Titlul problemei de drept: Competenţa materială procesuală a secţiilor civile în litigiile având ca obiect plata de despăgubiri materiale şi morale izvorând din accidente de circulatie, în care calitatea procesuală pasivă o are asigurătorul RCA, iar persoana vinovată are calitate de intervenient forţat.
- Materia: civil
- Subcategoria: pretenții
- Obiect ECRIS: pretenții
- Acte normative incidente: art. 226 alin. (1), art. 228 alin. (2) din Legea nr. 71/2011, art. 35 alin. (2) și art. 36 alin. (3) din Legea nr. 304/2004
- Cuvinte cheie: competenţă specializată, contract de asigurare, răspundere civilă obligatorie, acţiune în regres.
Într-o opinie, s-a arătat că secţiei specializate în materia litigiilor cu profesionişti este competentă deoarece raporturile juridice dintre părţi au fost stabilite iniţial prin contractul de asigurare care a fost încheiat în cadrul activităţii economice desfăşurate de parată, motiv pentru care acţiunea se circumscrie sferei litigiilor avute in vedere cu titlu exemplificativ de art. 226 alin. 1 din Legea nr. 71/2011.
În cea de-a doua opinie, s-a menţionat că secţia civilă şi nu secţia specializată în materia litigiilor cu profesionişti este competentă întrucât, deşi calitatea procesuală pasivă a societăţii de asigurare este determinată de existenţa unui contract de asigurare încheiat cu intervenientul forţat, contract ce este încheiat de asigurător în exercitarea activităţii sale, în litigiile de acest tip acţiunea este fundamentată pe răspunderea civilă delictuală a persoanei vinovate de producerea accidentului, răspunderea asigurătorului fiind o răspundere subsecventă răspunderii civile delictuale a asiguratului şi, din această perspectivă, reclamantul este obligat să dovedească întrunirea concomitentă a tuturor condiţiilor legale de antrenare a răspunderii civile delictuale a intervenientului forţat.
Rezultă, aşadar, că aceste litigii poartă asupra răspunderii civile delictuale pentru fapta ilicită a unei persoane fizice, pârâta societate de asigurare fiind chemată doar să acopere prejudiciul în locul persoanei vinovate, în limitele contractului de asigurare, în baza art. 54 alin.1 din Legea nr. 136/1995, astfel că acţiunea formulată este o acţiune în daune delictuale.
Prin urmare, nu se poate spune că aceste litigii pot fi catalogate ca fiind „specializate”, cu consecinţa atragerii competenţei materiale procesuale a secţiei specializate a tribunalului şi a curţii de apel, din moment ce nu este un litigiu fundamentat pe activitatea economică a profesioniştilor, ci pe răspunderea civilă delictuală a unei persoane fizice.
Opinia Institutului Național al Magistraturii
Această problemă a mai fost analizată în cadrul Întâlnirii reprezentanţilor Consiliului Superior al Magistraturii cu președinții secţiilor civile ale Înaltei Curți de Casație și Justiție și curților de apel (iunie 2018), avându-se în vedere cererile formulate de terţele personae păgubite prin producerea accidentelor de vehicule împotriva asigurătorului de răspundere civilă, a acţiunilor în regres formulate de asigurătorul de bunuri împotriva asigurătorului de răspundere civilă obligatorie, precum si a cererilor formulate de societatea de asigurare, în calitate de asigurător, în contradictoriu cu terţe persoane vinovate, ce nu sunt părţi în contractul de asigurare.
S-au arătat următoarele:
Prin Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 18/2016, pronunțată în recurs în interesul legii, s-a statuat astfel: „Competenţa materială procesuală a tribunalelor/secţiilor specializate se determină în funcţie de obiectul sau natura litigiilor de genul celor avute în vedere cu titlu exemplificativ de art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, cu modificările si completările ulterioare”.
Potrivit art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011, prin hotărâre a Consiliului Superior al Magistraturii, la propunerea colegiului de conducere al instanţei, în raport cu numărul cauzelor, se pot înfiinţa, în cadrul secţiilor civile, complete specializate pentru soluţionarea anumitor categorii de litigii, în considerarea obiectului sau naturii acestora, precum:
- cererile în materie de insolvenţă, concordat preventiv si mandat ad hoc;
- cererile în materia societăţilor comerciale si a altor societăţi, cu sau fără personalitate juridică, precum si în materia registrului comerţului;
- cererile care privesc restrângerea, împiedicarea ori denaturarea concurenţei;
- cererile privind titlurile de valoare si alte instrumente financiare.
Art. 3 C. civ. prevede că dispozițiile prezentului cod se aplică și raporturilor dintre profesioniști, precum și raporturilor dintre aceștia și orice alte subiecte de drept civil; sunt considerați profesioniști toți cei care exploatează o întreprindere; constituie exploatarea unei întreprinderi exercitarea sistematică, de către una sau mai multe persoane, a unei activități organizate ce constă în producerea, administrarea ori înstrăinarea de bunuri sau în prestarea de servicii, indiferent dacă are sau nu un scop lucrativ.
Potrivit art. 35 alin. (2) și art. 36 alin. (3) din Legea nr. 304/2004, republicată (așa cum au fost modificate prin Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, cu modificările și completările ulterioare), se prevede expres că în cadrul curților de apel și în cadrul tribunalelor funcționează “secții sau, după caz, complete specializate pentru cauze civile, indiferent de obiectul lor sau de calitatea părților”.
În considerentele deciziei menționate se arată că toți profesioniștii, indiferent de statutul lor juridic (întreprinzător, persoană fizică sau juridică, ce desfășoară o activitate organizată, cu sau fără caracter lucrativ, indiferent că este vorba despre regii autonome, societăți, companii naționale, asociații, fundații, societăți agricole, liber-profesioniști ori societăți profesioniste), sunt supuși regulilor de drept civil, și nu unor reguli speciale.
De asemenea, Înalta Curte reține că „dispozițiile art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011, cu modificările și completările ulterioare, stabilesc drept criterii în funcție de care se pot înființa, în cadrul secțiilor civile, complete specializate pentru soluționarea anumitor categorii de litigii obiectul și natura acestora, prezentând o enumerare exemplificativă a patru categorii de litigii. Se constată că textul art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011, cu modificările și completările următoare, nu indică in terminis, în afară de natura și obiectul litigiului, alte criterii în funcție de care se pot înființa, în cadrul secțiilor civile, complete specializate ori, după caz, tribunale specializate.
Interpretarea în sens contrar, dată de instanțele de judecată care au calificat litigiile nu după obiectul sau natura pricinii, ci după calitatea de profesionist a uneia dintre părți, este fără nicio acoperire în dreptul pozitiv, contravenind practic prevederilor art. 122 C. proc. civ., conform cărora „reguli noi de competență pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod”, și dispozițiilor art. 126 alin. (2) din Constituția României, potrivit cărora „competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege”.
În realitate, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 226 alin. (1) și art. 228 alin. (2) din Legea nr. 71/2011, cu modificările și completările ulterioare, pentru determinarea competenței materiale procesuale a tribunalelor/secțiilor specializate, se va ține seama de criteriile legale referitoare la obiectul sau natura litigiilor, de genul celor avute în vedere cu titlu exemplificativ de art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011, cu modificările și completările ulterioare.”
Potrivit art. 228 alin. (2) din Legea nr. 71/2011, la stabilirea cauzelor de competența tribunalelor specializate sau, după caz, a secțiilor civile reorganizate potrivit alin. (1) se va ține seama de numărul și natura cauzelor, de specializarea judecătorilor, de necesitatea valorificării experienței profesionale a acestora, precum și de volumul de activitate al instanței.
Instanța supremă a apreciat, în considerentele Deciziei nr. 86/2017, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, că raporturile juridice dintre asigurat și asigurător își au fundamentul în contractul de asigurare obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, în vreme ce raporturile juridice dintre terțul păgubit și asigurat își au izvorul în fapta delictuală a asiguratului producătoare de pagube morale sau materiale în patrimoniul, respectiv persoana terțului păgubit. De asemenea, legea a acordat legitimare procesuală activă persoanei păgubite împotriva societății de asigurare de răspundere civilă, iar dacă această persoană păgubită are și calitatea de asigurat într-un contract de asigurare facultativă de bunuri, aceasta poate fi indemnizată de asigurătorul facultativ, care se subrogă în locul acestuia pentru a acționa în regres asigurătorul RCA.
Cu referire la cererile formulate de terţele persoane păgubite prin producerea accidentelor de vehicule împotriva asigurătorului de răspundere civilă al asiguratului vinovat de producerea accidentului, acestea au ca temei art. 22 alin. (1) din Legea nr. 132/2017, între cele două părți neexistând nici raporturi contractuale de asigurare, nici delictuale.
Potrivit art. 22 alin. (1) din Legea nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terților prin accidente de vehicule și tramvaie, despăgubirea se stabilește și se plătește în conformitate cu prevederile art. 14, iar în cazul stabilirii despăgubirii prin hotărâre judecătorească, drepturile persoanelor prejudiciate prin accidente produse de vehicule aflate în proprietatea persoanelor asigurate în România seexercită împotriva asigurătorului RCA, în limitele obligației acestuia cu citarea obligatorie a persoanei/persoanelor răspunzătoare de producerea accidentului în calitate de intervenienți forțați. Legea prevede această posibilitate de acționare în justiție, în considerarea asigurării obligatorii de răspundere civilă.
În ceea ce privește acţiunile în regres formulate de asigurătorul facultativ de bunuri al persoanei păgubite, exercitate în limita indemnizației plătite, împotriva asigurătorului de răspundere civilă obligatorie, acestea au ca temei subrogația în drepturile persoanei păgubite specificate anterior, prin urmare, atât contractul de asigurare facultativă de bunuri, cât și asigurarea obligatorie de răspundere civilă. Cererile formulate de asiguratorul facultativ de bunuri sau asigurătorul de răspundere civilă obligatorie în contradictoriu cu terţe persoane vinovate au ca temei art. 2.210 alin. (1) C. civ. și privesc subrogația în drepturile persoanei păgubite specificate anterior, prin urmare, atât contractul de asigurare facultativă de bunuri, cât și asigurarea obligatorie de răspundere civilă.
Astfel, potrivit art. 2210 alin. (1) C. civ., în limitele indemnizației plătite, asigurătorul este subrogat în toate drepturile asiguratului sau ale beneficiarului asigurării împotriva celor răspunzători de producerea pagubei, cu excepția asigurărilor de persoane.
Având în vedere, pe de o parte, caracterul exemplificativ al enumerării cuprinse în art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011, iar pe de altă parte, criteriul specializării judecătorilor și cel al necesității valorificării experienței profesionale a acestora menționate de art. 228 alin. (2) din același act normativ impuse, printre altele, la stabilirea cauzelor de competența secțiilor civile specializate în litigii cu profesioniști, ținând cont că, potrivit art. 3 din Codul comercial în prezent abrogat, asigurările constituiau fapte de comerț obiective, iar acțiunile în discuție se soluționau de secțiile comerciale, apreciem că litigiile menționate sunt de competența specializată a unei secții specializate în litigiile cu profesioniști.
Apreciem că nu au intervenit modificări legislative sau alte împrejurări care să justifice schimbarea opiniei juridice exprimate anterior, sens în care, pentru aceleași rațiuni, opinia INM este aceea că în ceea ce privește competenţa specializată de soluționare a cererilor formulate de terţele persoane păgubite prin producerea accidentelor de vehicule împotriva asigurătorului de răspundere civilă, aparține secției civile specializate în litigii cu profesioniști.
Probleme invocate în cadrul Întâlnirii reprezentanţilor Consiliului Superior al Magistraturii cu președinții secțiilor civile ale Curților de Apel și Înaltei Curți de Casație și Justiție, transmise în vederea introducerii în punctajul de dezbateri, apreciindu-se că fac parte din materia litigiilor cu profesioniști În urma dezbaterilor, având în vedere faptul că nu s-a putut obține o majoritate în favoarea niciuneia dintre soluții, cu majoritate, participanții au opinat în sensul sesizării ÎCCJ cu un recurs în interesul legii care să soluționeze problema în discuție.
Această problemă de drept a fost discutată cu ocazia întâlnirii preşedintilor secțiilor specializate (foste comerciale) ale Înaltei Curți de Casație și Justiție și curților de apel, întâlnire dedicată discutării aspectelor de practică judiciară neunitară în materia litigiilor cu profesioniști și insolvenței – Ploiești, 27-28 iunie 2019.
Partajează acest conținut:
