CCR explică de ce reforma pensiilor magistraților nu încalcă Constituția: motivarea integrală a Deciziei

În Monitorul Oficial PARTEA I, Nr. 150/26.II.2026 a fost publicată Decizia Curții Constituționale n. 153 din 18 februarie 2026 referitoare la obiecția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. I pct. 1, 2 și 4, ale art. III pct. 1 și 2, ale art. IV și ale art. V alin. (3)-(7) din Legea pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu, precum și a legii în ansamblul său, respinsă ca neîntemeiată de Curte.

În urma sesizării cu excepția de neconstituționalitate, Curtea Constituțională a fost pusă să decidă nu doar despre cifre, vârste și procente, ci despre un echilibru care, în România, rămâne structural fragil: dreptul la pensie, sustenabilitatea bugetară, angajamentele europene și independența justiției. În centrul acestui conflict a stat o obiecție de neconstituționalitate formulată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Secțiile Unite, împotriva Legii de modificare a unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu. Curtea a reținut de la început că este sesizată cu o obiecție care vizează atât legea în ansamblu, cât și punctual articolele ce privesc sistemul justiției: art. I pct. 1, 2 și 4; art. III pct. 1 și 2; art. IV; art. V alin. (3)-(7).

Prima bătălie: poate Guvernul să adopte așa, „pe repede înainte”?

Legea a fost adoptată prin angajarea răspunderii Guvernului, o procedură constituțională excepțională. Chiar autoarea obiecției formulează standardul: angajarea răspunderii trebuie să fie legată de o situație care „necesită o rezolvare ce nu poate fi amânată”.

Din perspectiva Înaltei Curți, această urgență ar fi fost construită mai mult declarativ: se invocă PNRR, se invocă o decizie a Comisiei Europene, se invocă probleme economice – dar se contestă că exact aceste elemente ar impune schimbări concentrate pe magistrați. (În textul obiecției, critica merge până la ideea că legătura dintre justificare și conținutul efectiv al legii este insuficient dovedită, iar expunerea de motive nu ar prezenta impactul bugetar în mod clar.)

Curtea, însă, pornește mai întâi cu „fotografia” instituțională a cauzei: proiectul a fost prezentat în ședință comună, s-a considerat adoptat prin nedepunerea moțiunii de cenzură, legea a fost depusă pentru exercitarea sesizării, iar Înalta Curte a formulat obiecția în termen.

Această secvență contează, fiindcă stabilește cadrul strict al unui control a priori: Curtea verifică dacă procedura și conținutul trec filtrul constituțional înainte ca legea să intre în vigoare.

CJUE, „organ consultativ”?

În timpul cauzei, Înalta Curte a cerut Curții Constituționale să sesizeze CJUE cu întrebări preliminare. Răspunsul Curții e formulat într-un limbaj care, în sine, are efect de titlu: o asemenea sesizare, în cadrul controlului a priori, ar transforma CJUE „într-un organ consultativ”.

Curtea merge mai departe și fixează concluzia procedurală: astfel de cereri sunt inadmisibile în cadrul controlului anterior promulgării și, „cu majoritate de voturi”, respinge solicitările de sesizare a CJUE. Curtea Constituțională spune că nu poate folosi mecanismul întrebărilor preliminare ca parte a „filtrului” său înainte de promulgare. De aici înainte, dezbaterea se întoarce integral la Constituție și la propria jurisprudență CCR.

Ce schimbă legea și unde a văzut Înalta Curte vulnerabilități

Într-o formulare directă, Înalta Curte atacă legea pe câteva axe recurente.

1) Claritatea legii. În prim-plan intră noțiunea „vechime totală în muncă”, calificată în sesizare drept „neconsacrată” și „nedefinită”, cu risc de interpretări multiple.

În aceeași familie a previzibilității, se contestă și sintagma „data pensionării”, considerată variabilă și capabilă să genereze un raționament circular (fiindcă ar depinde de îndeplinirea condițiilor care, la rândul lor, depind de „data pensionării”).

2) Securitatea juridică și tranziția. Obiecția insistă că noua eșalonare – vârstă, vechimi asimilate, reguli noi – ar fi necorelată și disproporționată, într-un domeniu care atinge chiar garanțiile statutului magistratului.

3) Egalitatea și dreptul la pensie, raportate la independența justiției. În această zonă, decizia notează explicit triada de texte constituționale invocate în critică: art. 16 alin. (1) (egalitate), art. 47 alin. (2) (dreptul la pensie), art. 124 alin. (3) (independența judecătorilor).

Iar, ca „fundal” constant, apare propoziția-axă din Constituție, repetată în jurisprudența CCR și invocată în motivări: „Judecătorii sunt independenți și se supun numai legii”.

Ce spune Curtea, pas cu pas

1) Despre calitatea legii: „vechime totală în muncă” nu e o enigmă juridică

Curtea răspunde frontal: sintagma „vechime totală în muncă” nu este imprecisă. Într-o explicație tehnică, dar cu efecte practice, Curtea arată că această vechime este compusă din două elemente: vechimea în funcțiile din sistem și vechimea în muncă în sensul legislației generale.

Cheia e în condiția de „pondere obligatorie”: Curtea reține că legea impune ca vechimea în funcțiile din sistem să aibă „minimum 25 de ani”, cu modulațiile tranzitorii.

Apoi, Curtea explică „mecanismul”: suplimentar celor 25 de ani, persoana trebuie să realizeze fie încă 10 ani în funcții, fie vechime adițională în muncă, fie o combinație.

În acest punct, Curtea introduce o delimitare importantă: „Vechimea în muncă nu se confundă cu stagiul de cotizare”.
Concluzia ei e formulată ca standard de calitate a legii: sintagma este „clară, precisă și previzibilă”.

În plan jurnalistic, acesta e momentul în care CCR spune, pe românește, că nu e nevoie ca fiecare termen să fie definit în aceeași lege, dacă poate fi citit coerent în sistemul normativ existent, iar condițiile sunt suficient de determinate.

2) Despre „data pensionării”: Curtea o traduce în consecințe administrative

Aici avem unul dintre cele mai „citabile” pasaje, pentru că CCR îl formulează didactic: „data pensionării” înseamnă „data eliberării din funcție prin pensionare”.

De acolo, Curtea coboară în practică: deciziile de pensionare emise și nepuse în plată trebuie actualizate înainte de eliberarea din funcție, dacă plata începe într-un an ulterior emiterii.

Și închide disputa de neclaritate printr-o concluzie juridică exactă: sintagma nu încalcă art. 1 alin. (5).

3) Despre tranziție: 16 ani și „eliminarea treptată” a vechimilor asimilate

Obiecția a descris tranziția ca fiind abruptă și impredictibilă. Curtea, însă, califică textul din art. V alin. (3) ca având „măsuri tranzitorii” întinse pe „un interval temporal de 16 ani”, cu finalitatea eliminării treptate a vechimilor asimilate.

În același paragraf, Curtea face un lucru important: își raportează analiza la propria Decizie nr. 467/2023 și afirmă expres că soluția legislativă nu o încalcă, citând chiar standardul din 467/2023 despre corelarea vârstei cu vechimea efectivă.

Aici, cititorul vede mecanismul clasic CCR: când e invocată o „nesocotire” a jurisprudenței, Curtea nu se limitează la afirmații generale, ci se raportează la criteriul stabilit anterior și spune dacă e depășit sau nu.

4) Despre dreptul la pensie, egalitate și independență: Curtea fixează concluzia

În decizie apare explicit faptul că anumite critici au fost formulate prin raportare la art. 16 alin. (1), art. 47 alin. (2) și art. 124 alin. (3).
În același timp, Curtea trage o concluzie de respingere pentru aceste texte, în raport cu criticile examinate: dispozițiile criticate „nu încalcă” aceste articole constituționale.

Ca să păstrăm cerința ta de „impact” și atenție publică, merită să ancorăm discuția în două propoziții care funcționează ca repere pentru orice cititor:

• despre independență: „Judecătorii sunt independenți și se supun numai legii”.
• despre dreptul la pensie: Curtea lucrează cu art. 47 alin. (2) ca reper constituțional al „dreptului la pensie”.

(În textul jurnalistic, eu nu voi reproduce integral alineatul din Constituție, fiind foarte lung; îl putem reda corect prin parafrază și prin citate scurte, ca să rămânem exacți și lizibili.)

5) Despre cuantumul pensiei și standardele europene: Curtea introduce explicit logica „aproape de venitul din funcție”

În secțiunea dedicată diminuării cuantumului, Curtea amintește ce stabilise anterior (în Decizia nr. 467/2023): baza de calcul trebuie raportată la venitul brut de la momentul deschiderii dreptului, pentru a reflecta „un nivel cât mai apropiat” de venitul aferent funcției.

Apoi, Curtea introduce și un pasaj cu impact mediatic, fiindcă citează CJUE cu o frază de integritate instituțională: o pensie suficient de ridicată poate proteja judecătorii împotriva „riscului de corupție”.

În planul narațiunii, acesta este punctul în care CCR arată că discuția despre pensie nu e doar despre bani, ci despre arhitectura garanțiilor: remunerație, pensie, presiuni, vulnerabilități.

Soluția Curții

După toate aceste etape, Curtea închide cu dispozitivul, într-un text care merită citat aproape integral (dar tot în limite scurte, de presă): „Respinge, ca neîntemeiată, obiecția” și „constată că … sunt constituționale în raport cu criticile formulate”.

Urmează formula care schimbă efectiv realitatea juridică: „Definitivă și general obligatorie.”

Opinie concurentă și separată

Dincolo de soluția majoritară, decizia are două texte care arată tensiunea internă. În opinia concurentă, autorii sunt de acord cu soluția, dar spun limpede că instanța „ar fi avut competența” să examineze modul în care s-a făcut reducerea cuantumului și că din motivarea obiecției „transpare ideea de excesivitate”.

Această frază, în termeni jurnalistici, spune ceva simplu: chiar și în tabăra care validează legea, există rezerve metodologice despre cât de departe trebuia dusă analiza.

Decizia nr. 153/2026 stabilește că  în raport cu criticile formulate de autorul sesizării, legea trece testul constituțional și poate merge mai departe în circuitul promulgării.

Decizia nu afirmă că reforma e „cea mai bună”, nu tranșează disputa socială și nu înlocuiește dezbaterea publică. Ea trasează însă o linie: în această cauză, Curtea a considerat că noțiunile contestate pot fi interpretate sistematic, că tranziția are un cadru temporal definit („16 ani”), că unele critici raportate la egalitate/dreptul la pensie/independență nu se confirmă, iar cererea de sesizare a CJUE în acest cadru este inadmisibilă.

„Obiectul controlului de constituționalitate, astfel cum a fost formulat, îl constituie Legea pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu (PL-x nr. 522/2025), în ansamblul său. Analizând motivarea sesizării depuse, Curtea reține că, în realitate, aceasta privește dispozițiile art. I pct. 1, 2 și 4, ale art. III pct. 1 și 2, ale art. IV și ale art. V alin. (3)-(7) din Legea pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu, precum și legea în ansamblul său. Textele criticate punctual au următorul cuprins:

— Art. I pct. 1, 2 și 4: „Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1102 din 16 noiembrie 2022, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:

1. Alineatul (1) al articolului 211 se modifică și va aveaurmătorul cuprins:

«Art. 211. — (1) Judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți de la Înalta Curte de Casație și Justiție, respectiv magistrațiiasistenți de la Curtea Constituțională, precum și personalul de specialitate juridică prevăzut la art. 221 alin. (1), cu o vechime totală în muncă de cel puțin 35 de ani, dintre care cel puțin 25 de ani realizată numai în aceste funcții, se pot pensiona la împlinirea vârstei standard de pensionare prevăzute de legislația care reglementează sistemul public de pensii și pot beneficia de o pensie de serviciu în cuantum de 55% din baza de calcul reprezentată de media indemnizațiilor de încadrare brute lunare și a sporurilor pentru care au fost reținute contribuții de asigurare socială realizate în ultimele 60 de luni de activitate înainte de data pensionării. Cuantumul net al pensiei de serviciu nu poate fi mai mare de 70% din venitul net avut în ultima lună de activitate înainte de data pensionării.»

2. Alineatul (3) al articolului 211 se modifică și va aveaurmătorul cuprins:

«(3) De pensia de serviciu beneficiază, la împlinirea vârstei standard de pensionare prevăzute de legislația care reglementează sistemul public de pensii, judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți de la Înalta Curte de Casație și Justiție, respectiv magistrații-asistenți de la Curtea Constituțională, precum și personalul de specialitate juridică prevăzut la art. 221 alin. (1) cu o vechime totală în muncă de cel puțin 35 de ani, dintre care între 20 și 25 de ani realizată numai în aceste funcții. În acest caz cuantumul pensiei este micșorat cu 2% din baza de calcul pentru fiecare an care lipsește din vechimea de 25 de ani în aceste funcții. Cuantumul net al pensiei de serviciu nu poate fi mai mare de 70% din venitul net avut în ultima lună de activitate înainte de data pensionării.»

[…]

4. Alineatul (4) al articolului 211 se modifică și va avea următorul cuprins:

«(4) Persoanele care au o vechime totală în muncă de cel puțin 35 de ani, dintre care cel puțin 25 de ani realizată numai în funcțiile enumerate la alin. (1) se pot pensiona la împlinirea vârstei standard de pensionare prevăzute de legislația care reglementează sistemul public de pensii și pot beneficia de pensie de serviciu, chiar dacă la data pensionării au o altă ocupație. În acest caz, pensia de serviciu este egală cu 55% din baza de calcul reprezentată de media indemnizațiilor de încadrare brute lunare și a sporurilor pentru care au fost reținute contribuții de asigurări sociale realizate în ultimele 60 de luni de activitate înainte de data eliberării din funcție, raportate la un judecător sau procuror în activitate, în condiții identice de funcție, vechime și grad profesional. De această pensie de serviciu pot beneficia numai persoanele care au fost eliberate din funcție din motive neimputabile acestora. Cuantumul net al pensiei de serviciu nu poate fi mai mare de 70% din venitul net aferent venitului brut din ultima lună de activitate înainte de data eliberării din funcție, raportate la un judecător sau procuror în activitate, în condiții identice de funcție, vechime și grad profesional. Prevederile alin. (3) se aplică în mod corespunzător și persoanelor prevăzute de prezentul alineat.»”;

— Art. III pct. 1 și 2: „Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea și al personalului care funcționează în cadrul Institutului Național de Expertize Criminalistice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1197 din 14 decembrie 2004, cu modificările și completările ulterioare, se modifică după cum urmează:

1. Alineatul (1) al articolului 68⁵ se modifică și va avea următorul cuprins:

«Art. 685. — (1) Personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea prevăzut la art. 3 alin. (2), personalul de specialitate criminalistică și personalul care ocupă funcții auxiliare de specialitate criminalistică prevăzut la art. 31, precum și tehnicienii criminaliști din cadrul parchetelor, cu o vechime totală în muncă de cel puțin 35 de ani, dintre care cel puțin 25 de ani realizată numai în aceste funcții, pot beneficia de pensie de serviciu la îndeplinirea condițiilor privind vechimea totală în muncă și a vârstei standard de pensionare conform eșalonării prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta lege, în cuantum de 55% din baza de calcul reprezentată de media salariilor de bază brute lunare realizate, inclusiv sporurile cu caracter permanent, corespunzătoare ultimelor 60 de luni de activitate înainte de data pensionării. Cuantumul net al pensiei de serviciu nu poate fi mai mare de 70% din venitul net avut în ultima lună de activitate înainte de data pensionării.»

2. Alineatul (2) al articolului 68⁵ se modifică și va avea următorul cuprins:

«(2) De pensia de serviciu prevăzută la alin. (1) beneficiază, la împlinirea vârstei standard de pensionare conform eșalonării prevăzute în anexă, și personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, personalul de specialitate criminalistică și personalul care ocupă funcții auxiliare de specialitate criminalistică, precum și tehnicienii criminaliști din cadrul parchetelor, cu o vechime totală în muncă de cel puțin 35 de ani, dintre care între 20 și 25 de ani realizată numai în aceste funcții. În acest caz cuantumul pensiei este micșorat cu 2% din baza de calcul prevăzută la alin. (1) pentru fiecare an care lipsește din vechimea în specialitate integrală.»”;

— Art. IV: „La articolul 29 din Legea nr. 361/2023 privind personalul Curții Constituționale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1095 din 5 decembrie 2023, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:

«(2) Magistrații-asistenți și personalul de specialitate juridică asimilat acestora, cu o vechime totală în muncă de cel puțin 35 de ani, dintre care cel puțin 25 de ani realizată numai în aceste funcții, se pot pensiona la împlinirea vârstei standard de pensionare prevăzută de legislația care reglementează sistemul public de pensii și pot beneficia de o pensie de serviciu în cuantum de 55% din baza de calcul reprezentată de media indemnizațiilor de încadrare brute lunare și a sporurilor permanente realizate în ultimele 60 de luni de activitate înainte de data pensionării. Cuantumul net al pensiei de serviciu nu poate fi mai mare de 70% din venitul net avut în ultima lună de activitate înainte de data pensionării. Prevederile art. 211 și 213 din Legea nr. 303/2022, cu modificările și completările ulterioare, se aplică în mod corespunzător.»”;

— Art. V alin. (3)-(7): „(3) Prin derogare de la prevederile art. 211 alin. (1) din Legea nr. 303/2022, cu modificările și completările ulterioare, pentru judecătorul, procurorul, magistratul-asistent de la Înalta Curte de Casație și Justiție, respectiv magistratul-asistent de la Curtea Constituțională, precum și personalul de specialitate juridică prevăzut la art. 221 alin. (1) din aceeași lege, aflat în funcție la data de 1 ianuarie 2026, la calculul vechimii de cel puțin 25 de ani se poate lua în considerare, eșalonat, în funcție de data pensionării, și o perioadă maximă de 5 ani în care judecătorul, procurorul sau magistratul-asistent ori personalul de specialitate juridică prevăzut la art. 221 alin. (1) din aceeași lege a îndeplinit funcțiile de judecător financiar, procuror financiar sau consilier de conturi la secția jurisdicțională a Curții de Conturi, avocat, notar, personal de specialitate juridică în fostele arbitraje de stat, grefier cu studii superioare juridice, consilier juridic sau jurisconsult, după cum urmează:

1. în perioada 1 ianuarie 2026-31 decembrie 2027, poate fi

valorificată o vechime de cel mult 5 ani în aceste funcții;

1. în perioada 1 ianuarie 2028-31 decembrie 2029, poate fi

valorificată o vechime de cel mult 4 ani în aceste funcții;

1. în perioada 1 ianuarie 2030-31 decembrie 2031, poate fi

valorificată o vechime de cel mult 3 ani în aceste funcții;

1. în perioada 1 ianuarie 2032-31 decembrie 2033, poate fi

valorificată o vechime de cel mult 2 ani în aceste funcții;

1. în perioada 1 ianuarie 2034-31 decembrie 2035, poate fi

valorificată o vechime de cel mult un an în aceste funcții.

• Pentru judecători, procurori, magistrații-asistenți de laÎnalta Curte de Casație și Justiție, respectiv magistrații-asistenți de la Curtea Constituțională, precum și personalul de specialitate juridică prevăzut la art. 221 alin. (1) din Legea nr. 303/2022, cu modificările și completările ulterioare, care beneficiază de pensii de serviciu stabilite în baza unor decizii de pensionare emise anterior datei intrării în vigoare a Legii nr. 282/2023 pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu și a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal sau care au îndeplinit condițiile de pensionare anterior datei intrării în vigoare a Legii nr. 282/2023, pentru fiecare an care depășește vechimea de 25 de ani necesară pentru obținerea pensiei de serviciu, cuantumul net al pensiei de serviciu se majorează cu câte 1%. Majorarea cuantumului net al pensiei de serviciu cu câte 1% nu se mai realizează și pentru anii împliniți începând cu data de 1 ianuarie 2026 care depășesc vechimea de 25 de ani, însă fără a se pierde beneficiul majorării cuantumului net pentru perioadele anterioare datei de 1 ianuarie 2026.
• Prin excepție de la dispozițiile art. 211 alin. (1) din Legeanr. 303/2022, cu modificările și completările ulterioare, precum și de la dispozițiile art. 29 alin. (2) din Legea nr. 361/2023 și fără a aduce atingere dispozițiilor alin. (1) și alin. (2) din prezentul articol, în intervalul 1 ianuarie 2026-31 decembrie 2041 se instituie o creștere etapizată a vârstei de pensionare pentru judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți de la Înalta Curte de Casație și Justiție, personalul de specialitate juridică prevăzut la art. 221 alin. (1) din Legea nr. 303/2022, cu modificările și completările ulterioare, magistrații-asistenți de la Curtea Constituțională și personalul de specialitate juridică asimilat acestora, cu o vechime de cel puțin 25 de ani realizată numai în aceste funcții, după cum urmează:

1. persoanele pentru care condiția de vechime de cel puțin25 de ani realizată numai în aceste funcții se împlinește în intervalul 1 ianuarie 2026-31 decembrie 2026 se pot pensiona după împlinirea vârstei de 49 de ani, indiferent de momentul împlinirii acestei vârste;
2. persoanele pentru care condiția de vechime de cel puțin25 de ani realizată numai în aceste funcții se împlinește în intervalul 1 ianuarie 2027-31 decembrie 2027 se pot pensiona după împlinirea vârstei de 50 de ani, indiferent de momentul împlinirii acestei vârste;
3. persoanele pentru care condiția de vechime de cel puțin25 de ani realizată numai în aceste funcții se împlinește în intervalul 1 ianuarie 2028-31 decembrie 2028 se pot pensiona după împlinirea vârstei de 51 de ani, indiferent de momentul împlinirii acestei vârste;
4. persoanele pentru care condiția de vechime de cel puțin25 de ani realizată numai în aceste funcții se împlinește în intervalul 1 ianuarie 2029-31 decembrie 2029 se pot pensiona după împlinirea vârstei de 52 de ani, indiferent de momentul împlinirii acestei vârste;
5. persoanele pentru care condiția de vechime de cel puțin25 de ani realizată numai în aceste funcții se împlinește în intervalul 1 ianuarie 2030-31 decembrie 2030 se pot pensiona după împlinirea vârstei de 53 de ani, indiferent de momentul împlinirii acestei vârste;
6. persoanele pentru care condiția de vechime de cel puțin25 de ani realizată numai în aceste funcții se împlinește în intervalul 1 ianuarie 2031-31 decembrie 2031 se pot pensiona după împlinirea vârstei de 54 de ani, indiferent de momentul împlinirii acestei vârste;
7. persoanele pentru care condiția de vechime de cel puțin25 de ani realizată numai în aceste funcții se împlinește în intervalul 1 ianuarie 2032-31 decembrie 2032 se pot pensiona după împlinirea vârstei de 55 de ani, indiferent de momentul împlinirii acestei vârste;
8. persoanele pentru care condiția de vechime de cel puțin25 de ani realizată numai în aceste funcții se împlinește în intervalul 1 ianuarie 2033-31 decembrie 2033 se pot pensiona după împlinirea vârstei de 56 de ani, indiferent de momentul împlinirii acestei vârste, sub condiția unei vechimi totale în muncă de cel puțin 26 de ani;
9. persoanele pentru care condiția de vechime de cel puțin25 de ani realizată numai în aceste funcții se împlinește în intervalul 1 ianuarie 2034-31 decembrie 2034 se pot pensiona după împlinirea vârstei de 57 de ani, indiferent de momentul împlinirii acestei vârste, sub condiția unei vechimi totale în muncă de cel puțin 27 de ani;
10. persoanele pentru care condiția de vechime de cel puțin25 de ani realizată numai în aceste funcții se împlinește în intervalul 1 ianuarie 2035-31 decembrie 2035 se pot pensiona după împlinirea vârstei de 58 de ani, indiferent de momentul împlinirii acestei vârste, sub condiția unei vechimi totale în muncă de cel puțin 28 de ani;
11. persoanele pentru care condiția de vechime de cel puțin25 de ani realizată numai în aceste funcții se împlinește în intervalul 1 ianuarie 2036-31 decembrie 2036 se pot pensiona după împlinirea vârstei de 59 de ani, indiferent de momentul împlinirii acestei vârste, sub condiția unei vechimi totale în muncă de cel puțin 29 de ani;
12. persoanele pentru care condiția de vechime de cel puțin25 de ani realizată numai în aceste funcții se împlinește în intervalul 1 ianuarie 2037-31 decembrie 2037 se pot pensiona după împlinirea vârstei de 60 de ani, indiferent de momentul împlinirii acestei vârste, sub condiția unei vechimi totale în muncă de cel puțin 30 de ani;
13. persoanele pentru care condiția de vechime de cel puțin25 de ani realizată numai în aceste funcții se împlinește în intervalul 1 ianuarie 2038-31 decembrie 2038 se pot pensiona după împlinirea vârstei de 61 de ani, indiferent de momentul împlinirii acestei vârste, sub condiția unei vechimi totale în muncă de cel puțin 31 de ani;
14. persoanele pentru care condiția de vechime de cel puțin25 de ani realizată numai în aceste funcții se împlinește în intervalul 1 ianuarie 2039-31 decembrie 2039 se pot pensiona după împlinirea vârstei de 62 de ani, indiferent de momentul împlinirii acestei vârste, sub condiția unei vechimi totale în muncă de cel puțin 32 de ani;
15. persoanele pentru care condiția de vechime de cel puțin25 de ani realizată numai în aceste funcții se împlinește în intervalul 1 ianuarie 2040-31 decembrie 2040 se pot pensiona după împlinirea vârstei de 63 de ani, indiferent de momentul împlinirii acestei vârste, sub condiția unei vechimi totale în muncă de cel puțin 33 de ani;
16. persoanele pentru care condiția de vechime de cel puțin25 de ani realizată numai în aceste funcții se împlinește în intervalul 1 ianuarie 2041-31 decembrie 2041 se pot pensiona după împlinirea vârstei de 64 de ani, indiferent de momentul împlinirii acestei vârste, sub condiția unei vechimi totale în muncă de cel puțin 34 de ani.

• Prin derogare de la prevederile art. 213 alin. (2) din Legeanr. 303/2022, cu modificările și completările ulterioare, pentru persoanele care au decizii de pensionare sau îndeplinesc condițiile de pensionare anterior datei de 1 ianuarie 2026, pensiile de serviciu, inclusiv pensia de invaliditate și pensia de urmaș, se actualizează procentual ori de câte ori se majorează indemnizația de încadrare brută lunară pentru judecătorii sau procurorii în activitate, în condiții identice de funcție, vechime și grad profesional. Actualizarea se realizează prin aplicarea, asupra cuantumului pensiei, a procentului de majorare a indemnizației de încadrare brute lunare pentru judecătorii sau procurorii în activitate, în condiții identice de funcție, vechime și grad profesional. Cuantumul net al pensiei de serviciu astfel actualizate nu poate depăși 100% din venitul net, la data actualizării, al unui judecător sau procuror în activitate, în condiții identice de funcție, vechime și grad profesional, cu excepția persoanelor cărora le-au fost emise decizii de pensionare sau care îndeplineau condițiile de pensionare, fără a le fi fost încă emise decizii de pensionare, anterior datei de 1 ianuarie 2024. Data actualizării, procentul de majorare a indemnizației de încadrare brute lunare și, după caz, venitul net la data actualizării al unui judecător sau procuror în activitate, în condiții identice de funcție, vechime și grad profesional, se comunică Casei Naționale de Pensii Publice sau casei de pensii teritoriale ori sectoriale competente de către ordonatorii principali de credite implicați.
• Dispozițiile privind vechimea totală în muncă de 35 de aniprevăzute la art. 685 (1) și (2) din Legea nr. 567/2004, cu modificările și completările ulterioare, sunt aplicabile persoanelor care împlinesc vârsta de pensionare prevăzută de anexa la Legea nr. 567/2004, cu modificările și completările ulterioare, începând cu data de 1 ianuarie 2026.”

120. Textele constituționale invocate în susținerea obiecției de neconstituționalitate sunt cele ale art. 1 alin. (3) și (5) privind statul de drept, loialitatea constituțională, securitatea juridică și exigențele de calitate a legii, art. 15 alin. (2) privind principiul neretroactivității, art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, art. 44 privind dreptul de proprietate privată, art. 47 alin. (2) privind dreptul la pensie, art. 114 privind angajarea răspunderii Guvernului, art. 124 alin. (3) privind înfăptuirea justiției, art. 147 alin. (4) privind obligativitatea deciziilor Curții Constituționale și art. 148 alin. (2) și (4) privind dreptul Uniunii Europene.

(1) Admisibilitatea obiecției de neconstituționalitate

121. În prealabil examinării obiecției de neconstituționalitate,Curtea are obligația verificării condițiilor de admisibilitate a acesteia, prevăzute de art. 146 lit. a) teza întâi din Constituție și de art. 15 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, atât sub aspectul titularului dreptului de sesizare și al termenului în care acesta este îndrituit să sesizeze instanța constituțională, cât și sub aspectul obiectului controlului de constituționalitate. În jurisprudența sa, Curtea a statuat că primele două condiții se referă la regularitatea sesizării instanței constituționale, din perspectiva legalei sale sesizări, iar cea de-a treia vizează stabilirea sferei sale de competență, astfel încât urmează să fie cercetate în această ordine, constatarea neîndeplinirii uneia având efecte dirimante și făcând inutilă analiza celorlalte condiții (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 66 din 21 februarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 213 din 9 martie 2018, paragraful 38, și Decizia nr. 334 din 10 mai 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 455 din 31 mai 2018, paragraful 27).
122. Curtea constată că obiecția de neconstituționalitateîndeplinește condiția de admisibilitate prevăzută de art. 146 lit. a) teza întâi din Constituție, sub aspectul titularului dreptului de sesizare, întrucât a fost formulată de Înalta Curte de Casație și Justiție — Secțiile Unite.
123. Cu privire la termenul în care poate fi sesizată instanțade contencios constituțional, potrivit art. 15 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, acesta este de 5 zile de la data depunerii legii adoptate la secretarii generali ai celor două Camere ale Parlamentului, respectiv de 2 zile, începând de la același moment, dacă legea a fost adoptată în procedură de urgență. Totodată, în temeiul art. 146 lit. a) teza întâi din Legea fundamentală, Curtea Constituțională se pronunță asupra constituționalității legilor înainte de promulgarea acestora, care, potrivit art. 77 alin. (1) teza a doua din Constituție, se face în termen de cel mult 20 de zile de la primirea legii adoptate de Parlament, iar, potrivit art. 77 alin. (3) din Constituție, în termen de cel mult 10 zile de la primirea legii adoptate după reexaminare.
124. Curtea reține că legea criticată a fost adoptată prinangajarea răspunderii Guvernului în fața Camerei Deputaților și a Senatului, în ședință comună (2 decembrie 2025). Proiectul de lege prezentat a fost adoptat prin nedepunerea unei moțiuni de cenzură. În aceste condiții, legea astfel adoptată a fost depusă, în data de 5 decembrie 2025, la secretarul general al Camerei Deputaților și la secretarul general al Senatului, în vederea exercitării dreptului de sesizare a Curții Constituționale. Înalta Curte de Casație și Justiție — Secțiile Unite, prin

Hotărârea nr. 5 din 5 decembrie 2025, a sesizat Curtea Constituțională cu prezenta obiecție de neconstituționalitate, care a fost înregistrată la Registratura jurisdicțională a Curții Constituționale cu nr. 13.780 din 5 decembrie 2025. Prin urmare, obiecția de neconstituționalitate a fost formulată în interiorul termenului de protecție stabilit de art. 15 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, astfel că aceasta este admisibilă.

125. Sub aspectul obiectului sesizării, Curtea constată căaceasta vizează o lege care nu a fost încă promulgată, astfel că poate forma obiectul controlului de constituționalitate prevăzut de art. 146 lit. a) teza întâi din Constituție.
126. În consecință, Curtea Constituțională a fost legal sesizatăși este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. a) din Constituție, precum și ale art. 1, 10, 15 și 18 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluționeze obiecția de neconstituționalitate.

(2) Solicitările privind sesizarea Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) cu o cerere de decizie preliminară în temeiul art. 267 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene

127. Înalta Curte de Casație și Justiție, printr-o adresăînregistrată la Registratura jurisdicțională a Curții Constituționale cu nr. 1.536 din 10 februarie 2026, a solicitat sesizarea CJUE cu o cerere de decizie preliminară în temeiul art. 267 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene formulată după cum urmează: „Care sunt limitele impuse de articolul 19 alineatul (1) al doilea paragraf TUE, coroborat cu articolul 2 TUE, interpretat în lumina jurisprudenței Curții de Justiție, reformelor legislative naționale care modifică în mod substanțial și selectiv regimul pensiilor de serviciu ale judecătorilor, atunci când aceste reforme: (a) vizează exclusiv judecătorii, cu excluderea altor categorii de beneficiari ai pensiilor de serviciu; (b) reduc cuantumul brut al pensiei cu aproximativ 32-36%; (c) majorează vârsta de pensionare și condițiile de vechime; (d) instituie un regim tranzitoriu cu efecte diferențiate substanțiale asupra generațiilor de magistrați; și (e) intervin în contextul unor modificări legislative succesive la intervale scurte de timp?”.
128. La data de 16 februarie 2026, la dosarul cauzei, unjudecător al Curții Constituționale a depus un înscris prin care a solicitat sesizarea CJUE cu o cerere de decizie preliminară în temeiul art. 267 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene formulată după termenii menționați la paragraful anterior.
129. Curtea Constituțională reține că procedura de sesizarea CJUE cu o cerere de decizie preliminară reprezintă un mecanism de cooperare între CJUE și instanțele statelor membre, prin intermediul căruia CJUE furnizează instanțelor naționale elementele de interpretare a dreptului Uniunii Europene de care acestea au nevoie pentru a soluționa litigiul cu care sunt sesizate. CJUE nu este chemată să se pronunțe asupra conformității unei norme de drept intern cu dispozițiile dreptului Uniunii Europene și nici să furnizeze avize consultative cu caracter general.
130. Curtea Constituțională observă că este de competențainstanței naționale să aprecieze necesitatea unei hotărâri preliminare pentru a pronunța hotărârea sa și pertinența întrebărilor adresate.
131. Curtea Constituțională subliniază că admisibilitatea uneiîntrebări preliminare presupune, între altele, o cauză pendinte pe rolul unei instanțe naționale și utilitatea reală a răspunsului oferit de CJUE pentru interpretarea și aplicarea dreptului Uniunii Europene în acea cauză. CJUE poate refuza să se pronunțe asupra unei cereri de decizie preliminară formulate de o instanță națională numai dacă este evident că interpretarea solicitată a dreptului Uniunii nu are nicio legătură cu realitatea sau cu obiectul litigiului principal, atunci când problema este de natură ipotetică ori atunci când Curtea nu dispune de elementele de fapt și de drept necesare pentru a răspunde în mod util la întrebările care i-au fost adresate (Hotărârea din 11 septembrie 2008, pronunțată în Cauza C-11/07, Eckelkamp și alții, paragraful 28, și Hotărârea din 20 iunie 2013, pronunțată în Cauza C-259/12, Rodopi-M 91, paragraful 27). Funcția conferită CJUE în cadrul trimiterilor preliminare este aceea de a contribui la administrarea justiției în statele membre, iar nu de a formula opinii consultative cu privire la întrebări generale sau ipotetice (Hotărârea din 12 iunie 2003, pronunțată în Cauza C-112/00, Eugen Schmidberger, Internationale Transporte und Planzüge împotriva Austriei, paragraful 33, sau Hotărârea din 15 septembrie 2011, pronunțată în Cauza C-197/10, Unió de Pagesos de Catalunya împotriva Administración del Estado, paragraful 18). Justificarea unei întrebări preliminare nu o constituie formularea de opinii consultative cu privire la chestiuni generale sau ipotetice, ci necesitatea inerentă soluționării efective a unui litigiu (Hotărârea din 2 aprilie 2009, pronunțată în Cauza C-459/07, Elshani, paragraful 42).
132. Astfel, pe de o parte, CJUE a respins ca inadmisibileîntrebări care vizau chestiuni ipotetice sau acte normative care nu erau încă în vigoare în ordinea juridică națională, întrucât rolul său nu este acela de a formula opinii consultative (spre exemplu, Hotărârea din 26 februarie 2013, pronunțată în Cauza C-617/10, Åklagaren împotriva Hans Åkerberg Fransson, paragrafele 40 și 41, Hotărârea din 30 iunie 2005, pronunțată în Cauza C-165/03, Mathias Längst, paragrafele 32-34, Hotărârea din 15 septembrie 2011, pronunțată în Cauza C-197/10, Unió de Pagesos de Catalunya împotriva Administración del Estado, paragrafele 17 și 18). Pe de altă parte, doctrina „actului clar sau clarificat” stabilește că sesizarea CJUE nu este necesară, nici chiar de către instanțele de ultim grad, atunci când dreptul Uniunii Europene a fost clarificat în jurisprudența CJUE, iar instanțele naționale trebuie doar să aplice standardele deja existente (Hotărârea din 6 octombrie 1982, pronunțată în Cauza C-283/81, CILFIT, Hotărârea din 15 septembrie 2005, pronunțată în Cauza C-495/03, Intermodal Transports). În privința posibilității de a reduce veniturile magistraților, atât din salarii cât și din pensii, CJUE a stabilit criterii care pot fi aplicate de Curtea Constituțională (Hotărârea din 25 februarie 2025, pronunțată în cauzele reunite C-146/23 și C-374/23, Sad Rejonowy w Bialymstoku, Hotărârea din 5 iunie 2025, pronunțată în Cauza C-762/23, RL și alții împotriva Curtea de Apel București).
133. Curtea Constituțională reține că, în cadrul controlului deconstituționalitate a priori, se analizează un act normativ care nu este în vigoare și poate să nu intre în vigoare nici ulterior controlului preventiv de constituționalitate. Astfel, legea dedusă controlului poate să nu intre în vigoare ca urmare a unei decizii a Curții Constituționale (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 453 din 16 aprilie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 374 din 16 mai 2008, și Decizia nr. 308 din 28 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 309 din 9 mai 2012), ca urmare a solicitării reexaminării legii de către Președintele României și rămânerii ei în nelucrare în Parlament ori datorită faptului că Parlamentul nu poate fi obligat să pună în acord o lege cu decizia Curții Constituționale într-un anumit termen (a se vedea, de exemplu, Decizia nr. 77 din 30 ianuarie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 198 din 13 martie 2019, în urma căreia Parlamentul a abandonat intervenția legislativă, ori Decizia nr. 146 din 13 martie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 240 din 28 martie 2019, în urma căreia legea invalidată se află încă în procedură legislativă parlamentară). În consecință, adresarea unei întrebări preliminare către CJUE, în acest cadru procesual, ar transforma jurisdicția europeană într-un organ consultativ care ar exprima o opinie în cadrul procesului legislativ derulat într-un stat membru, ceea ce este inadmisibil.
134. Totodată, Curtea Constituțională reține că, prin Decizianr. 533 din 18 iulie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 673 din 3 august 2018, paragraful 41 și următoarele, și Decizia nr. 650 din 25 octombrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 97 din 7 februarie 2019, paragraful 202, a considerat că, în cadrul controlului a priori de constituționalitate, instanța constituțională nu poate sesiza CJUE, în temeiul art. 267 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, drept care astfel de cereri sunt inadmisibile.
135. Prin urmare, Curtea, cu majoritate de voturi, respinge,ca inadmisibile, solicitările de sesizare a CJUE cu o cerere de decizie preliminară în temeiul art. 267 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene.

(3) Analiza obiecției de neconstituționalitate

136. Curtea Constituțională reține că este învestită de ÎnaltaCurte de Casație și Justiție — Secțiile Unite cu soluționarea unor critici de neconstituționalitate extrinsecă a legii în ansamblul său, precum și a unor critici de neconstituționalitate intrinsecă ce vizează exclusiv art. I pct. 1, 2 și 4, art. III pct. 1 și 2, art. IV și art. V alin. (3)-(7) din lege, astfel încât se va pronunța numai în limitele sesizării, fără a adăuga nici critici și nici motive de neconstituționalitate din oficiu (a se vedea Decizia nr. 498 din 24 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 585 din 4 august 2015, paragraful 44, Decizia nr. 412 din 20 iunie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 570 din 11 iulie 2019, paragraful 61, Decizia nr. 2 din 13 ianuarie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 84 din 27 ianuarie 2021, paragraful 54, Decizia nr. 231 din 6 aprilie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 613 din 22 iunie 2021, paragraful 40, și Decizia nr. 467 din 2 august 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 727 din 7 august 2023, paragraful 86). (3.1.) Critici de neconstituționalitate extrinsecă
137. În raport cu criticile de neconstituționalitate privindîncălcarea art. 114 din Constituție cu referire la condițiile în care Guvernul își poate angaja răspunderea asupra unui proiect de lege, Curtea, în jurisprudența sa, a reținut că angajarea răspunderii Guvernului pe un proiect de lege trebuie să fie realizată ținându-se seama, printre altele, de existența unei urgențe în adoptarea măsurilor preconizate, de necesitatea ca reglementarea în cauză să fie adoptată cu maximă celeritate și de aplicarea imediată a legii în cauză (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 1.655 din 28 decembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 51 din 20 ianuarie 2011). Recurgerea la procedura angajării răspunderii Guvernului nu poate fi realizată oricum și în orice condiții, deoarece această modalitate de legiferare reprezintă, într-o ordine firească a mecanismelor statului de drept, o excepție. Decizia Guvernului de a-și angaja răspunderea nu poate fi animată exclusiv de elemente de oportunitate, ci de urgența reglementării domeniului vizat. Or, urgența reglementării se află în legătură directă cu evitarea/prevenirea unei situații iminente sau cel puțin actuale de pericol, fiind indisolubil legată de existența unei situații de fapt ce nu poate fi depășită prin apelarea la procedurile legislative obișnuite. Este adevărat că procedura angajării răspunderii Guvernului nu necesită existența unei situații extraordinare pe care să o rezolve, pentru că, în acest caz, se utilizează un alt instrument legislativ, și anume ordonanța de urgență, însă ea trebuie să se subsumeze unei situații care, fără a fi extraordinară, implică o rezolvare ce nu poate fi amânată. O asemenea abordare se impune pentru că angajarea răspunderii Guvernului presupune ocolirea dezbaterii parlamentare, cu alte cuvinte, limitarea rolului acestuia de unică autoritate legiuitoare a țării. De altfel, legiuitorul constituant, reglementând procedura prevăzută de art. 114 din Constituție, a acceptat o asemenea limitare, fără însă a o echivala cu o procedură de legiferare obișnuită. Prin urmare, o asemenea procedură poate fi folosită în mod temperat și moderat și doar în condițiile unei nevoi stringente de reglementare, fără ca aceasta să presupună și o situație extraordinară (Decizia nr. 28 din 29 ianuarie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 165 din 28 februarie 2020, paragraful 72).
138. În expunerea de motive a legii (pct. 2.2. — Descrierea situației actuale) se arată că adoptarea legii criticate a avut în vedere, pe de o parte, faptul că Comisia Europeană a emis Decizia 3.490 din 28 mai 2025 prin care a stabilit suspendarea plății unei sume de 869 de milioane de euro din cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), iar, pe de altă parte, în mod independent de necesitatea îndeplinirii angajamentelor asumate prin PNRR, România se află la momentul actual într-o situație economică dificilă, confirmată și de Comisia Europeană. În acest din urmă sens se arată că deficitul bugetului general consolidat a înregistrat în anul 2024 cea mai amplă creștere produsă în ultimii 30 de ani, atingând un nivel de 9,3% din produsul intern brut, iar datoria publică exprimată ca procent din produsul intern brut a atins 54,8% în 2024. Cauza exclusivă a accentuării dezechilibrului bugetar menționat este reprezentată de majorarea abruptă a cheltuielilor bugetare exprimate ca procent din produsul intern brut (creștere de la 40,6 la 43,5%), fapt generat inclusiv de cheltuielile privind pensiile și salariile. Necesitatea finanțării acestui dezechilibru bugetar a dus la o creștere semnificativă a cheltuielilor statului român cu dobânzile aferente datoriei publice, acestea ajungând doar pentru anul 2024 la o valoare absolută de peste 8 miliarde de euro.
139. Astfel, în lipsa unor măsuri urgente, nivelul crescut alcheltuielilor publice va genera o continuă creștere a datoriei guvernamentale și a costurilor aferente acesteia, precum dobânzile. O evoluție în acest sens va face inevitabilă depășirea pragului impus de actele de drept primar cu privire la datoria publică, respectiv limitarea acesteia la 60% din produsul intern brut, în condițiile în care normele privind limitarea deficitului bugetar la 3% au fost deja încălcate.
140. Având în vedere acest context ce implică deopotrivăobligațiile asumate prin cadrul normativ pentru implementarea PNRR, riscul pierderii sumei de 869 de milioane de euro, precum și situația economică dificilă manifestată prin existența unui deficit bugetar crescut și a unei datorii publice semnificative, Guvernul și Parlamentul României, în baza cooperării loiale dintre acestea, au obligația de a lua cu maximă celeritate măsuri de limitare a cheltuielilor publice, ce vor fi transpuse într-o serie de acte normative succesive. Din această serie face parte și legea criticată, aceasta fiind destinată reducerii în viitor a unor cheltuieli privind pensiile, parte a unei serii limitate de reduceri a cheltuielilor. Importanța crescută a domeniului justiției și, în mod particular, a pensiilor de serviciu acordate persoanelor active în acest domeniu, precum și caracterul urgent al intervenției propuse, dat fiind termenul-limită stabilit prin PNRR, și necesitatea reducerii cheltuielilor publice justifică apelarea la mecanismul constituțional prevăzut de dispozițiile art. 114 din Legea fundamentală, respectiv angajarea răspunderii Guvernului.
141. Aspectele învederate în expunerea de motive întrunescelementele necesare calificării lor ca fiind o situație urgentă care impune adoptarea măsurilor conținute în legea criticată. Decizia Guvernului de a-și angaja răspunderea reprezintă o măsură luată in extremis, având în vedere deficitul bugetului general consolidat. Reglementările adoptate reprezintă un răspuns energic și necesar la situația financiar-bugetară a statului. Rezultă, de asemenea, că se impunea adoptarea unor asemenea măsuri cu maximă celeritate în condițiile în care apelarea la procedura generală de legiferare ar fi însemnat o prelungire în timp a crizei financiar-bugetare a statului și adâncirea deficitului public (ad similis, a se vedea Decizia nr. 357 din 22 iulie 2025, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 698 din 25 iulie 2025, paragraful 130). 142. Cu privire la necesitatea legiferării prin angajarea răspunderii Guvernului, și anume cu maximă celeritate, se poate observa că, ținând seama de art. 115 alin. (6) din Constituție, se reține faptul că o reformă a pensiilor de serviciu nu poate fi realizată imediat prin ordonanță de urgență a Guvernului. În acest sens, prin Decizia nr. 650 din 15 decembrie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1262 din 28 decembrie 2022, paragraful 51, Curtea a reținut că „diminuarea cuantumului pensiei, fie ea contributivă sau de serviciu, cu sume de bani considerabile afectează dreptul la pensie privit lato sensu. […] Or, afectarea dreptului fundamental la pensie se poate realiza prin cel puțin două modalități: încetarea sau suspendarea plății pensiei și diminuarea cuantumului său. În măsura în care Guvernul apelează prin intermediul ordonanței de urgență la unul dintre aceste două elemente afectatoare ale dreptului, respectiva măsură afectează dreptul la pensie prevăzut de art. 47 alin. (2) din Constituție, fiind, astfel, contrară art. 115 alin. (6) din Constituție”. În aceste condiții, o reașezare a modului de calcul al pensiilor de serviciu din sistemul justiției, care conduce și la o diminuare a cuantumului acestora, nu se poate realiza printr-un act de delegare legislativă, ci numai prin lege, sens în care, ținând seama și de urgența măsurilor care se impun, Guvernul are deschisă calea utilizării angajării răspunderii sale, ca procedură rapidă de legiferare. Prin urmare, apelarea la această procedură, în condițiile date, apare ca fiind necesară (ad similis, a se vedea Decizia nr. 357 din 22 iulie 2025, precitată, paragrafele 131 și 132).
142. În ceea ce privește domeniul vizat și aplicarea imediatăa legii adoptate, Curtea constată că, pe de o parte, pensiile de serviciu din domeniul justiției sunt indisolubil legate de autoritatea judecătorească, expres reglementată prin Constituție, și că domeniul de reglementare al legii analizate este unul omogen sub aspectul relațiilor sociale normate. Pe de altă parte, Curtea constată că legea prevede intrarea sa în vigoare la 1 ianuarie 2026, respectiv într-un interval de timp scurt față de data adoptării sale.
143. Curtea Constituțională nu are competența de a examinaoportunitatea inițierii unui demers legislativ și nici de a cuantifica impactul bugetar pe care le au măsurile legislative promovate sau care ar trebui promovate. De asemenea, Curtea Constituțională nu are nici competența de a stabili măsurile legislative ce trebuie promovate. Ca atare, Curtea nu poate controla calculele de natură financiară prezentate de Guvern în expunerea de motive a legii sau în punctul de vedere formulat și nici nu are competența de a verifica oportunitatea diverselor politici publice promovate, cum nici Înalta Curte de Casație și Justiție nu își poate aroga această prerogativă. Totodată, Curtea nu are competența de a urmări realizarea programului Guvernului în privința reformei pensiilor de serviciu ale personalului din diverse domenii de activitate și nu poate condiționa reforma realizată cu privire la pensiile de serviciu din domeniul justiției de reforma pensiilor de serviciu ale altor categorii de personal. Este decizia exclusivă a Guvernului/Parlamentului, după caz, să stabilească oportunitatea și momentul în care aceste reforme vor fi realizate, indiferent de data de la care ele își vor produce efectele. Așadar, Curtea nu se poate pronunța cu privire la aspectele referitoare la oportunitatea măsurilor necesare a fi luate în urma emiterii Deciziei Comisiei Europene nr. 3.490 din 28 mai 2025. În sensul celor de mai sus și cu privire la aspecte similare, Curtea s-a pronunțat și prin Decizia nr. 479 din 20 octombrie 2025, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1036 din 10 noiembrie 2025.
144. Prin urmare, Curtea constată că legea criticată nuîncalcă prevederile art. 114 din Constituție.

(3.2.) Critici de neconstituționalitate intrinsecă

(3.2.1.) Aspecte preliminare

146. Curtea observă că remunerația personalului dinsistemul justiției este supusă contribuției de asigurări sociale, iar sumele de bani plătite cu acest titlu pro parte se fac venit la bugetul asigurărilor sociale de stat (așa-numitul Pilon I de pensii) și pro parte devin contribuții la un fond de pensii administrat privat (așa-numitul Pilon II de pensii — Legea nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 482 din 18 iulie 2007). Cu alte cuvinte, personalul din sistemul justiției beneficiază, ca orice angajat, de o pensie publică de natură contributivă, determinată conform regulilor stabilite de Legea nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1089 din 4 decembrie 2023, și de o pensie administrată privat, reprezentând suma plătită periodic participantului sau beneficiarului la fondul de pensii antereferit, în mod suplimentar și distinct de cea furnizată de sistemul general de pensii publice. Totodată, personalul din sistemul justiției poate contribui, la fel ca orice angajat, la sistemul de pensii facultative (Pilonul III — Legea nr. 204/2006 privind pensiile facultative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 470 din 31 mai 2006), iar aceste contribuții se rețin și se virează de către angajator, odată cu contribuțiile de asigurări sociale obligatorii, sau de către participant, lunar, în contul fondului de pensii specificat în actul individual de aderare.
147. Prin urmare, Curtea reține că, în virtutea art. 47 alin. (2) din Constituție, statul a reglementat un sistem complex de asigurare socială, care îmbină o componentă publică și una privată. Este un sistem bazat esențialmente pe ideea de asigurare, care presupune ca, în urma contribuțiilor plătite în cursul vieții active, statul sau fondurile de pensii, după caz, să asigure persoanei astfel asigurate plata unei pensii după momentul pensionării sale. Rezultă că temeiul pensiei publice contributive și al celei private obligatorii/facultative îl constituie exclusiv art. 47 alin. (2) din Constituție.
148. În prezent, pensia de serviciu din sistemul justițieicuprinde două elemente: contributiv și, respectiv, necontributiv. Suplimentul acordat de stat, în completarea elementului contributiv al pensiei de serviciu, nu are ca temei constituțional art. 47 alin. (2) Constituție, ci art. 124 alin. (3) din Constituție. Curtea a subliniat, prin Decizia nr. 900 din 15 decembrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1274 din 22 decembrie 2020, paragraful 143, că „în stabilirea cuantumului pensiei de serviciu a magistraților […] legiuitorul este ținut să respecte principiul independenței justiției”. Legea criticată modifică acest sistem și stabilește un alt regim juridic al pensiei de serviciu, care va avea în vedere un temei constituțional bazat exclusiv pe art. 124 alin. (3) din Legea fundamentală, și nu pe un construct hibrid bazat pe art. 47 alin. (2) și pe art. 124 alin. (3) din Constituție. Ca atare, pensia de serviciu nu este eliminată pentru nicio categorie de personal din sistemul justiției. Noua viziune legislativă se corelează cu dispozițiile art. 211 alin. (6) din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1102 din 16 noiembrie 2022, care prevede că „personalul care are dreptul la pensia de serviciu stabilită potrivit prezentei legi [s.n. Legea nr. 303/2022], la pensie de serviciu stabilită potrivit altor acte normative sau la pensie în sistemul public de pensii are obligația de a opta pentru una din aceste pensii”.
149. Prin urmare, personalul din sistemul justiției, laîmplinirea vârstei standard de pensionare, poate opta între pensia din sistemul public general și cea de serviciu, de asemenea, publică. În plus, indiferent de opțiune, această pensie poate fi cumulată cu pensia rezultată din Pilonii II și III (obligatorie/facultativă).

(3.2.2.) Critica de neconstituționalitate raportată la art. 1 alin. (5) din Constituție cu privire la calitatea legii

150. Curtea reține că sintagma „vechime totală în muncă” din cuprinsul art. I pct. 1 [cu referire la art. 211 alin. (1)], pct. 2 [cu referire la art. 211 alin. (3)] și pct. 4 [cu referire la art. 211 alin. (4)], al art. III pct. 1 [cu referire la art. 685 (1)] și pct. 2

[cu referire la art. 68⁵ alin. (2)], al art. IV [cu referire la art. 29 alin. (2) din Legea nr. 361/2023] și al art. V alin. (5) lit. h)-p) și alin. (7) din lege nu este imprecisă. Din conținutul său rezultă că este compusă din vechimea în funcția de judecător, procuror, magistrat-asistent și personal asimilat magistraților și din vechimea în muncă definită ca atare în art. 16 alin. (5) din Codul muncii sau recunoscută în alte acte normative ce reglementează diverse statute profesionale (exemplificativ, Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 440 din

24 mai 2018, sau Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 555 din 5 iulie 2019). Stabilind că, în conținutul acestei vechimi totale în muncă, vechimea în funcția de judecător, procuror, magistrat-asistent și personal asimilat magistraților trebuie, în mod obligatoriu, să aibă o anumită pondere [imperativ, de minimum 25 de ani, cu modulațiile prevăzute de art. V alin. (3)], legea reglementează, în mod expres, faptul că, suplimentar acestei vechimi minime în funcție, trebuie realizată fie o vechime adițională în funcție de încă 10 ani, fie o vechime adițională în muncă în sensul Codului muncii sau al altor acte normative ce reglementează diverse statute profesionale, fie o combinație între aceste vechimi adiționale. Vechimea în muncă nu se confundă cu stagiul de cotizare reglementat de Legea nr. 360/2023. Prin urmare, sintagma criticată este clară, precisă și previzibilă și nu încalcă art. 1 alin. (5) din Constituție.

151. Cu privire la sintagma „data pensionării” din cuprinsulart. V alin. (3) din lege, Curtea constată că aceasta se referă la data eliberării din funcție prin pensionare. Cu alte cuvinte, deciziile de pensionare emise și nepuse în plată vor trebui actualizate anterior eliberării din funcție prin pensionare în măsura în care punerea în plată se realizează într-un an ulterior celui în care a fost emisă decizia de pensionare. Prin urmare, sintagma criticată nu încalcă art. 1 alin. (5) din Constituție.

(3.2.3.) Critica de neconstituționalitate raportată la art. 1 alin. (5) și art. 124 alin. (3) din Constituție sub aspectul nesocotirii principiului securității raporturilor juridice și a principiului independenței justiției cu privire la etapizarea creșterii vârstei de pensionare și a eliminării perioadelor asimilate în determinarea vechimii în funcție

152. Dispozițiile art. V alin. (3) din lege cuprind măsuritranzitorii care se întind pe un interval temporal de 16 ani și au ca finalitate eliminarea treptată a vechimilor asimilate. O astfel de soluție legislativă nu încalcă Decizia Curții Constituționale nr. 467 din 2 august 2023, paragraful 126, potrivit căruia „norma tranzitorie trebuie să coreleze criteriul vârstei cu cel al vechimii efective în funcție, vârsta neputând fi un criteriu de sine stătător decât la momentul atingerii vârstei standard de pensionare preconizate (60 de ani). De aceea, creșterea etapizată a vârstei de pensionare trebuie să pornească de la 47 de ani și să avanseze treptat până la vârsta standard de pensionare stabilită de legiuitor, iar această creștere trebuie să se raporteze invers proporțional la vechimea efectivă în funcție (în care se include tranzitoriu vechimea asimilată necesară pentru accesul în funcție) a persoanelor prevăzute la art. I pct. 1 din lege la data intrării în vigoare a acesteia, acordarea dreptului la pensie de serviciu realizându-se, însă, după împlinirea celor 25 de ani de vechime efectivă în funcție (în care se include tranzitoriu vechimea asimilată necesară pentru accesul în funcție). De asemenea, se poate reglementa o perioadă de grație care să permită tranziția rațională spre un nou criteriu de dobândire a dreptului la pensie de serviciu (vârsta).” Astfel, textul criticat dă expresie considerentelor reținute referitoare la necesitatea realizării acestei măsuri într-un interval temporal rezonabil.
153. Cu privire la criticile referitoare la creșterea etapizată avârstei de pensionare, Curtea observă că art. V alin. (5) din legea criticată este în sensul Deciziei Curții Constituționale nr. 467 din 2 august 2023, paragraful 126, stabilind pentru o vechime în funcție care se apropie de 25 de ani o vârstă de pensionare mai apropiată de cea aplicabilă la momentul intrării în vigoare a legii, iar pentru vechimi în funcție mai mici, o vârstă de pensionare mai mare. Ca atare, legea stabilește un mecanism tranzitoriu până la atingerea vârstei standard de pensionare din sistemul general de pensionare în sistemul justiției, mecanism care valorifică un raport invers proporțional între nivelul vechimii în funcție și cel al vârstei de pensionare, ceea ce este exact în sensul Deciziei nr. 467 din 2 august 2023. Nu în ultimul rând, tot în sensul deciziei antereferite, vechimea asimilată pentru accesul în funcție este inclusă, în mod tranzitoriu, în vechimea efectivă în funcție, ponderea ei reducându-se progresiv pe măsura creșterii etapizate a vârstei de pensionare, fiind eliminată odată cu atingerea vârstei preconizate de pensionare.
154. Prin urmare, art. V alin. (3) și (5) din lege nu încalcăart. 1 alin. (5) și art. 124 alin. (3) din Constituție.

(3.2.4.) Critica de neconstituționalitate raportată la art. 16 alin. (1), art. 47 alin. (2) și art. 124 alin. (3) din Constituție privind principiul egalității, dreptul la pensie și principiul independenței justiției cu privire la compararea situației pensiilor de serviciu din sistemul justiției cu alte categorii de pensii de serviciu

155. Cu privire la critica de neconstituționalitate care vizeazădiscriminarea personalului din justiție în raport cu alte categorii de personal beneficiare de pensii de serviciu în sensul în care în privința acestora din urmă nu au fost operate modificări legislative similare, Curtea constată că examinarea constituționalității unui text de lege are în vedere compatibilitatea acestui text cu dispozițiile constituționale pretins violate, iar nu compararea unor prevederi legale dintr-o lege cu o altă lege ori a prevederilor mai multor legi între ele și raportarea concluziei ce ar rezulta din această comparație la dispoziții ori principii ale Constituției (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 409 din 3 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 625 din 26 august 2014, paragraful 23, Decizia nr. 262 din 23 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 427 din 16 iunie 2015, paragrafele 15 și 16, Decizia nr. 527 din 11 iulie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 814 din 15 octombrie 2017, paragraful 18, Decizia nr. 55 din 13 februarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 488 din 13 iunie 2018, paragrafele 35 și 36, Decizia nr. 709 din 5 noiembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 210 din 16 martie 2020, paragraful 23, Decizia nr. 47 din 28 februarie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 471 din 29 mai 2023, paragraful 20, Decizia nr. 113 din 16 martie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 534 din 15 iunie 2023, paragraful 30, sau Decizia nr. 116 din 7 martie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 837 din 22 august 2024, paragraful 25). Procedându-se altfel s-ar ajunge inevitabil la concluzia că, deși fiecare dintre dispozițiile legale este constituțională, numai coexistența lor ar pune în discuție constituționalitatea uneia dintre ele. Rezultă deci că într-o astfel de situație nu se pune în discuție o chestiune privind constituționalitatea, ci una de coordonare a legislației în vigoare, ceea ce este de competența autorității legiuitoare (Decizia nr. 284 din 17 mai 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 834 din 24 august 2022, paragraful 21, Decizia nr. 523 din 12 decembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 55 din 22 ianuarie 2014, Decizia nr. 343 din 24 septembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 669 din 31 octombrie 2013, Decizia nr. 466 din 15 octombrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 116 din 10 februarie 2025, paragraful 25, sau Decizia nr. 64 din 28 februarie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 666 din 20 iulie 2023, paragraful 28).
156. Referitor la reglementarea condițiilor de acordare apensiei, Curtea Constituțională a statuat în mod constant, în jurisprudența sa, că legiuitorul are libertatea să stabilească drepturile de asigurări sociale cuvenite, condițiile și criteriile de acordare a acestora, modul de calcul și cuantumul valoric al lor, în raport cu posibilitățile create prin resursele financiare disponibile, și să le modifice în concordanță cu schimbările care se produc în resursele economico-financiare. Așadar, este la aprecierea legiuitorului să prevadă condițiile și criteriile necesar a fi îndeplinite pentru a beneficia de o anumită categorie de pensie sau alta, cu condiția de a nu încălca exigențele constituționale ce rezultă din prevederile constituționale aplicabile (Decizia nr. 356 din 23 septembrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1015 din 3 noiembrie 2004, Decizia nr. 1.140 din 4 decembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 31 din 15 ianuarie 2008, Decizia nr. 506 din 9 aprilie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 368 din 1 iunie 2009, Decizia nr. 43 din 27 ianuarie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 268 din 18 martie 2022, paragraful 31, Decizia nr. 249 din 27 aprilie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 706 din 1 august 2023, paragraful 24, Decizia nr. 445 din 13 iulie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1126 din 13 decembrie 2023).
157. Prin urmare, dispozițiile art. I pct. 1, 2 și 4, ale art. IIIpct. 1 și 2 și ale art. IV din lege, sub aspectul criticilor formulate, nu încalcă art. 16 alin. (1), art. 47 alin. (2) și art. 124 alin. (3) din Constituție.

(3.2.5.) Critica de neconstituționalitate raportată la art. 124 alin. (3), art. 147 alin. (4) și art. 148 alin. (2) și (4) din Constituție privind independența justiției, obligativitatea deciziilor Curții Constituționale și prioritatea de aplicare a dreptului Uniunii Europene cu privire la diminuarea cuantumului pensiei de serviciu

158. Cu privire la cuantumul pensiei de serviciu, prin Decizianr. 467 din 2 august 2023, paragraful 118, Curtea a reținut că baza de calcul al pensiei de serviciu trebuie raportată la venitul brut de la momentul deschiderii dreptului la pensie de serviciu pentru a reflecta un nivel cât mai apropiat de venitul aferent funcției, gradului profesional, vechimii avute în vedere la data pensionării. Atunci când Curtea a stabilit că valoarea pensiei de serviciu trebuie să fie cât mai apropiată de „cuantumul venitului ce reprezintă indemnizația pentru activitatea desfășurată în calitate de magistrat” și a făcut referire la actele internaționale cu privire la stabilirea acestui moment cât mai aproape de cel al ultimei remunerații (Decizia nr. 900 din 15 decembrie 2020, precitată, paragraful 123), nu a avut în vedere o diluare a bazei de calcul; din contră, indiferent de modul său de stabilire — respectiv de mijlocul utilizat —, aceasta trebuie să reflecte în final un cuantum care să susțină obiectivul primordial fixat de Curte cu privire la cuantumul pensiei de serviciu rezultate. Totodată, Decizia nr. 900 din 15 decembrie 2020 statuează în sensul că cuantumul pensiei rezultat să fie cât mai apropiat de cuantumul venitului ce reprezintă indemnizația pentru activitatea desfășurată în calitate de magistrat (a se vedea paragrafele 122, 123, 143, 144, 145 și 153 ale deciziei menționate).
159. CJUE a statuat că „faptul că judecătorii în activitate augaranția că vor primi, după pensionare, o pensie suficient de ridicată este de natură să îi protejeze împotriva riscului de corupție în perioada lor de activitate” (Hotărârea din 5 iunie 2025, pronunțată în cauza C-762/23, RL și alții, paragraful 37). În acest context, CJUE menționează, în această privință, „punctul 54 din Recomandarea Comitetului de Miniștri din anul 2010, potrivit căruia «[t]rebuie să existe garanții pentru […] plata unei pensii pentru limită de vârstă care ar trebui să fie [raportată] în mod rezonabil la nivelul de remunerare a judecătorilor în exercițiu». De asemenea, din articolul 6.4 din Carta europeană privind statutul judecătorilor […] reiese că acest statut trebuie să garanteze judecătorului sau judecătoarei «care a împlinit vârsta legală pentru încetarea funcției, după ce a exercitat-o ca profesie o perioadă determinată, plata unei pensii al cărei nivel trebuie să fie cât mai apropiat posibil de acela al ultimei remunerații primite pentru activitatea jurisdicțională»”(paragraful 38 al hotărârii).
160. În coordonatele jurisprudenței expuse, Curtea reține căstatutul magistraților trebuie să le garanteze acestora, la data la care au împlinit vârsta legală pentru încetarea funcției și după ce au exercitat profesia de magistrat o anumită perioadă, plata unei pensii al cărei nivel trebuie să fie cât mai apropiat posibil de acela al ultimei remunerații primite pentru activitatea judiciară desfășurată.
161. Curtea constată că baza de calcul stabilită prin legeacriticată este venitul brut de la momentul deschiderii dreptului la pensie de serviciu determinat ca medie a indemnizațiilor de încadrare brute lunare și a sporurilor din ultimele 60 de luni anterioare pensionării, cu aplicarea unor valori procentuale necesare pentru menținerea unei valori rezonabile a pensiei de serviciu în raport cu valoarea medie a pensiei din sistemul general de pensii publice. Astfel, formula de calcul valorifică mai multe elemente de dimensionare a cuantumului pensiei de serviciu, considerat ca rată de înlocuire a veniturilor obținute în timpul activității profesionale. Cu privire la caracterul satisfăcător sau nu al cuantumului astfel obținut, Curtea reține că nu are competența de a stabili nici valoarea nominală de referință a nivelului pensiei de serviciu și nici valoarea procentuală ce se aplică asupra bazei de calcul pentru ca pensia de serviciu astfel calculată să reflecte un nivel cât mai apropiat de/comparabil cu venitul aferent funcției, gradului profesional, vechimii avute în vedere la data pensionării.
162. Curtea observă că există un raport adecvat întrecuantumul pensiei medii din sistemul public de pensii și cel al pensiei de serviciu a personalului din sistemul justiției, stabilite potrivit legii criticate, ceea ce indică o congruență axiologică între soluția legislativă criticată și cerințele impuse de CJUE în jurisprudența sa. Prin urmare, dispozițiile art. I pct. 1, 2 și 4, ale art. III pct. 1 și 2 și ale art. IV din lege, sub aspectul criticilor formulate, nu încalcă art. 124 alin. (3), art. 147 alin. (4) și art. 148 alin. (2) și (4) din Constituție.

(3.2.6.) Critica de neconstituționalitate raportată la art. 1 alin. (3) și (5), art. 16, art. 124 alin. (3) și art. 147 alin. (4) din Constituție privind statul de drept, principiul legalității, principiul egalității în drepturi, principiul independenței justiției și obligativitatea deciziilor Curții Constituționale cu referire la eliminarea de facto a pensiilor de serviciu pentru generațiile viitoare

163. Pe lângă considerente anterior reținute, Curtea constatăcă generațiile viitoare vor putea opta între pensia de serviciu stabilită de legea criticată și pensia contributivă din sistemul general de pensii publice în acord cu art. 211 alin. (6) din Legea nr. 303/2022. Ca atare, astfel cum Curtea deja a stabilit, pensia de serviciu nu este eliminată pentru nicio categorie de personal din sistemul justiției.

(3.2.7.) Critica de neconstituționalitate raportată la art. 15 alin. (2) și art. 44 din Constituție privind principiul retroactivității legii și dreptul de proprietate privată cu referire la eliminarea bonificației de 1% adăugată cotei de 80% pentru determinarea pensiei de serviciu

164. Cu privire la eliminarea bonificației privind creștereacu 1% a cotei de 80% care se aplica asupra bazei de calcul al pensiei de serviciu pentru fiecare an care depășește vechimea standard de 25 de ani, Curtea constată că, prin Decizia nr. 467 din 2 august 2023, paragrafele 154-156, nu a stabilit că aceasta este un beneficiu intrinsec legat de garantarea independenței sistemului judiciar și că ar fi un element sine qua non al pensiei de serviciu, astfel că această bonificație este rezultatul unei opțiuni legislative. Legea recunoaște această bonificație în privința persoanelor care au decizii de pensionare sau îndeplinesc condițiile de pensionare anterior datei prevăzute de lege pentru fiecare an cu care au depășit vechimea de 25 de ani, însă de la data prevăzută de lege această bonificație încetează, rămânând câștigate pentru aceste persoane numai creșterile realizate până la data de referință anterior menționată. Pentru restul persoanelor, care nu îndeplinesc condițiile de pensionare până la data prevăzută de lege, bonificația nu se acordă, fiind eliminată. Prin urmare, soluția legislativă menționată nu încalcă art. 15 alin. (2) din Constituție.
165. Legiuitorul are competența de a dimensiona sau eliminapentru viitor astfel de elemente ale sistemului de determinare a cuantumului pensiei de serviciu din rațiuni ce țin de politicile publice promovate în domeniul pensiilor. Beneficiul unui asemenea element al dreptului de pensie subzistă atât timp cât reglementarea legală care o prevede este în vigoare. Abrogarea acesteia conduce la eliminarea pentru viitor a acestui element din sistemul de determinare a cuantumului pensiei de serviciu, numai sumele de bani exigibile la momentul abrogării normei intrând în sfera de protecție a dreptului de proprietate privată.
166. În considerarea unor schimbări intervenite înposibilitățile de acordare și dimensionare a drepturilor de asigurări sociale, legiuitorul poate modifica, ori de câte ori consideră că este necesar, criteriile de calcul al cuantumului acestor drepturi, dar cu efecte numai pentru viitor (Decizia nr. 53 din 25 februarie 2025, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 705 din 29 iulie 2025, paragraful 37).
167. Curtea Constituțională a statuat că „nici Constituția șinici vreun instrument juridic internațional nu prevăd cuantumul pensiei de care trebuie să beneficieze diferite categorii de persoane. Acesta se stabilește prin legislația națională. În aceste condiții, legiuitorul poate să prevadă și o limită minimă a cuantumului pensiei, precum și plafonul maxim al acesteia. Dreptul la respectarea bunurilor nu poate fi înțeles în sensul că îndreptățește o persoană la o pensie într-un anumit cuantum. De asemenea, cuantumul pensiei reprezintă un bun numai în măsura în care acesta a devenit exigibil”. În aceste condiții, a conchis Curtea, nu se încalcă dispozițiile art. 44 din Constituție privind dreptul de proprietate privată (Decizia nr. 723 din 12 decembrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 349 din 15 mai 2024, paragraful 114).
168. Curtea de la Strasbourg a arătat că statele dispun de omarjă largă de apreciere în reglementarea politicii lor sociale. Astfel, dată fiind cunoașterea directă a propriei societăți și a nevoilor sale, autoritățile naționale sunt, în principiu, cel mai bine plasate pentru a alege mijloacele cele mai adecvate în atingerea scopului stabilirii unui echilibru între cheltuielile și veniturile publice, iar Curtea respectă alegerea lor, cu excepția cazului în care aceste mijloace se dovedesc în mod evident lipsite de un temei rezonabil (Decizia din 7 februarie 2012, pronunțată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Frimu și alții împotriva României, paragraful 41, precum și Decizia Curții Constituționale nr. 302 din 25 mai 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 796 din 4 septembrie 2023, paragraful 30).
169. Prin urmare, Curtea constată că art. V alin. (4) din legenu încalcă art. 15 alin. (2) și art. 44 din Constituție.

(3.2.8.) Critica de neconstituționalitate raportată la art. 1 alin. (3) și (5), art. 16, art. 124 alin. (3), art. 147 alin. (4) și art. 148 alin. (2) din Constituție privind statul de drept, principiul legalității, principiul egalității în drepturi, principiul independenței justiției, obligativitatea deciziilor Curții Constituționale și prioritatea de aplicare a dreptului Uniunii Europene cu referire la obligativitatea deciziilor Curții Constituționale în privința actualizării pensiei de serviciu în funcție de indicele de inflație

170. Cu privire la actualizarea pensiilor de serviciu, prinDecizia nr. 467 din 2 august 2023, paragraful 157, Curtea a statuat că „din perspectiva securității juridice în cadrul sistemului judiciar, [înlocuirea actualizării pensiei de serviciu în raport cu indemnizația de încadrare brută lunară pentru judecătorii sau procurorii în activitate, în condiții identice de funcție, vechime și grad profesional, cu actualizarea sa în funcție de indicele de inflație — s.n.] aduce în discuție o lipsă de previzibilitate a statutului juridic al persoanelor care, la data intrării în vigoare a legii, fac parte din sistemul justiției. Aceste persoane pierd un element al statutului lor consolidat la data intrării în profesie. Prin urmare, legiuitorul trebuie să facă diferența dintre persoanele deja aflate în structura sistemului judiciar și cele care încă nu au accesat acest sistem la data intrării în vigoare a legii. Dacă în primul caz o reglementare precum cea analizată nu poate fi acceptată, în cel de-al doilea caz legiuitorul are o marjă de apreciere tocmai pentru că persoana va fi capabilă să previzioneze parcursul său profesional, precum și drepturile care decurg din acesta, încă de la momentul intrării în profesie. Prin urmare, [soluția legislativă criticată — s.n.] încalcă art. 1 alin. (5) din Constituție, în componenta sa de securitate juridică și calitate a legii, prin raportare la art. 124 alin. (3) din Constituție în privința celor care fac parte din sistemul justiției, la data intrării în vigoare a legii.”
171. În acest sens, Curtea observă că art. 213 alin. (2) dinLegea nr. 303/2022 stabilește că „Pensiile de serviciu, inclusiv pensia de invaliditate și pensia de urmaș, se actualizează, din oficiu, în fiecare an cu rata medie anuală a inflației, indicator definitiv, cunoscut la data de 1 ianuarie a fiecărui an în care se face actualizarea și comunicat de Institutul Național de Statistică”, în timp ce art. V din Legea nr. 282/2023 prevede: „Prin derogare de la prevederile art. 213 alin. (2) din Legea nr. 303/2022, cu modificările și completările aduse prin prezenta lege, pentru persoanele care au decizii de pensionare sau îndeplinesc condițiile de pensionare până la data de 1 ianuarie 2024, precum și pentru persoanele în funcție la data intrării în vigoare a prezentei legi, pensiile de serviciu, inclusiv pensia de invaliditate și pensia de urmaș, se actualizează procentual ori de câte ori se majorează indemnizația de încadrare brută lunară pentru judecătorii sau procurorii în activitate, în condiții identice de funcție, vechime și grad profesional. Actualizarea se realizează prin aplicarea, asupra cuantumului pensiei, a procentului de majorare a indemnizației de încadrare brute lunare pentru judecătorii sau procurorii în activitate, în condiții identice de funcție, vechime și grad profesional. Cuantumul net al pensiei de serviciu actualizate nu poate depăși 100% din venitul net, la data actualizării, al unui judecător sau procuror în activitate, în condiții identice de funcție, vechime și grad profesional, cu excepția pensiilor de serviciu ale persoanelor prevăzute la art. III alin. (2) și (3). Data actualizării, procentul de majorare a indemnizației de încadrare brute lunare și, după caz, venitul net la data actualizării al unui judecător sau procuror în activitate, în condiții identice de funcție, vechime și grad profesional, se comunică Casei Naționale de Pensii Publice sau casei de pensii teritoriale ori sectoriale competente de către ordonatorii principali de credite implicați.” III alin. (2) și (3) din

Legea nr. 282/2023 prevede: „(2) Persoanele prevăzute la art. 211 alin. (1) din Legea nr. 303/2022, cărora le-au fost emise decizii de pensionare până la data intrării în vigoare a prezentei legi, se consideră că îndeplinesc condițiile prevăzute de lege pentru a beneficia de pensia de serviciu în cuantumul stabilit prin aceste decizii potrivit reglementărilor anterioare intrării în vigoare a prezentei legi. (3) Dispozițiile alin. (2) se aplică în mod corespunzător și persoanelor care au decizii de pensionare emise după data intrării în vigoare a prezentei legi în baza unor cereri înregistrate la casele de pensii înainte de data intrării în vigoare a acesteia, precum și celor care îndeplinesc condițiile de pensionare până la data intrării în vigoare a prezentei legi.”

172. Curtea reține că eliminarea unei forme speciale deactualizare a pensiei de serviciu ce are drept consecință revenirea la regula generală, care constă în actualizarea acesteia cu rata medie anuală a inflației, nu contravine securității juridice. Astfel, în privința persoanelor care au accesat sistemul justiției anterior Legii nr. 282/2023 și care nu îndeplinesc condițiile de pensionare la data intrării în vigoare a legii menționate, legiuitorul poate adapta mecanismul de actualizare a pensiei de serviciu și, de asemenea, are posibilitatea de opta, în viitor, în funcție de politica sa economică, pentru reglementarea unei alte forme de actualizare. Prin urmare, în lipsa unei reglementări constituționale exprese care să stabilească o anumită modalitate de actualizare a pensiilor, în general, și a celor de serviciu, în special, legiuitorul are o marjă de apreciere în alegerea modalității de actualizare a pensiei de serviciu, în funcție de resursele bugetare de care statul dispune.
173. Cu privire la invocarea Deciziei nr. 126 din 11 martie2025, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 666 din 16 ianuarie 2025, Curtea reține că prin această decizie instanța constituțională a lăsat la latitudinea legiuitorului posibilitatea reconfigurării modalității de actualizare a pensiei de serviciu, cu condiția ca aceasta să nu ducă la coexistența mai multor modalități de actualizare în cadrul aceleiași categorii socioprofesionale. Ca atare, din perspectiva acestei decizii, problema ridicată de autoarea obiecției de neconstituționalitate vizează extinderea excepțiilor menținute prin legea criticată și la situația personalului în funcție la data intrării în vigoare a legii criticate și care la data menționată nu îndeplinește condițiile de pensionare. Or, o asemenea chestiune pune în discuție, astfel cum s-a arătat la paragraful anterior, o opțiune legislativă, cu alte cuvinte un act de legiferare, ce ține de competența exclusivă a legiuitorului. Conform art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992,

Curtea Constituțională se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului. Ca atare, Curtea nu se poate substitui Parlamentului pentru a completa reglementarea criticată în sensul menționat de autoarea obiecției.

174. De altfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, înHotărârea din 19 iunie 2012, pronunțată în Cauza Khoniakina împotriva Georgiei, paragraful 79, examinând problema eliminării actualizării pensiei de serviciu a judecătorilor cu indemnizația celor aflați în funcție, a statuat că, având în vedere marja largă de apreciere a statului pârât în ceea ce privește echilibrarea drepturilor aflate în joc în legătură cu politicile economice în contextul unor procese tranzitorii complexe și respectarea intereselor publice generale, a concluzionat că întreruperea cerinței de ajustare în ceea ce privește prestația specială de pensie nu a fost disproporționată în raport cu scopul legitim urmărit. Ca atare, art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție nu a fost încălcat.”

CLICK AICI PENTRU DECIZIA CCR