțului poprit față de debitor este una certă, lichidă și exigibilă, acesta are oricum obligația de a plăti suma respectivă debitorului său, fiind indiferent, din perspectiva sa, că plătește suma debitorului său sau că o plătește creditorului debitorului său, în ambele cazuri operând același efect liberator;
• în al doilea rând, terțul poprit nu este parte sau participant în executarea silită, nefiind inclus în enumerarea art. 644 alin. (1) și art. 645 alin. (1) C. proc. civ., pentru a invoca apărări proprii debitorului vizând nelegalitatea executării silite, executarea silită nefiind demarată împotriva sa;

– împrejurarea că terțul poprit poate invoca în fața instanței de validare că adresa de înființare a popririi prezintă anumite vicii (de exemplu, nu a fost comunicată la sediul terțului poprit, conține denumirea greșită a terțului poprit etc.), iar adresa de înființare a popririi constituie totuși un act de executare, nu are semnificația faptului că acesta invocă apărări proprii unei contestații la executare, căci în raport cu terțul poprit această adresă nu constituie un act de executare, ci o notificare vizând executarea unor obligații ce-i incumbă;

– a permite terțului poprit să invoce în cadrul procesului de validare a popririi motive de nelegalitate a executării silite, în privința cărora debitorul ar fi decăzut din dreptul de a le mai invoca, fiind împlinit termenul de exercitare a contestației la executare, ar conduce la blocarea modalității de executare a popririi prin demersul unui terț, fiind eludată sancțiunea procedurală specificată; hotărârea pronunțată în validarea de poprire este în mod cert opozabilă și obligatorie atât față de debitor, cât și față de creditor, ambii fiind alături de terțul poprit părți în validarea de poprire, potrivit art. 790 alin. (3) C. proc. civ.

În concluzie, opinia I.N.M. este aceea că în instanța de validare terțul poprit nu poate invoca apărări specifice contestației la executare pe care le-ar fi putut invoca debitorul poprit împotriva creditorului popritor (lipsa titlului executoriu, prescripția dreptului de a obține executarea silită etc.), ci exclusiv apărări ce țin de inexistența obligațiilor ce îi incumbă (lipsa creanței debitorului poprit față de terțul poprit, caracterul incert sau neexigibil al acesteia, lipsa comunicării către terțul poprit a adresei de înființare a popririi etc.).

În unanimitate, participanții și-au însușit soluția expusă în opinia I.N.M.

Această problemă de drept a fost pe agenda întâlnirii președinților secțiilor civile ale Înaltei Curți de Casație și Justiție și curților de apel – Timișoara, 5-6 martie 2020.