CSM CSU Raiffeisen Oradea a învins Dinamo București, scor 95-69, în ultimul meci oficial disputat în 2025. După meci, antrenorul vicecampioanei României în exercițiu, Cristian Achim s-a referit la trei aspecte.
1 Victoria cu Dinamo survenită după două eșecuri la rând
„A fost un meci între două echipe care nu au putut să joace în efectiv complet. Noi am jucat fără trei jucători, iar Dinamo a jucat fără doi. Mă bucur că am terminat anul cu o victorie și îi felicit pe jucătorii noștri deoarece venim după o perioadă foarte grea”, a spus Achim. Tehnicianul crede că Jaizec Lottie și Bandja Sy vor fi greu de recuperat în perioada imediat următoare și are semne de întrebare în privința celui de-al treilea accidentat, Emmanuel Nzekwesi.
2 Debutul lui Eduard Toth Șerbescu
Achim s-a arătat bucuros de prestația lui Edu. „Este un copil care, după cum s-a văzut, într-o perioadă scurtă de timp în teren, a arătat clarviziune, precizie, sânge rece. Mă bucur foarte tare pentru el, atât eu cât și colegii mei. Cred că s-a văzut și reacția colegilor săi din echipă. Ne bucurăm cu toții și este firesc să fie așa. Edu este un produs exclusiv al Academiei CSM Oradea. Noi ne dorim foarte tare ca această academie să progreseze și cât mai mulți componenți ai ei să facă pasul spre echipa de seniori.”
3. Referitor la decizia galeriei de a nu susține echipa meciul cu Dinamo
Antrenorul CSM Oradea a precizat: „Întâmplător știam de această decizie a galeriei. Este decizia lor, eu nu pot să comentez. Mi s-a spus că membri galeriei au impresia că jucătorii nu au dat tot ce au putut. Eu le-am și spus că nu cred acest lucru și nu sunt de acord cu ideea că nu au dat totul. Eu știu cum și cât muncesc acești jucători. Nu trebuie să confundăm o zi proastă cu o nepăsare sau atitudine delăsătoare. Pentru că am avut zile proaste, trebuie să recunosc. Dar cine nu are zile proaste? Dacă îmi spuneți un singur jucător care nu are zile proaste…Inclusiv Michael Jordan a avut astfel de zile. Sigur că da, puteam inclusiv la nivel individual, să performăm mai bine. Dar din punctul meu de vedere este exclus să fi avut o atitudine delăsătoare. Zile proaste, da. Toată lumea a avut”.
CSM CSU Oradea încheie anul 2025 pe locul 1 în ierarhia sezonului regulat (în absența campioanei U BT Cluj). „Să sperăm că de acum încolo va fi mai bine. Îi așteptăm alături de noi pe toți, pe toată lumea din galerie. Mă bucur că sala a reacționat foarte frumos. Vreau să le urez tuturor suporterilor noștri, absolut tuturor, un an nou foarte fericit și multă sănătate în primul rând. Să aibă bucurii, să se bucure de propriile familii și de oamenii apropiați lor.”, a conchis Cristian Achim.
Partajează acest conținut:





