Un agent de poliție de frontieră din județul Bihor a fost pus sub acuzare pentru luare de mită și propus pentru arestare preventivă, după ce ar fi solicitat bani unui cetățean bulgar pentru a nu aplica o sancțiune rutieră.
Potrivit unui comunicat transmis de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, procurorii au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpatul Ban Cristian, agent de poliție de frontieră, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de luare de mită, prevăzută de art. 289 Cod penal.
Anchetatorii susțin că, la data de 17 februarie 2026, în apropierea Punctului de Trecere a Frontierei Borș II, polițistul aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu ar fi oprit pentru control un cetățean bulgar, care ar fi pătruns pe un sector de drum cu acces interzis. Agentul i-ar fi comunicat acestuia că abaterea ar atrage suspendarea dreptului de a conduce, deși, potrivit legislației rutiere, pentru fapta respectivă nu este prevăzută o asemenea măsură complementară.
Conform probatoriului administrat până în prezent, polițistul ar fi condiționat aplicarea unei sancțiuni mai blânde de remiterea sumei de 1.250 lei. Întrucât șoferul nu deținea întreaga sumă, ar fi fost de acord cu remiterea a 600 de lei. Ulterior, agentul l-ar fi transportat pe conducătorul auto cu autospeciala de poliție într-o localitate apropiată, Biharia, pentru a retrage banii de la un bancomat, sumă care ar fi fost înmânată polițistului.
Procurorii au sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Bihor cu propunere de arestare preventivă, apreciind că măsura este necesară pentru protejarea încrederii publice în integritatea autorităților cu atribuții în controlul frontierei de stat, în contextul în care România este stat membru al spațiului Schengen, iar standardele de integritate și anticorupție în punctele de frontieră sunt esențiale.
Reprezentanții Parchetului au subliniat că efectuarea urmăririi penale și formularea acuzațiilor nu înlătură prezumția de nevinovăție, de care beneficiază inculpatul până la pronunțarea unei hotărâri definitive de condamnare.


Partajează acest conținut:





