Încadrarea unei operațiuni ilicite cu droguri dacă activitatea inculpatului nu e comisă strict în aceeași împrejurare

Titlul problemei de drept: Încadrarea juridică a faptelor prevăzute de art. 2 și art. 3 din Legea nr. 143/2000 raportat la Decizia nr. 3/2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în ipoteza în care activitatea infracţională a inculpatului nu este săvârşită strict în aceeaşi împrejurare (acelaşi loc, acelaşi timp), ci în aceeaşi perioadă de timp, în acelaşi scop și în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale (DIICOT)

S-a pus problema, în practica judiciară, dacă decizia nr. 3/2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept este aplicabilă și în cazul în care inculpatul vinde atât droguri de risc, cât şi de mare risc la diferite perioade de timp, fără a fi îndeplinită condiția unității spațio-temporale.

Prin decizia menționată, instanța supremă a stabilit, cu efecte obligatorii, că săvârşirea, în aceeaşi împrejurare, a unei singure acţiuni dintre cele enumerate în alineatul 1 al art. 2 din Legea nr. 143/2000, care are ca obiect atât droguri de risc, cât şi droguri de mare risc, reprezintă o infracţiune simplă, ca formă a unităţii naturale de infracţiune, prevăzută de art. 2 alin. 1 şi 2 din acelaşi act normativ.

În considerentele deciziei menționate, procedându-se la analiza naturii juridice a dispozițiilor cuprinse în alin. 1 și alin. 2 din articolul menționat, Înalta Curte a arătat că art. 2 alin. 2 din Legea nr. 143/2000 nu poate funcţiona independent, ca infracţiune de sine stătătoare, ci doar în strânsă legătură cu textul de incriminare la care se raportează, fiind în prezenţa unei variante agravate a infracţiunii-tip care are elementele constitutive ale acesteia, la care însă legiuitorul a înţeles să adauge trăsături agravante, de natură a determina un tratament juridic diferit de cel al infracţiunii de bază.

Pornind de la premisa dedusă din considerentele deciziei menționate, respectiv că dispozițiile art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 reprezintă norma de incriminare a formei tip sau de bază a infracţiunii iar cele cuprinse în alin. 2 al aceluiași articol reprezintă varianta agravată a celei dintâi, săvârșirea acestor forme ale infracțiunii în unități spațio-temporale diferite nu va afecta omogenitatea juridică a acțiunilor săvârșite.

Prin urmare, săvârșirea mai multor acțiuni specifice formei de bază, respectiv celei agravate, în împrejurări de loc și de timp diferite, va determina reținerea unei infracțiuni în formă continuată sau un concurs de infracțiuni, soluția fiind determinată nu de faptul că acțiunile săvârșite ar întruni condițiile unor infracțiuni distincte și că, astfel, nu ar fi întrunită condiția omogenității juridice a acțiunilor, ci de existența sau nu a aceleiași rezoluții infracționale care a stat la baza acestora. În ipoteza unei rezoluții unice, se va reține, așadar, forma continuată, încadrarea juridică a infracțiunii continuate realizându-se pe baza textului care incriminează forma mai gravă.

De altfel, soluția este identică cu ipotezele de comitere a unora dintre acțiunile componente ale infracțiunii continuate în forma de bază și a altora în formă agravată, cum ar fi, spre exemplu, în cazul infracţiunilor de înşelăciune (art. 244 alin. 1 şi 2 C. pen.), distrugere (art. 253 alin. 1 şi 3 C.pen.), ultraj (art. 257 alin. 1-4 C.pen.), care va atrage calificarea întregii infracțiuni continuate ca fiind comisă în formă agravată.

Menționăm faptul că soluția se impune, mutatis mutandis, și în cazul raportului dintre alin. 1 și alin. 2 ale art. 3 din Legea nr.143/2000, atunci când acțiunile verbului regens sunt comise în împrejurări de loc și de timp diferite, elementul transfrontalier neavând relevanță pentru determinarea formei de unitate sau pluralitate de infracțiuni.

În unanimitate a fost agreată opinia INM.

Opinia autorului întrebării a fost în același sens, cu precizarea că, în ipoteza în care infracțiunea este săvârșită în modalitatea deținerii, nu prezintă importanță existența unor locuri diferite în care drogurile sunt deținute, infracțiunea fiind unică.

Această problemă de drept a fost discutată la întâlnirea procurorilor șefi de secție din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcției Naționale Anticorupție, Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism şi al parchetelor de pe lângă curţile de apel – București, 9-10 martie 2020.