Tragerea la răspundere pentru abandon de familie, după trecerea a 6 luni în care pensia de întreținere nu a fost plătită cu rea-credință

Titlul problemei de drept: Posibilitatea tragerii la răspundere penală pentru infracţiunea de abandon de familie, prevăzută de art. 378 alin. 1 lit. c) C.pen., în situaţia în care plângerea prealabilă a fost formulată după expirarea termenului de 3 luni, ce începe să curgă de la data expirării celor 3 luni în care pensia de întreţinere nu a fost plătită cu rea-credinţă (Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova)

Într-o opinie, s-a apreciat că este exclusă posibilitatea tragerii la răspundere penală, dispunându-se încetarea procesului penal, dacă plângerea prealabilă nu a fost introdusă în termenul de 3 luni, ce curgea de la data expirării celor 3 luni, în care pensia de întreţinere nu a fost plătită cu rea-credinţă (în acest sens, sentinţa penală nr. 679/10.04.2019 a Judecătoriei Târgu – Jiu, definitivă prin decizia penală nr. 1620/25.11.2019 a Curții de Apel Craiova).

Într-o altă opinie, deşi plângerea prealabilă a fost formulată după expirarea termenului de 3 luni şi după trecerea a 3 luni de neplată cu rea-credinţă a pensiei de întreţinere, s-a apreciat că există posibilitatea tragerii la răspundere penală (în acest sens, sentinţa penală nr. 1098/18.06.2019 a Judecătoriei Târgu–Jiu, definitivă prin decizia penală nr. 1355/14.10.2019 a Curţii de Apel Craiova, sentinţa penală nr. 1136/25.06.2019 a Judecătoriei Târgu – Jiu, definitivă prin neapelare).

Problema a fost soluționată prin decizia nr. 2/2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, stabilindu-se că, în cazul infracţiunii de abandon de familie prevăzută în art. 378 alin. 1 lit. c) C.pen., termenul de introducere a plângerii prealabile prevăzut în conținutul art. 296 alin. 1 şi 2 C.p.p., – de 3 luni din ziua în care persoana vătămată sau reprezentantul său legal a aflat despre săvârşirea faptei – curge de la data la care persoana vătămată ori reprezentantul său legal a cunoscut săvârşirea faptei. Termenul de 3 luni prevăzut în conținutul art. 296 alin. 1 şi 2 C.p.p. poate să curgă din trei momente diferite, după cum urmează: a) din momentul consumării infracțiunii, dacă acest moment este identic cu cel al cunoașterii faptei; b) din momentul cunoaşterii săvârșirii faptei, care se poate situa între momentul consumării faptei până la momentul epuizării, și c) din momentul epuizării infracțiunii sau ulterior acestuia, odată cu cunoașterea săvârșirii faptei, caz în care nu trebuie să fi fost împlinit termenul de prescripție al răspunderii penale.

În esență, preluând mutatis mutandis argumentele menționate în decizia nr. 10/200837, instanța supremă a arătat că prin folosirea sintagmei săvârşirea faptei în conţinutul dispoziţiilor art. 296 alin. 1 şi 2 din Codul de procedură penală, legiuitorul nu a prevăzut nicio distincţie privind termenul de 3 luni de introducere a plângerii în raport cu formele săvârşirii infracţiunii (fapte consumate sau fapte epuizate). Prin urmare, termenul curge fără nicio diferenţiere din momentul cunoaşterii faptei de către persoana vătămată sau reprezentantul legal, în lipsa unei dispoziţii legale care să stabilească momentul iniţial al curgerii termenului, respectiv momentul consumării ori cel al epuizării.

Atunci când legiuitorul a dorit să facă o astfel de distincţie a arătat în mod expres acest lucru, cum este cazul termenului de prescripţie a răspunderii penale, când a stabilit că, în cazul infracţiunilor continue, termenul curge de la data încetării acţiunii, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 154 alin. 2 C.pen. Dacă s-ar accepta existenţa unei astfel de distincţii în cazul infracţiunilor continue şi s-ar considera ca moment iniţial al curgerii termenului de introducere a plângerii prealabile momentul epuizării, s-ar ajunge la situaţia în care titularul acţiunii penale, deşi cunoaşte momentul consumării faptei, nu ar putea să introducă plângerea între momentul consumării şi cel al epuizării infracţiunii, adică până la momentul la care făptuitorul ar hotărî reluarea plăţii pensiei de întreţinere la care a fost obligat printr-o hotărâre judecătorească. Or, printr-o asemenea interpretare s-ar ajunge la modificarea conţinutului art. 296 alin. 1 din Codul de procedură penală şi stabilirea unui termen mai lung decât cel avut în vedere de legiuitor.

Totodată, raţiunea pentru care legiuitorul a prevăzut această cerinţă a declanşării şi desfăşurării procesului penal a avut în vedere atât interesul social şi particular al făptuitorului de a nu lăsa la latitudinea persoanei vătămate să ţină sub ameninţarea formulării unei plângeri prealabile făptuitorul, dar şi protecţia intereselor persoanei vătămate, în acest sens relevantă fiind Decizia nr. 324 din 9 mai 2017 a Curţii Constituţionale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 604 din 26 iulie 2017, care a precizat, referitor la durata termenului prevăzut de art. 296 alin. 1 din Codul de procedură penală, precum şi la posibilitatea de a introduce plângerea prealabilă fără indicarea obligatorie a făptuitorului, că legea nouă asigură o protecţie mai bună intereselor persoanei vătămate.

Decizia mai sus menționată urmează logica instanței supreme exprimată prin decizia nr. 4/2017 – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, referitoare la caracterul de infracțiune continuă a variantei prevăzute de art. 378 alin. 1 lit. c) C.pen., ce rezultă din împrejurarea că inacţiunea concretizată în neplata pensiei de întreţinere se prelungeşte în timp, în mod natural, după data consumării, până la încetarea activităţii infracţionale, adică la momentul epuizării. Astfel, infracţiunea de abandon de familie se consumă la expirarea perioadei de trei luni, pe durata căreia autorul a rămas în pasivitate, prin neexecutarea obligaţiei de plată a pensiei de întreţinere stabilită pe cale judecătorească, şi se epuizează la momentul reluării plăţii de către debitor sau al condamnării acestuia, prin hotărâre judecătorească, dată la care se încheie ciclul infracţional şi se autonomizează activitatea desfăşurată până în acel moment.

Prin urmare, termenul de 3 luni pentru formularea plângerii prealabile se va calcula în raport de momentul cunoașterii săvârșirii faptei, care se poate situa pe toată durata de epuizare a infracțiunii, precum și ulterior, după distincțiile menționate expres prin decizia nr. 2/2020.

În unanimitate a fost agreată opinia INM.

Această problemă de drept a fost discutată la întâlnirea procurorilor șefi de secție din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcției Naționale Anticorupție, Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism şi al parchetelor de pe lângă curţile de apel – București, 9-10 martie 2020.