Comunitatea educațională din Ștei și din județul Bihor este în doliu după dispariția profesorului de Limba și literatura română Pirtea Petru, un dascăl care a marcat generații de elevi prin profesionalism, modestie și devotament. Colegiul Național „Avram Iancu” Ștei anunță, printr-un mesaj oficial, trecerea la cele veșnice a profesorului Pirtea Petru.
Cu adâncă tristețe, anunțăm trecerea la cele veșnice a remarcabilului profesor de Limba și literatura română, Pirtea Petru.
Domnul profesor s-a născut în 1941, în localitatea Șebiș, Bihor. A studiat la C.N. “Samuil Vulcan” și a terminat Facultatea de Filologie din Timișoara. A profesat la Vașcău, în primii ani de învățământ, după care s-a transferat la Liceul Teoretic “Avram Iancu”, din Ștei. Aici a predat mai bine de 30 de ani, fiind un cadru didactic devotat, responsabil, respectat de întreaga comunitate. A avut rezultate deosebite la examenele naționale, la olimpiade și a pregătit numeroși elevi pentru examene de admitere. A fost un mentor, un reper, nu doar al învățământului șteian, ci al învățământului biborean. A publicat articole de specialitate și culegeri care să vină în ajutorul elevilor săi.
Deși pensionar de 20 de ani, domnul profesor a rămas în sufletul colegilor săi. Ni-l amintim drept un om modest, învățat, discret, conștiincios, o emblemă a școlii noastre!
Dumnezeu să-l odihnească! Sincere condoleanțe familiei!
Conducerea școlii și colectivul de cadre didactice al C. N. “Avram Iancu”, Ștei.
Partajează acest conținut:





