În cadrul întâlnirii online din 22 septembrie 2025 a președinților secțiilor civile ale curților de apel, magistrații au analizat mai multe chestiuni de practică neunitară în materie de drept al familiei printre care și cea a soluționării cererii de divorț din culpa soțului pârât exclusiv pe baza recunoașterii culpei de către soțul pârât realizată prin întâmpinare sau în urma administrării probei interogatoriului.
Această problemă de practică judiciară privește acțiunea de divorț întemeiată pe culpa soțului pârât și se referă la forța probantă a recunoașterii culpei de către soțul pârât în soluționarea acestui tip de cauze.
Într-o opinie, s-a apreciat că în situația în care pârâtul își recunoaște culpa prin întâmpinare sau în fața instanței și este de acord cu acțiunea, nu mai este necesară administrarea unui alt probatoriu, indiferent dacă părțile solicită sau nu acest lucru.
Într-o altă opinie, s-a apreciat că nu este suficientă această recunoaștere (mai ales dacă nu este dată în fața instanței) și se impune și administrarea probei testimoniale/altor probe pentru verificarea condițiilor prevăzute de lege pentru soluționarea cererii deduse judecății.
Dispozițiile legale incidente în soluționarea problemei de drept
Art. 373 lit. b) Cod civil prevede că: „Divorțul poate avea loc atunci când, din cauza unor motive temeinice, raporturile dintre soți sunt grav vătămate și continuarea căsătoriei nu mai este posibilă.”
Art. 379 alin. 1 din Codul civil prevede că: „În cazul prevăzut la art. 373 lit. b), divorțul se poate pronunța dacă instanța stabilește culpa unuia dintre soți în destrămarea căsătoriei. Cu toate acestea, dacă din probele administrate rezultă culpa ambilor soți, instanța poate pronunța divorțul din culpa lor comună, chiar dacă numai unul dintre ei a făcut cerere de divorț. Dacă culpa aparține în totalitate reclamantului, sunt aplicabile prevederile art. 388.”
Art. 348 C. pr. civ.: „(1) Constituie mărturisire recunoașterea de către una dintre părți, din proprie inițiativă sau în cadrul procedurii interogatoriului, a unui fapt pe care partea adversă își întemeiază pretenția sau, după caz, apărarea. (2) Mărturisirea este judiciară sau extrajudiciară.”
Art. 349 C. pr. civ.: „(1) Mărturisirea judiciară face deplină dovadă împotriva aceluia care a făcut-o, fie personal, fie prin mandatar cu procură specială.”
Art. 351 C. pr. civ.: „Instanța poate încuviința, la cerere sau din oficiu, chemarea la interogatoriu a oricăreia dintre părți, cu privire la fapte personale, care sunt de natură să ducă la soluționarea procesului.”
Art. 932 C. pr. civ.: „(1) Când cererea de divorț este întemeiată pe culpa soțului pârât, iar acesta recunoaște faptele care au dus la destrămarea vieții conjugale, instanța, dacă reclamantul este de acord, va pronunța divorțul fără a cerceta temeinicia motivelor de divorț și fără a face mențiune despre culpa pentru desfacerea căsătoriei. (2) Dispozițiile art. 931 alin. (2) – (4) se aplică în mod corespunzător. (3) Dacă reclamantul nu este de acord cu pronunțarea divorțului în condițiile alin. (1), cererea va fi soluționată potrivit art. 934.”
Art. 934 C. pr. civ.: „(1) Instanța va pronunța divorțul din culpa soțului pârât atunci când, din cauza unor motive temeinice, imputabile acestuia, raporturile dintre soți sunt grav vătămate și continuarea căsătoriei nu mai este posibilă. (2) Instanța poate să pronunțe divorțul din culpa ambilor soți, chiar atunci când numai unul dintre ei a făcut cerere, dacă din dovezile administrate reiese că amândoi sunt vinovați de destrămarea căsătoriei. (3) Dacă pârâtul nu a formulat cerere reconvențională, iar din dovezile administrate rezultă că numai reclamantul este culpabil de destrămarea căsătoriei, cererea acestuia va fi respinsă ca neîntemeiată, cu excepția cazului în care sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 935 privind pronunțarea divorțului din culpa exclusivă a reclamantului.”
Soluția asupra problemei de drept și argumentele ce o fundamentează:
Din interpretarea art. 348 alin. (1) C. pr. civ. reiese că mărturisirea este judiciară atunci când îndeplinește cumulativ următoarele condiții: este făcută în cadrul procesului în care este invocată ca mijloc de probă; este făcută în fața instanței, în timpul ședinței de judecată, fie din proprie inițiativă, fie prin intermediul interogatoriului.
Drept urmare, recunoașterea faptelor de care se face culpabil soțul pârât se poate realiza prin intermediul interogatoriului sau din proprie inițiativă, în fața instanței de judecată, neexistând reglementată posibilitatea de a fi considerate drept recunoaștere afirmațiile din cuprinsul unei întâmpinări. Mărturisirea judiciară face deplină dovadă împotriva aceluia care a făcut-o, indiferent dacă a fost făcută personal sau prin mandatar cu procură specială [art. 349 alin. (1) C. pr. civ.], însă potrivit art. 373 lit. b) Cod civil, pentru a pronunța divorțul din culpa soților trebuie îndeplinite mai multe condiții, respectiv: să existe motive temeinice, raporturile dintre soți să fie grav vătămate și căsătoria să nu mai poată continua. Conform art. 379 C. civ., instanța va determina și căruia dintre soți îi aparține culpa în desfacerea căsătoriei.
Cu alte cuvinte, pentru a stabili dacă se impune desfacerea căsătoriei din culpa soților, instanța este datoare să verifice nu numai existența unor fapte de care se face vinovat unul dintre soți sau ambii, ci și dacă acestea reprezintă motive temeinice de divorț care să vatăme atât de grav raporturile dintre soți, încât căsătoria să nu mai poată continua, ceea ce înseamnă că recunoașterea faptelor culpabile invocate prin acțiune nu este suficientă pentru a pronunța o astfel de soluție.
Mai mult, din interpretarea per a contrario a dispozițiilor art. 932 alin. 1 C. civ. rezultă că dacă soțul pârât recunoaște faptele care au condus la destrămarea vieții conjugale, în absența acordului reclamantului, instanța trebuie să verifice temeinicia motivelor de divorț, de unde se poate deduce că recunoașterea faptelor nu este considerată de lege drept suficientă pentru pronunțarea divorțului întemeiat pe culpă.
În concluzie, opinia I.N.M. este în sensul că din cuprinsul art. 348 C. pr. civ. rezultă că recunoașterea faptelor de care se face culpabil soțul pârât se poate realiza doar prin intermediul interogatoriului sau spontan în fața instanței de judecată și nu prin afirmațiile din cuprinsul întâmpinării, iar faptele pe care soțul pârât le recunoaște pot fi apreciate drept motive întemeiate de divorț și pot conduce la desfacerea căsătoriei, în contextul ansamblului materialului probator administrat, din care să rezulte că sunt îndeplinite și celelalte condiții prevăzute de art. 373 lit. b) C. civ.
Opiniile exprimate de către participanții la întâlnire:
În unanimitate, participanții și-au însușit opinia I.N.M. cu privire la valoarea probatorie a recunoașterii faptelor de către soțul pârât, în sensul că acestea pot fi apreciate drept motive întemeiate de divorț și pot conduce la desfacerea căsătoriei, în contextul ansamblului materialului probator administrat, din care să rezulte că sunt îndeplinite și celelalte condiții prevăzute de art. 373 lit. b) C. civ.
În majoritate, participanții au considerat că recunoașterea faptelor de către pârât se poate realiza atât prin intermediul interogatoriului sau spontan în ședința de judecată, cât și prin afirmațiile din cuprinsul întâmpinării.
Partajează acest conținut:
