Articol realizat de avocat Sebastian Safta – Societatea de Avocați MUREȘAN-SILAGHI Satu Mare
Atât în doctrină, cât și în practica instanțelor naționale s-au sesizat divergențe de opinie cu privire la momentul începerii termenului de introducere a plângerii prealabile în ce privește infracțiunea de abandon de familie, faptă prevăzută de art. 378 alin. 1 lit. c Cod penal, constând în „neplata, cu rea-credință, timp de 3 luni, a pensiei de întreținere stabilite pe cale judecătorească”.
Prin Decizia nr. 2/2020, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis sesizarea formulată de Curtea de Apel Constanța, Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în Dosarul penal nr. 11252/256/2017, stabilind că „în cazul infracțiunii de abandon de familie prevăzută în art. 378 alin. (1) lit. c) din Codul penal, termenul de introducere a plângerii prealabile prevăzut în conținutul art. 296 alin. (1) și (2) din Codul de procedură penală – de 3 luni din ziua în care persoana vătămată sau reprezentantul său legal a aflat despre săvârșirea faptei – curge de la data la care persoana vătămată ori reprezentantul său legal a cunoscut săvârșirea faptei.
Termenul de 3 luni prevăzut în conținutul art. 296 alin. (1) și (2) din Codul de procedură penală poate să curgă din trei momente diferite, după cum urmează: a) din momentul consumării infracțiunii, dacă acest moment este identic cu cel al cunoașterii faptei; b) din momentul cunoașterii săvârșirii faptei, care se poate situa între momentul consumării faptei până la momentul epuizării și c) din momentul epuizării infracțiunii sau ulterior acestuia, odată cu cunoașterea săvârșirii faptei, caz în care nu trebuie să fi fost împlinit termenul de prescripție al răspunderii penale”.
Această decizie este obligatorie pentru instanțe de la data publicării în Monitorul Oficial, respectiv 20.02.2020 .
Soluția adoptată de către Înalta Curte prin această decizie, deși este fundamentată pe dispozițiile legale, este aptă să creeze în practică situații profund inechitabile. Un exemplu edificator în acest sens este acela al făptuitorului care, deși nu achită deloc pensia de întreținere de la momentul în care îi este imputată, se va afla într-o situație mai favorabilă în comparație cu un făptuitor care binevoiește să achite pensia de întreținere o dată la 8 luni.
Față de cel dintâi va curge un singur termen de introducere a plângerii prealabile, iar odată implinit acest termen, făptuitorul nu va mai avea interesul să achite vreodată pensia de întreținere, nemaiputând fi tras la răspundere pentru o infracțiune care este în plină derulare, nefiind epuizată, pe când față de cel din urmă va curge termenul pentru formularea plângerii prealabile, prevăzut de art. 296 Cod procedură penală, la 3 luni consecutive de neplată după fiecare plată efectuată.
În prima ipoteză, cea în care făptuitorul nu achită deloc pensia de întreținere, dacă persoana vătămată este suficient de îngăduitoare încât să nu introducă plângere prealabilă împotriva acestuia în termen de 3 luni de zile după primele 3 luni în care pensia nu a fost achitată, făptuitorul nu va mai putea fi tras la răspundere penală dacă rămâne de tot în pasivitate. Prin urmare, după cele 6 luni, dacă nu a fost formulată plângerea împotriva sa, făptuitorul nu mai poate fi constrâns de amenințarea răspunderii penale la achitarea pensiei de întreținere.
Pe când, în ipoteza celui care plătește pensia de întreținere o dată la 8 luni, situația se îngreunează în mod semnificativ. Dacă, după cum am arătat mai sus, persoana vătămată omite să introducă plângerea prealabilă și rămâne în pasivitate mai mult de 6 luni, la momentul efectuării plății în luna a 8-a se întrerupe actul infracțional, ceea ce înseamnă că, dacă după plata efectuată făptuitorul nu mai plăteste următoarele 3 luni, acesta săvârșește o nouă infracțiune de abandon de familie, față de care persoana vătămată are o nouă posibilitate de a introduce plângere prealabilă. Acest scenariu poate fi repetat după fiecare lună achitată, dacă este urmată de 3 luni consecutive de neplată. Astfel, față de cel care achită pensia de întreținere în acest mod, persoana vătămată va avea mai multe șanse de a introduce plângere prealabilă, chiar dacă în primă fază a omis să facă acest lucru.
Prin urmare, consider inoportună soluția Înaltei Curți, care nu a avut în vedere inechitatea situațiilor care s-ar putea naște în urma acestei interpretări, oferind astfel o scăpare făptuitorilor indolenți care refuză total plata și îngreunând situația făptuitorilor mai binevoitori care achită ocazional pensia de întreținere.
În favoarea soluției adoptate de către ÎCCJ, printre motivele expuse de către Direcția legislație, studii, documentare și informatică juridică din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție asupra chestiunii de drept supuse dezlegării se regăsește și următorul: „Dacă s-ar admite că termenul de introducere a plângerii prealabile curge de la momentul epuizării, persoana vătămată sau reprezentantul său legal care cunoaște momentul consumării nu ar putea să introducă plângerea prealabilă în întreg intervalul cuprins între momentul consumării și momentul epuizării, soluție incompatibilă cu ideea de protecție a intereselor persoanei vătămate.”
Acest argument, care se regăsește și în considerentele deciziei, nu este unul fundamentat, dispozițiile legale nu interzic persoanei vătămate sau reprezentantului legal introducerea plângerii înaintea epuizării infracțiunii, chiar dacă termenul de 3 luni și-ar începe cursul abia la momentul epuizării faptei. În nicio prevedere cuprinsă în Codul de procedură penală nu este prevăzută o sancțiune a introducerii premature a plângerii prealabile, atât timp cât, desigur, s-a săvârșit o faptă penală, aceasta fiind consumată sau în curs de desfășurare, dar nu și epuizată.
Mai mult, această interpretare dată de Înalta Curte prin Decizia HP nr. 2/2020 ar putea fi aplicabilă in extenso la orice infracțiune continuă, continuată sau de obicei care se urmărește la plângere prealabilă. Prin urmare, pentru evitarea incidenței unor situații injuste, consider că de lege ferenda s-ar impune modificarea Codului de procedură penală, adăugând un alineat în cuprinsul art. 296 CPP, care să cuprindă o prevedere precum cea de la art. 154 alin. 2 Cod Penal, și anume: „…În cazul infracțiunilor continue termenul curge de la data încetării acțiunii sau inacțiunii, în cazul infracțiunilor continuate, de la săvârșirea ultimei acțiuni sau inacțiuni, iar în cazul infracțiunii de obicei, de la data săvârșirii ultimului act.”
Societatea de Avocați MUREȘAN-SILAGHI
Satu Mare, strada Zutphen, nr. 24
4405050
www.avocatimuresansilaghi.ro
Partajează acest conținut:
