Lotul echipei CS Oșorhei s-a reunit oficial luni 19 ianuarie, marcând începutul perioadei de pregătire înaintea reluării competițiilor. Jucătorii, alături de staff-ul tehnic, au revenit pe teren conform programului stabilit, într-o atmosferă pozitivă și concentrată, semn că obiectivele pentru perioada următoare sunt clare și ambițioase.
Primele antrenamente sunt dedicate în principal acumulărilor fizice, dar și aspectelor tactice, antrenorii punând un accent deosebit pe omogenizarea lotului. După pauza competițională, această etapă este esențială pentru readaptarea la efort, creșterea intensității jocului și consolidarea relațiilor de joc dintre jucători.
Pe lângă sesiunile de pregătire, CS Oșorhei și-a conturat deja programul meciurilor amicale, partide menite să ofere staff-ului o imagine clară asupra nivelului echipei și să testeze diferite formule de joc. Seria jocurilor de verificare va debuta la finalul lunii ianuarie și va continua pe parcursul lunii februarie:
31 ianuarie 2026 – împotriva Foresta Tileagd
6 februarie 2026 – duel cu Club Sportiv Lotus Băile Felix
14 februarie 2026 – meci contra FC Universitatea Oradea
18 februarie 2026 – confruntare cu CS Bihorul Beiuș 1921
21 februarie 2026 – partidă de verificare cu Zorile Buntești
Aceste meciuri vor reprezenta un test important atât din punct de vedere fizic, cât și tactic, oferind oportunitatea integrării tuturor jucătorilor și ajustării detaliilor înainte de debutul oficial. Staff-ul tehnic își propune să construiască o echipă competitivă, bine organizată și pregătită să facă față provocărilor ce urmează.
CS Oșorhei intră astfel într-o perioadă intensă de muncă, cu speranța că pregătirea din această iarnă va pune bazele unui parcurs solid și constant în competițiile viitoare.
”Ne aștepta un playoff de foc!
In proporție de 90% lotul rămâne același. Suntem în negocieri avansate cu un jucător ofensiv, sperăm sǎ avem vești bune în curând.
Este important să ne concentrăm pe pregătirea care urmează la antrenamente si la meciurile amicale.
Mulțumesc Primarului comunei Oșorhei,
Ioan Gligor, pentru sprijinul constant și implicarea în dezvoltarea sportului local.
Forța CS Oșorhei!” transmite Cristian Mihai Indrei – Președinte CS Oșorhei – Secția Fotbal.

Partajează acest conținut:





