În condiţiile art. 64 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, cu excepţia salariaţilor ale căror creanţe vor fi înregistrate de administratorul judiciar conform evidenţelor contabile, toţi ceilalţi creditori, ale căror creanţe sunt anterioare datei de deschidere a procedurii, vor depune cererea de admitere a creanţelor în termenul fixat în sentinţa de deschidere a procedurii. În condiţiile alin. (4) al textului, creanţele nescadente sau sub condiţie la data deschiderii procedurii vor fi admise provizoriu la masa credală şi vor fi îndreptăţite să participe la distribuiri de sume în măsura îngăduită de prezenta lege.
Din expresia folosită de legiuitor – creditorii „vor depune” -, rezultă că art. 64 din Legea nr. 85/2006 stabileşte în sarcina creditorilor unei persoane juridice în privinţa căreia a fost deschisă procedura insolvenţei o obligaţie, iar nu o opţiune, respectiv aceea de a-şi depune creanţa, indiferent dacă este sau nu scadentă la momentul respectiv, pentru a fi avută în vedere în cadrul procedurii speciale.
Sancţiunea nerespectării acestei obligaţii este arătată în art. 76 alin. (1) din lege conform căruia, cu excepţia cazului în care notificarea deschiderii procedurii s-a făcut cu încălcarea dispoziţiilor art. 7, titularul de creanţe anterioare deschiderii procedurii, care nu depune cererea de admitere a creanţelor până la expirarea termenului prevăzut la art. 62 alin. (1) lit. b), va fi decăzut, cât priveşte creanţele respective, din dreptul de a fi înscris în tabelul creditorilor şi nu va dobândi calitatea de creditor îndreptăţit să participe la procedură. El nu va avea dreptul de a-şi realiza creanţele împotriva debitorului sau a membrilor ori asociaţilor cu răspundere nelimitată ai persoanei juridice debitoare ulterior închiderii procedurii, sub rezerva ca debitorul să nu fi fost condamnat pentru bancrută simplă sau frauduloasă ori să nu i se fi stabilit răspunderea pentru efectuarea de plăţi ori transferuri frauduloase.
Astfel, de vreme ce procedura insolvenţei a fost finalizată față de debitorul obligației pretins neexecutate, fără ca reclamantul cumpărător să-şi fi înscris creanţa – constând în diferența prețului vânzării – la masa credală, devin incidente prevederile art. 76 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 85/2006. Aceasta, întrucât nerespectarea cerinţelor art. 76 alin. (1) teza I din aceeași lege echivalează cu pierderea calităţii de creditor la momentul închiderii procedurii insolvenţei, ceea ce are drept consecință inadmisibilitatea demersului judiciar prin care se urmărește valorificarea creanţei.
I.C.C.J., Secția I civilă, decizia nr. 2294 din 28 octombrie 2021
- Circumstanţele cauzei.
- Obiectul cererii de chemare în judecată:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Timiş la 5.03.2019, reclamanta A. a solicitat în contradictoriu cu pârâta SC B. SA: rezoluţiunea contractului de vânzare – cumpărare cu drept de ipotecă şi interdicţie de înstrăinare şi grevare autentificat sub nr. 563 din 21.02.2007 de către notarul public X., pentru neplata preţului; rezoluţiunea convenţiei încheiate la 14.06.2007 şi certificată sub nr. 79 din 14.06.2007, prin care s-a convenit modificarea termenului de plata a diferenţei de preţ; restabilirea situaţiei anterioare, după cum urmează: 1. radierea din cartea funciară nr. x94 Timişoara a dreptului de proprietate al SC B. SA şi a tuturor menţiunilor referitoare la prezenta tranzacţie: 2. înscrierea în cartea funciară nr. x94 Timişoara a dreptului de proprietate al reclamantei A. în cotă de 1/1 ca urmare a rezoluţiunii contractului de vânzare-cumpărare şi a intervenirii contractului de cesiune de creanţa pentru terenul în suprafaţă de 11.509 mp; 3. stabilirea obligaţiei corelative a reclamantei de a restitui contravaloarea avansului în sumă de 300.000 euro către SC B. SA la momentul efectuării menţiunilor de radiere, respectiv intabulare a dreptului de proprietate.
- Hotărârea pronunţată în primă instanţă:
Prin sentinţa civilă nr. 1232 din 10.10.2019, Tribunalul Timiş – Secţia I civilă a respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune ca neîntemeiată.
A admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii şi a respins acţiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.A., ca inadmisibilă.
- Hotărârea pronunţată în apel:
Prin decizia nr. 172 din 28.10.2020, Curtea de Apel Timişoara –Secţia I civilă a respins apelurile formulate de apelanta-reclamantă A.
- Calea de atac formulată în cauză:
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta A.
În cuprinsul cererii de recurs, s-au formulat, în esenţă, următoarele critici:
Prin prisma motivului de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C.proc.civ., recurenta a susţinut că decizia recurată cuprinde motive contradictorii şi motive străine de natura cauzei.
Decizia cuprinde motive contradictorii raportat la faptul că instanţa de apel a refuzat să analizeze apărările şi probele invocate prin motivele de apel în temeiul Legii nr. 85/2006, în timp ce apărările pârâtei, deşi întemeiate pe acelaşi act normativ, au fost primite şi valorificate, astfel că i-a fost încălcat dreptul la apărare prevăzut de art. 21 din Constituţia României, art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, art. 6, art. 12, art. 13, art. 20 şi art. 22 C.proc.civ.
Instanţa de apel a concluzionat că, în speţă sunt aplicabile prevederile art. 64 alin. (1) şi (4) din Legea nr. 85/2006, care prevăd obligativitatea creditorului de a se înscrie la masa credală în scopul valorificării creanţei pe care o deţine împotriva debitorului insolvent, apreciind instanţa că, în speţă, sunt incidente şi dispoziţiile art. 76 din acelaşi act normativ, care prevăd decăderea creditorului care nu s-a înscris la masa credală din dreptul de a-şi realiza creanţele împotriva debitorului, ulterior închiderii procedurii insolvenţei.
Însă, pe de altă parte, contrar apărărilor formulate prin intermediul motivelor de apel şi a probelor-înscrisuri depuse la dosarul cauzei la 13.10.2020, respinse ca fiind străine de cauză, instanţa a ignorat complet dispoziţiile art. 76 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 referitoare la situaţia în care notificarea deschiderii procedurii s-a făcut cu încălcarea dispoziţiilor art. 7 din acelaşi act normativ, dispoziţii de care reclamanta s-a prevalat. Cu toate acestea, instanţa a considerat că această apărare nu poate fi invocată în prezentul litigiu.
Astfel, decizia recurată nu este motivată în ceea ce priveşte respingerea apărărilor cu privire la faptul că antecesorul reclamantei nu a fost notificat cu privire la insolvenţa pârâtei B. SA, în condiţiile art. 7 alin. (3) din Legea nr. 85/2006.
A admite că prevederile Legii nr. 85/2006 şi actele procedurale îndeplinite în cadrul dosarului nr. x/30/2012 al Tribunalului Timiş, care a avut ca obiect procedura de insolvenţă, respectiv reorganizarea pârâtei B. S.A. sunt aplicabile în speţă doar în ceea ce priveşte apărările pârâtei, iar în ceea ce priveşte apărările reclamantei nu sunt incidente, reprezintă o vădită contradicţie.
Decizia recurată cuprinde motive străine de natura cauzei raportat la faptul că instanţa de apel s-a mărginit la a da valoare juridică prevederilor art. 64 alin. (1) şi (4) din Legea nr. 85/2006, deşi aceste prevederi nu au fost invocate de către niciuna dintre părţi, fiind ignorate celelalte articole ale aceluiaşi act normativ invocate de reclamantă în apărare.
Prin prisma motivului de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C.proc.civ., s-a criticat aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 1020 – 1021 C.civ., art. 7 alin. (3), art. 36, art. 40, art. 64 alin. (1) şi (4), art. 76, art. 86, art. 132 alin. (1) şi art. 136 din Legea nr. 85/2006.
Contrar celor reţinute de instanţa de apel, nu era necesar să se constate că recurenta-reclamantă are o creanţă constând în plata diferenţei de preţ al vânzării şi că pârâta, în mod culpabil, nu şi-a îndeplinit această obligaţie.
Recurenta a susţinut că antecesorul său în drepturi, C., nu a participat în calitate de creditor la procedura de insolvenţă a pârâtei B. SA, întrucât nu a fost notificat nici cu privire la insolvenţă, nici cu privire la reorganizare, aşa cum a arătat prin motivele de apel şi cum a probat cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei, astfel că decizia recurată a fost pronunţată cu încălcarea art. 7 alin. (3) coroborat cu art. 61 – 62 şi art. 76 alin. (1) din Legea nr. 85/2006.
Comunicarea notificării deschiderii procedurii de insolvenţă a societăţii B. S.A. trebuia efectuată în conformitate cu dispoziţiile art. 86 coroborate cu cele ale art. 92 şi următoarele din Codul de procedură civilă în vigoare la data deschiderii procedurii de insolvenţă.
În continuare, recurenta a arătat că, la 13.10.2020, au fost depuse următoarele înscrisuri la dosar: confirmarea de primire şi plicul în care a fost trimisă notificarea către B. SA la 6.09.2012, dar care a fost returnată expeditorului, dat fiind faptul că acesta era mutat de la adresă. Totodată, a precizat că din cuprinsul cărţilor de identitate ale lui C. rezultă că şi-a schimbat domiciliul la 1.04.2010.
Decizia recurată încalcă prevederile art. 76 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, în condiţiile în care instanţa de apel a constatat pretinsa decădere din dreptul de a valorifica creanţa prin raportare la prevederile art. 64 alin. (1) şi (4) din acelaşi act normativ, deşi textul legal dispune că aceste prevederi nu se aplică acelor creditori care nu au fost notificaţi în conformitate cu dispoziţiile art. 7, tocmai acest aspect fiind înlăturat de instanţa de apel în mod nelegal.
Intenţia legiuitorului a fost aceea de a proteja interesele acelor creditori care nu au fost notificaţi în conformitate cu prevederile art. 7 din Legea nr. 85/2006, oferindu-le acestora posibilitatea de a continua sau începe, după caz, demersurile judiciare după închiderea procedurii de insolvenţă şi reinserţia debitorului insolvent în circuitul economic.
Raportat la aceleaşi prevederi ale art. 76 alin. (1) din Legea 85/2006, recurenta a solicitat să se ia act de faptul că legiuitorul permite creditorului, care nu a dobândit calitatea de creditor îndreptăţit, să participe la procedură şi să îşi recupereze creanţa după închiderea procedurii, context în care, orice creditor are dreptul legal, recunoscut de legiuitor de a-şi recupera creanţa, întrucât, în caz contrar, s-ar crea o îmbogățire fără justă cauză.
- Apărările formulate în cauză:
Intimata-pârâtă societatea B. SA a comunicat întâmpinare în termen legal, prin care a solicitat respingerea recursului ca netemeinic şi nelegal, întrucât motivele invocate nu se încadrează în niciuna dintre ipotezele configurate de prevederile art. 488 alin. (1) C.proc.civ.
Cu privire la netemeinicia criticilor subsumate motivului de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C.proc.civ., intimata a susţinut că decizia recurată nu cuprinde motive contradictorii, deoarece fructificarea apărărilor uneia dintre părţile litigante nu reprezintă o contradicţie sau o chestiune ce ţine de nelegalitate. A arătat că, de altfel, acesta este şi sensul procesului civil, ce urmăreşte soluţionarea unei dispute prin tranşarea problemei supuse dezlegării în raport cu viziunea uneia dintre părţile litigante.
A precizat că nu este adevărat că tribunalul ar fi omis probele sau punctele de vedere exprimate de partea adversă cu referire la pretinsele nereguli reclamate în acest dosar referitor la actele de procedură desfăşurate într-o altă pricină, respectiv dosarul de insolvenţă. În această privinţă, instanţa de apel a constatat că nu se pot extinde şi nici măcar verifica astfel de susţineri ce nu privesc cauza pendinte.
Totodată, instanţa a arătat că prin căi extraordinare specifice s-ar fi putut tinde la a se rezolva problemele reclamate, însă cu referire la dosarul în care se pretinde că s-ar fi produs vicii în legătură cu procedura de citare, iar nu prin accesarea directă a acestor chestiuni în cauza pendinte. A precizat că reclamanta nu a accesat nicio cale extraordinară de atac cu privire la dosarul nr. x/30/2012 şi a depăşit toate termenele procedurale pentru a formula astfel de acţiuni.
Intimata a reiterat faptul că inadmisibilitatea acţiunii părţii adverse se racordează, aşa cum a consemnat şi instanţa, la neîndeplinirea condiţiilor art. 1020-1021 din vechiul Cod civil, reclamanta neavând un drept de creanţă valabil asupra sa, rezultat din contractul de vânzare-cumpărare, totodată plata diferenţei nefiind o chestiune care să ţină de culpa intimatei.
A mai arătat că aspectele criticate nu se pot configura în situaţii acceptate ca motive străine de natura cauzei, întrucât se impunea rezolvarea aspectelor adiacente procedurii insolvenţei, iar sancţiunea neînscrierii la masa credală o reprezintă decăderea din dreptul recurentei de a-şi realiza creanţa.
De asemenea, a precizat că textele de lege reţinute sunt congruente tipicităţii cauzei, iar a se susţine că un text de lege neinvocat de părţi, dar reţinut ca incident de instanţă în soluţionarea cauzei s-ar înscrie în sfera motivelor străine de natura cauzei, reprezintă o greşeală, deoarece este obligaţia instanţei de a motiva soluţia raportat la lege, fiind neesenţiale încadrările juridice propuse de părţi.
Cu privire la netemeinicia criticilor configurate în jurul prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C.proc.civ., intimata a menţionat că aspectele indicate de recurentă nu vizează legalitatea soluţiei, fiind chestiuni ce ţin de condiţiile rezoluţiunii.
Prin efectul legislaţiei speciale în domeniul insolvenţei, s-a statuat că intimata nu mai deţine nicio obligaţie pecuniară faţă de antecesorul reclamantei sau faţă de reclamantă şi nici aceştia nu deţin vreo creanţă împotriva sa, totodată stabilindu-se că intimata nu are nicio culpă în legătură cu situaţia apărută ca urmare a rămânerii în pasivitate faţă de procedura insolvenţei.
În ceea ce priveşte împrejurarea că partea potrivnică susţine apariţia unui viciu în cadrul procedurii derulate în dosarul nr. x/30/2012, intimata a arătat că această critică nu îşi poate găsi reflexul în prezenta cauză, deoarece atât recurenta-reclamantă, cât şi antecesorul acesteia în drepturi, au avut posibilitatea şi pârghiile juridice să acţioneze în respectiva pricină.
A subliniat că aceste chestiuni nu sunt de natură a fi dezbătute în alte cauze, judecătorii prezentei pricini neavând autoritatea, competenţa şi nici posibilitatea de a-şi exprima opinii juridice cu consecinţe aferente în cauze ce nu le-au fost repartizate spre soluţionare şi în dosare ce au fost finalizate definitiv şi irevocabil. Efectul reinserţiei în circuitul comercial e opozabil tuturor, astfel încât nu mai pot apărea ulterior persoane care să revendice drepturi anterioare implementării procedurii.
A menţionat că instanţa de apel a răspuns acestor critici în penultimul paragraf al considerentelor, fiind indiscutabil faptul că vicierea procedurii de citare dintr-o cauză nu îşi poate găsi reflexul într-un dosar separat.
- Răspunsul la întâmpinare:
Recurenta-reclamantă a comunicat răspuns la întâmpinare în termen legal, prin care a solicitat înlăturarea apărărilor intimatei-pârâte pentru următoarele argumente:
Pentru ca în speţă să fie vorba despre o ,,executare” a obligaţiilor contractuale asumate de către intimata – pârâtă B. SA, ca efect al procedurii de insolvenţă, respectiv ca efect al pretinsei decăderi, ar fi trebuit să fie făcută dovada că antecesorul recurentei a fost legal notificat cu privire la deschiderea procedurii de insolvenţă şi acesta a rămas în pasivitate. O asemenea dovadă nu a fost făcută de către intimata – pârâtă, aceasta depunând la dosarul cauzei doar notificarea adresată antecesorului recurentei, C., fără a face dovada comunicării acesteia în condiţiile legii. Dimpotrivă, recurenta a susţinut că a făcut dovada că notificarea în discuţie nu a fost niciodată comunicată antecesorului său.
Urmare a deschiderii procedurii generale de insolvenţă prin încheierea nr. 1708 din 23.08.2012 pronunţată de Tribunalul Timiş în dosarul nr. x/30/2012, administratorul judiciar avea ca primă obligaţie, conform legii şi dispoziţiilor judecătorului-sindic, notificarea deschiderii procedurii în temeiul art. 61 din Legea nr. 85/2006.
Sancţiunea decăderii prevăzută la art. 76 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 intervine doar în cazurile care nu se circumscriu tezei întâi a acestui text de lege, teză aplicabilă în speţă, în sensul că însuşi legiuitorul a prevăzut protejarea intereselor acelor creditori care nu au fost legal notificaţi, în condiţiile art. 7 din lege, lipsa notificării fiind culpa exclusivă a debitorului şi administratorului/lichidatorului judiciar.
Susţinerea intimatei – pârâte în sensul că ,,vicierea procedurii de citare dintr-o cauză nu îşi poate găsi reflexul într-un dosar separat”, aşa cum în mod eronat a reţinut şi instanţa de apel, este nefondată în condiţiile în care reclamanta a invocat neîndeplinirea procedurii de notificare a procedurii de insolvenţă din perspectiva art. 76 alin. (1) teza I din Legea nr. 85/2006 – prevăzută ca excepţie expressis verbis de către legiuitor – condiţii în care antecesorul său nu avea deschisă nicio cale de atac, nefiind parte în dosarul nr. x/30/2012, şi nici reclamanta nu avea deschisă o asemenea cale de atac după închiderea procedurii.
Având în vedere temeiurile de drept care au stat la baza pronunţării sentinţei de închidere a procedurii de reorganizare prin continuarea activităţii, respectiv art. 132 alin. (1), art. 135 şi art. 136 din Legea nr. 85/2006 raportat la dispoziţiile art. 76 alin. (1) din acelaşi act normativ, recurenta a subliniat că nu este incidentă decăderea sa din dreptul de a-şi realiza creanţa în discuţie.
Prin urmare, recurenta a concluzionat că se impune ca dreptul său să poată fi realizat pe calea prezentei acţiuni, în speţă, procedura de insolvenţă a intimatei-pârâte fiind irelevantă prin raportare la modalitatea de notificare a antecesorului său în drepturi.
- Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat pentru considerentele ce urmează a fi expuse:
- Instanţa de apel a avut a analiza în ce măsură prima instanţă, care a respins ca inadmisibilă cererea de chemare în judecată având ca obiect rezoluţiunea unui contract de vânzare-cumpărare pentru neplata preţului, a pronunţat o soluţie legală.
În cercetarea temeiniciei criticilor formulate de către reclamantă prin două cereri de apel distincte, instanţa a raportat situaţia de fapt şi de drept în care s-au aflat părţile contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 563/2007 – C., autorul reclamantei şi SC B. SA, pârâtă în prezentul litigiu – la prevederile Legii nr. 85/2006, incidente în cauză urmare a deschiderii procedurii generale a insolvenţei împotriva pârâtei prin încheierea nr. 1708 din 23.08.2012, pronunţată în dosarul nr. x/2012 al Tribunalului Timiş.
În condiţiile art. 64 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, cu excepţia salariaţilor ale căror creanţe vor fi înregistrate de administratorul judiciar conform evidenţelor contabile, toţi ceilalţi creditori, ale căror creanţe sunt anterioare datei de deschidere a procedurii, vor depune cererea de admitere a creanţelor în termenul fixat în sentinţa de deschidere a procedurii. În condiţiile alin. 4 al textului, creanţele nescadente sau sub condiţie la data deschiderii procedurii vor fi admise provizoriu la masa credală şi vor fi îndreptăţite să participe la distribuiri de sume în măsura îngăduită de prezenta lege.
Din expresia folosită de legiuitor – creditorii „vor depune” -, rezultă că art. 64 din Legea nr. 85/2006 stabileşte în sarcina creditorilor unei persoane juridice în privinţa căreia a fost deschisă procedura insolvenţei o obligaţie, iar nu o opţiune, respectiv aceea de a-şi depune creanţa, indiferent dacă este sau nu scadentă la momentul respectiv, pentru a fi avută în vedere în cadrul procedurii speciale.
Sancţiunea nerespectării acestei obligaţii este arătată în art. 76 alin. 1 din lege conform căruia, cu excepţia cazului în care notificarea deschiderii procedurii s-a făcut cu încălcarea dispoziţiilor art. 7, titularul de creanţe anterioare deschiderii procedurii, care nu depune cererea de admitere a creanţelor până la expirarea termenului prevăzut la art. 62 alin. (1) lit. b), va fi decăzut, cât priveşte creanţele respective, din dreptul de a fi înscris în tabelul creditorilor şi nu va dobândi calitatea de creditor îndreptăţit să participe la procedură. El nu va avea dreptul de a-şi realiza creanţele împotriva debitorului sau a membrilor ori asociaţilor cu răspundere nelimitată ai persoanei juridice debitoare ulterior închiderii procedurii, sub rezerva ca debitorul să nu fi fost condamnat pentru bancrută simplă sau frauduloasă ori să nu i se fi stabilit răspunderea pentru efectuarea de plăţi ori transferuri frauduloase.
Înalta Curte observă că instanţa de apel nu a nesocotit prevederile art. 76 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, cât priveşte luarea în considerare a excepţiei decurgând din art. 7 din lege care, la alin. 1 arată că, citarea părţilor, precum şi comunicarea oricăror acte de procedură, a convocărilor şi notificărilor se efectuează prin Buletinul procedurilor de insolvenţă. Comunicarea citaţiilor, a convocărilor şi notificărilor faţă de participanţii la proces, al căror sediu, domiciliu sau reşedinţă se află în străinătate, este supusă dispoziţiilor Codului de procedură civilă, cu modificările şi completările ulterioare. Buletinul procedurilor de insolvenţă va fi realizat şi în formă electronică.
Şi în procedura insolvenţei, ca şi în procedura de drept comun, scopul citării este acela de a înştiinţa partea despre derularea procedurii respective, astfel încât aceasta să aibă posibilitatea de a-şi exercita drepturile potrivit interesului său.
Nelegalitatea citării trebuie să fie însă invocată sau înaintea instanţei la care s-a produs sau prin intermediul căilor de atac ce pot fi exercitate potrivit legii în cadrul procesului în care s-a săvârşit neregularitatea procedurală respectivă – inclusiv prin formularea unei cereri de repunere în termenul de exercitare a acestor căi de atac, nelegala citare putând fi asimilată unei împrejurări mai presus de voinţa părţii -, iar nu în cadrul unui proces distinct. Din momentul în care nu mai poate fi exercitată nicio cale de atac în cadrul unui proces, o neregularitate procedurală, indiferent de natura şi de urmările acesteia, rămâne definitiv acoperită.
Or, instanţa de apel a răspuns în sensul celor de mai sus criticii relative la vicierea procedurii de citare a creditorului C., motivând că aceste apărări nu pot fi invocate într-un alt dosar decât cel în care s-a realizat pretinsul viciu de procedură, utilizându-se căile prevăzute de lege.
De vreme ce procedura insolvenţei SC B. SA a fost finalizată fără ca autorul reclamantei din prezentul dosar să-şi fi înscris creanţa la masa credală până la 8.10.2012, aşa cum s-a stabilit prin încheierea nr. 1708 din 23.08.2012 sau ulterior, ca urmare a constatării în căile de atac a viciului procedurii sale de citare, au devenit incidente prevederile art. 76 alin. 1 teza a II-a din Legea nr. 85/2006, astfel încât nici succesoarea în drepturi a lui C. nu va avea dreptul de a-şi realiza creanţa împotriva debitoarei SC B. SA. Nerespectarea cerinţelor art. 76 alin. 1 teza I din Legea nr. 85/2006 echivalează cu pierderea calităţii de creditor la momentul închiderii procedurii insolvenţei. Or, procedura insolvenţei împotriva debitoarei SC B. SA a fost închisă prin sentinţa comercială nr. 964 din 21.09.2017 a Tribunalului Timiş – Secţia a II-a civilă, rămasă definitivă prin nerecurare la 19.10.2017.
Faţă de cele ce preced, critica formulată nu întruneşte cerinţele art. 488 alin. 1 pct. 8 C.proc.civ., instanţa de apel făcând aplicarea şi interpretarea corectă a prevederilor invocate din Legea nr. 85/2006;
- Instanţa de apel a răspuns prin considerente clare, nicidecum contradictorii ori străine de natura cauzei, aşa cum susţine recurenta, criticilor deduse analizei prin motivele de apel.
În opinia recurentei, hotărârea cuprinde motive contradictorii raportat la faptul că instanţa de apel a refuzat să analizeze apărările şi probele invocate prin motivele de apel în temeiul Legii nr. 85/2006, în timp ce apărările pârâtei, deşi întemeiate pe acelaşi act normativ, au fost primite şi valorificate.
Motivarea contradictorie presupune ca hotărârea să cuprindă în considerentele sale constatări de fapt distincte şi antagonice care fac imposibilă aplicarea textelor de lege reţinute şi, pe cale de consecinţă, exercitarea de către instanța de recurs a controlului în ceea ce priveşte aplicarea legii. O astfel de situaţie se întâlneşte atunci când din unele considerente rezultă temeinicia cererii, iar din altele netemeinicia sau atunci când se reţine caracterul fondat concomitent a două cereri, cu toate că ele s-ar exclude reciproc.
Motivarea nu este contradictorie dacă, în analiza situaţiei de fapt raportate la anumite texte de lege, invocate cu sensuri diferite de ambele părţi, instanţa găseşte întemeiate numai susţinerile ori apărările unei părţi. Ceea ce este important, pentru ca hotărârea să fie considerată motivată, în sensul art. 425 alin. 1 lit. b) C.proc.civ., este ca instanţa să arate argumentele pentru care a pronunţat soluţia ce se regăseşte în dispozitiv, atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor. Or, verificarea deciziei recurate nu a condus la concluzia că aceasta ar cuprinde motive contradictorii, de natură să atragă, practic, nemotivare sa, şi cu atât mai puţin, motive străine de natura pricinii.
Drept urmare, critica nu întruneşte cerinţele art. 488 alin. 1 pct. 6 C.proc.civ.
Notă: Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței a fost abrogată prin Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, publicată în M.Of. nr. 466 din 25 iunie 2014
Partajează acest conținut:
