Născut la Craiova, la data de 15 ianuarie 1980, fundașul central Florin Lazăr a evoluat la începutul carierei la Dinamo București, în Divizia A, și la Rocar București. Dacă începuturile sunt legate de capitală, cariera lui Florin s-a împărțit practic între două cluburi: FC Bihor Oradea și Gaz Metan Mediaș.
La numai 20 de ani a ajuns la FC Bihor unde a stat cinci sezoane și a bifat 113 meciuri. A fost om de bază în echipa care a readus Oradea în prima ligă în 2003 după barajul cu Oțelul. După sezoanele petrecute la FC Bihor, a ajuns la Mediaș cu o „escală” de un retur (2006) la Oțelul Galați. La Gaz Metan a prins anii de glorie ai echipei, a stat acolo șase sezoane.
În 2011 a fost integralist în celebra dublă manșă în care Gaz Metan Mediaș o elimina din Europa League pe Mainz, antrenată atunci de Thomas Tuchel. A urmat o scurtă perioadă la FC Brașov după care a revenit acasă, la Oradea, unde se stabilise. Și-a încheiat cariera în fotbalul mare la FC Bihor pentru care a mai jucat 61 de partide în perioada 2013-2015.

Avea să joace și în naționala de minifotbal la EURO 2019 din Grecia, Creta.
La mulți ani, Florin Lazăr!
Partajează acest conținut:





